Author: No One
•miercuri, august 31, 2011
Tot ascult melodia asta de vreo 2 zile, cand stau la calculator. Am ajuns sa o fredonez si in minte cand nu sunt la el :). O stiu de ceva timp, de pe timpul cand era pe VH1. Cel mai mult imi place partea dintre min 2:44 si 3:08.


L.E.: fara legatura, Angela zice: "Poate ca viata este, intr-adevar, ceea ce noi o facem sa fie." Ii dau dreptate

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, august 30, 2011
Taica-miu e cum e el. Sunt asa de obisnuit cu nervii lui ca nu ma mai consum asa cum o faceam dar ceea ce face ma supara. Ieri a batut cainele. Rau. Nu are nimic totusi. Dar imi fac griji. Daca il omoara? E posibil sa-l fi omorat si pe celalalt, daca intr-o zi il bate pe asta asa rau ca-l omoara? As putea sa-i dau drumul pe strada dar mi-e ca moare de foame.

M-am certat cu el ieri si i-am zis sa-l dea. A zis ca-l da. M-a mintit. Am stiut asta din momentul in care mi-a zis.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, august 29, 2011
Saptamana trecuta a murit o fetita care statea pe strada mea. Nu-i stiu numele, nu o stiu personal, doar ce i-am vazut poza in fata curtii. Ea cu un pisoi in brate. Maica-mea mi-a zis ca e posibil sa fi murit de o boala ptr ca acolo, langa poza, scria "dupa lungi suferinte".

Ce vreau sa zic e ca viata e pretioasa si trebuie traita cu fiecare clipa care ne este data. Altii nu au sansa asta.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, august 27, 2011
Centurion este filmul care ar fi trebuit sa fie King Arthur (cel cu Clive Owen). Mi-a placut si in cateva cuvinte ar fi cam asa: cativa romani fugariti, spre a fi omorati, de picti, undeva in spatele liniilor inamice (prin Scotia actuala). Cam asta e ideea :P, si cum am zis mi-a placut.

Info pe imdb si wiki, iar trailerul mai jos


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, august 26, 2011
Imi dau seama ca in ultimii doi ani, poate si mai mult, nu am mai spus o rugaciune sau un multumesc. Obisnuiam sa fac asta mai demult cand nu eram ok. Si de vreo 2 saptamani fac din nou. Si cumva ma ajuta. Ce ciudat e ca spunem rugaciuni numai atunci cand nu ne e bine. Cand ne e bine brusc uitam.

Acum in fiecare seara, sau cand plec de acasa, spun un "Tatal nostru", si seara multumesc. Lui Dumnezeu, ingerilor, Sf Pantelimon (al medicilor si al bolnavilor) si Arh. Rafael (care, printre altele, se ocupa de sanatate, si banuiesc eu vine de la catolici :P). E important sa multumesti, oricum ti-a fost ziua. Pur si simplu are un efect psihologic, cand iti lasi la usa toate greutatile. Zic un multumesc si cumva stiiu ca va fi bine.

Nu sunt adeptul rugaciunilor standard pe care sa le invat si sa le spun ca un papagal. Prefer sa spun ceva cu cuvintele mele si care sa vina din mine. Atat, fara mii de cruci si cuvinte alambicate.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, august 25, 2011
Frumos si interesant scurtmetraj inspirat de jocul Portal. Imi place atmosfera de inceput, cand e in celula, si finalul.



ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, august 24, 2011
Am incercat acum cateva zile sa scriu despre ceva si incerc acum din nou, pentru ca e o idee despre care vreau sa scriu.

In afara de persoanele care-mi sunt antipatice din start (de obicei imi raman asa) in general cu oamenii pornesc de la o parere buna. Imi place, cum am mai zis, sa am o parere buna. Dar in general ei, in mintea mea, scad. Nu la negativ dar undeva mai jos. Scad odata cu cat ajung sa-i cunosc. Pornesc de undeva de sus si apoi cu fiecare "descoperire" imi devin din ce in ce mai umani. Bineinteles acum cand sunt mai matur nu mai e caderea asa de brusca sau de evidenta (in mintea mea cum am zis) dar cand eram copil era mai evidenta. Oameni despre care aveam o parere buna, dupa un timp (luni, ani) nu mai aveam o asa parere buna. La fel a fost si cu ai mei, mai adanc la taica-miu, mai putin la maica-mea.

Observ, si dupa cum am zis in alta postare, ca toata lumea judeca. Nu ma deranjeaza asta, dar ma deranjeaza cand o spun in gura mare nestiind cum stau lucrurile. Observ ca e greu sa te explici uneori si ca asta duce la presupuneri din partea celuilalt. Dar prefer sa nu aud judecatile daca sunt acolo, chiar daca nu am cum sa explic treaba aia. Prefer asta pentru ca daca stiu ce gandesc cu adevarat atunci imi raman in minte si scad in ochii mei.

Vad asta la prieteni de familie, cand le mai scapa o boaba si imi dau seama ca cu fiecare vorba ei mai scad in fata mea. Poate asa sunt eu. Intai intr-o lumina foarte buna si apoi, dupa, descopar umanul.

L.E.: e ca si cum as porni de la 100% si ajung la 90, sau 80, sau 70, etc. in functie de persoana

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, august 24, 2011
Eu si ea pe un balcon stand sprijiniti cu mainile/antebratele pe balustrada. Ea, in stanga mea intr-o rochie cu spatele gol. Eu, ridic mana si imi duc degetul aratator de-a lungul coloanei ei, in jos, urmand curbura spatelui

Hmmm... Imi place imaginea asta :)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, august 24, 2011
For all the words that I carve in you
For all the clouds that I seek

I miss the sun when the lights are out
I miss the trees when the colour fades
I miss all the moments that could've been

Cause you are wood
And I am the knife that goes through you
I move,
And the words appears into your "skin"

For all the little words that I have laid
There are so much more
So much more
Words to be said

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, august 22, 2011
Filmul este despre... Pentru prima data de cand scriu aici dau de un trailer care zice cam despre ce, si cum, este filmul. Asa ca daca va veti uita la trailer veti intelege si povestea si atmosfera lui. Tot ce imi mai ramane de zis e ca filmul e regizat de Joe Wright (Atonement, Pride and Prejudice - cel cu Keira) si acesta evident se departeaza de genul de filme cu care era obisnuit regizorul. Tin minte ca am citit ceva mai demult in care Wright zicea ca luptele sunt asemanatoare cu dansurile cand e vorba de a le coregrafia, asa ca pentru el nu e chiar asa greu de a trece de la Pride and Prejudice la un thriller de actiune. Luptele mai trebuiau cizelate zic eu, dar mi-a placut ce a zis.

Filmul mi-a placut, mai ales partea actoriceasca (trioul Saoirse Ronan-Bana-Blanchett), cinematografia sa, muzica din scenele de actiune (Chemical Brothers, foarte atipic pentru un film de actiune, vezi si in trailer) si ce a facut regizorul din filmul asta.

Mai multe info pe imdb si wiki. Cred ca trailerul vă va zice clar daca filmul e pe gustul vostru sau nu.


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, august 22, 2011
ce fac eu la ora asta aici? :))
scriu
cred ca asta fac :P

cum e oare sa iesi dintr-o relatie de 4 ani?
4 ani in care ai impartit secundele
cum te obisnuiesti, sau mai degraba cum te dezobisnuiesti?
nu vb de mine
doar ma intreb cum e sa treci brusc de la "a imparti" la "a te obisnui" numai cu tine

mirajul vestului exista se pare si printre rudele mele
discutii de Londra
dorinte de a pleca
eu nu sunt nici pro, nici contra ideii de plecare
dar nu e vb de mine 
iar eu mai stau putin :P

ma simt neasteptat de bine
mi-e inca greu sa ma desprind de siguranta casei
dar incet incet ma desprind
ii simt lipsa xanax-ului ca sa-mi dea curaj
totul e in mintea mea

imi cer scuze ca am sters postarea
dar nu mi-a placut ce am scris
"miorlait"
asa am scris
nu mi-a placut 
comentariul mai exista
dar nu stiu ce sa raspund la el

nu am ce scrie mai mult despre mine
in general.
zilele sunt la fel
iar noptile le dorm
mi-as dori sa am despre ce sa scriu
dar nu e nimic altceva decat repetarea vechilor teme
iar pe astea le stiti
se pare ca ce am scris la Constanta a scos din mine ce vroiam sa scriu
acum am ramas cu mintea goala
vreau sa scriu
dar sunt multumit cumva ca nu ma mai streseaza nevoia de a scrie

am luat melodia de la Cătă
ptr ca imi place :)


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, august 16, 2011
Cum ma simt bine, obosit dar bine, o sa incerc sa scriu despre o idee. Citeam mai demult la cineva ca nu e bine sa iti compari copii cu altii. Nu, nu e. Si o stiu din relatia mea cu ai mei. Tot timpul am fost comparat cu altii. Daca altii faceau mai bine, imi erau dati ca exemplu ca asa se face, ca invata mai mult, ca sunt mai dezghetati, ca sunt mai descurcareti, ca sunt mai intr-un fel si ca eu ar trebui sa fiu mai aproape de cum sunt ei. In mintea lor era cu titlu de "ti-o zic ca sa te invete". Mie? Nu mi-a placut. Si nici acum nu-mi place sa fiu comparat cu altii. Ma simt aiurea si de parca nu as fi destul de bun. Si ma face sa ma simt putin "vinovat" ca sunt asa cum sunt. N-aveam nevoie de comparatii ci de incurajari, sa simt ca eu sunt bun asa cum sunt, oricate lucruri n-as fi facut bine, sa simt ca cineva ma sustine pe mine intr-un mod, sa zicem, mai "tangibil" (ptr ca de sustinut am fost sustinut, dar nu am simtit asta asa cum as fi vrut, zic eu).

O alta varianta ar fi "tu ai avut toate conditiile". Evident se intelege ca fata de altcineva care nu le-a avut (eventual auzi cu ocazia asta si ce :P) si a facut ceva mai bine ca tine (fie invatat, sau ca a fost cuminte sau la locul lui, sau altceva).

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, august 14, 2011
Statea sprijinita de peretele din hol, cu picioarele stranse inspre corp. Pantofii erau aruncati in intunericul holului. Cum de a intrat?, dar mi-am adus aminte ca-i dadusem o cheie. Inchisei usa si acum eram langa ea. Avea ochiul vanat vanat, o durere sa te uiti la el, dar eram obisnuit. Obisnuit si din pacate nu aveam ce sa fac ca sa schimb asta. Ma simt mai muritor decat muritorii, acum, stand langa ea, prinvind-o in ochi. Picioarele ii erau numai zgarieturi si vanatai. Imi zambi. Doamne, cum de mai poate sa zambeasca?... Dar stiam ca nu trebuie sa discut despre asta, asa ca spusei direct, ca o constatare de mult stiuta:

- O zi grea la munca vad

Ea dadu din cap si imi intinse mana. O luai in brate sa o duc pe pat iar ea, in timp ce-si sprijinea capul de umarul meu, ma intreba:

- Si tu?

- Eu?... Eu nu mai am nimic de zis despre mine.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, august 14, 2011
Doar ce mi-am amintit ca plutesc. Cu picioarele la 2 metri de pamant, cu capul undeva mai sus. Plutesc ca si cum asa ar fi normal, dar o privire in jos imi aduce aminte. Poate gravitatia actioneaza la 2 metri deasupra ptr mine. Sau poate nici nu mai stiu cum e sa atingi pamantul.

Un adidas aluneca incet, secunda dupa secunda, pana imi cade din picior. Undeva acolo jos. "That's strange", ma gandesc dar parca nu mi se pare un capat de lume. Te gandesti ca ii vei avea tot timpul in picioare, că si ei, ca si tine, plutesc in aer. Dar se pare ca nu e cazul. Credeam ca nu va fi asa, cu un adidas dormind lenes pe astfalt si cu picioarele atarnand in aer, dar iata-ma-s... pierdut si in acelasi timp regasit, uitat si in acelasi timp prezent aici, la rascruce si in acelasi timp cu mult dupa ea.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, august 13, 2011

One day you'll meet a beautiful prince
But he's dead
Ok, one day you'll meet a beautiful dead prince


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, august 11, 2011

The XX - Intro


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, august 11, 2011
Stateam si ma gandeam acum (ce activitate domne, ce activitate) si mi-a venit in minte o imagine cu un tatuaj. Nu e unul real, ci e unul imaginat pe umarul meu. Ar fi o ca o "aripa" franta, ce se intinde de pe spatele meu (undeva putin sub gat) pana peste umar impartindu-se in trei "ramuri" care sa plece una in fata, una pe brat si una in spate. N-ar fi o aripa de pasare ci ar fi ceva integral negru, asemanator cu cele tribale, si ar fi numai pe umarul drept. S-ar potrivi cu fallen angel :) (imi place cuvantul "fallen" :P)

Apoi mi-am adus aminte ca doare :))) Dar mai am si o alta "problema" cu tatuajele. Ele raman ptr totdeauna, si cum eu sunt pretentios din fire... sa nu ma puna ăl impielitatu' sa imi fac unul care nu o sa imi mai placa dupa :)) O sa ma racaie pe creieri toata viata :P :)) Sau cel putin o perioada pana ma obisnuiesc cu gandul :D

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, august 09, 2011
scrisa pe 4 august si continuata azi

Vroiam sa scriu asta mai de demult dar o sa o incerc sa scriu acum cat imi este ideea din nou in minte. De-a lungul timpului am vorbit cu destule persoane pe net. Nu multe dar destule. Am inceput pe mirc si am ajuns pe mess, si intre ele am trecut printr-un site de socializare.

Sa vorbesti pe net e la fel cu a vorbi in realitate. Facand abstractie ca esti la calculator evident. Cu unii te intelegi mai bine, cu altii mai prost, cu unii vorbesti mai mult in timp, cu altii mai putin, intervine oboseala, plictisul, lipsa subiectelor, timpii prea mari intre conversatii, cu unii te intelegi pe cateva subiecte, cu altii pe mai multe, cu unii pare fortat, cu altii pare lejer. Si tot asa.

Daca e sa iau persoanele cu care am vorbit si care mi-au ramas prezente in minte atunci ar fi opt la numar. Trei dintre ele, primele, au fost acum multi ani. Una dintre acestea m-a influentat destul de mult (am scris aici de ea mai demult). Ultimele trei au vorbit cu mine pentru ca m-au citit aici. N-am planuit asta si nici nu am facut un plan diavolesc sa folosesc blogul pentru asa ceva dar s-a intamplat. Cu toate m-am inteles bine dar nu in egala masura si daca e sa stau sa ma gandesc numai cu una, doua nu m-am contrat/certat/intepat etc

Imi lipsesc anumite conversatii, anumite persoane. Nu tot timpul, o recunosc, ci doar cand imi vin in minte si cand simt nevoia sa discut cu cineva. Ma gandesc ca numai cu cateva persoane (3-4 maxim) am vorbit asa cum mi-ar fi placut, de la sine si fara poticneli.

In rest...  sunt sub tratament. Cu medicamente ptr somn, anxietate si depresie. O bucurie :)) Sunt doar doua medicamente, si astea in doza minima (jumatate de pastila din fiecare), dar si asa ma simt molesit si drogat de la ele. Astept sa ma obisnuiesc cu ele si nu-mi place cum ma simt. Probabil voi scrie mai putin (la fel poate si cu raspunsul la comentarii)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, august 05, 2011
Am tendinta sa stau ore la calculator si daca reuseam acum cativa ani sa fac asta fara consecinte, ei bine, acum nu mai pot. Nu mai pot sa stau nopti nedormite sa vorbesc cu cineva pe net, nu mai pot sa stau ore in sir pana nu ma mai tin pe picioare de oboseala, nu pot sa o tin asa zi de zi. Nu mai pot efectiv. Obosesc repede, imi obosesc ochii la fel repede, imi stric somnul si nu mai mai simt bine dupa aceea zile in sir.

Si desi mi-am tot zis ca nu mai exagerez, tot am exagerat. Dar nu o mai pot tine asa ore si ore, zile si zile. Nu e bine. Imi doresc sa scriu aici, imi doresc sa vorbesc cu cineva ore in sir (ptr ca imi place, de asta si am tendinta sa nu ma mai ridic de la un chat), imi doresc sa vad filme in fiecare zi, imi doresc sa citesc cat mai multe bloguri. Dar am de ales: ori fac asta si astfel ajung fizic si cu somnul varza, ori mai reduc sau chiar fac pauza cand simt ca e prea mult. Asa ca incerc sa le reduc, sa imi satisfac si dorinta de a citi, de a scrie, de a vedea un film si de a comunica cu cineva dar si sa ma simt bine fizic, mai apoi, in ziua aia si in zilele urmatoare. Dar mai important pentru mine e cum ma simt eu, peste orice alte activitati pe net. Trebuie sa fie asa, ca daca nu, o sa o tin cum am tinut-o si pana acum.

Ma deranjeaza ca trebuie, cand vorbesc cu cineva, ori sa ma explic si sa nu fiu crezut (ca vai domne nu vreau sa vb cu persoana aia), ori sa ma gandesc ca poate daca stau mai putin si zic asta o sa creada ca nu vreau sa vorbesc si astfel sa o supar. Poate voi puteti sa stati ore in sir la calculator, zi si noapte, eu nu mai pot. Dar la final tot eu par ala rau ca, uite, pun termene si nu vreau de fapt sa vorbesc.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, august 03, 2011
Cadeau asa cum cad stelele. Cadeau si se loveau de acoperis, cadeau si alunecau pe el pana ce dispareau dupa margine... undeva in jos... undeva in jos. Cioburi colorate din sticla si bucati de metal. Sareau si pocneau pe tabla, alunecau si scoteau un fasait metalic anemic. Cadeau din mana mea. Cling clang, cling si... apoi nimic.

- Stiu, si isi aseza mana pe umarul meu.

Intoarsei capul sa ma uit la ea. Singura fiinta care stia ce e in ochii mei. Singura care stia ce inseamna acel "stiu". Ii zambi usor ca sa par mai vesel dar ochii ei albastri, albastri sa fie?, vedeau mai adanc. Orice cuvant sau gest premeditat menit sa ascunda erau doar simple manifestari facute fara rost. Mereu mi-a placut parul ei, parul ei scurt si negru. "Pacat ca nu existi", mi-am zis in gand. Cuvinte pe care ea nu le va stii niciodata. Singurul adevar pe care nu-l stie.

- Hai sa mergem, i-am zis hotarat punandu-mi mana peste mana ei.

Si aparatul se inalta, cu picioarele mele peste margine, cu pamantul ramanand din ce in ce mai jos.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, august 03, 2011
Oare nu e prea multa, chiar si aici pe blog? Oare nu risc sa transform totul intr-un circ ieftin si sa ajung sa fiu considerat an attention whore? Oare nu ar trebui sa ma rezum la chestii "frumusele"? Oare... oare... pot fi multi oare aici.

Dar... daca nu aici atunci unde? Vreau sa incerc sa-mi imping limita asta. De cand am inceput cu blogul asta unul din ganduri a fost asta. Uneori ma conving sa o fac, alteori ma ascund si ma autocenzurez. Azi imi vine sa scriu, maine imi zic ca e prea mult si mi se face rusine cu ce as putea zice.

Dar de ce o fac? Sau macar de ce incerc? Sunt mai multe motive. Unul ar fi sa ma imping pe mine sa realizez ce sunt eu si ca sa fac asta scriu despre mine, ma pun in fata faptului, ca sa nu-mi pot intoarce capul si sa ma fac scapat. Alt motiv e acel "roman". Asta e romanul meu. Voi scrie cat voi scrie, dar va veni o zi cand nu o voi mai face. Toate au sfarsit, chiar si blogul asta. Dar nu-l voi sterge. Voi incerca sa-l lasa asa pe net, ca o marturie a mea despre mine. Daca nimeni nu-mi va auzi povestea intreaga, macar sa incerc sa scriu din ea aici. Poate cineva o va citi. Poate cumva nu ma voi simti neauzit. Poate si eu voi exista cumva complet, acel eu veritabil nu ingradit de societate, in mintea cuiva. In niste cuvinte. Un alt motiv ar fi ca vreau sa fiu sincer catre voi. Nu e o expresie gaunoasa si siropoasa ca sa sune bine. Vreau sa ma stiti asa cum sunt, nu cu floricele si slipici. Altii sa faca asta daca vor, eu voi incerca sa ma umanizez cat pot de mult. Sa ma arat asa cum sunt, imperfect si prostut pana in maduva oaselor. Nu promit nimic, dar voi incerca. Imi doresc atat de mult sa gasesc pe cineva care sa ma vada asa, sa ma stie ca cel ce sunt. Va doriti si voi, stiu asta. Dar daca nu e cu putinta atunci e blogul asta si sunteti voi. De asta e blog personal, sa imi imping limita, limita de care nu trec in viata mea reala. Undeva trebuie sa fac ceva. Poate aici e acel ceva.

Asta inseamna vulnerabilitate? Da, dar nu mi se pare asa de primejdioasa pe net. Poate e si eu nu stiu prea bine cu ce se mananca aici. Dar ma gandesc ca de aici pot sa-mi trag puterea. Ca daca zic aici, atunci voi suporta mai bine in mintea mea anumite lucruri. Voi da jos cuvintele alea nespuse. De ce credeti ca va arde limba sa ziceti despre voi? Pentru ca e si asta o povara care se acumuleaza. Si cumva, undeva trebuie imprastiata. O sa-mi para rau de asta? Poate, dar daca pot sa incerc de ce nu? Nu ma dau leu, poate o sa esuez intr-un mod mizerabil, poate o sa-mi iau misto-uri, poate o sa vreau sa ma intorc in cochilia aia din care am iesit, dar ma gandesc sa incerc, mai ales cand pot sa ma protejez, cat se poate, cu anonimatul. De asta nu dau nume, adrese, orase, pentru ca nu vreau sa dau inapoi de frica ca voi trebui sa dau candva socoteala, ca o sa se intoarca impotriva mea. Dar am de ales, ori zic ceva, ce pot, ori tac. Iar tacerea... e shitty rau de tot.

Mi s-a golit mintea. Probabil ca mai sunt lucruri de zis dar nu mai pot scoate nimic. Poate doar ca nu ma consider sinceritatea intruchipata si nici un curajos. Daca e sinceritate (mai mult decat in doze normale) si poate curaj in ceea ce scriu atunci eu nu simt ceva in sensul asta. Iar faptul ca sunt un anonim clar nu ma face un curajos :))

De ce am scris asta? Am fost intrebat, de aici am pornit. Dar nu e un raspuns catre persoana aceea, ci e cum e de obicei, am simtit ca e ceva sa scriu si sa subliniez despre mine si... am scris. In blogul asta pana la urma scriu despre mine, in orice forma o fac. El este, putin cam pretentios poate, romanul/jurnalul meu. Asa ca daca vreau sa zic ceva despre mine, ceva ce cred ca trebuie scris, o fac aici.

In rest ce sa zic... vom vedea ce va fi. Eu nu am cum sa stiu sau sa anticipez viitorul. Asa ca... vom vedea.

L.E.: initial am scris asta intr-un comentariu dar ma gandesc ca e mai bine sa sada aici: "mi-am pus problema daca nu cumva e prea mult. dar nu vad (si recunosc, nu vreau) alta solutie si ca urmare tb sa ma incred in cel ce ma citeste ca o va face cu delicatete. nu oblig pe nimeni sa ma citeasca si nu cer sa fiu aprobat si laudat in toate. asa cum sunt si eu cititor in alte parti, si cei ce ma citesc sunt liberi sa faca alegerea de a ma citi sau nu, de a accepta ce scriu sau nu."

L.E.2: acum trebuie sa imi pun intrebarile urmatoare daca sunt corect: dar calitatile mele unde sunt scrise aici pe blog? dar oare incerc sa conving de fapt de ceva anume?

Ma gandesc ca trebuie sa iau o pauza de la genul asta de postari. Simt ca am luat un val si ca trebuie sa las lucrurile sa se aseze in mintea mea.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, august 02, 2011
Intai si intai precizez ca scriu nu pentru ca mi-a zis cineva ceva ci pentru ca simt nevoia sa o scriu. De ce zic asta? Ptr ca v-a parea, probabil, din scrisul meu ca m-a zgandarit cineva, ceea ce nu s-a intamplat.

Eu cred ca fiecare, dar fiecare, avem povestea noastra. Un fel de dosar acolo nevazut, mai mare sau mai mic. Eu nu sunt cu nimic mai prejos decat altii asa cum nici altii nu sunt asa fata de mine. Eu nu sunt cu nimic mai sus decat altii asa cum si nici altii nu sunt asa fata de mine.

Din vorbele pe care le-am shimbat in ultimii ani cu cateva persoane pe net am vazut ca fiecare isi zicea de viata sa ca fiind un "roman". Ca si-ar scrie viata intr-un roman daca ar putea. Si cu cat ma gandesc mai mult cu atat sunt de acord ca fiecare avem in spate o poveste. Si ma fascineaza asta. Va imaginati? Oamenii din jurul vostru fiecare cu povestea lor? Imi place ideea asta. Ii face mai oameni in ochii mei pentru ca stiu ca si ei, ca si eu, duc ceva cu ei. Mica ori marea lor poveste.

Romanul meu e mai degraba o schita :)) Cateva randuri pe cateva foi. Atat ar incapea pana acum. Dar schita mea e schita mea. Nu-mi e rusine cu ea in ochii mei, desi recunosc ca e mai greu catre altii si ca am momente cand sunt (foarte) dezamagit de mine. Da sunt virgin (daca ma cititi de mult si nu v-ati dat seama pana acum atunci shame on you :P), da nu am job de mii de euro, da inca sunt la facultate, da nu traiesc in mijlocul targului (capitala ori alte orase mari), da nu frecventez lumi sclipitoare si minunate, da sunt mai necomunicativ de felul meu, da am zile cand nu ma simt bine deloc, nici fizic nici psihic, da nu sunt pe gustul tuturor, da sunt orice vreti voi, dar viata mea nu e cu nimic mai prejos decat a altora ("mai bine situati") oricat de goala e ea. E viata mea. Exist aici in forma mea, in felul meu si nu deranjez nici un echilibru pe lumea asta. Si daca as cere cuiva ceva, as cere sa imi respecte asta.

Ma deranjeaza cand vad oamenii cum se stramba: nu ai facultate, nu ai prietena, nu ai job etc etc Asta e treaba mea, eu si numai eu am dreptul sa-mi fac morala, sa ma judec. Buna, rea, ca-mi place sau nu de ea, ea e a mea si nu costa pe nimeni nimic. Deci oricat de rusinat as putea sa fiu cu ea, nu pot sa ma neg, sa ma arunc la cos ca un gunoi. Nu pot sa ma subminez pana intracolo. Trebuie sa ma sustin cumva, asa cum ar face un parinte cu copilul lui urat si mediocru. Pentru ca oricum ar fi tot tii la el.

Pffiuuuu, nu stiu cat de aiurea pot sa fiu. Sper ca nu prea mult :P

Si pentru ca nu mai vreau sa scriu o alta postare am sa trec aici un comentariu, scris de mine, despre cum cred eu ca e diferenta dintre a face sex si a face dragoste. Asa, in mare. Acolo am avut supriza sa vad ca oameni care si-o trag bine si cu spor (cred) nu prea stiu sa faca o distinctie intre ele. Eu cel putin cred ca e una.

daca e sa o luam ca-n dictionar, sexul e sex in orice situatie, ca doar se face la fel :lol:
dar...
a face (strict) sex e: eu te fut, nu imi pasa de tine decat sa te fut, n-am ce sa impart mai mult cu tine si dupa, mars pe usa :D
a face dragoste e: mie imi pasa de tine, vreau sa te fac sa te simti bine, nu ma gandesc numai la mine, exista  apropiere sufleteasca, impart o viata (scurta, lunga) cu tine. adica pui altfel sufletul la nivel afectiv, emotional si alte asemenea prostii :P (pe langa sexul ala)
la nivel fizic, mecanic, e sex si acolo si dincolo.
deci intre a face sex si a face dragoste e o diferenta de perceptie a partenerului cu care te futi. unu e ca paharul de unica folosinta (am o nevoie si mi-o satisfac), altul e precum cana aia favorita din care bei cafea. bei cafea din ambele da, dar paharul si cu cana nu se aseamana :D

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, august 01, 2011
Nu e greu sa scrii fantezii. Eu zic ca nu :) Ma pricep, zic eu :P, cumva, dar nu o sa zic ca e ceva foarte greu. Tot ce-ti trebuie ca tip daca scrii asta pe net/mess e sa ai imaginatie si sa te pui cumva in pielea ei. Treaba o faci numai pe jumatate tu ca sa zic asa :)) Adica... o zic altfel, din putinul pe care-l stiu imi dau seama ca fara "aprobarea" ei nu merge nimic inainte, orice ai face :D Fetele detin mai mult controlul decat se crede. Si ele pot da directia. Poate nu pe fata, dar daca ea e receptorul directia se va indrepta in functie de ea. Asa si intr-o fantezie/poveste scrisa, daca ea e suficient de deschisa si daca savureaza cu imaginatia ei ceea ce ai scris tu atunci va iesi bine :P Depinde de ea, nu numai de tine. De aceea nu pot sa zic ca vai doamne ce ma pricep, sunt un geniu :)) Daca ea adoarme nu am facut nimic :)) Intr-o fantezie buna tu doar pui cuvintele "pe foaie" si ea le da viata :) Cred ca in pat ar trebui sa fie la fel.

Ma gandeam aseara sa dau un exemplu ce inseamna imaginatie si sa te pui in locul ei. Sa zicem ca ea poarta o fusta stramta si scurta. Ce ai face? Poate esti mai direct si mai indraznet si iti pui mainile pe fundul ei (voi stand fata in fata) si il strangi puternic, cu dorinta. Unei femei ii place sa vada ca e dorita, chiar si putin mai "vulgar" (cu ghilimele). Fusta asta, dupa mine, asta cere :)) Dar daca fusta/rochia e larga, chiar si mai lunga? Atunci esti mai jucaus, pornesti cu mana de jos de pe picior. O treci pe exteriorul piciorului pe sub rochie. Imi place ideea asta de a nu-ti vedea mana si ce e sub rochie. Sa simti cu varful degetelor pielea ei, linia piciorului ei. Incet, incet. Acum mi-a venit in minte ca ar tb sa te uiti in ochii ei in timp ce te ridici ducandu-ti mana din ce in ce mai sus. E misto, in mintea mea cel putin, sa fiu privit de sus de ea. Apropo de dominare... genul acesta imi place, o dominare in joaca, in care ambii stiu ca o fac de placere. Deci stiu cumva de ce lor le place sa fie dominate. Uite asa ma pun in pielea lor. E bine sa scrii ce ti-ar place si tie sa vezi, si e bine sa iti vina idei pe loc nu sa le faci standard dinainte. E bine si sa stii ca nu iti merge asta cu oricine :)) Nu toate femeile sunt la fel, asa ca nu toate vor reactiona cum iti doresti la ce scrii.

Imi place ideea sa fii jucaus si sa faci tease. Sa te joci cu mintea ei, nu intr-un mod nesimtit sau ca sa o ranesti, ci sa o tii putin pe foc. Sa vrea mai mult, sa vrea sa mergeti pe trepte mai inalte. Asta e si diferenta dintre cele doua situatii de mai sus, nu? Prima e instinct, poate o iei prin surprindere :P e un "soc" brusc :), in a doua construiesti, o lasi pe ea sa dea viata situatiei si imaginatiei ei. Acum nu stiu prea multe, dar imi place ideea sa o aduci cu tease-ul gradat pana acolo pana nu mai poate, si apoi sa o mai chinui inca putin :)) Sa ajunga sa isi doreasca de nu mai poate. Atingere, apropiere, cuvinte, sa o patrunzi, orgasm, ce vrei tu. Si apoi e a ta si numai a ta :D De aici o poti duce foarte usor unde vrea ea.

Ma mai gandeam aseara ca intradevar hainele pe o femeie conteaza. Nu e vorba de un stil anume sau un anumit fel de imbracaminte. Ci sa ii vina bine, sa i se potriveasca (cu corpul ei, cu personalitatea). Daca ma uit pe strada, mie imi plac femeie care imi par sexy prin ce sunt imbracate. Poate nu stim cu ce sunteti imbracate, poate nu stiu ei :)), dar eu stiu ca hainele fac o femeie sexy. Nu conteaza daca e numai jeans si un tricou, daca vin sexy pe ea, eu sunt cu ochii pe ea :)) Si nu conteaza sa fie scurte, o rochie lunga, un pulover poate fi la fel de sexy.


L.E.: nu ma luati prea in serios :P Cum m-am ridicat de la calculator cum mi-a venit sa vin aici si sa zic ca "bat campii" :)))

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare