Author: No One
•sâmbătă, mai 07, 2011
Wow... ce reactie de neincredere pot sa am uneori catre tine. Ceva din creierul meu parca zice "shit, run, nu o sa fie bine pentru tine". Poate nu e o reactie chiar asa specifica, poate e o mica paranoia ca o sa fiu ranit, ca o sa ma expun asa de mult ca voi musca pamantul. Stiu ca cer anumite lucruri. Sa-mi fie castigata increderea si sa nu se joace nimeni, la modul serios, cu mine. Cand nu exista cel putin una dintre ele atunci devin temator si tacut. Simt o nevoie teribila de a ma apara, de a ma proteja de eventualul si potentialul pericol. Uneori ma gandesc ca exagerez ori ca inventez pericolul. Dar mi-am zis mai demult ca daca nu sunt in stare sa fiu agresiv atunci sa ma feresc de jocuri (sub orice forma ar fi ele). Singurul mod de a ma apara, fara sa fiu rautacios, e sa ma feresc.

Simt o nevoie teribila de fi protejat. Dar ma intreb uneori daca asta se poate si in cazul unui barbat? Nu e o lipsa a masculinitatii? Daca e asa atunci am de ales: sa vreau sa fi protejat dar sa par a sissy sau sa nu o cer si atunci sa ma conformez notiunii de mascul asa cum le place tuturor. Poate deja am dat raspunsul in cuvintele astea. Acel "vreau"... E acel sentiment cand stii ca asta vrei si nu altfel. Vreau... sa fiu protejat intr-un fel anume, vreau sa am incredere, vreau sa nu te joci cu mine. Si nu vreau sa renunt la ele. Daca asta inseamna fuga, daca asta inseamna conflict in mine si in relatie cu lumea, daca asta inseamna nefericire si singuratate, daca asta inseamna ca nu ma conformez unor reguli sau unor standarde atunci asa sa fie. E un teren aici in care ma incapatanez si de care uneori mi-e frica tocmai ptr ca-l folosesc. L-as numi "totul sau nimic", dar mai degraba nu e "totul" ci "asa vreau sa fie" pentru ca asa vad eu lumea mea ideala. Cu atributele astea in ea.

Nu-mi place sa-mi fac calcule in legatura cu oamenii, pentru ca asta inseamna sa ma folosesc de cineva. Asta, "folositul", e un lucru pe care mi-am zis sa nu-l folosesc niciodata cu oamenii, mai ales cu cei despre care am o parere buna. Dar totusi nu pot sa nu remarc ca intr-un fel indexez toate calitatile si defectele unei persoane (pe care le stiu), toate experientele si parerile mele (bune sau rele) si in rapot cu astea incerc sa-mi stabilesc o anumita relatie, o anumita conduita, un anumit fel de a interactiona cu o persoana. Reactiile mele sunt consecinta a ce stiu despre tine si, mai important, cum ma raportez eu la asta. Acest "a ma raporta la asta" are cea mai mare insemnatate aici. Trebuie sa incerc sa nu judec (desi uneori o fac), sa nu fiu rautacios (daca simt ca persoana la baza e una buna) si acelasi timp sa-mi stabilesc (pentru mine) o pozitie fata de tine. Sa stiu clar unde stau. Si de aici vreau sa ma intorc la reactie si neincredere.

Pentru mine e clar cand nu am incredere in cineva care nu-mi place. Stiu cum sa ma pozitionez. Stiu sa stau deoparte. Dar cum ma raportez cand imi place o persoana dar din ce stiu ma face, justificat sau nu, sa nu am incredere? Uneori, la unele persoane, duc aceasta lupta. Sa ma indoiesc de neincredere? Sau sa o consider instinct si sa il ascult? Stiu ca e bine sa-ti asculti instinctul, ca el te poate scoate din multe chestii. Dar unde e granita intre instinctul veritabil si presupunerile fara acoperire reala? Alte intrebari: Sa ma deschid cu totul cand simt nevoia nebuna sa o fac, chiar daca sunt neincrezator? Sa cred in buna-credinta a persoanei? Sa am incredere in faptul ca-mi place si sa ma ghidez dupa asta? Oare nu-mi fac rau cu acesta raportare la incredere-neincredere? Unde e granita intre riscul "bun" si cel "rau"?

M-am oprit... Pentru ca nu mai stiu clar ce vreau sa spun. Stiu ca asa este cand scriu ceva si apoi continui dupa cum simt ca imi vine in minte. Sunt atatea lucruri care imi doresc sa le spun ca nu incap toate in mintea mea sa le exprim. Si nici nu mai stiu, aici, unde sa incadrez postarea. Ma adresez parca pe fragmente si amestecat: 1) cuiva, care nu doresc sa-si dea seama ca ma adresez ei, 2) femeii fara nume, fatza, identitate care reprezinta... "femeia" si 3) voua cititorilor. Sunt om. Reactionez si gandesc. Uneori mai mult decat trebuie. Ce sa fac cu asta cand simt nevoia sa scriu aici? Nu, atlfel ar trebui sa pun intrebarea... Cat ar trebui sa scriu aici? Pana unde sa ajung? Nu stiu cum sunteti voi, dar eu sunt foarte schimbator in mood-uri. Azi imi vine sa scriu ceva, maine nu imi mai vine si nu mai consider ca e important, poimaine imi vine sa scriu despre altceva. Oscilez intre stari si ganduri. Nu pot ramane indeajuns undeva incat sa scriu despre asta in orice zi din saptamana. E ca si cum ai incerca sa prinzi trenul. Daca nu il prinzi, s-a dus. Trebuie sa astepti pana vine din nou daca vrei sa scrii despre asta. Si in plus, ma indoiesc foarte des de dorinta si nevoia mea de a scrie despre ceva. Acum vreau sau simt nevoia, maine nu mai vreau sau nu mai simt nevoia. Azi cred in asta, maine nu mai sunt asa sigur si nu mai stiu daca ma aliniez corect cu cuvintele de ieri. Si cu oamenii cred ca ma port asa. Azi vreau sa-ti zic ceva, maine nu mai vreau. Trebuie sa prind trenul ca sa o fac, daca nu, s-a dus. Daca prind trenul e posibil sa devin si mai personal cu tine. Sa zic mai multe despre mine si sa zic mai multe despre tine, asa cum ma raportez eu la tine. Granita mea intre casual talk si more than that se estompeaza. Asa si cu postarile mele. Daca prind trenul, granita intre nimicurile obisnuite si chestiile despre care vreau atunci sa vorbesc dispare. Oscilez. Intre cele doua. Intre ganduri, stari si sentimente. Acum sunt aici, acum sunt acolo.

Eu nu am reprezentat un zid la mine in minte, ci o linie. La mine nu trebuie sa treci peste nimic. Tu esti ori de o parte, ori de cealalta a liniei. Acum esti aici, acum esti acolo. Sa fii in exterior inseamna ca ti-am taiat accesul la interior. Sa fii in interior inseamna ca am incredere in tine si ca ai o portita sa ma cunosti. As vrea sa zic ca "depinde de tine", dar nu o sa fiu corect. Depinde si de mine, caci linia e a mea. Uneori ma intreb cat de corecta e deplasarea liniei mele. E subiectiva. Mi-as dori sa fie mai corecta. Ce inseamna "ti-am taiat accesul la interior"? Depinde. Daca nu ai mai fost atunci e casual talk, amicitie, neincredere, ca nu vreau sa intri. Daca ai intrat (asa cum simt eu ca a fost, tu poti sa nici nu simti) e pedeapsa, faptul ca am facut o apreciere gresita cand am vrut sa fii acolo, ca ne-am indepartat. Daca simt ca ti-am gresit, te trec in exterior, sau mai degraba ma trec eu in exteriorul tau pentru ca nu ma mai simt demn sa fiu acolo. Reactionez cu tacere sau raceala cand vreau sa pedepsesc sau cand nu ma mai simt demn sa fiu acolo (cand vreau sa ma pedepsesc).

Punctul meu cel mai vulnerabil e ca vreau foarte mult sa gasesc pe cineva care sa intre in interior si sa ramana acolo. De asta cand imi place o fata (sansele unui baiat sa intre aici sunt foarte mici, pentru ca nu sunt dispus sa ma deschid in fata unuia) exista si probabilitatea sa vreau sa ramana acolo. Sunt multe de zis aici. Acest "imi place o fata" trebuie explicat. Folosesc acest "imi place" la un mod general, adica aici bag si prietenia, si sexul, si relatia. Intr-o lume simpla fiecare ar fi separata. In lumea mea ori e simplu (adica prietenia si nimic altceva), ori e o harababura unde ele ori se amesteca intre ele de nu mai stiu nici eu care e care, ori se bat cap in cap si nu mai stiu de fapt pe care o vreau. Deviez. Vroiam sa zic ca in general imi doresc ca o relatie sa ramana in interior, dar, desi mai rar sau mai greu, se poate intampla si cu celelalte. Dar ce vroiam sa zic de fapt e ca atunci cand imi place o fata ma simt si (potential) foarte vulnerabil, pentru ca, asa cum am zis, exista posibilitatea sa imi doresc sa ramana in interior. Si de aici frica ca voi fi ranit, neincrederea, haosul din capul meu cand nu mai stiu ce vreau. Ma simt vulnerabil pentru ca nu vreau sa intre cineva si sa faca dezastru pe acolo. Nu am puterea sa imi revin usor si de obicei ramane cu mine, chiar daca s-a estompat supararea ori furia. Nu am pielea groasa si nici nesimtirea sa dau cu persoana aia de pamant si sa ma descarc, asa ca traiesc acest "dezastru" foarte intens in mine. Lucru care ma consuma. Si astfel sunt aici, la granita asta, cand imi doresc foarte mult sa gasesc pe cineva si totusi nu vreau sa las oameni sa intre aici de teama ca o sa fiu ranit. Faptul ca imi plac fetele care ma pot rani (nu-mi plac tipele sterse, timide, supuse etc) nu-mi usureaza situatia.

Zambesc usor... Stiu ca ma lipesc de "dileme". Asa sunt eu. Tot timpul intre doua dorinte. Tot timpul intre doua alegeri. Si de obicei o iau pe cea mai confortabila. Atunci cand o iau. De multe ori "aleg" prin faptul ca nu aleg. Acum intelegeti de ce zic ca nu stiu ce vreau? Pentru ca nu sunt prea bun cand e vorba sa fac alegeri.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on sâmbătă, mai 07, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.