Author: No One
•vineri, februarie 24, 2012
Give me my stars back, the boy said. Asa ca am intins o mana si am luat o stea de pe cer. I-am dat-o pentru ca vedeam ca e necajit. M-a intrebat cum ma simt si i-am zis ca bine. Cum altfel sa ma simt? Cam singur dar asta nu e treaba lui sa stie. L-am luat de mana si am pornit printre cladirile acoperite de zapada. Suntem in Paris printre strazile mici, magazinele la fel de mici si oamenii... ahhh... cam francezi. Zambeste pustiul. Zambesc si eu. Ma intreaba "what about the porn actress?". Ii raspund ca face misto de mine, ca ma crede un loser pentru ca nu stiu cuvantul agnostic (ea-l stie), ca imi zice to get laid si ca sunt disperat dupa gagici. Ceea ce e adevarat, imi zic eu in gand :)) El imi povesteste ca atunci cand va fi mare nu va avea problemele mele. Cum asa? il intreb. Imi zice ca va invata din greselile mele. Il zambesc, dar in gandul meu ma indoiesc. Viata iti aduce multe pustiule. S-ar putea ca greselile tale sa fie cu totul altele decat ale mele. Imi zice ca era sa planga la Hugo Cabret. Ii zic ca e un film despre filme de Martin Scorsese, dar nu are cum sa stie el despre asta. E inca prea pusti, pustiul. Mergem prin parc si cararea aluneca cu noi. Salvam stele de la stingerea eterna si le punem in buzunar. Pentru bradul de Craciun. Il rog sa-si puna o dorinta. Imi spune ca isi doreste sa-mi fie bine si mai ales sa am parte de gagici. Multe. Imi face cu ochiul :)) Off, dar nu trebuia sa-mi zici, acum nu se va mai indeplini. Dar el nu a mai ascultat asta si a luat-o inainte.

Lumea se invarte si noi odata cu ea. Ce stiu eu de viata, ce stie ea de mine? Unde sunt visele mele de demult? Unde ati disparut? Ce ar spune copilul despre adultul care am devenit? Oare am deventi adult? Sau oare sunt doar un copil mai mare? Mult prea mare? Lumea nu sta pe loc si nici eu nu ar trebui. Dar am ramas. Blocat in celula mea gandindu-ma daca sa ies afara. Lumea is a big place si locul meu trebuie sa fie in ea. Dar unde? Unde e locul acela? Stiu unde e locul meu in blogosfera. E aici. Dar in lume? Lumea e asa diferita decat eu imi imaginez si nu... si eu? Unde m-am pierdut? Copilul e in fata, il vad cu ochii mei, dar eu? Parca nu am loc decat in casa mea. Asta sa fie locul meu, inchis intr-o casa? Si cheia... inchisa in mintea si inima mea?

Dar destul cu cuvintele astea. Eu sunt bine. Atat trebuie sa stie lumea. Poate atat si vrea sa stie. Alerg la pusti si incerc sa-mi gasesc cuvintele. Ii povestesc despre o tipa ce o stiam. Ce pleca in fiecare noaptea la agatat. Isi intindea hainele cele mai sexy pe pat si alegea. Si apoi, la vanatoare. De barbati ori... de femei :) Femei cu buze moi. Si barbati cu maini puternice. Stiu ca nu e pentru varsta lui dar ii zic "oare cum e sa traiesti asa, vanand oameni, vanand dorinte si (pune-ti mana la urechi) sex?". Gata, poti sa-ti iei mainile de la urechi. De ce ii citesc daca nu cumva vreau sa fiu ca ei? Vreau viata lor sau vreau senzatiile lor? Probabil a doua. Probabil in alta viata, acum nu am cum. Nu vad cum. Iar cuvinte, iar trebuie sa ma opresc.

Nu a iesit cum am vrut. Nimic inceput pe o foaie nu iese asa cum vrei. Textul curge si noi odata cu el. Baiatul imi intinde un teac de carti de joc. Imi zice sa aleg una. Aleg. E valet de inima rosie. Rosie ca un copil. Imi zice sa o pun la loc in teanc. Dupa cateva scamatorii scoate cartea. Dar a gresit-o. E valetul de inima neagra. Dar eu ii zambesc si ii zic ca asta e cartea. El este destul de incantat dar totusi banuieste ceva. Dar nu-i nimic, ii va trece. Asa sunt copii, uita. Unde eram? La text. Scriu si din mers iese ce iese. Scriu si vreau sa mai scriu. Dar nu stiu ce. Tot ce vreau e sa scriu. Makes sense? Iar ce iese e parte constient, parte subconstient si parte aleatoriu. O treime. Caci asa le sade bine lucrurilor. In trei :) Ceea ce am scris e scris si nimic nu le va mai sterge. Eu acum sunt obosit, dar cu prea multe energie pe care nu o pot consuma. Sunt trist, dar in momentul asta optimist. Sunt aproape de sfarsit, dar inca as vrea sa mai scriu. Dar ma opresc aici si va las cu cuvintele mele. Sper sa nu fie asa de plictisitoare pe cat ar putea sa fie.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on vineri, februarie 24, 2012 and is filed under , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.