Author: No One
•miercuri, august 01, 2012
Nu m-am asteptat sa reactionez asa la chestia asta cu invitatia la film. Credeam ca pot fi mai detasat. Ca pot fi "whatever". Dar o parte din mine, nu toata totusi, nu a fost asa detasata. Acum se pare ca m-am mai detasat putin. Zilele astea doua care au trecut de cand am venit m-am simtit aiurea. A fost un cumul de trei situatii, totusi.

Prima e cea cu fata si filmul. Despre asta am mai scris.

A doua a fost faptul ca m-am certat cu maica-mea acum doua zile. Tin la ea si incerc o sa menajez, am mai zis asta, dar are un mod aiurea de ma calca in picioare, de a vrea sa fie cum vrea ea, ca nu mai suport. Eu am un mare lips, sa-i zic asa. Nu vrea sa ma cert in realitate, asa ca deseori tin in mine, tac si las de la mine. Asa fac si cu ai mei, si cu lumea poate si chiar si aici. Chestia care ma deranjeaza e ca lumea crede astfel ca poate sa faca ce vrea cu mine, ca se poate impune cum vrea ea si ca eu o sa tac si o sa suport. Dar asta nu poate merge la infinit. Poate nu o arat dar impresia mea se deterioreaza cu timpul dupa chestii ca astea. Asta se intampla acum si cu maica-mea. Ea impinge lucrurile prea mult nedandu-si seama ca relatia intre noi de parinte-copil incepe sa fie afectata si ca dupa un punct incolo eu nu voi mai face nici un pas (cand ma voi satura adica) sa o imbunatatesc. Relatia mea cu taica-miu e deja afectat. Au trecut deja prea multi ani in care a trebuit sa-i suport bullshiturile. Din partea mea nu mai e cale de intoarcere aici.

De la cearta, de doua zile, nu se mai scoate o vorba in casa asta. Suntem trei si nimeni nu zice nimic. E liniste absoluta. Ceea ce imi da, daca intelegi, o stare aiurea. Dar, si aici poate gresesc, nici eu nu sunt dispus sa scot o vorba. Asta e, va dura cat va dura, iar eu nu voi face nici un pas in privinta asta. Ei nu inteleg ca si eu pot ajunge la limita mea. Si daca nu o inteleg, eu nu mai fac nici un pas.

Si a treia chestie, mai mica asa, e ca dupa 9 zile de umblat de dimineata pana seara, cu activitati si toate cele, acum de doua zile si ceva ma simt ca un peste pe uscat. Stau degeaba si nu am ce face. E un schimb de ritm cam brusc si de aici mi se trage starea aiurea.

Ce vreau sa zic e ca toate cele trei situatii (fata, parintii si pestele pe uscat) conlucreaza intre ele si cel putin zilele trecute mi-au dat o stare de agitatie in care m-am simtit aiurea si nervos.

Vreau sa vorbesc putin de actul de a insista. Ideea a pornit de la faptul ca sa insist pe langa fata sa iasa cu mine, dar vreau sa vorbesc in termeni generali care o sa inglobeze si asta banuiesc. Nu imi place sa insist. Incerc sa nu o fac, chiar si cu o fata. De ce? Pentru ca la randul meu nu-mi place cand se insista pe langa mine. Simt ca mi se ia libertatea de a decide, ca sunt acaparat, ca sunt subjugat. Ca mi se impune ceva la care eu nu am nici o decizie. Si reactia mea e sa ma incapatanez si sa dau inapoi. Chiar nu-mi place cand oamenii insista pe langa mine. Si de aceea nu o fac nici eu. Dar acum o sa zic partea poate ciudata, care va rasturna cumva ceea ce am zis mai sus. In unele momente, uneori, imi doresc de la unele persoane sa insiste pe langa mine. Mai ales daca e o fata care-mi place. Bineinteles ca totul are o limita care nu trebuie depasita dar atata vreme cat nu se depaseste e ok. Dar asta e numai in unele momente, uneori, numai cu anumite persoane. Chestia e ca nu va stii nimeni cand sa insiste si cand nu, daca vreau de la ei asta sau nu. Va tine de instinctul lor probabil. Sa nu credeti ca nu inteleg de ce o fata ii place sa se insiste pe langa ea. Unele motive chiar le-am scris mai sus cand am vorbit despre mine. Dar imi pastrez principiul asta de a nu insista, sau macar de a-mi seta o limita (mai mica sau mai mare) cu care sa merg.

Citeam undeva pe Facebook, ieri, despre conditia de vanator a barbatului. Ideea era ca un barbat care nu e vanator e un papagal. Daca era scrisa de un tip probabil nu ma afecta, dar scrisa de o ea m-a atins. Eu nu ma consider vanator si probabil din cauza asta in ochii multor femei pot fi considerat ca nu sunt un barbat. N-am pretins niciodata ca sunt unul si poate nici nu sunt. Stiu ca va place sa se insiste pe langa voi, sa fiti vanate de un vanator si alte chestii, dar eu nu sunt chiar asa si imi doresc sa imi impac felul meu de a fi (cu care m-am obisnuit si care la o adica imi place) cu conditia de a fi barbat. Nu-mi place sa respect standardul impus de a fi barbat. Am felul meu incapatanat de a-mi dori ca si eu chiar daca deviez de la norma totusi sa fiu apreciat in felul meu. Si un ultim lucru pe care-l zic e ca si voi vanati. Da, o faceti mai subtil, dar si voi sunteti vanatoare, inconstient probabil. Deci ganditi-va desi vreti vanatori si voi sunteti vanatori la randul vostru. Si in chestia asta nu pot exista doi vanatori, nu?

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on miercuri, august 01, 2012 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.