Author: No One
•joi, aprilie 12, 2012
Patul si somnul sunt singurii mei prieteni. Iar linistea in care ma agit mi-e acoperamant. E singurul loc in care pot sa ma ascund. Cu mine si de mine. Ma bag in plapuma si stau asa cu capul vuiindu-mi a ganduri. Daca ati stii cate postari fac in timpul acesta. Daca ati stii la cate renunt, mai apoi, sa le mai scriu aici. Fug de mine si totusi v-as zice atatea. Dar nu pot. Asa ca raman cu singurii mei prieteni. Care sunt martori la agitatia si caderea mea.

Azi m-am eschivat, am fugit de o responsabilitate, m-am prefacut ca nu exista. Nu m-am dus la un examen. De frica si din comoditate. Nu stiu ce e in capul meu. Nu e prima data. Dar am facut-o, lasand-o pe altadata, rasufland usurat ca de data asta am scapat. Asta e un exemplu ca sa intelegeti de ce fug si de altele. Le las pe altadata si rasuflu usurat stiind in acelasi timp ca nu am facut bine.

Simt ca (de)cad usor. Insesizabil pentru ochiul liber dar totusi o fac. Si nimeni nu e aici sa ma prinda. Iar in mine nu am incredere ca am sa o fac.

Si totusi acum sunt linistit. Nu e ciudat? Stiu ca nu am facut bine si totusi sunt linistit. O sa-mi fac altadata procese de constiinta. Stiu asta.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on joi, aprilie 12, 2012 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.