Author: No One
•miercuri, august 24, 2011
Am incercat acum cateva zile sa scriu despre ceva si incerc acum din nou, pentru ca e o idee despre care vreau sa scriu.

In afara de persoanele care-mi sunt antipatice din start (de obicei imi raman asa) in general cu oamenii pornesc de la o parere buna. Imi place, cum am mai zis, sa am o parere buna. Dar in general ei, in mintea mea, scad. Nu la negativ dar undeva mai jos. Scad odata cu cat ajung sa-i cunosc. Pornesc de undeva de sus si apoi cu fiecare "descoperire" imi devin din ce in ce mai umani. Bineinteles acum cand sunt mai matur nu mai e caderea asa de brusca sau de evidenta (in mintea mea cum am zis) dar cand eram copil era mai evidenta. Oameni despre care aveam o parere buna, dupa un timp (luni, ani) nu mai aveam o asa parere buna. La fel a fost si cu ai mei, mai adanc la taica-miu, mai putin la maica-mea.

Observ, si dupa cum am zis in alta postare, ca toata lumea judeca. Nu ma deranjeaza asta, dar ma deranjeaza cand o spun in gura mare nestiind cum stau lucrurile. Observ ca e greu sa te explici uneori si ca asta duce la presupuneri din partea celuilalt. Dar prefer sa nu aud judecatile daca sunt acolo, chiar daca nu am cum sa explic treaba aia. Prefer asta pentru ca daca stiu ce gandesc cu adevarat atunci imi raman in minte si scad in ochii mei.

Vad asta la prieteni de familie, cand le mai scapa o boaba si imi dau seama ca cu fiecare vorba ei mai scad in fata mea. Poate asa sunt eu. Intai intr-o lumina foarte buna si apoi, dupa, descopar umanul.

L.E.: e ca si cum as porni de la 100% si ajung la 90, sau 80, sau 70, etc. in functie de persoana

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on miercuri, august 24, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.