Author: No One
•miercuri, mai 30, 2012
Imi place sa ma izolez de lume. Sa ma izolez in mica mea lume. Uneori vreau sa vorbesc cu cineva. Atunci cand ma simt singur si doresc companie. Compania unei elle, bineinteles :P Cand ma simt singur nu-mi doresc compania unor barbati :)) Dar trebuie sa nuantez ideea de izolare. Sa dau un exemplu. Avem niste prieteni in Suedia si taica-miu vroia sa vorbesca cu ei. Eu nu. Pentru ca nu am chef. In general cand nu am chef sa vorbesc cu oamenii ma retrag din vazul lor. Stiu ca suna poate urat dar in general nu am chef sa vorbesc cu lumea. Poate numai in conditiile mele, cand vreau eu si cand am chef. Nu am aptitudinea asta de a comunica cu oameni, cu oricine, indiferent de chef. Si asta nu ma ajuta deloc, stiu asta, cand trebuie sa socializez cu cei din jurul meu. Asta inseamna izolarea pentru mine. Nu o fac dintr-o anume placere de a fi singur dar mai degraba pentru ca m-am obisnuit sa stau singur in lumea mea. Vedeti sunt destul de dificil pentru cineva care vrea sa comunice cu mine, pentru ca sunt moody cand vine vorba sa vorbim. Si nu vreau sa fiu rau. Asa ca ma retrag in lumea mea.

Uneori imi doresc, in secret, ca lumea sa nu ma lase sa ma izolez chiar daca devin uracios si nu dau nici un semn de viata. Stiu ca nimeni nu sta dupa fundul meu ,de aceea imi doresc asta numai pentru mine, in secret.

Si uneori imi vine sa vorbesc cu cineva, o persoana fara chip. Dar tot asa in conditiile mele. Dar atunci ma simt prea singur si realizez ca nu e nimeni langa mine. Ceea ce ma face sa stau ore in sir pe net, de exemplu, asteptand sa apara cineva sa vorbesca cu mine. Din nou imi doresc asta in secret. Pentru ca nu pot sa ma plang de asta. As parea prea disperat.

Cand imi dispare zen-ul, revin la toate starile posibile. Horniness (sper ca am scris bine :P), ganduri, singuratate, plictiseala, dorinta de a vorbi cu cineva, vise, fantezii, complexe, pareri de rau, oftat, suparare. E ca o inundatie in sufletul meu. De exemplu acum sunt la un inceput de asta.si incerc sa stau pe pozitii si sa nu ma joc cu gandurile. Stiu ca atata vreme cat ajung sa nu ma mai gandesc (de fapt sa insist cu ele) totul va fi bine si voi fi zen. Am mecanismul asta in cap in care atunci cand imi vine un gand (exemplu: vreau sa tin o ea in brate) si ma face sa ma simt bine (aparent, la inceput) atunci insist cu gandul asta la infinit pana cand incep sa tanjesc dupa asta si ma face sa ma simt prost, gol, doritor. Si totusi nu ma pot abtine sa nu insist cu gandul, sa nu pompez in mine gandul pana la refuz.

Imi place sa traiesc in visele si fanteziile mele.

Dar acum sunt doar la un inceput. Il simt in mine cum ma cuprinde, mai ales noaptea cand nu pot sa inchid ochii din cauza asta. E o senzatia atat de placuta dar care, culmea, ma chinuie. Se pare ca imi place sa ma chinui in modul asta :P De aceea prefer zenul, cand nu imi doresc nimic. Atunci ma simt liber, puternic, in stare sa rezist oricarei ispite. Acum sunt doar vulnerabil, vulnerabilitate creata de mine, in interiorul meu, bineinteles. Ca de controlat imi pot controla gandurile zic eu, dar nu o fac. Cum am zis, nu ma pot abtine.

Nu curge prea bine textul, dar il las asa cum este.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on miercuri, mai 30, 2012 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.