Author: No One
•vineri, octombrie 07, 2011
Statea in intuneric, in plina bezna. Nimic nu mai era la fel. Trecuse atata si tot ceea ce stia s-a dus ori s-a schimbat. Nu avea de ce sa se mai agate, ceva cunoscut, ceva tangibil din trecutul sau.

Fuseses luat prizonier acum 6 ani si eliberat cu cateva zile in urma. Si acum era aici... intr-un loc strain, cu copiii care au crescut si cu o sotie care-l stia doar asa cum fusese. Pana si culoarea casei era alta, pana si blestemata aia de culoare.

Statea in intuneric si tot incerca sa se obisnuiasca. Se gandea ca neuintandu-se la nimic se putea obisnui. Doar asa, stand in tacere aici.

In spate auzi niste pasi. Tresarii, dar glasul nevestei sale il aduse inapoi:

"Vino in pat. E tarziu"

"Doar....mai lasa-ma putin. Inca cateva minute" Dar sotia lui inca statea acolo. Ridica putin glasul "Te rog, lasa-ma in pace. Vin imediat" Ea, speriata si nestiind ce avea, incerca sa puna mana pe el, dar el se misca brusc si se indeparta "Ti-am zis sa ma lasi in pace. Pleaca!", tipa el "Du-te" Asa ca ea pleca in timp ce el o urmarea cu privirea.

Acum statea din nou in intuneric, singur, incercand sa-si dea seama ce-i cu el si ce-i cu lumea asta mult schimbata fata de cum o stia el.

nota: oare cum e senzatia aia cand esti rupt de lumea ta pe care o stiai, lume care acum apartine trecutului? sa fii luat de acolo si repus dupa mult timp, dupa un numar de ani? ceilalti au simtit schimbarea si trecerea anilor, pe cand tu nu. tu ai ramas cu lumea aia asa cum ai parasit-o. acolo vroiai sa te intorci, aia era ancora ta care te-a tinut pana acum. si acum, cand te intorci, nu mai e

This entry was posted on vineri, octombrie 07, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.