Author: No One
•miercuri, noiembrie 30, 2011
Mi-am pierdut jumatatea. Prin tramvai ori prin metrou. Trebuie sa ma mai gandesc O tineam de mana si apoi nu mai era. Poate si-a pierdut pantoful pe scari si s-a oprit, poate a rapit-o un zmeu si acum nu mai e de gasit. Poate mi-a dat drumul la mana. Dar nu vreau sa ma gandesc la varianta asta. E prea sumbru.

Am caut-o mai apoi si imi imaginam indicii pe care ea sa le fi lasat. Dar n-am gasit. A disparut. Uite asa, puff! Ce ma fac eu in lume fara o jumatate din mine? Ce se face ea fara acea jumatate? Poate nu eram noi jumatatile noastre? Oare destinul a rectificat greseala?

Mi-am pierdut jumatatea. Si nu mai stiu sigur. Era sau nu era jumatatea mea? Indoielile ma cuprind si in mine se lasa noaptea. E tarziu si ea nu mai e. Imi lipseste...

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, noiembrie 29, 2011
Acum era tot pe sezlong. Ea, aceeasi ea, numai parul ei avea o alta culoare. Negru sau saten inchis. Nu mai stiu. Isi sorbea ceaiul. Sau cafeaua. In camasa alba, cu picioarele lungite pe sezlong. Se uita undeva departe si eu o admiram.

Dar acum s-a ridicat si vine la mine. Se aseaza langa mine, pe pat, si ma priveste. Si eu ma uit la ea, cumva putin amuzat. Lungit in pat, pe burta, cu barbia pusa pe maini.

- Trebuie sa plec.
- Am facut dragoste cu tine mai devreme. Putin mai devreme. Te strangeam pe la spate si ti-am pus mana intre picioare. Te rugam sa-ti freci coapsele. Iti trageam fusta in sus. Ce ganduri reale...
- Stiu, imi zice in timp ce zambeste. Acolo sunt tot ceea ce ti-ai dorit
- De ce ma gandesc la tine, in atatea imagini, in atatea ganduri?
- Pentru ca asa ma poti avea. Stii ca realitatea nu va fi niciodata la fel cu ceea ce iti imaginezi. Gata, trebuie sa plec
- Dar...
- Nici un dar.

Se ridica de pe pat gata imbracata. Se duse la dulap, il deschise si isi lua haina de acolo

- Ne mai vedem, si disparu pe usa.

Da, poate intr-un coltisor din mintea mea. Ma ridic si eu din pat si ma duc pe balcon unde ma asez pe scaunul din fata sezlongului. Am cana ei in maini. Gust din ea. Pentru mine e ceai :)) E inca cald.

***

O melodie


Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, noiembrie 28, 2011
Nu stiu sa ma prefac. Nu pot sa zambesc ori sa glumesc cand ceva nu-mi place sau ma deranjeaza. Acum cateva zile am avut "placerea" de a sta la masa cu un om putin... turmentat. Nu imi plac si nu am o parere buna despre oameni care se imbata. Nu-mi plac, ii consider, in lipsa de alt cuvant, neseriosi. Si de rasul rasului. Dar nu pot lua o atitudine lejera pe langa ei. Si asta ma gandeam la masa, ca fata de restul de acolo eu nu puteam sa ma prefac si sa zambesc. Nu am deprinderea asta. Sa ma prefac. Nu pot sa nu fiu serios ori tacut cand ceva ma deranjeaza. Asta cred ca tine de felul meu antisocial (restras, tacut) de a fi. Si in care ma cufund din ce in ce mai mult cu fiecare zi care trece.

Sunt rupt si strain de lumea asta cum numai eu stiu ca sunt. Cum ziceam mai demult pe aici, pe blog, parca nu ma potrivesc in decor. Uneori, dar uneori, imi doresc sa fiu un eu mai sociabil, mai prietenos, mai destins, mai... altfel. Asa cum vad la altii. Dar numai uneori. Alteori doar vreau sa dispar in singuratea mea, intre zidurile mele, in lumea mea nerealista. 

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, noiembrie 23, 2011
Nu e nici un motiv sa te intorci de la asta. Sa fugi pe carari batute si nebatute. Unde fugi? Nicaieri. Il alt spatiu. In alta dimensiune. Fugi de tine. De ce? Ce ai putea tu sa faci asa de rau? This is not easy. Asa ca mai stai. Pentru un pahar de cacao, pentru o mica bautura. Nu vezi? Incerc sa te conving sa ramai. Dar tu ti-ai pus deja adidashii in picioare. Haina o iau eu si o arunc in dulap. Vrei sa te inchid in baie? Nu? Atunci mai ramai. Pentru ca nu ai de ce sa fugi decat de ganduri. Pe care ti se faci degeaba. Hai incearca sa ma saruti. Stiu ca asta vrei. Sau vroiai, inainte sa ma certi ca ai haina incuiata in dulap :P Par cumva libidinos?:)) Un mosh ce se da la tinere si inocente, ohhh mai ales inocente, studente. Ai un zambet minunat. Ar trebui sa-l folosesti mai des. Cu diverse rezultate naucitoare. But I don't mind, you should too. Uita ca astazi ti-ai rupt unghia in tocul usii. Uita ca ai vrut sa fugi de tine. Ramai. Tu cu tine, si cu mine.

Ce am aflat azi e sa incerci si sa iti faci simtita incercarea. Chiar daca nu iese nimic. Chiar? Oare de ce este asa de greu sa actionam? De ce avem bariera asta in fata ochiilor si visam doar in capetele noastre?. Si cand trebuie sa zicem ceva nu zicem. Asteptam... Am intalnit un baiat zilele astea care mi-a zis ca-i pare rau ca nu a zis nimic si ca a gresit. El trebuia sa zica ceva si nu era vina ei ca nu facut-o. Ce simplu suna in filme :))

Am vazut azi un film dragut si cu o melodie sunandu-mi in casti am scris ce am scris. A nu se lua in serios. Fata inca nu stiu daca a ramas. Cred ca sta bosumflata pe taburet. Sau asa se preface ea :P Iar totul e fictiune, in masura in care fictiunea e doar un sir de cuvinte. Nici eu nu-mi dau seama ce scriu.

Sa continui cu noua noastra fata? Acum da din picior, tot stand pe taburet. A acceptat oare invitatia sa dormim in paturi separate? Cineva trebuie sa-i zica, caci eu nu vreau asta. Eu doar sunt aici din dorinta sortii. Ma intreb de ce viseza basme si povesti. Eu nu ader prea usor. Ok, poate doar dupa un film. Ca acum. Dar ea? De ce? Ce face o fata sa se gandeasca la povesti ca in basme? Tineretea? Naivitatea? Nu simtiti ca e prea siropos cateodata? Atunci cand lumea asta reala ne acapareaza. Fata are par blond cred. Nu ma pricep la nuante. Spre saten. Zambeste retinut dar frumos. Pare greu de convins dar totusi nu este inabordabila. Pare mai indrazneata ca mine. Atunci cum de mi-a venit mie sa-i zic sa stea? Poate undeva, deep inside me, sper sa ramana si sa-mi ia frica de necunoscut o data pentru totdeauna.

Acum tabloul se schimba si e dimineata. Ea sta pe un sezlong, afara, pe balcon cu o cana cu... orice, langa scaun. Eu stau in pat, cu capul opus peretelui, adica acolo unde nu e spatarul :)) si ma uit la ea prin usile deschise de la balcon. Ea e intr-o camasa alba si atat. Si de afara vine racoarea diminetii. Cred ca stie ca e privita dar nu se intoarce. Poate se bucura de dimineata asta, poate mai ia o inghititura de cafea ori de ceai. Poate sta doar cu ochii inchisi cu mana in jos pe cana si cu un deget ce se joaca cu o suvita. Eu doar imi pun mainile sub barbie si, lungit asa, o privesc. In linistea aia traim amandoi acum, pentru un moment infinit in timp.

Haina e inca incuiata in dulap :)

Si melodia, atat live cat si, banuiesc, album version



PS: nici nu stiu in ce categorie sa o pun :D asa ca le pun la gramada in toate trei

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, noiembrie 22, 2011
Ma gandeam ca atunci cand trecem prin viata cuiva ajungem sa-i schimbam cursul vietii. Cu mult, cu putin. In general cu un unghi foarte mic  Sa zicem ca viata merge intr-o directie si cand apari tu ea, datorita tie sau din cauza ta, isi schimba coordonatele si se duce in alta directie. Adica micile intamplari, micile interventii o schimba.

Puteti sa ziceti ca e destin si ca asa trebuia sa se intample sau puteti sa ziceti ca e cauza si efect si atunci e loc tot timpul de devieri din partea celor care va influenteaza.

Sa zicem ca intalniti pe cineva si va casatoriti cu acea persoana si intr-o zi moare intr-un accident. Oare nu cumva locul in care a avut accidentul e cauza directa a faptului ca v-a intalnit? Oare ar mai fi fost acolo, in locul acela, pe strada aceea, daca nu erati voi?

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, noiembrie 22, 2011
Mi-a placut filmul asta. Asa cum zice si titlul, este vorba despre o zi, 15 iulie, in care ni se arata viata celor doi prieteni, un el si o ea, timp de 20 de ani. Nu va zic mai multe pentru ca s-ar putea sa va stric vizionarea  Eu unul vi-l recomand cu caldura.

Info pe imdb si wiki iar trailerul este mai jos


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, noiembrie 20, 2011
Tocmai ce am terminat de citit The Hunger Games. Stiu ca se face un film si auzind toate cuvintele de lauda la adresa seriei, din partea cititorilor si a unor scriitori plus ca a intrat in topurile cunoscute (gen New York Times) de bestsellere, m-am decis sa citesc prima carte. In romana. Nu mi-a placut cum e scrisa. Cred ca nu degeaba e in seria Nemira Junior :)) Parca e scrisa pentru copii. Povestea parca e cusuta cu ata alba, dialogurile sunt anemice si scurte, diversele situatii care apar sunt aproape de cliseu (eroina castiga jocurile, personajele bune omoara ca sa se apere sau din greseala, personajele rele sunt unidimensionale in rautatea lor si tot asa). Putin putin m-as fi asteptat la altceva. La o orientare mai adulta si mai gri a romanului. Jocurile astea se dau pe viata si pe moarte intre 12 perechi de tineri, un el si o ea, reprezentand cele 12 districte de langa Capitoliu, capitala Panem (fosta USA). Initial trebuia sa castige doar unul, dar in timpul jocului, convenabil pentru scriitoare, se schimba regula si acum pot castiga ambii membri ai perechii dintr-un district. Ce vreau sa zic e ca in roman apar numai situatii convenabile. Mica fata (personaj bun) care se aliaza cu eroina moare, ca sa nu avem situatia in care ele doua sa se confrunte pentru titlul de invingator, perechea eroinei ajunge sa fie castigator impreuna cu ea, ultimul pe care ei il infrunta e cel mai furios si doritor de sange din concurs. Se puteau aduce mult mai multe nuante la romanul asta dar ce a iesit in schimb e aia buni si aia rai. Adica pentru kidz.

Ce mai adaug e ca nu stiu daca o parte din faptul ca nu mi-a placut cum e scris e dat de traducere. E posibil de vreme ce la noi pot fi si traduceri facute prost.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, noiembrie 18, 2011
Imi zic "Imi lipseste sa scriu aici" dar nu sunt asa de sigur. De fapt nu mai am ce. Cred ca I miss the attention, a little bit :) Dar nu sunt an attention whore. Nu ma consider. Oricum voi decideti daca sunt sau nu sunt. Hmm... nu cred ca fac bine daca tot subliniez asta :))

Nu vreau sa ma mai plang aici, asa ca nu mai scriu. Totul e bine. In mare. Am mai trecut prin doua momente sa le zicem, generic vorbind, de anxietate sau de panica, dar atat timp cat imi zic ca e in minte mea reusesc cumva sa imi controlez gandurile. Cad repede in frica daca imi las gandurile sa zboare.

Viata mea e monotona acum. Acasa si la facultate. Atat. Nu sunt in stare sa trec de un prag si raman, aici, in zona mea de confort. Deseori ma resemnez zicandu-mi ca that's it. This is my life. It's not gonna get any better than this. Din nou eu si gandurile mele. Ma programez si o fac cu tenacitate :)) E adevarat, de ce sa nu zic?

Cu fiecare pauza pe care o fac pe blog simt ca e inca putin, inca o picatura, pana nu o sa mai scriu. Doar eu mai sunt incapatanat cateodata si scriu. Dar nu mai stiu daca este in folosul meu, daca ma mai ajuta cu ceva. Simt ca ma agat de el, sau ma agatam. Ar trebui sa scriu ca si cum ar fi my second nature, zic eu, nu sa (ma) fortez sa scriu ceva, sa fie acolo.

In loc de o postare in "pe foi albe" scriu doar ideea aici. Ma gandeam la un robot cu o inima in interiorul sau. El e acum intr-un atelier, agatat intr-un cadru. Se lucreaza la el, iar inima sa este scoasa din el. In locul ei e un gol. Si el simte acel gol. Simte inca bataile ei asa cum simte un om bratul sau de mult taiat. Simte pulsatiile ei si cum ele se propaga pe vasele din plastic. Si desi simte stie ca nu mai are inima in el. Senzatia asta, lipsa inimii, mi s-a parut interesanta.

Ne citim pe o alta data. Bye

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, noiembrie 10, 2011
Citesc intr-un blog ca "planurile nu-s bătute în cuie şi se pot uşor modifica pe parcurs, deci nu-şi prea au rostul" si eu eternul creator de planuri ma intreb cum de altii traiesc in alt mod decat mine. E asa ciudat sa vezi alte realitati atat de diferite de a ta. Cum de reusesc altii sa fie altfel? Parca eu numai realitatea mea o cunosc, pe ea o simt si o traiesc. Oare cum sunt coordonatele unei alte realitati si implicit a omului care o traieste? Este simtita chiar atat de diferit? (fata de cum o simt eu pe a mea)

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, noiembrie 10, 2011
Intai melodia ce o ascult acum. Este un cover dupa Tom Petty


Si apoi o a doua, gasita la Zen pe blog


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, noiembrie 10, 2011
O pasare zboara in vazduh. Cu aripile intinse, cu penele albe purtate de aerul cald. Iar eu strabat desertul. Visurilor si amintirilor mele. Este cald, innebunitor de cald, dar nu am nimic. Merg mai departe. Unde? Nu stiu. Voi stiti?

Soarele se joaca cu umbrele. Pana apune, pana coboara sub lumea asta. Si acum luna, in plina racoare, lumineaza pietrele calde. Un cerc lovit de varsat de vant. Este o noapte luminoasa. Merg mai departe. Nu stiu unde. Oare El stie?

Si ma prinde rasaritul inca in picioare. Cel mai frumos de pana acum. Cerul rosu ars de raze se extinde pana peste noaptea din spatele meu. Si este lumina din nou, si eu merg in continuare. Mai departe. Peste desertul Mojave.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, noiembrie 08, 2011
Intr-o zi, pe o foaie de hartie, mi-am desenat mana cu un creion din carbune. I-am dat conturul degetelor si i-am trasat umbrele. Si apoi am luat pensula numarul 7 si am aplicat usor cu ea nuante de galben si rosu care s-au amestecat si au format culoarea pielii mele. Si cand am terminat aveam o noua mana stanga, fina si cu degete lungi.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, noiembrie 05, 2011
Iepurasul se opreste-te in fata mea, bate pe pamant dintr-o labuta si intinde ceasul de buzunar in fata ochiilor mei. "Nu mai aveam timp". Si ma impinge

Cad. Printre frunze ruginii de toamna. Un drum fara incetare si fara final. Dar lovesc pamantul intr-atat incat sa-l simt bine in oase. Sunt murdar si plin de frunze. Sunt intr-o camaruta. "Vino" imi spune fata si deschide usa. O lumina puternica imi loveste fata. Drumul meu e prin usa aceea. Trec si apoi ma intreb de ce am facut-o. Dar usa se inchide puternic in urma mea.

Pe campie doar un singur scaun. N-am ce face, campia e cat cuprinde, trebuie sa ma asez. Imping scaunul cu varful piciorului. De ce trebuie sa ma asez? ma intreb de data asta inainte. Si ma asez. Si incepe sa ploua. Dar nu dureaza mult pana cand cativa fulgi incep sa cada. Dar nu e frig. E chiar cald. Ma bucur ca macar e atat. "Serviti un ceai?", aud in spatele meu. Ma intorc si peste mine cade umbra unui tip cu o palarie mare in cap. Scrie "nebun" pe o foita prinsa in ea. Cred ca trebuia sa scrie "press" :)). Iau ceasca si cand sa beau si eu iepurasul ma prinde de mana si ma trage dupa el. "Vino, vino". Ma las dus, cu ceasca inca in mana. Nebunul se uita la mine, imi zambeste (ii lipseste un dinte... interesant) si imi zice: "Tine minte, toti suntem nebuni aici"

Incurajator gand, dar imi place :) Iepurele ma trage pana la o usa, o deschide cu grija si se duce inaintea mea. Iese un fum din camera asta cat sa-l tai cu cutitul. Bajbai inainte pana dau de o canapea. Pe ea sta iepurele nostru si cu alti membrii ai faunei locale. Pisica de langa mine ranjeste si imi intinde ceea ce pare un... joint. Ma uit cam suspect. Si iepurele trage un fum. Strig la el "Credeam ca e ceva important. Ca ma duci pe un drum mistic, plin de insemnatate." Matza imi raspunde "Stai jos... relax... Incepe emisiunea" Ma asez cam nedumerit. Ce caut eu aici? De atata fum nici nu vad in televizor. Dar se aude din el o femeie cum zbiara "Off with their heads!!!". Animalele incep sa rada.

***

Si o melodie ce o ascult acum


Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, noiembrie 05, 2011
Mi-a luat fata in maini si m-a sarutat pe buze. Si apoi a plecat cu pasi siguri pe usa.

Iar eu? Eu am ramas in usa cu castile in maini.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, noiembrie 04, 2011
pornind de la niste cuvinte dintr-un comentariu scriu

Deschide-ti umbrela daca ploua, si mergi inainte. Prin ploaia pana la glezne. Lasa-te udat, si mergi drept. Printre stropii lichizi de apa. Spune-ti o rugaciune, si inchina-te la nori. Care trec acum peste capul tau. Lasa-ti gandurile sa cada odata cu stropii, si uita ca le-ai avut. Tu singur mergi acum prin ploaie.

Tu duci cu tine aceasta ploaie. Printre case urate lovite de timp. Tu mergi sontic si cazut. Printre gropile din asfaltul facut de mantuiala. Tu trebuie sa continui. Printre aceste vise morocanoase de toamna

Deschide-ti umbrela daca ploua, si continua. Prin ploaia asta impartita in picaturi mari si mici. Prin lumea asta gri si cazuta in iutare. Prin starea asta inghetata intre trecut si prezent. Si nu-ti inchide umbrela decat atunci cand si ultima picatura va aluneca pe materialul ei negru si se va evapora pe asfaltul cald.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, noiembrie 02, 2011
Inainte, acum mai multi ani, obisnuiam sa imi pastrez melodii in format mp3, pe calculator, si sa le reascult. Acum, de un an, doi, obisnuiesc sa le dau bookmark clipurilor de pe YouTube si sa le ascult o zi, doua, pana dau de o alta. Mi se pare ciudat ca fac asta, parca pierd ceva prin faptul ca nu le mai reascult (dupa un timp x).

Imi place melodia asta. Very slow, very moody. Am gasit-o la Z.e pe twitter.


Later Edit:

Bantui... Bantui pe strazi, printre blocuri. Pe langa orasul asta pustiu. Pe langa tine. Bantui si tu nu ma vezi. Bantui si scriu. Pe vagi foi albe, pe smaltul chiuvetei. Si uit ca sunt singur, ca nu mai am pornirea de a fi prezent. Imi schimb mood-ul, imi schimb starea. Si sunt din ce in ce mai gri, mai opac. Fara ca cineva sa mai asiste la viata mea. Bantui aceasta casa parasita de ceva timp. Ca un spirit ce inca se mai agata de o ultima farama de lume. Bantui camere prafuite si numai eu stiu. Un inger ma priveste fara sa-l vad, cum merg incet printre ramasitele cuvintelor mele. Vreau sa fiu vazut, dar e un gand nascut gresit din alta minte. Bantui, bantui si incerc sa ma obisnuiesc cu gandul. Ca sunt numai eu acum.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, noiembrie 02, 2011
Am asistat azi la o discutie despre femei si sex cum n-am mai asistat niciodata :)) Se pornisera astia din jurul meu si discutau despre cum s-o faca, despre funduri, despre bagaboante, despre ce-au facut nu stiu cand. Cica trebuie sa le tragi de par ca le place sau ele insala fara scrupule cand vor sau sa nu iti inseli nevasta cu una mai urata :)) Instructiv si educativ :P

Mi-e simpatic baiatul, frizerul la care am fost, dar nu sunt de acord sa-ti inseli nevasta (asa mi s-a parut din discutie) si nici sa discuti cu cine ai fost si ce-ai facut cu niste straini. Poate sunt eu mai conservator cand e vorba sa vorbesti despre sex dar chiar asa cu niste oameni pe care abia ii stii?

Constat cu uimire ca oamenii vorbesc vrute si nevrute cand se iau la vorba. Eu zic ca nu e bine sa faci asta. Chestiile personale sa ramana personale, eventual sa le discuti cu niste oameni pe care ii cunosti bine. Sau sa le scrii pe blog :)) :P

LE: ascultam discutia asta si simteam ca parca eu si cum vad eu lucrurile fac parte din alta lume. Din cu totul alta lume. Si ma intrebam: "oare nu sunt eu cel ce nu vede bine lucrurile? oare sunt eu cel ciudat, blocat in cu totul alta lume decat cea reala?"

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, noiembrie 01, 2011
Citesc un blog. Suflet de tarfa. Il stiti? De fapt e prea mult spus citesc, mai mult il rasfoiesc si ma intreb ce ne atrage la astfel de bloguri. Cu sex, femei cica fatale, cu booze and drugs, cu o viata sa zicem "dezordonata". Sunt unii oameni facuti parca sa traiasca asa. Si nu pot sa nu constat atractia noastra catre bloguri care infatiseaza o astfel de viata. Dar de ce? Oare nu incurajam o viata ca asta cu fiecare click ce il facem?

Sun de parca judec, si nu vreau sa o fac, dar nu ma pot desprinde de ideea ca nu face bine. Imi suna a autodistrugere.

Si mie imi place sa citesc bloguri care se incadreaza in categoria "sex" sau "si sex", dar parca pana la un punct. Stiti comentatorii aia de pe bloguri care scriu de parca esti un pacatos pierdut si vor sa te aduca pe calea cea buna? Asa ma simt si eu acum vis-a-vis de blogul asta. Depaseste putin punctul meu de toleranta. Sau poate doar cand aud de droguri. Nu stiu.

PS: cand e momentul in care spuneti ca un blog nu e real?

ta hand om dig cititorule

Author: No One
•marți, noiembrie 01, 2011


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, noiembrie 01, 2011
Nu ma pot sa zic ca mai am stari de depresiv, dar ganduri am. Aseara eram nemultumit. Nu stiu daca de mine sau de faptul ca aveam atata energie dar trebuia sa stau si sa ma uit pe pereti fiindca era noapte si trebuia sa dorm. Probabil amandoua.

Ce ma nemultumeste la mine? Pai, faptul ca am in mine o parte comoda, tematoare si, poate, foarte nemotivata. Ma nemultumeste ca ma tin pe loc fiind asa, ca aman sa fac ceva in privinta asta.

Latul se va strange din ce in ce mai mult si va trebui sa imi asum o viata de adult matur. Viata si lumea in care traim o cere. Dar eu ma tem pentru mine pentru ca nu stiu sa ies din zona mea de confort. Nu vreau sa ajung un ratat si sa regret ca n-am facut ceva ca sa schimb asta atunci cand aveam sansa.

Ce ciudat pot sa fiu ca in loc sa ma motivez eu in schimb ma resemnez. Cu tot si cu toate. Cu viata asta, cu orasul asta, cu deciziiile mele. Am in mine partea asta, probabil masochista, care parca abia asteapta sa ma distrug.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare