Author: No One
•vineri, mai 27, 2011
Isi reveni in plina ploaie. Deschise ochii iar fata sa, asa cum statea el intins, era intr-o baltoaca cu apa. Ploua destul de puternic, iar cand se uita in sus simti cum stropii mari de ploaie ii loveau fata cu putere. Era in plina noapte, ud leoarca, undeva intr-un loc rece si necunoscut.

Era prea derutat ca sa reactioneze pe loc. Sau poate se obisnuise cu felul asta de a se intampla. Se simtea ciudat de calm, ca si cum s-ar fi trezit in patul sau dupa o noapte foarte agitata. Gandul ca nu stia unde e, senzatia asta de necunoscut il facu pana la urma sa se ridice in capul oaselor. Statea pe beton si din cauza intunericului nu vedea prea bine ce e in jur. Nu-i era frig, desi ploaia nu contenea sa cada. Probabil era intr-un loc cu clima temperata. Se sprijini cu mainile pe beton si dintr-o miscare reusi sa se ridice in picioare. Se uita in jur in timp ce corpul sau se misca pe loc. Nu avea directie. Pana la urma alese un punct si o lua din loc. Ploaia il deranja asa ca imi puse mana deasupra ochilor. Se lovi de un perete. Il pipai. Ciment, beton? Cu stanga atingand peretele merse de-a lungul lui pana ajunse in locul unde acesta forma un colt cu un alt perete. Se gandi ca e inca un perete de parcurs dar apoi simti ca era si o usa acolo. Cauta clanta dar in loc gasi un fel de maner. Trase de el dar usa nu se deschise. Si atunci ii veni in minte ca poate era pe un bloc. Izolat pe un acoperis, fara nici o sansa sa scape de aici. Cauta in jur din priviri sa vada daca e o lumina. Daca era pe o cladire atunci trebuia sa fie intr-un oras. Undeva trebuia sa fie o lumina. Se uita un timp pana simti cum razele artificiale ale orasului formau un perete slab de lumina in partea sa dreapta. Isi zise in gluma ca pana la urma acolo era si o margine. Si din pacate singurul mod de a pleca de aici.

Cladirea era foarte inalta. O cladire de birouri, un gigant printre alti giganti. De aici de la margine orasul capata forma iar lumina era prezenta peste tot. Se mira cum de nu o vazuse. Ploaia cadea peste oras si orasul parea o entitate electronica plina de lumini si ecrane. Totul era rece, cu o imagine ascutita, distorsionata doar de ploaia ce umplea aerul dintre cladiri. Era frumos intr-un mod cu totul artificial si neorganic. Se apleca pe margine, flexandu-si picioarele, in timp ce-si dadu cu mana dreapta parul ud de pe frunte. Acum privea peste oras, asteptand, cu antebratele sprijinite pe coapsele sale. Picaturi de ploaie alunecau de-a lungul bratelor, printre venele mari de pe maini si se scurgeau de pe degetele sale in golul ce se casca de-a lungul cladirii. Era o distanta destul de mare pana jos si de aici, de unde statea, se simtea cu o claritate de nedescris un sentiment de pericol amestecat cu o placere de copil.

Nu se auzea nimic. Doar ploaia. Lumina si noapte. Fara contururi si fara margini. Totul strain si izolat. De aici de sus orasul era fara viata. Doar un loc putin cam luminat. Nu exista miscare si nu exista schimbare. Doar un cadru oprit pe "pause". Ploaia cadea si cadea. Cineva uitase sa mai porneasca banda.

Simti impulsul ca si cum cineva l-ar fi zgaltait. Se uita in fata peste oras, la cladiri, pe langa luminile ingalbenite de curent. Totul statea pe loc. Dar nu mai era la fel. Contururile se miscau, tremurau. Incet, incet, sub ochii sai, orasul era ca o unda ce se misca din ce in ce mai repede. Traiectoria stropilor isi pierdu logica. Era un cutremur vizual. Un tren care venea in liniste. Se uita la picioarele sale, la mainile sale. Ele nu se miscau. Prin ochii sai el statea pe loc. Dar totul in jur tremura, se zgaltaia, din ce in ce mai puternic, de parca ar fi scapat de sub control. Pe langa el ploaia i se parea ca se distorsioneaza, ca face loc unei forte ce il inconjoara. Totul prin ochii sai parea precum criza unui om bolnav. Lumina se intensifica si se albi pana acoperi tot ceea ce vedea. Stia ce va veni. Inca o data.

In tacere o picatura cazu si se lovi de marginea acoperisului. Se sparse in mii de bucati. Acoperisul era gol.

This entry was posted on vineri, mai 27, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.