Author: No One
•miercuri, aprilie 18, 2012
Ploua afara, si sufletul meu? Azi noapte era spart asa cum o minge sparge un geam, iar acum? Optez pentru gol, pentru ca nu stiu cum sa-i zic Aseara mi-am dat seama ca nu voi reusi, ca voi ramane asa pentru totdeauna. E dureros intr-un fel, dar trebuie sa accept ca sunt limitat rau de tot si, asa cum am mai zis, sa merg cu ce am. Sunt sanatos, si la minte si la trup, nu mor de foame, traiesc o viata. Asta e. Voi trai viata asta.

Incerc sa nu ma victimizez. Nu cer nimic. Scriu doar ca sa ma detasez si sa trec peste. Macar pentru o zi, pentru ca de obicei atat ma tine. Apoi vine din nou.

Cat despre sex, fuck sex. Pot trai si fara. Eventual voi strange niste bani si ma voi duce la o escorta. Nu mai sunt normal in privinta asta. Prea damaged. Prea mult timp trecut. Prea in urma cu toate.

Nu stiu ce credeti despre mine. Cateodata ma gandesc la asta. As vrea sa cred ca de bine oricat de mult descarc aici. Si daca e de rau, va rog sa nu-mi ziceti. Pastrati pentru voi. Vreau sa traiesc cu impresia ca sunt placut chiar si asa.

Sper ca nu v-am dezamagit.

Am momente cand mi-e rusine cu ce scriu aici. Nu cand scriu efectiv, ci dupa. Noaptea cand sunt cu gandurile mele. Ma gandesc ca ma plang prea mult, ca exagerez si zic prea multe, ca ma expun si ca pot fi tinta unor mistocareli, strambaturi sau judecati.

Blogul asta a trecut prin mai multe perceptii vis-a-vis (imi place sa scriu cuvantul asta asa) de ce finalitate are. Acum finalitatea lui, utilitatea lui, este sa ma descarc. Incerc sa ma conving de asta. Poate de maine voi incepe din nou cu textele, dar azi ma descarc.

N-am crezut ca voi ajunge aici. Nu e ce am visat cand eram mic. N-am crezut ca pot ajunge asa. Temator si comod. Nu stiu cum o sa mai ies din asta. E prea... greu. Sunt ca o gaina cu gatul taiat care se zbate ca proasta nestiind unde sa o apuce. Imi zic de atatea ori ca tine de mine si tot de atatea ori ma dezamagesc. Parca nici nu sunt in stare sa imi traiesc viata.

Zicea cineva mai demult in comentarii ca nu are timp de plangaciosi. Ca ajuta numai pe cei ce se ajuta singuri. Ii dau dreptate. De asta si drama mea ca tine de mine si ca eu nu fac nimic. Imi merit soarta.

Uneori imi vine sa ma pedepsesc, sa ma arat cu degetul, sa ma pun la perete. Uite-te la tine, cum ai ajuns. Prostule, idiotule. Nu meriti nimic. Ai dat-o in bara. Imi vine sa zic "asta e", sa ma resemnez. Dar nici asta un e usor. Pentru ca resemnarea doare. Stii ca ai pierdut, atunci iti dai seama de asta.

Poate trec doar printr-o perioada proasta. Dar m-am saturat sa stau sub focul asta mic, al gandurilor mele, sa ma invinovatesc, sa imi plang de mila, sa ma resemnez, sa dau inapoi, sa ma intristez, sa oftez, sa fiu excitat, sa ma doara sufletul.

Nu vreau sa ma opresc din scris. Vreau sa scriu pana nu mai pot, pana cad, pana imi trece. Vreau sa treaca. Dar... aceleasi ganduri: "tine de mine", "ma plang" bla bla bla. Probabil ma credeti nebun, un incapabil, un labagiu, un sucit.

Gata, ma opresc aici. Sesiunea de terapie s-a terminat. O sa incerc ca urmatoarea postare sa fie un text.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on miercuri, aprilie 18, 2012 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.