Author: No One
•duminică, mai 22, 2011
Imi place energia mea. Ma caracterizeaza, e specifica mie. O duc cu mine oriunde ma duc, uneori la vedere, alteori, de cele mai multe ori, undeva nevazuta, nespusa si adancita in sufletul meu. O duc cu dorintele si visele mele. Cu copilul-barbat din interiorul meu. Cica noi suntem logici si rationali si totusi ceea ce simt nu se simte asa. "Ceea ce simt"... Felul meu de a spune ca nu stiu sa o descriu. E umana, desigur, dar nu e data de corpul si existenta mea fizica. Vine de undeva mai adanc, din niste locuri carora oamenii nu le dau importanta. Cum se simte... Se simte ca si cum asa ar trebui sa fie natura mea. Ca si cum as deschide o usa spre o alta lume. Cea adevarata, cea in care eu sunt asa cum ar trebui sa fiu. Lumea asta, asta e doar o negatie a sinelui facuta cu judecati realiste de suflete frustrate si patate. Dar cum am citit undeva: cum sa stii ce e lumina daca nu stii ce e intunericul? La un lucru se ajunge prin opusul sau.

Daca ati stii visele si trairile mele... Daca as stii visele si trairile voastre....

Si ramase asa cu ochii in peretele din spatele lui rupta intre pornirea de a-l proteja si surprinderea ca ea trebuie sa faca asta.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on duminică, mai 22, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.