Author: No One
•miercuri, august 03, 2011
Cadeau asa cum cad stelele. Cadeau si se loveau de acoperis, cadeau si alunecau pe el pana ce dispareau dupa margine... undeva in jos... undeva in jos. Cioburi colorate din sticla si bucati de metal. Sareau si pocneau pe tabla, alunecau si scoteau un fasait metalic anemic. Cadeau din mana mea. Cling clang, cling si... apoi nimic.

- Stiu, si isi aseza mana pe umarul meu.

Intoarsei capul sa ma uit la ea. Singura fiinta care stia ce e in ochii mei. Singura care stia ce inseamna acel "stiu". Ii zambi usor ca sa par mai vesel dar ochii ei albastri, albastri sa fie?, vedeau mai adanc. Orice cuvant sau gest premeditat menit sa ascunda erau doar simple manifestari facute fara rost. Mereu mi-a placut parul ei, parul ei scurt si negru. "Pacat ca nu existi", mi-am zis in gand. Cuvinte pe care ea nu le va stii niciodata. Singurul adevar pe care nu-l stie.

- Hai sa mergem, i-am zis hotarat punandu-mi mana peste mana ei.

Si aparatul se inalta, cu picioarele mele peste margine, cu pamantul ramanand din ce in ce mai jos.

This entry was posted on miercuri, august 03, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.