Author: No One
•sâmbătă, decembrie 31, 2011
Mamele noastre muncesc prea mult. Ma uitam zilele astea, de sarbatori, la mama mea care a gatit atatea. Si stiu ca le face pentru noi dar e totusi munca. Cine are chef sa gateasca si sa faca curat cand e in intr-o mini vacanta dupa 5 zile pe saptamana, in fiecare saptamana, de munca? Asa ca inteleg si incerc sa ajut si eu.

Sa fii mama e chiar un full time job. Si chiar mai mult de atat.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, decembrie 31, 2011
Sunt un monstru fara masca  Sunt un monstru cu masca. Iar oglinda nu minte.

O inchid usor si chipul meu razbate sub o masca alba, rupta in dreptul obrazului drept. A crapat si bucata de la obraz a cazut. Pielea arsa imi accentueaza montruozitatea. Imi ascund chipul. Sunt un monstru cu masca. 

O inchid si o deschid din nou si oglinda arata acum un chip. Cu ochi albastri si zambet cuceritor. Sunt frumos. Prea frumos, si zambetul meu ucide. Sunt cale spre pierzanie si frangator de inimi. Sunt un monstru fara masca.

Sunt un monstru fara masca  Sunt un monstru cu masca. Si viata mea e o dualitate. Impartit intre doua lumi si doua identitati. Si fara nici una. Monstrul sade undeva mai adanc si nicio masca sau lipsa sa nu va compensa asta.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, decembrie 29, 2011
Imi dau masca jos. Mi-o curat. Albul ca de portelan. Cu o lacrima in coltul ochiului. Masca rupta. Masca fara margini. Fata mea a ars sub ea

Albul mastii curge dureros peste margini. Si imi umple ochii. Si gura. Masca aluneca si eu o prind. Pe ritm de muzica trista. De moarte si inviere.

Iarta-ma daca sunt asa. Abatut si dus in zari cetoase. Incerc sa-mi curat masca. Fata mea ii simte lipsa. Si eu ma simt descoperit. Sunt un monstru fara masca mea  Sunt un mostru cu masca mea.

***

Am scris cum am auzit muzica asta (luata de la fyamma). Credeam ca ultima postare e ultima pe anul asta. Guess not :))


Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, decembrie 28, 2011
Daca ar trebui sa pun in doar cateva cuvinte cum a fost anul acesta atunci as zice ca nu a fost la fel de bun ca anul trecut :)) Poate anii cu soti sunt mai buni sau eu stiu dar anul asta a fost ok. Undeva la fel ca anul 2009.

In primul si primul rand am reusit sa trec bariera celor 60 de kg, peste care nu mai trecusem niciodata, si am ajuns acum la 68 de kg. Ceea ce e bine :)

Am incercat sa fac ceva exercitii si miscare (am cerut cateva tipuri de antrenamente de la cineva) dar m-am lasat dupa o luna. Ceea ce nu e bine :(

Anul asta m-am tinut de tratamentul pentru depresie si anxietate care mi s-a dat. Nu m-am tinut niciodata de unul si ma bucur ca acum ma simt bine datorita acestuia. Practic nu mai am problemele pe care le aveam cand credeam ca o sa patesc ceva ca sanatate. Cica e de durata si nu stiu unde va duce, dar e bine ca macar ma simt bine fizic.

Parca mai mult decat in general, acum, la sfarsit de an, m-am ingrijorat destul de mult de viitorul meu. De licenta, de ce job voi avea dupa ce termin (cand te gandesti ca nu sunt locuri de munca), de ce voi face in viata mea de acum incolo. Nu am incredere in mine ca voi reusi sa trec peste astea cu bine. Din nou totul depinde de mine si eu nu stiu daca ma voi ridica la asteptari.

Cu facultatea sunt bine. Stiu ca va deveni din ce in ce mai greu odata cu venirea examenului de licenta. Am mult de invatat. Mult. Sau cel putin asa mi se pare. Dar sper ca va fi bine si ca voi fi mobilizat atunci cand trebuie.

Sfarsitul acesta de an m-am gasit intr-o stare de plictiseala acuta. Nu numai ca nu stiu ce sa fac cu timpul meu (care trece asa de incet) dar toata acesta lipsa de activitate ma innebuneste. Pur si ismplu stau si astept sa treaca timpul. Am mai avut momente de astea dar printr-o stare asa de puternica de plictiseala nu am mai trecut. Si nu numai ca ma plictisesc dar nici nu-mi mai vine sa fac ceva. Asa de aiurea e starea.

Nu am regrete de sfarsit de an. Cica la sfarsitul anului se trage linie si se cantareste dar la mine nu am ce sa cantaresc exact pentru ca nu il simt exact ca un sfarsit de an ci mai mult ca o schimbare de cifre. Asa ca nu am regrete acum de sfarsit, pentru ca nu vad anii ca fiiind capitole. Daca stau sa ma gandesc mai mult ii vad ca fiind niste stari. "Anul asta m-am simtit/ a fost asa", "anul trecut m-am simtit / a fost asa", cam asa as rezuma relatia mea cu anii care trec.

Scriu de 2 ani si jumatate si pana anul asta a fost bine dar de ceva timp parca simt ca nu mai am ce scrie. E aiurea si nu stiu daca se vede de vreme ce postez destul de regulat. Uneori ma gandesc sa ma opresc in lipsa de inspiratie si de chef, alteori imi doresc sa scriu. Ma mira ca ma mai cititi, sincer. Probabil e ceva acolo ce eu nu vad.  Va zic din nou: va multumesc ca o faceti :D Nu stiu ce vedeti la mine dar ma incanta ca sunt citit de voi. Voi incerca sa mai scriu dar nu promit cat, pentru ca nu stiu. As vrea sa mai tin legatura cu voi prin blog. Cum ziceam eu? :P Vom vedea, vom vedea :)

La multi ani, dragii mei! Nu o sa va bombardez cu urari dar o sa va doresc sa fiti fericiti si sanatosi. Cred ca asta conteaza cel mai mult. Restul se trag din astea :) Si orice ati face nu va pierdeti. Si ramaneti puternici si buni. Voi va veti face anul viitor, voi veti participa la cat de bun va fi, asa ca puneti-va pe treaba de pe intai :)) Nu lasati ca tristetile si gandurile sa va tina pe loc. Visati in pauzele de cafea :) Aveti grija de voi.

Si la sfarsit va las cu o melodie (luata de la Iris)


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, decembrie 22, 2011
Vino acasa
Ai plecat de atata timp
Si te-am asteptat
Te-am asteptat

Vino acasa
Caci ti-am uitat chipul
Si corpul
Si rasul

Vino acasa
Stiu ca ai uitat cum arata
Si ai vrea sa iti aduci din nou aminte
Stiu cat de mult ti-ai dori

Vino acasa
De pe indepartatele strazi ce le parcugi
Din locul acela, undeva acolo
Vino acasa

If you don't come back to me
I'll be gone too

O melodie


***

Te iubesc. Cad post-it-uri din cer. Te urasc. Cad peste tine. Te vreau  Scrise cu scris ingrosat. Pleaca. Iti cad la picioare. Vino. Si vantul le bate mai departe din mainile tale. Imi lipsesti. In lumea asta, in jurul tau. Nu mai cred in tine. Sunt sute de post-it-uri cu mesaje catre tine.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•joi, decembrie 22, 2011
In celula mica detinutul se plimba. In pasi marunti pe suprafata restransa. Are gandurile imprastiate si pasii mci. Zgarie cu degetele peretii din caramida.. Mintea iii aluneca si se simte de parca innebuneste. Oare cum de au rezistat altii inaintea lui? Lui nu-i vine usor. Timpul trece si el asteapta. Sa treaca o ora, o zi, o luna. Pana cand, nici el nu stie. Doar asteapta si isi chinuie mintea sa reziste in plictiseala asta. Vrea sa scape, sa evadeze din acest put. Sa se elibereze de acest timp mort pe care-l traieste. Asa ca asteapta in timp ce parcurge de miii de ori celula mica.


***
O melodie


ta hand on dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, decembrie 19, 2011
As vrea sa cred ca nu conteaza dar de fapt conteaza. Pentru ambele sexe. La ei e penisul, la ele sunt sanii si fundul. Dar oare le putem compara? La femei e tot corpul in general, presiunea e mai mare sa arate bine. Pe cand la noi e doar o mica [:))] parte. Dar ce parte. Tocmai aia care ne face stima de sine in materie de sex :P Unui barbat, daca nu e prea pretentios, ii poate placea o femei cu sani mici sau cu fund mic, pe cand unei femei chiar daca cumva ii place nu se poate acomoda fizic cu un penis mic. Nu sunt femeie dar ce sa faci cu un penis sub 10 cm? Din ce mai citesc de obicei e preferat unul de la 15 in sus. Fair enough. Dar asta nu pica bine unuia care chiar o are mica. Nu e corect, dar n-ai ce face, asta e viata (sau genetica probabil).

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, decembrie 19, 2011
Cum sa traduci o stare de bine in actul de a scrie?. Parca de fiecare data cand ma simt bine simt nevoia sa scriu ceva, chiar daca nu am nimic de zis. Si acum chiar nu am nimic de zis. Doar ca fiecare comentariu, fiecare accesare ma face sa scriu. Imi place mica asta atentie, o recunosc. Ma intreb din nou daca nu cumva caut atentie. Nu stiu, raspund pentru a mia oara. Probabil.

Tocmai ce am vazut un film (Restless) Si mi-a placut chipul actritei, cu parul ei scurt cu tot. Ma intrebam cum e sa fii cu o femeie cu parul foarte scurt. Dar asta suna a superficialitate nu? :)) Cred ca daca iti place de cineva iti place cu orice "mic defect" (ma refer in general, nu la par scurt care-mi place by the way). Hihi, cumva, orice ar avea e mic defect. Mi-am adus aminte, in timpul filmului, ca imi zicea cineva ca ii place.sa descopere defectele la oameni, ca ii placeau. Eu zic, totusi, sa nu fie foarte mari pentru ca atunci fascinatia pentru "micile defecte" sa nu se transforme in suferinta cauzata de ele.

[Paragraful asta e mai morbid dar vreau sa scriu pentru ca tine de o anumita traire. In film fata avea cancer la creier. Si dupa o criza ajunge in spital. Si cand am vazut-o pe pat simtindu-se mai bine ma gandeam ca nu va dura, ca va mai veni o criza. Cum e oare sa stai cu gandul asta ca nu va fi mai bine si ca vei mai avea o cadere, chiar daca atunci ti-e bine? E foarte dureros si trist daca nu te poti detasa si iti poti accepta mortalitatea. Asta e trairea.]

Inca n-am mutat mobila asa ca inca adorm mai greu :)) Si mi s-au terminat bomboanele de ciocolata din cutie. Astept o carte sa vina prin posta si citesc o alta luata de la biblioteca. Ma oblig sa vad filme pana la final.

Mi-am adus aminte, azi noapte, cum m-a invitat variu-miu mai demult la o bauta cu prietenii lui. Am refuzat pentru ca nu-i cunosteam si nu ma simteam confortabil. Azi as face la fel cu orice grup, la fel si maine.

Am scris cam mult in ultima perioada, nu? As vrea sa gasesc ceva cool despre care sa scriu. O poveste sau ceva.

Oricum va multumesc ca ma cititi :D Nu stiu cum nu vi se par niste aiureli.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, decembrie 18, 2011
Acum doua nopti am visat ca visez. Adica aveam un vis in vis. Ce mai tin minte era ca eram pe un pat, in camera mea (care nu arata ca cea reala, ci era intr-o casa gen mediteraneeana) si a urcat pe el o catelusa cu par scurt, neagra cu maro, ce am numit-o Andreea. Si apoi m-am ridicat si m-am dus la baie, la dus, care nu avea cada. Si apoi m-am trezit din visul din vis si eram nerabdator sa-l zic pentru ca simteam ca ar fi din viitorul meu, ca lucrurile din el inca nu erau dar se vor intampla. Asa ca m-am dus la o masa unde erau mai multi oameni.

Si apoi am mai visat cateva chestii pe care nu le tin minte. Dar in legatura cu visul din vis cred ca este al doilea de genul asta.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•sâmbătă, decembrie 17, 2011
De la un timp nu mai pot sa adorm repede asa ca practic ma tavalesc prin pat de pe o parte pe alta ca sa pot dormi. Ba ies din plapuma, ba scot doar un picior, ba imi cracanez picioarele in nu stiu ce pozitie, ba imi pun capul langa perna, ba ma strang ca un copil. Si ce ma gandeam azi noapte e de ce nu exista o pozitie in care sa adormi instant? Una relaxanta si linistitoare. Te pui in pozitia aia si adormi ca un bebe :D No more giumbuslucuri prin pat (nu alea, nu alea :)) ). Am observat totusi ca adorm mai repede daca am radio-ul sau televizorul pornit (si dat incet). Cred ca e "zgomotul" care devine ambiental si ma adoarme.

Si cu ocazia asta vreau sa clarific un lucru. Etichetele care le pun postarilor zic daca postarea e fictiune sau nu. Ideea e ca daca e "pe foi albe" atunci e fictiune, iar daca e "insemnari" (cum e aceasta de exemplu) atunci e despre mine. De la un timp incerc sa scriu fictiune de vreme ce in viata mea nu se intampla nimic. E cam plictisitor pe aici. Asa ca pun o melodie si cu ea in casti incerc sa scriu ce imi vine in minte si sa fac un text. E putin experimental si cam dezlanat dar imi place sa vad daca iese ceva bun sau nu. Plus ca ma joc putin cu ideea (fantezia) de a fi scriitor :)) Plus ca mai scriu si pe aici. Sper totusi ca nu voi ajunge sa ma repet :))

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, decembrie 16, 2011
Si s-a dus, pe cai necunoscute mie. A plecat in masina ei micuta cu motor V8 si a lovit vreo 2 cutii postale. Cainele urla la balcon. Si-a lasat parul taiat pe podea si hainele in debara. Am uitat cand a mai plecat asa. Cred ca niciodata.

A plecat si vantul bate printre perdele. Si-a luat peria si periuta, umerasele si oglinda. A spart telefonul si l-a aruncat in bolul cainelui. Cainele tot urla. Vreau chitanta inapoi si o pisica. Ma uit pe GPS si o urmaresc cu privire de stalker. Merge in linie dreapta. In directie opusa mie.

Astept. Sa vina sau sa nu vina. Sa vada ce e in sufletul ei. Eu am gresit deja. Asa ca acum astept sa mi se decida destinul.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•vineri, decembrie 16, 2011
Am un casetofon negru cu radio si tin minte cand eram mic cum stateam pe intuneric si ascultam la el. Demult era Andrei Gheorghe, apoii Razvan Exarhu si Vlad Craioveanu. Imi placeau emisiunile de talk show de la miezul noptii. Azi noapte cand nu puteam sa dorm mi-am luat casetofonul la mine in camera si am ascultat din nou la radio-ul acela. Dadeam de rotita pe diferitele posturi radio. Nu stiu, acum mai sunt emisiuni radio de talk show? Chiar imi lipseste una :P

Nu stiam asta prea bine dar cred ca sunt un pofticios cand vad dulciuri. Parca imi sclipesc ochii. Pot sa refuz dar tot timpul imi atrag atentia. Si nu numai dulciuri, ini general mancare care-mi place (gen pizza adica :P). Ce vreau sa zic e ca trebuie sa am grija la poftele mele. Cu varsta metabolismul meu va asimila din ce in ce mai mult si ma voi ingrasa (peste limita impusa de mine). Dar cand le vad nu ma pot abtine :))

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•miercuri, decembrie 14, 2011
Something funny :P


ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, decembrie 13, 2011
Dintre resturile navei a venit si m-a scos. O mana ce se intinde spre mine.

- Hai... Vino cu mine.
- Ce s-a intamplat cu mine? Am murit?
- Nu chiar, mi-a zis in timp ce urcam dealul. Esti doar in alta parte. Viu... Intr-un fel

In varf ne-am asezat langa statuie si ne-am uitat la apus. Ea si-a strecurat mana in jurul alei mele si si-a pus capul pe umarul meu.

- E tot timpul o placere sa stau langa tine, imi zice. Atat cat se poate

Stam amandoi unul langa altul si ne inchipuim, se pare, cat de bine ne e asa. Timpul e scurt, ea imi zice. Si in curand va trebui sa plece. Dar va veni de fiecare data cand voi avea nevoie. Nu prea des dar va fi acolo.

Si cand soarele a apus de tot eu am ramas singur langa statuie. Dar nu chiar singur de vreme ce un catel se uita incantat la mine. Trebuie sa cobor, asa ca o iau in jos pe partea cealalta a dealului. Si cainele vine dupa mine. Cred ca am sa-i zic Azorel :)) In lipsa de alt nume :P

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, decembrie 12, 2011
Si la final ramanem cu lesa in mana, cu cainele in ea si cu un semn de intrebare deasupra capetelor. Lumea nu s-a schimbat de la ultima interventie, doar noi am mai imbatranit. Pana si cainele crede asta. Latra a aprobare. Il rog sa taca putin. Isi pune capul pe o parte si se uita la mine mirat. Si el asteapta. Un final la tot ceea ce vedem. Stiri, OTV si show-uri pacatoase.

Nu totul trebuie sa aiba sens. De ce? Pentru ca ordinea este supraevaluata, iar povestile cu happy end sunt sooo yesterday. Cainele imi face cu ochiul. A gasit un os si-l roade. Ce stie el despre lumea asta? Lumea lui e doar osul din fata lui.

Ma gandesc ca ar trebui sa renunt la carne si sa fiu un om mai bun. (Cainele se uita la mine cu interes.) Vegan. Cica asa se numeste. Si Azorel se stramba. El traieste pentru proteine si grasimi. Oamenii astia nebuni... cu plante si frunze :)) Rade neamul cainesc de noi.

Si la final ramanem cu lesa in mana, cainele langa noi si cu senzatia ca nu intelegem nimic. Oare putem sa traim intr-o lume care nu are sens? Data si sustinuta de noi. Poate pana la urma sensul il gasim in noi, in gandirea si ideile noastre.

Dar pana atunci raman cuvintele scrise. Cu Azorel langa mine

 

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•duminică, decembrie 11, 2011
Si anume ca e posibil ca dau de una mai fasneata si sa ma ia asa nexperimentat si probabil naiv. Mi s-a zis chiar ca eu ar trebui sa agat si sa nu fiu agatat. Ce vreau sa zic e ca eu sunt un tip mai linistit si mai retras de felul meu si ca posibilitatea de a fi "agatat" de una cu "interese" e mai mare. Ma gandesc si eu uneori la asta. Oare lipsa mea de experienta ma face si cumva putin naiv si deci si vulnerabil? Nu stiu ce sa zic dar nu-mi pot alunga gandul, care uneori devine putin obsesiv. Oare asta sa fie destinul meu, sa pic pe mana uneia cu interese? Prin intersese inteleg sa profite de bunatatea mea, sau sa isi gasesca unul linistit care sa nu o bata la cap, sau sa iis gasesca unul la locul lui pe care sa-l insele pe la spate. Chestii de astea. Poate suna aiurea, dar in lumea asta nimic nu e imposibil.

Cand vine vorba de femei nu ma astept la prea multe de la mine. Stiu ca e cam tarziu. Unoeri, in gandul meu, prefer sa ma resemnez. Probabil ca sunt comod si mi-e "teama" de ce nu cunosc. Mi s-a zis ca nu ma pot astepta sa imi cada una in poala, si stiu asta, si nici nu ma astept.. Eu zic ca cel mai bine e sa-mi vad de facultate si apoi de un job in domeniiu. Cat despre "femeia cu interese" :)) poate voi fi destul de destept si nu voi cadea intr-o plasa ca asta.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•marți, decembrie 06, 2011
Stand pe scaun, beau ceaiul. Afara e cald si bine. Iar lumea de pe balconul asta pare mai buna. Totusi incep sa observ niste erori. Sezlongul din fata mea se transforma in pixeli, in patrate ce alcatuiesc aici fiecare obiect. Norii se descompun iar culoarea cerului se schimba. "Ce se intampla?" intreb, dar nu mi se raspunde.

Trebuie sa ies de aici. Pun piciorul pe balustrada si sar. E cea mai buna solutie ca sa ma trezesc. Cazatura dureaza ceva, timp in care in jurul meu totul se decoloreaza si se descompune, dar cand ating strada contorsionata ma trezesc brusc in scaun.

Sunt pe nava si corpul meu se zbate in spasme obisnuindu-se cu noul mediu. Intreb inca o data ce se intampla, tip, dar nimeni nu imi raspunde. Sunt ocupati cu ceva, ii vad alergand pe langa mine. Nava se zguduie si se cutremura. Imi rup firele de pe mine si alunec din scaun. Ma tin de speteaza ca sa imi recapat echilibrul. Picioarele trebuie sa se obisnuiasca si ele. Cineva vine la mine si ma prinde. Imi zice ca am fost loviti si ca e posibil ca nava sa se prabuseasca. In camerele de pe ea se vede clar ca din anumite parti ale ei iese fum. Cineva tipa ca nava nu mai poate rezista mult. Trebuie sa iesim din ea. Simtim inca o lovitura si apoi nava se inclina. Ma tin de scaun. Stiu, nu mai trebuie sa imi zica nimeni, ca vom lovi pamantul. Incerc sa ma tin cat mai bine in timp ce imi imaginez prabusirea cu bucati din corpul navei zburand in orice directie. Impactul cu solul ma proiecteaza de langa scaun si ma trimite intr-un perete. Imi lovesc capul de el si imi pierd cunostinta.

Linkuri de întoarcere către această postare
Author: No One
•luni, decembrie 05, 2011
Timpul... Timpul trece. Si nu numai asta. Il si irosim. Oare cat din el il folosim pentru noi? Exclusiv pentru noi. Muncim, invatam, dormim. Daca dormim o treime din viata, atunci cat timp il traim fara sa-l traim?

Sunt zile de plictis cand ne uitam la televizor, sau stam la o masa sau la o coada. Sunt minute, ore sau chiar zile pe care le irosim. Nu imi pot imagina pe cineva care sa zica ca a avut prea mult timp. Tot timpul e putin.

Am zile in care pur si simplu ma plictisesc, stau degeaba si astept sa treaca timpul. Stau in pat sau pe tren. Ori in fata unui televizor. Si tot ce astept e sa treaca. Oare cate minute sau ore sau zile adunate asa le-am petrecut asteptand sa treaca? Oare cat timp il folosim cu adevarat? Eu zic ca putin, mult prea putin. Restul se iroseste.

Stiu ca banii pot fi dramuiti cu grija asa incat sa nu ii pierdem facand cheltuieli aiurea. Dar oare putem face asa si cu timpul? Ca sa nu existe timpi morti si zile irosite si sa ne folosim timpul la potentialul maxim.

ta hand om dig cititorule

Linkuri de întoarcere către această postare