Author: No One
•marți, ianuarie 24, 2012
Apa curge in suvoaie peste capul meu. Si gandurile se aduna in mintea mea. Toata nimicia si toata disperarea. Plec capul sub dus si le las sa curga odata cu apa. In suvoie. Peste gat si peste umeri. Le las sa curga de-a lungul bratelor pana-n varful degetelor. Si stropi sa se desprinda de pe antebratele mele. Curge apa peste mine, pe spate si pe piept. Si gandurile se duc. Apasarea se duce. Vreau sa scap de ele, vreau sa fiu ca nou. Apa aluneca peste picioarele mele si se scurge pe fibra de sticla a cazii. Totul se concentreaza si curge in jos pana ma simt altfel. Mai nou, mai curat. Sufletul meu tresalta si mintea se linisteste. Apa curge prin scurgere spre un teritoriu negru, al durerii si disperarii, loc unde se aduna toate energiile negre si grele de la noi toti.

Dar oare pana cat voi ramane asa? Totul e trecator. Chiar si starea de bine. Te poti agata de ea dar ea se duce si apoi te incarci din nou. Ca o baterie. Devii din nou murdar, te consumi din nou, arzi din nou. Nimic nu dureaza pentru totdeauna. Si noi alternam intre alb si negru, intre curatenie si murdarie, intre liniste si agitatie toata viata.

This entry was posted on marți, ianuarie 24, 2012 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.