Author: No One
•luni, octombrie 31, 2011
Alerga prin oras. Luadu-se dupa curentul de aer ce se crea. Printre blocuri si pe strazi. Fugea sa ajunga la centrul acestui... vuiet, acestei energii.

Era in mijlocul strazi. O sfera de lumina galbena si energie. Acum era mai greu de mers pana acolo. Infrunta aerul si se duse inspre ea. Cand ajunse langa sfera o privi cu curiozitate. Parul ii batea in toate partile din cauza curentului creat. Puse mainele pe ea, inconjurand-o cu ele. Raze de lumina ii ieseau printre degete. Aerul batea din ce in ce mai repede cu cat apropia mainele sa o apuce.

Se auzi o bubuitura si un val de lumina cuprinse totul. Iar copilul nu mai era acolo. Strada, plina de rasamasite de materiale distruse, era pustie acum.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, octombrie 31, 2011
Ce-ar fi daca in noaptea asta m-as culca si maine m-as scula intr-o zi din viitor? O singura zi, numai una as trai atunci si apoi ziua urmatoare voi reveni din nou. Si in tot acest timp eu, cel din viitor, voi trai ziua mea de maine. In viitor voi sti ziua cand se va face schimbul, dar astazi pot doar sa imi doresc sa fie maine :)

Mi se pare interesant sa stii o zi din viitorul tau si sa o traiesti. Sa vezi cum va fi si mai ales cum e. Sa stii ca va fi bine.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, octombrie 31, 2011
Daca nu ati vazut filmul Super 8 si vreti sa-l vedeti poate nu ar trebui sa vedeti aceasta scena care e chiar finalul. Mie mi-a placut, mai ales in combinatie cu muzica.


Just as the ship is about to blast off, it looks for a few more pieces of metal. It finds Joe's locket (his mother's that he has carried around the whole movie) but he holds on to it. It contains a picture of him and his mother when he was a baby. He holds on for a moment then decides to let go (symbolizing his attempt to find peace after her death). The locket attaches to the ship, and the ship blasts off to space, leaving the soldiers, Joe, Cary, Alice, Louis, Jackson, Charles, and Martin stare in awe. (sursa themoviespoiler)

Si melodia


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, octombrie 29, 2011
Stiti filmele acelea care dupa ce le vezi te fac sa te simti romantic si sa crezi in happy endings si suflete pereche? Hai fetelor, stiu ca stiti :P Well... asta e unul dintre ele. Si eu sunt la fel, intr-o stare de feel good, hihihi :P

Ryan Gosling si Emma Stone au chimie in filmul asta. Sau asa mi s-a parut. Poate e doar datorita Emmei. I love that girl :P Are un ceva al ei :)

De fapt toti au chimie. Si asta face filmul sa fie sweet in felul sau.

Ma uitam la Jacob (personajul jucat de Gosling) si imi ziceam ca asa trebuie sa fii ca barbat. Bine, aranjat, bine imbracat (la patru ace cand trebuie, casual cand se cere), care optional sa stie sa faca o bautura si sa o serveasca cum trebuie :)) Probabil varianta masculina la sex appeal. E o faza in film (care este si in trailer) in care ea-l vede fara tricou si zice "Seriously!? You look like you're photoshoped". Arata bine facut, asta era ideea. Makes me kinda jealous ca nu sunt asa :))) Ideea e, ma repet, ca pe aici (cred eu) vad femeile un barbat bine (poate nu chiar asa de metrosexual, desi la un moment dat cred ca nu strica). Si barbatii, cred, au problema asta, ca in realitate sunt doar cativa bine bine (din toate pct de vedere), restul sunt ori pustani ori barbati doar cu bani.

Gata, rant is over. Mi-a placut filmul. Cred ca o sa va placa si voua (daca nu l-ati vazut deja). Info gasiti pe imdb si pe wiki, iar trailerul e mai jos


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, octombrie 29, 2011
Ii sarut in partea de jos sanul ei stang plin si rotund si ma duc cu limba in sus, ca o linie, exact sub sfarc pana dau de el. Il lovesc cu varful limbii. In sus si in jos pana se intareste. Si apoi il sug. Dulce si incet, pana cand buzele mele iau forma lui.

Degetele mi se plimba, de la plexul ei in jos. Trasez in jos o linie scurta cu degetul si apoi un sarut in acel loc, si inca o linie, si mai jos, si inca un sarut. Tot asa pana ajung intre picioarele ei, pe care strang cu mainile acum libere in asa fel incat coapsele ei sa-mi incalzeasca usor fata.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, octombrie 28, 2011
In primul si primul rand am ajuns in punctul in care nu mai am ce sa scriu :)) Dap, am ajuns si aici.

In al doilea rand am dorinta asta ciudata sa fac ceva, orice, sa vad filme, seriale bune, sa citesc carti bune si nu am nici un chef. Are sens, dorinta cu lipsa chefului? :)) Am ajuns in punctul in care incerc sa ma conving "Deschide filmul, deschide cartea, mai citeste un rand, mai vezi un film". Parca negociez cu mine :)) Lipsa de motivatie probabil.

Si daca tot ascult melodia asta, hai sa o pun si aici (am pus-o si pe twitter). E de la Zen


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, octombrie 27, 2011
- Si iti pare rau? Cu ce s-a intamplat pana acum. Si poate, cu se va intampla.
- Depinde. Depinde de cum se va termina.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, octombrie 27, 2011
"Repede pe scari"

Treptele dispar una cate una in urma lor. In cerc. Ei coboara tot mai jos. Esarfa ei se desrpinde si aluneca in vid. Tot in cerc. Pana cand nu mai este cale de intoarcere.

***

Treapta cu treapta el urca. Treapta cu treapta fiecare gand vine cu el. Pana la usa. O usa cu chenar de lumina. Un sfarsit la orice inceput. Treapta cu treapta tot urca. Pana cand ajunge la usa. Si cand o deschide o lumina alba inunda totul.

***

Am urcat odata niste trepte care nu duceau nicaieri. Nici nu urcai, nici nu coborai. In cerc si din nou de la capat. Fara inceput si fara sfarsit.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, octombrie 21, 2011
Click click click. Isi facea amintiri cu aparatul. Si pozele cadeau la picioarele lui una cate una. Click. Si copilaria trecea repede in instantanee. Click. Primul sarut. Click. Primul job. Click. Primul copil. Click click click. Si batranetea veni cu acea ultima zi din viata oricarui om

Iar pozele au ramas pe astfalt. Ca sa fie purtate de vant. Undeva unde altii copii cu aparate in mana sa le vada.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, octombrie 18, 2011
Cade ploaia si m-ai lasat singur in taxi. Ce merge pe strazile astea pline de lumina dar pustii. Incerc sa adun stropiii de pe geam si pivesc absent afara. Unde ma duci? Unde ma duci? Dar raman intepenit pe bancheta din spate. Du-ma acasa, ii zic. Si astfel taxiul ma plimba prin oras, fara nici o oprire.

sursa missZ.e

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, octombrie 18, 2011
Interesant film dar nu pentru oricine. Cel mai interesant lucru as zice ca este modul cum este filmat, cu imagini ca de documentar si cu camera aproape tot timpul in miscare. Filmul are multe teme de la univers la creatie, la parinti si copii, la figura paterna atata ca tata cat si ca Dumnezeu, la viata si moarte, la educatie si duritatea tatilor cand o fac, la razvratire etc etc Totul se amesteca in imagini asa ca filmul e mai mult un ansamblu de imagini avand ca centru o familie din anii '50 cu povestea ei.

Info pe imdb si wiki, iar trailerul, care arata destul de bine cum e filmul, e mai jos


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, octombrie 16, 2011
Cand te afli intr-o lume idilica, perfecta, orice intruziune carea aduce "anormalul" in normalul acela este perceputa ca o agresiune, ca fiind ciudat. Inspira frica pentru cei ce nu cunosc peste limita normalului lor, adica lumea idilica in care traiesc. Atunci mai e buna ideea de a fi intr-o lume idilica, perfecta, "normala"? Sau ea duce la izolare si la taierea legaturilor cu realitatea?

Ma gandesc ca exista doua "solutii" la ciocnirea anormalului din afara cu normalul din interior. Doua solutii asemanatoare dar putin diferite. Doua solutii care duc la acelasi rezultat. Unu, "anormalul" contamineaza "normalul" sau , doi, "anormalul" scoate ce-i mai rau din lumea perfecta pentru ca acesta vrea sa respinga "anormalul" de care s-a ciocnit. Rezultatul duce la disparitia lumii perfecte, idlice si la readucerea ei in realitate.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, octombrie 15, 2011
Scriu multe "pe foi albe". Se pare ca asta voi scrie un timp de acum incolo. Se pare :) Nu pot fi asa sigur cu mine.

Sunt citit mai putin. Asta se intampla cand nu mai dai semne de viata prin blogosfera. Dar nu-i nimic. Incep sa ma obisnuiesc cu noul meu "anonimat". Si cu noul meu ritm.

As vrea sa vad toate filmele care m-ar putea interesa. As vrea sa ascult toate melodiile care m-ar putea interesa. As vrea sa pot citi toate cartile si blogurile care m-ar putea interesa. Dar nu se poate. Sunt prea amulte si eu n-am cum intr-o viata de om sa le vad pe toate. Si apoi e cheful si sansa cand le gasesti. Poti sa treci pe langa ele fara sa stii.

N-am chef de viata acum. Si asta se vede in letargia mea.

Ma gandesc ca o relatie intre doua persoane merge atunci cand cei doi vor lucruri asemanatoare de la ea.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, octombrie 15, 2011
Parca timpul s-a oprit. In mijlocul strazii stau si vad cum portocalele au ramas in aer, departe, stand sa cada. Pasii mei nu mai au sunet dar eu ma indrept spre ele. Iau una din aer si o arunc in sus. Cade la loc in mana mea. Restul sunt inca intepenite in aer. Ma invart pe picioare si ma indrept spre ea. O ea, o oricare ea, draguta, cu breton si cu ochelari mari. Ii iau mana si pun portocala in ea. Dar ea nu ma vede caci totul e inghetat in timp, inclusiv ea. Numai eu, numai eu sunt aici.

Stau la colt de strada. Iar portocalele incep sa cada. Pe strada din pietre, pe toata strada. Lumea se fereste si se uita in timp ce portocalele curg pe jos. Iar ea? Ea priveste cu uimire in mana, la portocala ce a aparut acolo. Nu stie de la cine e :)

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, octombrie 15, 2011
Abandonat pe o bucata de lemn, plutesc. Soarele imi intra in ochi si ridic mana. Singur. In deriva. Cineva a uitat de mine, sau oare eu am uitat de mine?

Plutesc pe marginea marii si uit de tot. De ganduri si vise, de morti si vii. Singur. Ma indrept undeva. Cineva probabil stie, sau oare eu am uitat?

Marea ma duce usor, departe, undeva. Nu mai incerc sa-mi dau seama, nu mai incerc sa vad. Singur. Pe o bucata de lemn. Eu plutesc.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, octombrie 14, 2011
Ma plimb prin muzeu si nudul imi arata fundul. Ii fac cu ochiul sa inceteze, dar el il ridica si mai sus. Si ca sa se inteleaga mai bine il arata la toti. Oare gresesc eu sau nimeni nu se prinde? Atata display fara rusine, atata nerusinare in display. Pe vremea mea nudul statea in colt, de rusine a se intelege, caci asemenea purtare nu se cuvenea.

Il intreb "Draga dar de ce atata afisare carnala? De unde vii tu nenica si ce pasti pe aici?" Iar el imi zice ca e arta. Ce??? Arta? Si ca e greceasca. Doamne, cum asa? Grecii sunt in plin faliment. Or fi ramas ei fara haine? Oare dalta si ciocanul nu au mai avut fondurile necesare sa mai faca niste toale din marmura? Dar, dragii mei, sa-i ajutam, sa-i ajutam si sa ne aparam pudoarea.

Alt nud imi arata sanii jucausi cu niste sfarcuri ce arata in zare. Ii cer tipei sa le acopere ca prea stau asa drepte, si cine stie in a cui ochi intra. Dar ea imi scoate limba. Nerusinare! Cer despagurbiri, cer Curtea Internationala de Justitie. Sau macar un tricou. Si o vesta neagra.

Dar, iata, uite, suntem salvati. Un Adam are frunza la el, pusa strategic. Asa da! Ridic degetul mare in semn de aprobare. Dar dezastru... vantul, nemernicul, vantul!

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, octombrie 12, 2011
Odata cu frigul lumea mea se reduce la cateva camere. Doua mai exact, dormitorul si camera asta unde am calculatorul si televizorul. Trei, daca puneti si bucataria :P E prea mare factura la intretinere asa ca nu incalzim toate camerele.

Uite ca am scris si eu o postare despre frig. Indirect :P

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, octombrie 11, 2011
Fiecare pas al ei era o unda. Fiecare unda un eveniment. Fiecare eveniment schimba lumea. Fiecare pas al ei schimba lumea undeva pe partea cealalta a globului.

Fiecare unda se izbeste de alta unda, care la randul ei se izbeste de alta unda si tot asa. Avem o mare de unde, o mare de interferente. Fiecare eveniment se interconecteaza cu un oricare altul. Totul este o retea.

Pasii ei salta peste valuri. Pasii ei calca usor peste marea albastra. Orizontul ii este directie iar in jurul ei este numai marea. Singura paseste si ea insasi este un eveniment. De la "ce cauta ea aici?" la "ce impact are numai si numai o singura unda pe care o formeaza?".

Vantul bate usor. Prin parul ei  Merge drept fara sa-i vedem chipul. Ai putea sa fii tu. As putea sa fiu eu, intr-o alta realitate, daca as fi fost o fata :P Dar nu vom stii niciodata :)

sursa missZ.e

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, octombrie 11, 2011
Observ la mine o reticenta de a iesi in lume, de a face ceva. Parca am o teama, ceva ce ma face sa dau inapoi. E teama de necunoscut probabil. Nu stiu la ce sa ma astept. Mai devreme ma intrebam cum naiba iti faci un card? Cum m-as descurca in situatia asta? Ce as alege :))) Stiu, pare absurd si absolut inutil dar tot ma gandesc la diverse chestii si mai ales la cum m-as descurca in lume.

Observ la mine o lipsa de motivatie si de chef. Nu-mi vine sa fac nimic. Iar tot ce fac, parca fac din obligatie, nu pun energie. Nu-mi place asta la mine. E un soi de comoditate amestecata cu o teama de necunoscut.

Iar ma lovesc de nesiguranta si de ganduri despre cum o sa ma descurc. Si asta ma duce la "ce o sa fac in viata de acum incolo?". Nu mai sunt copil, nu pot sa mai stau asa pentru mult timp. Trebuie sa ma asez pe o cale dar eu habar n-am ce sa fac, si mai ales cum sa fac. Probabil totul se face din mers. Sigur totul se face din mers, iar eu gandesc prea mult acum :)), dar...

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, octombrie 11, 2011
Toamna asta, frigul asta, imi aminteste de trecut. De fapt, totul e la nivel de senzatii. Haine sunt brusc mai groase, plapuma e pe pat. Totul e rece iar caldura e numai in jurul meu, atat cat imi fac eu. Si in lipsa de alte cuvinte imi aminteste de trecut. De aceleasi senzatii pe care le-am avut si atunci. E greu sa le descriu, din pacate nu am cuvintele necesare acum. Ma repet si zic ca pentru o clipa astazi m-am simtit in trecut, pe cand eram copil. Probabil de la schimbarea asta atat de brusca de vreme.

Unde anume in trecut? De exemplu in diminetile reci de toamna cand ma trezeam de dimineata ca sa ma duc la scoala. Caldura plapumei si hainele reci asezate ca sa le imbrac. Eu somnoros ghemuindu-ma in caldura creata de mine in plapuma. Trecutul acesta, de multi ani uitat, trait intre frig si caldura.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, octombrie 10, 2011
Plictis. Cam asta ar fi senzatia zilele astea. Plictis, plictis, plictis. Pe unde ma duc tot ce vreau sa fac e sa dorm sau sa citesc. Ca sa treaca timpul, caci el trece asa de incet. Dar ma gandesc ca nu e bine sa treaca pentru ca asa nu il voi mai recupera.

Timpul trece asa de incet la nivel micro, dar trece asa de repede cand este vorba de ani. Acusi, acusi vine iarna si ziua mea, si tot asa de repede o sa vina si vara.

Ma aflu in situatia de a nu mai avea ce sa scriu aici. Este vorba de inspiratie si chef iar eu nu mai sunt multumit de ce scriu. Uneori ma gandesc sa las asa si sa scriu cand imi vine, poate peste o saptamana, poate peste o luna, alteori ma gandesc sa simplific (sau sa modific) si sa scriu numai "insemnari", fara "pe foi albe". Cred ca o sa fie a doua varianta. Nu stiu. Voi scrie. Vreau sa ma scriu.

Am fost la tara, la bunici, si am ramas placut impresionat de cat de activi sunt ei, de cat de mult muncesc toata ziua. Sa-l vad pe bunica-miu la 80 de ani impliniti cum se catara in nuc pana aproape de varf si cum apoi strange nuci in genunchi de pe jos ca un copil. Cum au amandoi rabdare si muncesc fara sa se planga. Nu pot sa nu-i respect putin mai mult.

De azi, sau maine, ar trebui sa ma apuc sa invat si de asemenea sa ma apuc din nou de exercitii (fizice) caci nu le-am mai facut de vreo saptamana si ceva. Am cam lancezit si nu e bine.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, octombrie 07, 2011
Un film cam scurt, ciudatel dar dragut despre o lume in care ajung sinucigasii dupa ce, evident, mor. That's your plot summary right there :)) :P

Info pe imdb si wiki, iar trailerul, care face filmul sa fie prea inspre comedie, mai jos


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, octombrie 07, 2011
Statea in intuneric, in plina bezna. Nimic nu mai era la fel. Trecuse atata si tot ceea ce stia s-a dus ori s-a schimbat. Nu avea de ce sa se mai agate, ceva cunoscut, ceva tangibil din trecutul sau.

Fuseses luat prizonier acum 6 ani si eliberat cu cateva zile in urma. Si acum era aici... intr-un loc strain, cu copiii care au crescut si cu o sotie care-l stia doar asa cum fusese. Pana si culoarea casei era alta, pana si blestemata aia de culoare.

Statea in intuneric si tot incerca sa se obisnuiasca. Se gandea ca neuintandu-se la nimic se putea obisnui. Doar asa, stand in tacere aici.

In spate auzi niste pasi. Tresarii, dar glasul nevestei sale il aduse inapoi:

"Vino in pat. E tarziu"

"Doar....mai lasa-ma putin. Inca cateva minute" Dar sotia lui inca statea acolo. Ridica putin glasul "Te rog, lasa-ma in pace. Vin imediat" Ea, speriata si nestiind ce avea, incerca sa puna mana pe el, dar el se misca brusc si se indeparta "Ti-am zis sa ma lasi in pace. Pleaca!", tipa el "Du-te" Asa ca ea pleca in timp ce el o urmarea cu privirea.

Acum statea din nou in intuneric, singur, incercand sa-si dea seama ce-i cu el si ce-i cu lumea asta mult schimbata fata de cum o stia el.

nota: oare cum e senzatia aia cand esti rupt de lumea ta pe care o stiai, lume care acum apartine trecutului? sa fii luat de acolo si repus dupa mult timp, dupa un numar de ani? ceilalti au simtit schimbarea si trecerea anilor, pe cand tu nu. tu ai ramas cu lumea aia asa cum ai parasit-o. acolo vroiai sa te intorci, aia era ancora ta care te-a tinut pana acum. si acum, cand te intorci, nu mai e

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, octombrie 07, 2011
Invarti oglinda ca sa nu-ti vezi chipul. Ingrid... de ce plangi? Vino aici. Dar tu stai pironita de perete. Si te ascunzi de adevar.

N-am venit sa te salvez. Daca nici pe mine nu stiu cum sa ma intreb. Intrebari... Ne intrebam prea mult, prea des. Dar tu taci.

Si te ascunzi de adevar. Iti ascunzi chipul peticit. Mic arlechin. Ingrid...


Linkuri de întoarcere către această postare