Author: No One
•vineri, noiembrie 09, 2012
Nu-mi place cand oamenii nu sunt corecti cu mine *pufnesc* Mda, dezamagitori mai sunt oamenii. Ce senzatie tampita e cand iti dai seama ca nu poti conta (in sensul ca nu poti sa ai incredere) pe nimeni. Toti isi au damblaua lor. Nu m-ar deranja asta daca nu m-ar afecta si pe mine. Dar ajunge si la mine pentru ca fiecare nu-si poate tine tampeniile ptr ei. Nu am chef de voi si de prostiile voastre. Dar banuiesc ca trebuie sa traiesc in continuare printre voi. Mda, ce bucurie.

Ma simt singur. Dar nu singur-nu e nimeni aici-nu vorbeste nimeni cu mine, chestii din astea, ci in sensul ca nu e nimeni sa-mi imparta gandurile, sentimentele, prostii de astea. Nimeni sa intelega asa cum inteleg eu, sa vada cum vad eu..Toti, ptr mine, sunteti acolo departe in lumea voastra si v-o traiti numai cu nasul in ea. Credeti ca vedeti  in afara dar nu o faceti cu adevarat. Doar voi in jurul vietii voastre plina de drame si prostioare. Fiecare ne traim drama, mda drama noastra de toate zilele. Un fel de first world problems.

Ceea ce ma diferentiaza pe mine de multi dintre voi e ca eu imi dau seama ca fac aceeasi greseala ca si aceea impotriva careia ma revolt. Eu sunt constient de mine, constient cum stau lucrurile cu mine. Macar in mare. Nu ma pacalesc ca altii ca sunt o victima a altora. Nu sunt. Altii ma ating pe mine, si eu ii ating pe altii. Altii imi gresesc si eu gresesc la randul meu catre altii. As vrea sa fiu mai bun decat asta, sa nu afectez, dar... nu cred ca e cazul cu mine. Chiar mi-as dori sa fie cazul, sa ma ridic din mocirla asta, dar... sunt un muritor, un numar intr-o statistica, ca si voi. Nu suntem asa de speciali pe cat am vrea sa credem despre noi. Si totusi... culmea, suntem, cumva, intr-un fel, speciali.

N-ar trebui sa vreau atentie, n-ar trebui sa vreau aprobarea celorlalti, n-ar trebui sa vreau sa impresionez pe nimeni. Ar trebui sa nu-mi pese. Sa nu dau doi bani pe altii. De ce sa vreau atentia voastra? Nu are nici o valoare. Nu-mi face viata mai buna sau mai fericita. Caut omul care sa-mi redea increderea in mine. Dar omul ala nu exista. O fi murit la putin timp dupa ce m-am nascut, cine stie?

N-ar trebui sa depind de voi. Sa nu-mi pese. Eu sunt singurul care face jocurile in viata mea si ar trebui sa traiesc viata asa, in modul asta. Eu, stapanul vietii mele, fara voi sa-mi influentati sau sa-mi decideti viata. Eu, stapanul vietii mele.

Culmea, parca izolat in virtual imi ofera o mai mare libertate. Cel putin asa-mi pare acum. Voi vedea pe parcurs.

Voi aveti nebuniile voastre, eu doar vreau sa-mi traiesc viata in liniste. Daca linistea asta pentru mine inseamna eu cu mine atunci sa fie asa. Recunosc ca ma atrage gandul. Dintotdeauna m-a atras. Eu nu sunt un om care sa ma trag de sireturi cu oamenii, sa stau la o bere cu baieti si sa vorbesc porcarii, sa ascult toate prostiile de pe lume. Nu sunt. Nu am abilitatea asta. La un moment dat mi se face sila. Unora li se potriveste asta, mie nu. Probabil ca in timp mi s-a format caracteristica asta.  Nu vreau sa o tratez ca pe o tumoare. Face parte din mine, eu asa sunt, de ce sa fiu ca altii? Altii sa fie cum vor ei, eu vreau sa fiu cum vreau eu.

Asta am ingropat se pare. Ideea de a-mi pasa. Imi pasa mai putin acum. Am devenit ca voi. Si culmea eu m-am impins aici. Eu cred ca tu iti ai viata in propriile maini. Tu decizi cum va fi viata ta. Daca esti nemultumit atunci sa stii ca, din partea mea, tu te-ai adus acolo. Poti sa dai vina pe altii, si chiar cred ca altii te pot influenta, chiar mult, dar la sfarsitul zilei tot tu decizi ptr tine. Nu o fac altii ptr tine. Asta e o iluzie. "Dar m-a obligat sa fac cutare lucru". Dar cine te-a pus sa ti se faca frica si sa faci ca el/ea? Putea sa nu-ti fie si sa fii multumit acum. Dar ti-a fost si astfel tu ai decis ptr tine."Dar n-am facut nimic. De ce merit asta?" Pai, tocmai asta e, n-ai facut nimic. Si as putea continua. On and on.

Inainte ma temeam ca nu va citi nimeni ce am scris, mai ales cand scriam o postare lunga sau cand scriam multe postari intr-o zi. Acum nu-mi mai pasa. Nu conteaza. Eu, tot ce pot sa fac e sa scriu. Daca se citeste ok, daca nu, nu. Nu conteaza. Daca e sa ajunga undeva va ajunge. Ma mai temeam sa nu sar calul. Dar nici asta nu conteaza. Eu trebuie sa scriu. Atat. Tot ce vine. Restul e cancan.

"...and the radio"

This entry was posted on vineri, noiembrie 09, 2012 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.