Author: No One
•luni, ianuarie 07, 2013
scrisa undeva prin noiembrie 2010 daca nu ma insel. putin modifica la nivelul unor cuvinte

Fumul se tara pe langa geam, urcand in rotocoale tot mai sus de-a lungul sticlei...
- N-ar trebui sa fii aici, zise el cu privirea fixa, privind prin geam in lumea de beton si de sticla de afara. Tigara ardea.
- Stii ca trebuie sa fiu aici. Tu si eu suntem unu.
Si eu ma uitam afara, la acest taram strain dar cunoscut. Si eu l-as fi creat cam asa, blocuri de sticla si strazi multe si drepte.
- Ai venit sa ma salvezi? Nu crezi ca nu prea se poate? Sa fim seriosi. Te stii prea bine.
Se ridica si cu tigara in gura, cu fum in jurul chipului sau, puse mana pe geam. Parca isi atingea propriul oras.
- Asta e lumea mea. Iar noaptea aici e in fiecare ora pe care o traiesti. Ai numai liniste si luminile neoanelor. Si birouri goale. Lumea asta e in sine un loc gol si eu fac regulile aici. N-ai ce face aici, nu atat timp cat eu sunt aici.
- Si totusi sunt aici.     
- Ca un gest de bunavointa din partea mea. Ca de la prieten la prieten. Tine minte cum stau lucrurile.
- Eu trebuie sa fiu aici, ti-am zis. Pentru ca risc sa nu mai fiu, pentru ca daca nu schimb ceva eu voi disparea undeva in spatele unei sanse irosite. Si tu o vei face la fel. Depindem unu de altul, numai ca tu ai ales sa te incapatanezi in lumea asta a ta. Stii si tu riscul.
Undeva in departare se vazu un fulger urmat repede de o unda ce zguduii geamurile.
- Mi-a luat ceva timp sa imi dau seama ca eu aici sunt de fapt cu mine. Tu esti eu. Ai fost intotdeauna eu. Am crezut ca sunt in alta parte, dar vad ca sunt totusi in mine. Nu stiu de ce. Nu am ales sa fiu aici cand am plecat, dar cumva am ajuns aici.
Mici crapaturi aparura in geamuri. Se mareau, incet, parca ar fi apasat cineva geamul exact in centrul lor. El se scurse pe langa ele pana la mine. Imi sopti in ureche:
- N-ai ce sa-i faci si nu vei face nimic. Uita toata treaba asta si du-te in lumea ta de vis.
Se intoarse de la mine si se indrepta spre usa. Eu am ramas pe loc. Cumva nu vreau ma misc de aici. Nu vreau sa simt ca renunt. 
- Gata! Timpul tau aici s-a dus, spuse el cand a ajuns la usa. Sper sa nu te mai vad pe viitor.
Deschise usa si in pragul ei se intoarse spre mine:
- Au mai fost si altii ca tine aici, si pana la urma au renuntat cu totii. Au plecat de unde au venit. Ciudat, daca stau si ma gandesc toti semanau cu tine, imi spuse cu un zambet pe buze.
Apoi inchise usa, lasandu-ma singur si tacut in intunericul acela.

(...)

Nu stiu cat de bine mi-a iesit mai ales ca ideea (si imaginea de la care am pornit) s-a schimbat pe parcurs. In cel mai "rau" caz e un exercitiu de scris :)

This entry was posted on luni, ianuarie 07, 2013 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.