Author: No One
•marți, mai 17, 2011
De cate ori m-am gandit ieri la o postare pana la urma tot ajungeam la rautati. Chestii care se puteau intelege ca atare, mai exact. Asa ca am sa incerc aici to keep it short (good luck with that) ca sa nu spun prostii (asa cum banuiesc ca o fac uneori). Ma gandesc ca am suparat cateva persoane pe parcurs. De cand scriu pe aici sau prin comentarii pe net. Am banuielile mele (aici e bun un "no shit Sherlock"), ma gandesc ca poate sunt mai multe persoane decat cred. Nu stiu. Sau poate exagerez eu cum mi-e bunul obicei (overthinking it). Nu ma pot dezlipi de ideea ca uneori spun prostii. Nici aici nu stiu cat e de adevarat. O parte din mine zice ca zic, alta zice ca nu sau ca nu am intentionat. Ziceam intr-un comentariu aici ca am tendinta de a ma trage de sireturi cu oamenii si de a face glume care pot sa pice aiurea in context. Ce sa mai zic cand sunt in rant mode sau cand vreau sa fiu sincer? Nu e de mirare ca asta e unul din motivele cand imi tin gura (tac) cateodata.

Recitesc ce am scris mai sus si imi zic ca eu nu sunt asa. Ma simt aiurea. Aceasta e una dintre postarile alea in care, cel putin ptr mine, e o granita subtire intre adevar si speculatie. Incerc sa-mi dau seama cum e. E aiurea cand ma invart asa si nu pot sa stiu exact daca chiar e adevarat sau nu. Nu pot sa folosesc un scris sigur si precis. Nu e "asa e", e mai degraba "e asa, dar poate sa nu fie asa". Nu ma joc aici, daca la asta va ganditi. Asa e cam cum se manifesta in mintea mea aceasta incercare de a-mi da seama cum vine un anumit lucru.

Azi un coleg a facut o remarca aiurea catre mine. Cel putin asa cred. Aveam fata obosita (dorm aiurea inca), palid si cu cearcane (vai, vai ce frumusete) si asta vine si imi zice ca am fata de englez (care asa cum stiti nu sunt frumusetea incarnata). Ma trage de urechiusa sa nu mai invat atata. Ce rost are sa-i zic ca nu ma pot adapta cu somnul? Imi bat gura degeaba. Dar nu asta e ideea. Ce vroiam sa zic e ca m-am suparat putin. Cand eram mai mic ma suparam mai mult. Acum, odata cu anii, o fac mai putin (cred eu). Dar tot o fac. Nu ma pot detasa. Am natura asta tampitica de a deveni serios. Fie ca ma supara ceva, fie ca mi se pare ca are cineva ceva cu mine, fie ca devin serios intr-o discutie. E ceva pe care pur si simplu nu pot sa evit. Detasat my ass, nu prea imi merge. Cine stie, poate cu anii.

La fel patesc si cu discutiile. Am o perioada cand sunt relaxat si glumet si apoi, bam, serios. O bucurie la casa omului. Culmea e cand cineva devine serios cu mine atunci nu imi mai convine mie (later edit: de fapt, mai exact, depinde de situatie, de persoana si cum ma raportez la ea). Atunci vreau sa fac conversatie usoara. Uneori imi doresc sa vorbesc serios cu cineva, uneori imi doresc o discutie mai usoara in care sa glumesc si sa schimb niste replici, uneori imi doresc sa fiu mai personal, alteori nu. Stiu ca ma deranjeaza cand nu pot fi serios cand simt nevoia. Dar nu poate sa fie ca mine, stiu asta. Asta e inca un defect al meu: vreau sa fie ca mine. Ceea ce e shitty at best.

Cred ca trebuie sa ai mai multa rabdare decat de obicei cu mine. Asta nu e o pledoarie ca sa luati aminte, ci zic si eu despre mine. Pana la urma schimbarile trebuie sa vina din partea mea. De cand scriu blogul asta imi dau seama din ce in ce mai bine cat de flawed sunt. Stiam asta si inainte, dar parca acum, cand incerc sa scriu, e chiar in fata mea, nu pot sa ma uit in alta parte si sa ignor asta.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on marți, mai 17, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.