Author: No One
•joi, iunie 16, 2011
In film si mai ales intr-un serial e o regula aproape nescrisa: personajele principale, si intr-o anumita masura si personajele secundare, nu mor. Si daca o fac au decenta sa o faca la sfarsit :)

Intr-un serial zilele astea, un personaj principal, poate chiar cel in jurul caruia se invartea serialul, a fost omorat. Reactiile pe net? Oamenilor nu le venea sa creada, unii s-au intristat, altii s-au suparat, unii chiar au amenintat ca nu se mai uita la serial :)) Personajul era baiatul bun prin excelenta, corect si cu onoare, si acum e mort. Pam-pam. Si lumea asta obisnuita cu happy-end si cu binele castiga la sfarsit era cu gura cascata :D Mie mi-a placut miscarea :D

Imi plac serialele si filmele care nu se termina cu bine si in care personajele importante sunt eliminate din scena. De asta imi place serialul Oz (cu puscaria), de asta moartea mea favorita din Lost a venit la sfarsitul sezonului 3. De asta imi plac povestile de iubire care se rup la final sau care nu ajung sa se implineasca. Imi place lovitura primita si faptul ca nu mi se da finalul bun la care ma astept. Imi plac personajele dubioase, nici bune si nici rele, care joaca pe ambele fronturi (constient sau nu). Dar asta nu inseamna ca nu-mi place un happy end acolo unde e facut bine :) Si mai ales, imi plac chestiile de mai sus numai in filme :P De la realitate mi-as dori altceva, chiar daca stiu ca nu se poate.

Ma gandeam la evadare. Prin carti, filme, muzica. Si da, cred ca e si evadare acolo. Eu nu o constientizez asa, ptr mine e mai mult sa nu ma mai gandesc sau sa traiesc o senzatie ori o stare pana la refuz (de asta ascult in repeat sau citesc pana la epuizare). Dar apar si multe situatii cand vreau sa fiu intors pe dos, sa fiu intristat sau sa devin melancolic, sa fiu zguduit, sa primesc acel "pumn in stomac". Sa mi se trezeasca o senzatie puternica poate, sa reactionez, sa fiu revoltat, sa ma gandesc mult la ce am simtit sau la ce am vazut, sa ramana cu mine.

Asta se leaga puternic si de felul cum ma consum. Uneori ma gandesc ca sunt capabil sa ma consum pana la distrugere. Nu numai interior ci si fizic. Pot sa am o inconstienta anume. Poate de asta am si viata asta, ca sa ma impiedice sa nu o fac. E o zona cu nuante aici, caci am ajuns aici tot printr-o forma de consum, de autodistrugere. Dar ma bucur totusi ca sunt capabil sa imi dau seama de mine, sa imi impun niste limite. Exterioare mai ales, caci cu mintea mea e mai greu de negociat. De asta cred si in echilibru, modestie (cand trebuie), cumpatare, rabdare. De asta caut liniste si cumva o anumita banalitate :)) N-as putea trai intens si la maxim, cred ca as lua-o razna. Si la sfarsit, de aici nevoia mea de control asupra mea si faptul ca poate nu ma pot abandona total.

De unde am plecat si unde am ajuns :)) Pentru un tip care pare tacut in exterior pot sa devin un mare vorbaret :P Cine stie, poate m-am mai dezghetat si eu intre timp (are legatura cu reactia cuiva, din real, vis-a-vis de mine).

Dar ce vreau sa zic, acum la sfarsit, e ca imi place ca fanii serialului acela au primit "lovitura" asta :)) Asa le trebuie :)) Daca dorm pe ei si viseaza dupa sabloane :P :))) Si nu pot sa nu observ cat de mult investesc intr-o poveste sau intr-un personaj. Parca o fac pana ating naivitatea. Si eu ma atasez dar nu devin asa vehement in legatura cu asta de parca e ceva real, petrecut in lumea noastra.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on joi, iunie 16, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.