Author: No One
•marți, iunie 26, 2012
Isi puse esarfa peste gura si ochelarii negrii peste ochi. Fulgi cenusii de cenusa cadeau lent printre zgarie-norii de sticla. Cerul era cenusiu. De parca venise sfarsitul lumii. Venise si plecase. Si tot ce mai ramasese era aceasta lume cenusie.

Inainta incet prin cenusa de zece centrimetrii depusa peste asfaltul rece. Urmele pasilor lui ramasera imprimate in urma lui. O cladire din fata lui se zguidui si se prabusi peste strada ridicand in aer un zid de fum si praf.

Mari pasul si in curand incepu sa alerge ridicand cenusa in aer. Facu saltul si aparu la doi metri in fata, inca un salt, inca doi metri, din ce in ce mai des si mai puternic pana ce fiecare salt aducea din ce in ce mai multa forta. Lovi valul de fum si praf si il desparti in rotocoale de curenti. Cand ajunse in fata cladirii prabusite facu saltul cel mai puternic. Metalul cladirii din fata sa se contorsiona si el aparu pe partea cealalta, de dupa ramasitele cladirii. Reaparitia sa trase molozul din spatele sau, care impreuna cu cenusa de langa el se propagara in fata ca si cum ar fi aruncate dintr-un tun. Bufnetul reaparitiei sparse geamurile din apropiere intr-o ploaie de cioburi.

Se lasa linistea si pasii sai isi reluara cursul de-a lungul strazii

***

Focul trecu peste capul sau si cuprinse tavanul camerei. Din cauza fortei suflului cazu pe spate pe podeaua firava din lemn. Privea in sus si focul mergea in valuri de-a lungul tavanului. Parca era o patura care acum acoperea tot tavanul, arzand aerul din camera.

Ridica degetul inspre tavanul plin de flacari albastre si din el incepura sa cada frunze ruginii care se dezintegrau in aer. Fulgi de rugina atingeau mobila masiva si parchetul maroniu. Tot focul acela se transforma incet in frunze ce mai apoi deveneau rugina. Acum ningea usor in camera.

Lasa bratul in jos. Fulgii de rugina ii murdareau mainile si camasa alba. In linistea aia privi cum fulgii vin inspre el de sus. Putina rugina ii cazu pe obraz, sub ochi. Clipi.

***

Ploua puternic. Dedesubt o mana scheletica aparea din pamantul umed. Apa curata pamantul si osul alb devenea din ce in ce mai vizibil. Falanga cu falanga, apoi restul oaselor mainii. In scurt timp, langa, se profila si craniul, mai intai pometele drept, apoi tampla si fruntea. Pamantul noroios se scurse prin cavitatea dreapta unde mai demult existase un ochi. Din cerul intunecat picaturile cadeau repede si il curatau de noroiul ramas, scotand la iveala zambetul alb al mortii. Coastele ieseau acum din pamant ca niste sabii incovoiate, cu noroiul umed din interior lor ocupand locul organelor. Continua sa ploua la fel de puternic.

O mana se intinse in jos si stranse scheletul mainii care iesea din pamant. Omul purta o palarie si picaturi de ploaie alunecau de dupa borurile ei. Fata nu i se vedea, ascunsa atat de palarie cat si de intunericul de afara.

Odata cu atingerea sa scheletul se cutremura intr-o miscare. Osul alb al craniului incepu sa fie inlocuit de fata unui om si restul scheletului din pamant capata forma unui corp. Se auzi un sunet ca si cum cineva tragea aer in piept. Acum corpul unui om zacea acolo, partial acoperit de tarana. Mainile celor doi era inca inclestate intr-un strangere de mana. Fostul schelet deschise ochii si omul de deasupra il trase in capul oaselor. Se auzi un tunet in departare, apoi urmat de un fulger. Cei doi discutau ceva. Primul intreba si al doilea raspundea. Nu dura mult. Se lasa linistea. Se privira in ochi.

Ii dadu drumul la mana si in tarana plina de apa cazu un schelet alb. Omul se intoarse si pleaca. Inca mai ploua.

This entry was posted on marți, iunie 26, 2012 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.