Author: No One
•joi, septembrie 15, 2011
Noaptea e liniste. E tot timpul liniste si asta nu ma ajuta cu mult. Stau si ma uit la ea si imi spun cum de nu ma rascolesc, cum de sunt de acord cu asta. Stau si stiu ca trebuie sa plec. Cat timp e ea aici. Fara un sarut, fara un salut. Si sunt de acord. Ciudat... nu stiam ca pot fi asa.

Ma uit la corpul ei. La coapsa ei care iese dintre cearsafuri, la bratul care-i inconjoara si preseaza sanul drept. La ochii ei inchisi, atat de dulci si de furati de vis. Doarme, si mie tot ce imi mai ramane acum e sa ma uit. Si sa mai astept. Minutul potrivit ca sa plec.

Nu stiam ca pot fi asa de... practic, in lipsa oricarui alt cuvant. Ca pot fi ca ea. Dar poate nu sunt. Poate cand o sa plec, poate peste o ora, peste o zi, peste cateva zile, voi incepe sa gandesc si sa o vreau. Cu toate ca nu trebuie. Sau poate ca voi ramane asa, rece.

PS: este fictiune chiar daca vorbesc la persoana intai

This entry was posted on joi, septembrie 15, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.