Author: No One
•marți, august 28, 2012
Ma deranjeaza de fiecare data cand vorbesc cu cineva pe net si acea persoana face si altceva lasandu-ma sa astept mai mult decat trebuie un raspuns. Poate sa faca si altceva nu e o problema asta, dar sa nu ma faca sa astept pana sa ma urc pe pereti mai ales daca vreau si imi doresc sa vorbesc cu acea persoana. Ma deranjeaza si cand vorbesc cu cineva si pleaca de la calculator fara sa-mi zica ca pleaca sau ptr cat timp pleaca. Daca nu stie poate sa-mi zica ca nu stie cat timp va lipsi si vom lasa discutia pe alta data. Nu e vorba ca are o obligatie catre mine sa-mi zica ce face, dar nu-mi place sa stau si sa astept un raspuns care nu mai vine. Dupa mine, toate astea, e o lipsa de respect sa stiti. Chiar si cand inteleg ca o face inconstient. Nu-mi place cand las un offline (sau un mesaj) si astept un raspuns care nu mai vine. Nu-mi place cand gasesc pe cineva online si scriu ceva si persoana aia ma ignora total. Daca nu vrea sa-mi vorbeasca poate sa imi zica asta si nu voi mai insista.

N-ati vrea sa enumar persoanele care mi-au facut asta in ultimul timp. De la tipa din autocar, pe langa fotografa kinkoasa (care mi-a raspuns intr-un sfarsit ptr ca a tras-o cineva de manutza), pana la Jo. Iar la Jo m-a durut cel mai mult pentru ca nici nu s-a chinuit sa vorbesca cu mine, tinand cont ca am tinut asa de mult la ea. Nici macar un cuvant. Poate ma insel, poate i-a taiat cineva netu sau a plecat undeva unde nu are acces la net pentru 3 saptamani jumate. Atat valorez eu? Nici un cuvant? Cred ca oamenii ma iau for granted. Ptr ca nu fac scandal si ca nu sunt nesimtit. Si pentru ca am rabdare.

De aia maica-mea s-a ofuscat asa de mult. Pentru ca nu mi-a mai convenit si am facut scandal. Vorbesc cu lumea in general acum, nu cu cineva specific: Credeti-ma, nu ati vrea sa fac scandal ptr ca as rade tot ce e in fata mea. Daca asta inseamna sa-i fut pe toti care ma fute pe mine si sa raman singur cuc in lume atunci asa sa fie.

Nu stiu, devin din ce in ce mai nemultumit si nu imi dau seama daca e din vina mea sau din vina altora. Cel mai probabil e undeva la mijloc, ca intotdeauna. Poate ma schimb, si nu e o schimbare in bine. Poate o iau la vale si viata mea de duce dracului. De cand am venit din excursie parca am intrat in alta viteaza si parca totul e aiurea, tot ce mi se intampla e aiurea. Am stari de la o zi la alta. Sus, jos, nervi si resemnare. Si ma simt singur, teribil de singur si nimeni nu e aici sa ma puna pe picioare. E un drum pe care trebuie sa-l fac singur si asta ma intristeaza. Pentru ca asa sunt drumurile astea, singuratice. Nimeni nu te salveaza decat tu. Nu-i poti cere altcuiva asta pentru ca viata ta nu e viata persoanei aleia. Fiecare trebuie sa-si duca drumul pana la capat. Depinde de fiecare cum. Dar e un drum singuratic in interior, pentru ca oricati oameni ai avea in jurul tau nimeni nu o poate face in locul tau. Cel mult poti sa primesti sfaturi si incurajari, si poate un umar pe care sa plangi. Asta daca ai noroc. Eu duc drumul asta de mult prea mult timp. Dar il voi urma oriunde ma va duce, si oricare va fi finalul se pare. Si cu tot ce pot ramane e speranta ca, cine stie, la final va fi bine.

Si ce credeti voi fetelor, ca asteptati cavaleri sa reuseasca sa va escaladeze zidurile inalte? Sa va impresioneze, sa va dea pe spate? Sa se invarta in jurul vostru pana cedati? Da? Dar la mine cine se gandeste? Zidurile mele cine le escaladeaza? Dar nu, scuzati-ma, eu nu pot sa cer asta, nu e masculin. Imi plac standardele astea create. Barbatii sa fie asa, femeile sa fie asa. Ei bine, eu nu vreau sa respect standardele astea si imi doresc o femeie care nici ea sa nu vrea sa le respecte. Probabil nici nu exista asa ceva. Asa sunt eu, un nebun care urla la luna. Mi-am gasit eu acum sa vreau altceva. Sau poate esuez ca barbat. Poate nu ma ridic la standardul de masculinitate. Este si asta o varianta. Una trista pentru mine dar poate adevarata. Sunt barbati pe lumea asta (daca pot sa le zic barbati) care nu inteleg femeile si nici nu sunt dispusi sa o faca. Dar sunt si femei pe lumea asta care nu inteleg barbatii si nici nu sunt dispuse sa o faca. Pentru ca fiecare e o victima si nu un calau. Fiecare se simte nedreptatit. Si in loc sa arate si inspre ei, arata numai catre altii. Ia uite cum sunt femeile, ia uite cum sunt barbatii. De ce sa ma chiunui eu? Chinui-te tu pentru mine. Impresioneaza-ma. Poate femeile s-au saturat de noi, pentru ca cinstit vorbind multi dintre noi suntem jalnici. Bine asta nu va impiedica pe unele dintre voi sa-i alegeti tot pe aia. Si eu m-am saturat, si de mine si de prostiile astea.

Nu, drumul asta e.. asa cum e. Dar simt golul asta, si pare ca tot timpul il voi simti. Singuratea asta. Nevoia asta de a-mi atinge cineva sufletul, de a ma intelege, de a ma ocroti. Poate ca nici eu nu voi face asta pentru cineva. Atunci de ce sa cer asta? Constat cu tristete ca nu e nimeni sa-mi faca asta. Ca voi duce in continuare acest "razboi" lung si obositor cu mine si ca sunt singur in asta. Ca trebuie sa o fac singur. Si nici macar nu stiu daca voi reusi. De unde am plecat si unde am ajuns.

Intr-o zi, daca nu ma voi razgandi, imi voi face acel tatuaj cu "path". Asa incat sa-l vad in fiecare zi, sa ma linistesc ca macar stiu ca am un drum al meu. Bun, rau, nu conteaza. Cu o finalitate buna sau rea, nu conteaza. Un drum al meu. Eu si cu mine in lumea asta. Un cuvant cu atatea nuante, cu atatea sensuri. Imi va aminti in fiecare zi cat de singur sunt, dar ma va impulsiona sa il pot duce cat mai bine pana la capat. Sa traiesc dupa niste principii si niste idei, sa fiu asa cum vreau sa fiu, sa traiesc dupa o logica a mea care nu face rau la nimeni. Imi va aminti ca oamenii, in lumea asta, in viata asta, vin si pleaca, caci cararile doar se intersecteaza. Trebuie sa ma sprijin pe ceva, am nevoie sa ma sprijin pe ceva. Sa am un sens. Iar drumul are un sens. Va duce undeva. Daca am noroc va fi si cineva care va sta in statia mea mult, mult timp. Daca nu, nu.

Dar astea sunt cuvinte in vant. Va trece timpul, se va aseza praful pe aceasta postare iar lumea va uita (mai repede decat ati putea crede). Dar nu-i nimic. Voi ati venit si ati plecat, eu am venit si apoi am plecat din statiile voastre. Ce ramane sunt cuvinte, imagini, senzatii, sentimente, amintiri, invataturi, experiente. Si vor ramane cu mine. Cred ca tin minte orice om care a trecut prn viata mea. Nu nume si adrese, ci, din nou, cuvinte, imagini, senzatii, sentimente, amintiri, invataturi, experiente. Uneori ma intreb, oare Angela, de exemplu, se mai gandeste la mine asa cum o fac eu cateodata, sau oare m-a uitat cu totul? Nici macar nu stie ca e posibil sa fii avut un impact asupra vietii mele. E posibil, sau poate nu. Nu voi stii niciodata. Si ea s-a dus asa cum au facut-o si altii. Dar totusi daca as avea posibilitatea sa vorbesc cu ea astazi, as refuza. Ce a fost, a fost. Acum pentru mine apartine trecutului. Nu va mai fi nicioadata cum a fost atunci.

I'm tired. Ma duc sa ma intind.

ta hand om dig cititorule

This entry was posted on marți, august 28, 2012 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.