Author: No One
•marți, decembrie 06, 2011
Stand pe scaun, beau ceaiul. Afara e cald si bine. Iar lumea de pe balconul asta pare mai buna. Totusi incep sa observ niste erori. Sezlongul din fata mea se transforma in pixeli, in patrate ce alcatuiesc aici fiecare obiect. Norii se descompun iar culoarea cerului se schimba. "Ce se intampla?" intreb, dar nu mi se raspunde.

Trebuie sa ies de aici. Pun piciorul pe balustrada si sar. E cea mai buna solutie ca sa ma trezesc. Cazatura dureaza ceva, timp in care in jurul meu totul se decoloreaza si se descompune, dar cand ating strada contorsionata ma trezesc brusc in scaun.

Sunt pe nava si corpul meu se zbate in spasme obisnuindu-se cu noul mediu. Intreb inca o data ce se intampla, tip, dar nimeni nu imi raspunde. Sunt ocupati cu ceva, ii vad alergand pe langa mine. Nava se zguduie si se cutremura. Imi rup firele de pe mine si alunec din scaun. Ma tin de speteaza ca sa imi recapat echilibrul. Picioarele trebuie sa se obisnuiasca si ele. Cineva vine la mine si ma prinde. Imi zice ca am fost loviti si ca e posibil ca nava sa se prabuseasca. In camerele de pe ea se vede clar ca din anumite parti ale ei iese fum. Cineva tipa ca nava nu mai poate rezista mult. Trebuie sa iesim din ea. Simtim inca o lovitura si apoi nava se inclina. Ma tin de scaun. Stiu, nu mai trebuie sa imi zica nimeni, ca vom lovi pamantul. Incerc sa ma tin cat mai bine in timp ce imi imaginez prabusirea cu bucati din corpul navei zburand in orice directie. Impactul cu solul ma proiecteaza de langa scaun si ma trimite intr-un perete. Imi lovesc capul de el si imi pierd cunostinta.

This entry was posted on marți, decembrie 06, 2011 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.