Author: No One
•duminică, aprilie 28, 2013
Ma lasa masca (sort of) cat de diferite opiniile oamenilor asupra unui subiect pot fi. Parca nici n-am trai toti pe acelasi pamant. Bai, si fiecare si-o tine pe a lui pana-n panzele albe. Oare noi oamenii suntem chiar batuti in cap? I don't know, doar ca e asa aiurea sa vezi chestii ca astea. Cred ca in parte e data de faptul ca nu detinem informatiile complete asupra unui subiect asa ca recurgem la o completare a lui prin scenarii si inventii, plus ca unele chesti care ajung la noi deja nu mai sunt de incredere desi noi nu stim asta. Oamenii sunt scenaristi din fire. Ii dai o idee si iti creeaza un scenariu in functie de cum il duce mintea.

Citeam un caz de crima pe net si nici nu mai stiam cine zice adevarul. Acuzatii ziceau ceva, politia si procurorii altceva, martorii cu ce mai tineau minte sau li se parea, mai isi baga si presa (mai ales aia de scandal) coada si mai "croseta" si ea versiuni. O intreaga babilonie. Cum sa aflii adevarul cand fiecare maimutoi o da pe a lui? Adica cineva trebuie sa minta, sau sa omita, sau se se insele, sau sa greseasca, sau sa interpreteze gresit informatiile. Parca suntem o planeta de maimutici batute-n cap.Cum mai poti fi sigur de ceva cand nimic nu mai pare sigur?

Pe lumea asta nu e nimic sigur. Si cand te gandesti ca noi, oamenii, suntem fiinte care avem nevoie sa credem in ceva. Cred ca face parte din ceea ce suntem. A crede in ceva da sens vietii noastre si alegerilor noastre. Culmea e ca tendinta fiecaruia de a avea o credinta (de a crede in ceva ca ar fi adevarat, ca are sens) creeza aceasta babilonie, acest "nimic nu mai e sigur". Practic "atatea voci, atatea pareri".

De asta ptr mine stiinta si-a pierdut cumva din stralucire. Ea se mandreste ca prin calcule exacte, ce nu dau loc de interpretari, iti da un raspuns exact care e considerat ca fiind adevarat. Dar cine interpreteaza aceste calcule? Noi. Si noi nu suntem deloc cel mai de incredere martor. Nu putem atinge obiectivitatea necesara de a face asta. Chiar si cand cuantificam interpretam. Si nu-mi place cand vad unii cum o dau ca "daca o zice stiinta e, gata, litera de lege" tinand cont ca in stiinta se porneste de la supozitii care apoi se incearca a se demonstra. Hai sa fim seriosi, nu erau chestii acum 100 sau 50 ani in care se credea stiintific si acum e incomplet sau eronat? De exemplu se credea ca gravitatia e cea mai importanta forta din univers, acum nu mai e. Se credea ca universul se extinde dar la un moment dat se va reintorce si se va comprima inapoi. Acum si-au dat seama ca nu se va opri din extindere si ca risca sa o faca pana se imprastie totul. Se credea ca nu exista inca o planeta dupa Neptun. Au dat de Pluto in 1930. I-au zis a noua planeta. Acum e planeta pitica. Sunt deci 8 acum. Si evolutia aia pe care o invatam in scoli e supozitie ptr ca s-au descoperit diferite animale in diferite ere dar nu s-au descoperit animalele intermediare in unele cazuri, asa ca au presupus ca de la A la C e B. Ce dracu, pare logic. Noroc cu aia care au pus in alfabet C dupa B ca daca ii durea capul si faceau alte combinatii atunci dadeam si noi de naiba :P

Ce invatam acum s-ar putea ca peste 100 ani nici sa nu mai fie valabil, sau sa fie destul de modificat. Deci cum poti sa fii asa de sigur in stiinta? (luata in general, caci unele ramuri sunt mai clare ca altele)

Stiinta si Religia sunt guvernate de om, si deci prin asocierea asta sunt destinate a fi subiective, inexacte, manipulative si a induce in eroare (constient de asta sau nu). Dar oamenii vor sa credea in ceva ca fiind adevarat sau ca are sens.

Imaginati-va ca maine va treziti si va dati seama ca tot ce credeati nu mai e, nu mai are sens, si ca nu e nimic (alta logica) care sa inlocuiasca asta. Ce ati face intr-o lume fara sens?

Citeam si despre Kickstarter si daca au dreptul celebritatile sa il folosesca. Sa zicem ca netul e prin de comentarii. Asa e netul, multa vorbarie, multe opinii. Atatea voci, atatea pareri.

Am vrut sa scriu o idee si m-am lungit. Cred ca si postarile mele se extind ireversibil :))

ps: a se intelege ca eu nu ma exclud din toata nebunia. Sunt si eu maimutica stati linistiti :)

Author: No One
•duminică, aprilie 28, 2013
Vazut filmul (in stanga, Twitter) si mi-au venit doua idei, triste, de "povesti". Scurte, cat de o postare adica. Dar mi-e lene, chiar trebuie sa gandesc la ele :P, si nu simt ca ma pot urni.

Oricum imaginile ar fi:

Camera. Intuneric. Camera e din camera spre fereastra. Nu perpendicular ci putin inspre dreapta. Fereastra e alb, iar camera e fara nici o lumina in ea. Nu e nici dimineata devreme dar nici dupa-amiaza. E luminos afara, dar nu bate soarele inspre fereastra si deci in camera. Pe fundalul alb al ferestrei (alba de la lumina de afara) e conturul negru al unei fete tinere, sau a unei femei. E cu spatele la noi si cu fata la fereastra. Sta cu mainile incrutisate la piept. E ganditoare, poate melancolica, poate trista. Jumatatea ei nu e cu ea, ci e cu altcineva. Nu s-a intamplat de curand, ci mai demult, probabil acum mai mult timp. N-a apucat sa fie cu el. Dar l-a lasat sa fie cu cealalta persoana. Nici nu mai stie nimic de el de atata timp, de cand a plecat. Nu cred ca a avut pe cineva de atunci. Locuieste singura intr-un apartament mic, mananca singura la masa mica de langa perete inainte sa plece. Totul in tacere. Nu viseaza ca se va intoarce, desi uneori in interiorul ei pe ascuns isi doreste, stie deja ca el nu va mai fi in viata sa chiar daca stie ca el este jumatatea sa. Ea, cu mainile incrutisate la piept, pe fondul ferestrei cu camera intuneacosa in spate, cu spatele la noi.

Hol. Fara lumini in el. Ziua. Lumina prin fereastra de la capat si din cele cateva camere de o parte si de alta. Se vede holul in lung catre fereastra din capat. Camera nu e pe lungimea holului, ci putin oblic dinspre peretele drept al holului de-a lungul lui, practic prinzand partea stanga a acestuia, de unde suntem pana la capat. Holul e gol, atat de oameni cat si de posibile obiecte, cu exceptia unei persoane care merge cu ajutorul unui cadru. Daca e tanara sau batrana nu stim. Podeaua e musama, asa cum e in spitale, neagra probabil, oricum inchisa la culoare, iar lumina se reflecta usor in ea. Persoana e singura (evident), tacere, merge sprijinata in cadru cu mersul acela incet si greoi al unei persoane bolnave. Te obisnuiesti cumva cu viata in spital, se creaza o rutina anume a zilei si o apasare a locului. N-as putea sa zic ca e cel mai vesel loc din lume, nu? M-a lovit imaginea asta cand am vazut filmul. A singuratatii, (de)caderii corpului si tristetii. O ultima cladire in care sa fii inainte de sfarsit. Mersul ala pe hol, incet incet, taras taras. Acum nu mai lupti, si nici nu mai disperi. Cumva astepti. Ai putea sa crezi ca nu poti trai asa, ca nu te poti obisnui, si totusi acum, in spitalul asta, o faci. Chiar si in boala ori in moarte oamenii se adapteaza. Incet incet pe hol, pana la capat, pana in camera sa care e ultima pe stanga. O singura persoana, in tacere, si nimeni altcineva.

What I'm not sure about is if our lives have been so different from the lives of the people we save. We all complete (die). Maybe none of us really understand what we've lived through, or feel we've had enough time.

Author: No One
•joi, aprilie 25, 2013
Ma uit la televizor. Numai gagici frumoase. Si to a lesser extent gagii frumosi. Traim in lumea asta in care ne "inchinam" cultului frumosului. A frumosului fizic.

Uratii, caci numai ei ar putea zice una ca asta :), ar zice ca e mai mult decat atat pe lumea asta. Si uratii au dreptate. Pana si eu imi dau seama de asta.

Oamenii frumosi inspira incredere. Cum sa fie ei hoti, cruzi, rai? Nu sunt. Te uiti la o femeie frumoasa si nu crezi ca iti va rupe inima. Barbatii astia si credinta lor ca ei domina :)) A domina e un joc in doi, si a femeilor si a barbatiilor. Depinde doar de momentul in sine. Cum sa cred eu cand vad o femeie frumoasa ca nu e o faptura minunata? De asta sunt naiv :) Si de asta, in situatii ca astea, le cred pe femei cand zic ca suntem niste prostuti :P

Imi plac (cu ghilimele de rigoare) cand oamenii avantajati de una sau de alta, privesc de sus oamenii care nu sunt asa de avantajati ca ei. Tot ce le-as dori ca invatatura de minte e sa traiasca in pielea celui de care rade.

Eu cred in echilibru. Adica in cazul asta, ca om, ti se da, dar ti se si retine. Nu poti sa le ai pe toate in viata, dar cumva nu cred ca nici nu ti se iau toate. Unii au mai multe avantaje, altii mai putine, da. Si uneori poti gasi avantaje, lucruri bune, chiar si acolo unde crezi ca nu exista.

Ideea e ca ai si, si. Si bune, avantaje, si rele, dezavantaje. Nu e un plus absolut, sau un minus absolut.

Eu am fost avantajat in viata intr-un anumit fel. Am fost mai ferit de uratul lumii. Nu am intalnit asta cu adevarat. Dar in schimb mi s-au 'retinut" anumite chestii. "John, uite, ai astea, si poti sa faci lucruri minunate cu ele, dar nu-ti vom face viata prea usoara. Va trebui sa te straduiesti si tu putin, sa ai si tu chestii care nu sunt in avantajul tau. Asa stau lucrurile.Trebuie sa inveti sa traiesti cu ele si astfel, cum sa zic, sa cresti, tocmai prin lipsa lor"

Asta cred ca un mers fundamental al lumii asteia. Si desi nu pare corecta totusi e lucrul care sa ne ajute in evolutia noastra individuala ca oameni. Cum sa stii ce e negrul fara sa stii ce e albul, cum sa stii ce e albul fara sa stii ce e negrul? Ca sa stii un lucru trebuie sa traiesti si lucrul, sa zicem, opus. Numai asa poti stii care e care.

Si de asta cred ca nimic pe luimea asta, fie fiinta, fie situatie, nu are numai parti pozitive, ori numai parti negative. Orice e facut in asa fel incat sa se pastreze un echilibru, sa te tina cu picioarele pe pamant. Si de aici viata karmica. Si de aici reincarnarea. Totul e facut ca sa nu-ti iei nasul la purtare, desi multi oameni vad ca nu se intampla nimic si ca cei "rai" castiga. Pana la urma nu e ca sa vezi tu sau nu, ca sa ai tu o satisfactie ca ai fost "razbunat" de exemplu, nu, sistemul merge si fara sa stii de el.

Si cumva asta imi place la el. Daca toti ar stii cum merge sistemul atunci nimeni nu ar mai depune nici un efort. Si apoi daca nu e nici un efort, nu e nici o lupta de a evolua, de a creste.

De a schimba lumea, domnule Chira? :)

Lumea se tot schimba, dar in timp, si in parti mai mici. Putin aici, putin acolo. In timp. Nu exista minuni, ci doar caramizi asezate una peste alta.

Revenind la chestii mai narcisiste. Imi place noua mea tunsoare, si in special imi place ca arat bine cu ea :) Ma face sa ma simt bine, si imi da incredere. Si putin narcisism, trebuie sa recunosc. Sper sa nu o dau in partea cealalta totusi, desi cred ca sunt destul de destept ca sa nu fac una ca asta. Oricum daca o sa-mi iau nasul la purtare o sa mi se dea peste nas la un moment dat. Sistemul nu sta niciodata pe loc :))

Mi-am regasit se pare o mica pofta de a scrie. De a nu ma mai gandi "dar daca nu fac o impresie buna prin ce scriu?". Nu conteaza, John.

Author: No One
•miercuri, aprilie 24, 2013
M-am intors. Ehh, eu calatoresc mai local asa :P

*inhales* Hăhhhhhhhhh...

Nobody said it was easy

Da dragii mei sunt un altul acum

I was just guessing at numbers and figures

Questions of science, science and progress

Chris Martin chiar a scris nu gluma :) Trebuia sa ascult versiunea Glee sa imi placa asa de mult versurile

"Don't speak as loud as my heart" nu o vad legata de iubire ci de convingere. In ceea ce crezi. Ce crezi tu, crezi. Nu conteaza daca altii iti zic ca e rau sau nu. Nu conteaza ca e rau sau bine. O crezi cu inima. Questions of science don't speak as loud as my heart. Poate suna asa de ironic chiar :)

Parca aproape fiecare vers luat separat suna bine. Si felul cu o "ţipa" astia din Glee, de fapt Lea Michele, le da so much force. So much push.

Plus blonda aia din runda a doua, felul cum ii suna vocea... imi place :)

Nobody said it was izze

[Am ascultat-o aproape tot drumul]

I'm going back to the stars



ps: nu e stars (cuvantul in vers), stiu asta. dar pentru mine e stars :P

pps (si later edit): tocmai ce am vazut o poza (dintr-un film?) cu Ryan Gosling. Damn, gagiul asta arata asa bine. Daca as fi fost gagica ar fi unul din putinii tipi barbati caruia chiar as vrea sa i-o trag. There, I said it :))

Author: No One
•luni, aprilie 22, 2013
M-am surprins a fi foarte monogam in gandire. Cand imi place, stiti voi cum, de cineva nu poate sa-mi mai placa de altcineva. Nu mai caut, nu mai vreau sa stiu. Imi place de X, imi va place pana nu va mai fi asa. Nu pot sa ma mai uit la alta si sa zic ''poate as vrea sa incerc si cu asta". Nu, eu in momentul ala mi-am gasit gagica. Acum daca nu iese nimic, imi vad de drumul meu. Nu caut imediat. Nu imi mai vine. De fapt nu cred ca o sa mai caut vreodata intr-un mod activ. Ca si cand te duci la club la agatat. Daca vad pe cineva interesant voi incerca sa fac niste pasi. Daca nu, nu ma intereseaza.

Si tot legat de monogamie. Nu simt nevoia... Hai sa caut un text ca sa ma "exprim" mai bine. Nu mai gasesc. Ideea e ca nu caut sa sar din pat in pat. Nu este asta ce ma impinge. Caut acel cineva si apoi sa dureze. Simt nevoia asta nebuna de fi cu cineva de care sa ma leg. Nu sa sufoc. Daca vrea sa plece, o voi lasa, oricat va durea. Durerea o voi tine ptr mine.Ci cineva sa ma inteleaga si sa accepte senin (fara sa simta o obligatie) cum sunt si sa impartim viata asta in doi. Noi doi in lumea asta. Nimic nu m-ar face mai fericit. E ce imi doresc cel mai mult. Simt ca asa e din ce in ce mai mult.


Author: No One
•luni, aprilie 22, 2013
O sa o scriu acuma in focul momentului si ca sa nu las pe maine cand nu o sa mai scriu.

Ma intristeaza ca nu ma pot abtine sa fucked it up cu alti oameni. Ma simt ca un ceas defect. Poate e doar in capul meu. Probabil e in capul meu. Habar n-am. Ma simt plin de defecte atunci cand ma lovesc de ceilalti oameni. Ca fac ce fac si iese aiurea cumva. Poate nu e dar asa o simt. Si nici nu mai stiu daca ce am vazut e defect sau nu e. E aiurea sa vezi altii reactionand ca fiind un defect si tu sa nu simti ca e asa.

Poate vreau sa fiu sigur de cine sunt si sa nu am indoieli.

Dar sunt "batran", dragii mei. Prea obosit ca sa mai stresez la un nivel adevarat. Parca mai mult mimez stresarea. Nici nu mai stiu, nici nu mai stiu.

Pun pariu ca suna ca si cum m-as tresa. Iar se streseaza asta, iar gandeste mult. Sunt doar ganduri pe care le exprim aici. La cald, pe moment. Maine... maine poate nici nu as mai scrie ce am scris acum. De asta am si scris acum si nu maine.

Am senzatia asta ca sunt solitar pe lumea asta. Ca orice as zice aici sau in alta parte, ca orice as face, la sfarsit, cand inchid lumina, numai eu cu mine sunt. Acum vreau doar sa ma pregatesc ca sa duc viata asa cum o vad ca va fi. Asta incerc sa fac in ultimii astia ani. Sa ma solidific, ca stiu ca altfel nu va fi. Sa ma pregatesc ptr ce va fi. Bleak. Ok dar bleak.

Parca ma astept din nou sa fiu tras de urechiuse. "Nu e bine ce faci, nu e bine ce faci". Stiu si eu asta. Stiu ca postari ca asta am scris o mie. Stiu ca par dramatic si stresat. Nu vreau sa creez o imagine de mila. "Dar poate te minti, poate chiar asta faci de fapt", ar zice un cititor. Ahhh :))) Vreau doar sa stiu sigur unde stau toate pe raft. In legatura cu mine adica. Nu-mi place sa fiu confuz. O mai repet ca pare, acum, important: nu-mi place sa fiu confuz. De asta nici nu-mi plac oamenii care emana confuzie. Mai ales femeile care fac asta.

Iar am senzatia stupida ca deviez si incep sa aberez : |

Am chestia asta in care gandesc ptr altii inainte sa o gandesca ei. Anticipez ce ar putea sa gandeasca. Sunt sigur ca daca stau si ma gandesc acum, mai in adancime asa, probabil ca o sa fac niste conexiuni de unde vine asta si de unde se trage. Si cum se imbina cu alte chestii. Ferice de cei ignoranti fata de persoana lor.

Si voiam sa scriu doar 2-3 paragrafe. Pot sa rad virtual? :)

:))

Later Edit: Scriu ca sa ma eliberez. Asta e scopul blogului. Nu ca sa ma smiorcai. Acum ca suna smiorcait.... hai cu ticu' verbal,  hai cu ticu' verbal.... asta e. Ha :))

ps la Later Edit: e ok daca cred ca pot sa fiu si eu amuzant? :)) In felul meu, in felul meu. Asa, ca sa nu creez impresia ca sunt sufletul petrecerii, the funny smiley guy. Ma multumesc cu ceva dark, dry, sarcastic, rautacios, absurd humour. Spus dintr-un colt asa. Ha :)

inca un ps: folosesc trei smile-uri mari si late. Zambet [:)], ras [:))] si cand e mai mult decat rasul standard [:)))]. "Lol" e o minciuna daca folosesc. Eu is mai retinut decat un lol :D Ahh si D-ul cand zambesc si sunt mandru de mine :))

Ptr un om tacut in lume (pot sa stau pe o banca ore intregi si sa nu scot o vorba) am tendinta sa vorbesc destul de mult.

Author: No One
•duminică, aprilie 21, 2013
Poate sunt sub influenta cartii. Heh, tocmai mi-am adus aminte ca "influenza" inseamna gripa in engleza. Acum, cat sunt sub influenta ei sau nu, nu stiu. Just my thoughts going down the road.

Am mai zis-o. De vara trecuta m-am schimbat. Nu mai sunt si totusi sunt acelasi. N-a fost ca un "click!" si gata, era altfel. Nu, venea incet, banuiesc chiar dinainte de vara. Sfarsitul verii doar a pus capac. Simt ca trebuie sa precizez ceva. Nu e o "schimbare" in ceva mai rau, nu pentru mine, ci doar e altfel. Am trecut doar intr-o stare in care nu mai incerc sa fac pe plac. E mai greu de delimitat ideea asta in scris. Rezultatul? Pe net nu mai vorbesc cu oamenii cu care vorbeam mai des inainte. Sau poate cu care voiam sa vorbesc atunci. Am inchis comentariile. Nu prea mai vreau sa mai vorbesc. Bine, asta are probabil si parti rele. Cumva. Dar nu imi mai pasa. Suna urat probabil si simt nevoia sa nuantez acest "nu imi pasa" ptr ca nu e asa alba-neagra. Cat despre lumea reala, la fel nu-mi mai pasa. Nu mai conteaza. Asta e mai bine spus: nu mai conteaza. Si culmea am ajuns la o liniste dupa vara trecuta. Am crezut ca daca nu vreau sa-mi mai dau interesul o sa fiu rau, o sa fiu mai aproape de un om rau. Si nu vreau. Dar nu sunt rau, incerc doar sa-mi dozez... interesul? Nu stiu ce cuvant sa folosesc. Nu mai vreau sa-mi pese daca e asa sau altfel. Ca trebuie sa fie intr-un fel sau altul. Sa fie cum vrea sa fie. "Asta e". Noul si vechiul meu tic verbal. O resemnare dar care nu e totusi disperata. Adica nu e disperare in ea. Asta e. Ce se intampla, asta e. Eu nu mai incerc sa scormonesc in ce se intampla. Cum vine, asa e. Cum iese, asa e.

Toate lucrurile converg la un punct. Si punctul asta e convergenta unor chestii care vin din trecut (mai apropiat sau mai indepartat) si au sens, parca, acum. E chestia asta ca viata ta se leaga prin fire si retele cu trecutul tau, si ca el influenteaza viitorul. Ca ceea ce esti acum, nu vine din neant, ci vine din chestii pe care in trecut nu iti dadeai seama ca le ai sau ca le gandesti. Atunci aveam doar o senzatie mai degraba a lucrurilor astora. "Asta e" vine din alte vremuri, nu din 2012 sau 2013. Numai ca acum e mai la lumina, e mai in my face.

Fara miodestie o zic ca am calitatea asta de a vedea lucurile mai mult decat la suprafata. Mai des la mine, mai rar probabil la altii. E ca si cum punctele se leaga si ceva capata sens. Unii oameni par ca nu vad asta. Altii o vad mai bine ca mine. Sunt uimit si totusi nu cum fac legaturi in capul meu in momente ca astea. Ca acum cand am mintea clara si simt nevoia sa scriu. Mai greu cu exprimatul. Am mai zis si in alte postari, cuvintele vorbite nu pot cuprinde cuvintele gandite. Stiti si voi asta. De aici nevoia de a scrie si "dezamagirea" (constatarea) ca nu e la fel precum e postarea (de exemplu) in mintea ta. Ceva se pierde. Punctul ala de pe I. Si e aiurea sa-ti dai seama cand stai cu cineva la masa si incerci sa-i explici ceva si nu ajunge acolo, si ceea ce se intelege e altceva. Si nici tu nu mai stii daca ce voiai sa zici e adevarul sau ce a inteles cealalta persoana e adevarul. Ai doar senzatia asta tampita ca inainte stiai ceea ce voiai sa zici si acum nu mai esti sigur. De asta nu-mi place sa mi se zica ce sa cred sau ce sa fac. Altii o inteleg ca o incapatanare. Eu simt ca stiam clar ce stiam si vine X si imi zice ca nu domne nu e asa. Prefer sa raman la ce stiam eu si avea sens ptr mine.

Deviez? Deviez :) Asta e inca o "calitate" de a mea. Plec sa zic ceva (am textul formandu-se in cap) si iese altceva :)) Si iar nu are sens si iar nu se intelege. Am zis ca una din dorintele mele mari e sa fiu inteles. Cealalta e sa imi gasesc, asa cum ziceti voi, jumatatea. Cealalta persoana. Suna siropos, ca din filme, si ma cam deranjeaza. Nu e chiar asa, e mai realist dar totusi e si o naivitate ca in filme. Se pare ca nu voi avea nici una din ele. Nu simt ca voi avea desi ma trezesc dorindu-mi. Si cum era ticul meu verbal: asta e. Acum nu mai tin, desi imi doresc, nu mai ma tin. Aduce o tristete, ca o senzatie abia perceptibila in aer, dar si o liniste. Nu doare. E doar... bine. E senzatia asta ca va fi bine dar ca nu va fi cum vreau.

Nu ma mai enerveaza lucrurile ce se intampla in jurul meu. Dar incepe sa ma enerveze (doar in interiorul meu, ca o senzatie de sacaiala) cand nu imi iese ceva. Parca nu mai sunt in stare sa am rabdare, desi imi fac rabdare si reiau din nou bodoganind.

Nu sunt persoana sa fac schimbari dese. De look de exemplu. De idei ce le stiu. De loc. De ce imi place. Dar cand le fac le fac. Schimbarile la mine nu prea mai sunt reversile. Odata ce am ajuns la un nou punct probabilitatea sa ma intorc e mica. O sa dau exemplu, cel mai vechi, cand mi-am dat seama, oarecum. Imi zicea cineva ca dupa o cearta impacarea e dulce. Un soi de "dupa furtuna rasare soarele". Am stiut atunci si stiu si acum ca la mine dupa furtuna cerule nu mai e fara nori. Vad deja cativa nori acolo. Da, e soare din nou, dar raman si norii acolo. Nu mai e reversibil. E ca cum am visat un cer senin ca in filme si apoi clipind vad un cer ca orice cer. Da, e cer, e soare, dar nu mai e la fel. Si chestia asta, asa cum percep eu lucrurile, nu se va schimba nici ea. E ireversibil. Nu zic ca nu exista reversibilitate la ceva in viata mea, dar sansele sunt foarte mici. Asta e? Ar trebui sa vedeti patternul cum il vad si eu. Si totusi, cum am scris mai sus, daca nu ma pot face inteles? Daca poate se intelege altceva decat ce am vrut eu sa zic? Daca nici eu nu mai stiu ce am vrut sa zic?

Vai John, dar gandesti prea mult. Shh, nu mai fii previzil(a) si doar incearca sa intelegi. Nu e ca si cum o sa stam la o masa fata in fata si o sa ne facem frati de sange. Ideea blogului e sa simt ca sunt inteles. Macar sa traiesc cu gandul ca poate cineva zice "da mah, stiu ce zici acolo". Cand aveam comentarii voiam sa stiu asta, sa am confirmarea in niste cuvinte. Acum nu mai vreau. Nu imi mai pasa sa stiu, ci doar sa cred ca e posibil. Sa crezi in Dumnezeu e la fel. Nu conteaza daca e sau nu e, ci doar sa crezi ca e posibil. "Pai n-are sens" zise ateistul cu chiunga-n par. Ba are. Pe intelesul tau, te pacalesti (tinand totusi cont, in cazul meu cel putin, ca e posibil sa nu fie o pacaleala pana la urma). Crezi ca sa poti sa simti ca are un sens, ca (virgula) crezi in ceva. Si ca sa te ajute. Asta e important si aici e schepsisul. Ideea e ca te ajuta. Cutia Pandorei. Pe fundul ei a ramas totusi ceva si ptr oameni, dupa nenorocirile ce au iesit inainte. Speranta. Asa e si cu credinta, cu notiunea ei si cum trebuie sa o folosesti.Cine ar fi zis ca Dumnezeu merge mana-n mana cu Legendele Olimpului :P Ehh, rautaciosii ar atrage atentia asupra cuvantului "legendele" :)) Rautaciosii pot sa fie sanatosi. Pana la urma nu e asta ce vrem toti? Sa fim sanatosi? :))

Inainte ma tundem pierdut si incercam sa-mi ridic parul in sus (v-am zis eu ca nu fac schmbari dese). Cat era scurt caci atunci cand crestea nu mai statea. Acum am parul scurt pe lateral si parul mai lung sus ca sa-l dau pe o parte, nu cu carare vizibila pe o parte, ci dintr-o parte in alta si inspre spate. Hai sa zic altfel: am senzatia ciudata, dar amuzanta, ca sunt cu un pas in clubul acela al cocalarilor cu parul aranjat asa. Exagerez putin dar e si amuzant cumva. E moda asta de ceva ani cand ai parul scurt pe laterale si parul lung pe scafarlie. Practic eu, fata de cum era inainte, l-am scurtat si mai mult pe lateral si l-am lasat mai mare sus. Ma rog, ideea (o alta) e ca am inceput sa dau parul pe o parte, facand constient asta acum. Si ca asta poate se leaga de varsta. Cat esti tanar iti ciufulesti parul in ce parte si directie iti vine. Cand ai o varsta parul parca tinde sa fie dat pe o parte, probabil si cu o carare. Eu se pare ca nu mai vreau sa-mi ciufulesc parul :P Nu, nu e un semn de maturitate. Nu am vrut sa ilustrez ideea asta mai sus.

Cat scriam din paragraful de mai sus ma gandeam ca un cititor isi va zice ca sunt beat sau ceva :)) De scriu aberatile astea. Nah, doar am ajuns sa scriu fara sa ma mai tin legat de o idee exacta. Desi tot timpul am senzatia cand scriu asa ca parca totul in postare se leaga cumva.

Later Edit: sau poate chiar aberez.

Cartea? (vezi primul paragraf). Pai e la mine pe profilul de goodreads. Abia am citit-o. Nu o sa zic care e. O vedeti acolo. [Nu, nu e "reclama" ca sa cautati profilul meu acolo]

Inainte sa scriu si cand mi-am spus titlul postarii in minte mi-am adus aminte ca am mai folosit titlul asta la una acum mult timp. E titlul primului volum cu comicsurile Hellblazer (adca cu personajul John Constantine in propria sa serie, caci el a aparut prima data in Swamp Thing, fiind creat de Alan Moore).

Da, si un prieten inainte sa ne despartim m-a intrebat daca mai citesc Constantine. Asa, out of the blue. Nu mai tin minte daca i-am zis daca citesc comicsurile cu el sau nu (si lui ii plac comicsurile in general ca si mie). Felul cum a zis Constantine m-a facut sa ma intreb daca a dat peste blogul meu. N-am cum sa stiu. Oricum daca citesti, ce pot sa fac acuma?

Doar ca e aiurea ca trebuie sa scriu tinand cont de asta. Asa cum am aflat ca sunt probabil citit cand mi-am descoperit blogul facut bookmark la cineva unde am folosit calculatorul sa scriu aici. Nu vreau sa renunt la blogul asta, asa ca voi scrie in continuare, cel mai probabil cu falsa convingere ca nu va ajunge la mine.

Ma duc sa spal cada.

Author: No One
•sâmbătă, aprilie 20, 2013
Ma intreb cat de aiurea o sa va par acum :)) Dar am sa incep spunand ceva ca sa intelegeti. Citeam mai demult (acum cativa ani) o gagica sau doua (probabil prin niste comentarii sau postari) ca vai domne dupa 30 de ani te ofilesti ca femeie, nu mai arati bine. Si desi e adevarat ca unele femei care trec de 30 nu se mai mentin (am vazut femei de 30 si ceva la care din pacate le-ai da mai mult) sunt totusi alte femei care se mentin, unele chiar aratand foarte bine. Acum serios 30 nu e varsta imbatranelii, desi pentru unele devine deja o varsta de tranzitie. Ce vreau sa zic e ca depinde de femeie, cat e genetic si cat are grija de ea. Eu zic ca 40 e varsta unde e pragul care se simte. Si totusi daca esti "norocoasa" genetic si ai grija de tine si la 40 poti sa arati bne. Si la 50. Si asa mai departe. Bineinteles in limta data de varsta, dar totusi nu devi babeta cum treci de 40.

E o loterie, uneori te ajuta corpul, alterori nu. Dar depinde si de persoana. Asa cum depinde si de mine daca nu vreau sa arat ca un mos la 40 si ceva. Stiu barbati care arata de 50 si ceva desi au 40 si ceva. Orice sex ai fi trebuie sa te ingrijesti. Poti sa nu fi o frumusete dar daca ai grija de tine poti sa arati bine.

Traim intr-o lume superficiala din punct de vedere a perceptiei fizice si nu am facut nici un secret ca nici eu nu sunt departe de aceasta perceptie.

Da, barbatii imbatranesc mai... altfel? Acolo pragul vine undeva la 50. Din pacate femeia, care e considerata sexul frumos, are o imbatranire mai evidenta (tocmai si ptr ca e sexul considerat frumos), mai rapida, mai in your face. Dar din nou zic, depinde si de persoana, nu la toti e la fel. Unii sunt mai atenti si mai norocosi, altii... nu prea. Nici barbatii astia nu au grija de ei, tocmai ptr ca nu li se cere (asa cum li se cere femeilor) si pentru ca nu-i intereseaza. Regula e la fel (asa cum o cer si ei de la femei), vrei sa fii placut, incearca sa arati bine (cat poti). Nu? Atunci sa nu ai pretentii.

Am deviat ceva. Ideea e ca stiu o colega de a lu' maica-mea, la 40 si ceva, cu copil la facultate, si ma uitam la ea si nu puteam sa nu remarc ca are trasaturi ale fetei frumoase, ca arata bine. E o femeie frumoasa. Deci 40 nu e capat de tara. Si maica-mea arata bine pentru varsta ei. Stiu, folosesc "ptr varsta ei" care poate suna aiurea dar nu arata nici una dintre ele de varsta pe care o are.

In alta ordine de idei am luat bilet la Eddie Izzard. Ieiii :) Acum pana nu-l primesc in mana o sa am o indoiala ca l-am luat (e primul bilet luat pe net, cu cardul nonetheless). Abia astept. Imi place tipul, foarte amuzant, foarte inteligent, foarte informat si destul de englez. Am si scris o postare acum aproape 2 ani despre el.

Author: No One
•joi, aprilie 18, 2013
De ce nu mi-a zis nimeni ca Eddie Izzard vine in Romania! Si tocmai pe 29 aprilie. Fuck! :P Cred ca scot un ban si ma duc. Intai sa-mi fac un calcul :)) Dar vreau :D

Noroc cu Fredo & Pid'Jin ca altfel muream prost. Porumbeii aia doi merita inca un fanatic care sa-i ajute spre cucerirea lumii :D Corpul meu e al vostru :))

Author: No One
•miercuri, aprilie 17, 2013
Stiti care e singura certitudine pe care o poti avea? Ca tu esti cu tine. Ca iti esti singura constanta. In viata lucrurile vin pleaca, e intr-o continua miscare. Dar tu iti poti fi alaturi, intotdeauna. Poate e putin, cine stie, dar e macar ceva. Ceva pe care daca il folosesti bine, zic eu, te poate ajuta, poate chiar mult.

Here's hoping for the best. Ptr toti care ajung pe aici.

Author: No One
•luni, aprilie 15, 2013
Azi ma simt impacat. O senzatie asa dulce. Stiu ca va fi cu suisuri si coborasuri in viata mea, ca voi avea momentele mele bune dar si momentele mele proaste, dar azi sunt impacat. Sper sa tina cat mai mult.

Am ascultat acum cateva ore melodia asta pe TVR 2 (o stiam de mai demult, am postat-o si aici cred). Am inchis televizorul si am coborat sa o ascult la calculator. Versurile sunt cam... "simplute" dar o ascult ptr imi place cum suna melodia :)


Author: No One
•sâmbătă, aprilie 13, 2013
Nu stiu de unde pofta asta de scris. Poate doar vreau sa ma exprim apeland specific la actul asta, a scrisului. To reach, not to someone, but just somewhere out there.

Am stat pe o banca, intr-un parc de joaca, pentru ca trebuia sa astept pe cineva sa iasa dintr-un bloc. In alt oras, nu al meu. Si in timp ce ma uitam la astia mici mi-au atras atentia leaganele. Se dadeau astia mici in ele ajungand destul de sus. Si ma gandeam ca mie mi-era frica sa ma dau pana asa sus cand eram mic. Nu indrazneam. Nici acum, cand am cateva fire albe in par desi sunt tanar, nu as indrazni sincer. Si cand eram mic altii erau de un curaj de ala fara frica, nici nu cred ca se gandeau ca pot pati ceva. Cand ma uit la un copil in leagan cum se da ca nebunul tot ma gandesc ca o sa sara/cada din el. Si uitandu-ma asa la o fetita.mi-am zis sa scriu pe blog despre asta.. Si apoi am vazut una si mai zaluda. Statea in picioare pe leagan si se dadea ajungand destul de sus. Ma gandeam cum de poate sta parintele/bunicul ei linistit. Nimeni de acolo nu parea ca-si face probleme. Daca ar fi fost copilul meu as fi stat ca pe ace daca as fi vazut asta. Cred ca as fi prea protector ca parinte din punctul asta de vedere dar n-as vrea sa limitez copilul. Lasa-l sa fie curajos si aventuros. Eu nu am fost cand eram mic. Nici acum nu sunt. Si totusi tot as avea griji reale si m-as duce sa ii zic sa se dea mai incet :P

N-as vrea sa am un copil sa-mi semene cum am fost eu mic (in unele aspecte). Revertebrarile se simt si mai incolo, in viata de adult.

Nu cred ca vreau copii, mai concret nu simt nevoia, dar nici nu imi repugna copii. Vreau sa imi dau silinta cat mai bine posibil, sa fiu acolo, sa ma implic. Si daca simt ca nu pot ajunge la nivelul ala, nu fac copii. Prefer sa fiu fara copii decat sa il afectez cu prostiile cu care l-as putea influenta, fie inconstient sau constient. Un copil nu trebuie sa poarte, sa fie influentat de "povara" parintelui sau. Un copil trebuie sa fie liber de asta.

Azi gandul in mine a curs usor, dar m-am gandit la una alta in tacere in timp ce stateam sau mergeam in masina. N-am facut conversatie, decat cand si cat a trebuit. Am o stare buna, sa nu se inteleaga gresit, dar imi dau seama de unele realitati in viata mea. In care sunt sau in care voi fi.

Poti sa tii la cineva si sa stii ca nu vei vedea niciodata persoana aceea? Pentru ca stiu asta. Si accept asta. Nu ma deranjeaza, desi, nu stiu, ma atrage ceva inspre ea, poate o fascinatie, poate altceva, ceva ce ma face mult mai intelegator fata de ea decat fata de altii. Dar am promis, sunt destul de mare (si de corect) sa respect o dorinta. E o forma de respect fata de persoana aceea. Si, sa fiu al naibii, cand tb sa respect ceva, respect si nu mai stau la discutii. Asa sunt eu.

Diferenta intre mine si alti oameni e ca ei poate nu ar accepta. Dar eu sunt modelat altfel acum. Toti anii astia probabil m-au adus aici. Nu mai incerc sa fortez lucrurile in viata, le las sa curga. Incerc sa accept oricum va fi. Va fi rau, va fi rau. Va fi bine, va fi bine. Ma refer aici la viata mea in general. Daca sunt poveri, cum e singuratatea, le duc. Duc amintiri, vise, regrete, sperante, ganduri. Fie bune, fie rele. Le voi duce, le voi accepta si le voi asuma pana in ultima zi. Nu vreau sa ma mai bat cu curentul intr-o disperare asa cum vad ca o fac altii. Am vrut sa fiu altul. Acum vreau sa fiu eu. Orice as fi eu. Si as vrea sa fiu inteles si acceptat asa. De asta cred, acum in clipa asta, ca scriu blogul asta.

Acum, in timp ce am scris postarea asta, am ascultat melodia de mai jos. O ascult in repeat de cateva zile desi o stiu de mai demult. Nu mi-am propus ca sa fie aceasta, cu titlul "Who you are", dar s-a nimerit asa. Evident acum titlul postarii e si titlu ei pentru ca parca se potriveste.


Author: No One
•vineri, aprilie 12, 2013
Voi credeti in acupunctura? Probabil ca nu. De fapt unii credeti, altii nu. "Ce-s prostiile astea cu ace in mana, picioare, in corp? Mi se par niste prostii ptr creduli. Eu sunt o persoana care crede in logica si sens. Nu exista astfel de prostii". Si totusi exista. Si totusi sunt reale. Si totusi chiar isi fac efectul de a face mai bine.

In mare, ca nu stiu in detaliu, acupunctura se ocupa de partea energetica a corpului. Ptr ca, da, avem si o parte, o retea poate, a noastra energetica care tine de corpul nostru. Cum arata ea si cum este pozitionata, asa n-am ideea clar, ca stiu ca face parte din noi si e ori in corpul nostru, ori la suprafata lui, ori ambele.

Am purtat azi o discutie ce m-a facut sa vreau sa scriu aici. Mama face Su Jok, varianta sud-coreeana a acupuncturii chinezesti. Acum daca sunt mai multe asfel de metode de acupunctura in Coreea printre care si Su-Jok-ul, nu stiu. Sau poate e singura acupunctura coreeana. Ideea e ca ea zice ca isi face efectul (i-a scazut hipertensiunea intraoculara; nu e acelasi lucru, sa intelegeti, cu tensiunea in sistemul circulator pe tot corpul, poti sa ai tensiune si sa fie si intraoculara, poti sa ai intraoculara si sa nu ai tensiune). Stiu persoana la care se duce. Stiu si de alte cazuri (cel putin asa zic cei care au fost si ei) in care au fost rezultate. Voi fi si atentat la maica-mea de acum incolo sa vad cum progreseaza. Interesant e ca doctorul ei oftalmolog face si el acupunctura si ca intelege despre ce e vorba. Altii nu cred in prostii de astea.

Nu pot sa nu ma abtin acum sa spun ce voi zice. De asta am ce am cu unii ateisti. Aia nesimtiti, de aia zic. Nu in legatura cu Dumnezeu ci cu aittudinea asta ca daca crezi in ceva ce ei cred ca sunt basme si prostii atunci esti un inapoiat batut in cap. Acum intreb si eu: esti sigur ca nu te inseli? Ca ce crezi tu ca sunt basme de fapt poate nu sunt? De unde poti sa fii asa sigur? Stiinta? Nici ea se pare ca nu poate explica totul. Ca sa fac o paranteza eu cred ca "basmele" astea se pot explica si stiintific intr-o zi, atunci cand vom fi mai evoluati si mai deschisi la minte. Pana atunci ignoranta e cat cuprinde, la toti toti, in orice ar crede ei si orice credinta ar avea.

Dar atunci, oare nu ma insel si eu? E posibil. Am un motto: "Asteapta-te la orice". Asa ca ma astept la orice. Si la confirmare si la infirmare. Si la iubire si la singuratate. Si la fericire si la nefericire. Si ca voi reusi si ca nu. Orice e posibil.

Author: No One
•duminică, aprilie 07, 2013
Back when I dreamed, it all made sense. The hours were quiet and the sleep was like a warm blanket tucked around my body. I was safe and I was hopeful. It was as if you were in a normal beautiful place. It was like a beautiful morning, and it was warm.

But now the sleep is gone and I struggle as an insomniac to regain my balance. My sense of being. My dreams which don't come anymore.

I wonder these great rooms, this darkly lit house, searching for something I have lost. Trying to find the spot where the Sandman would find me again. But in vain. In vain. There is no place. There is no sleep anymore. And there are no dreams.

Author: No One
•duminică, aprilie 07, 2013
Maybe I'm loosing my mind in here.

As fi vrut sa las articolul lui Roger Ebert mai mult timp, ca fiind primul ce apare, in semn de respect. Si sa simt cumva ca pare un blog care nu e plin de prostiile mele. Cel putin la prima vedere.

Ma cam enervez mai usor zilele astea. Sunt intr-o enervare aproape constanta. Da sunt rautacios si cu un simt al superioritatii fata de altii. Cred ca e adevarat acum de vreme ce cred, sau am ajuns la concluzia, ca e adevarat. Imi sunt insuportabili oamenii priviti in general si ceea ce fac, mai ales cand e vorba de micile lor rahaturi. Probabil e perioada asta, probabil acum iese la suprafata. Doamne ce as vrea sa fiu rautacios doar de dragul de a fi si sa o zic chiar si in fata. Asa numa' de al dracu. Si sa o fac fara sa-mi mai pese ce impresie las. Cine stie poate inca mai e speranta ptr mine :)

Bine ca am inchis comentariile si ca nu mai vorbesc cu nimeni in general. Cred ca n-as fi in stare sa ma mai cenzurez.

Tot ce poti sa faci sa nu te gandesti la ceva este sa ignori, sa incerci sa nu-ti pese si sa treci pe langa. In doze mici si facut cu bun simt poate sa fie chiar bine ptr tine dar daca maresti nepasarea la dozaje mai mari pur si simplu nu mai vrei sa iti pese. Am vazut oameni care nu dau doi bani, care sunt rai, care nu le pasa ca poate fac rau, ca poate fac sa sufere. Am zis ca asa nu vreau sa fiu. M-am "temut" (in ghilimele ca nu traiam in teroare :)) ) sa nu devin si eu asa. Acum pur si siimplu nu mai vreau sa ma controlez, sa ma cenzurez. O voi face in continuare cumva dar nu cred ca ma mai tin nervii sa imi pastrez bunul simt asa cum as vrea eu, sau cum se cuvine ca om cuviincios ce trebuie sa fii ptr altii.

Cum imi ziceau unii oameni peste care am dat in toti anii astia ai mei de viata: "Vai John [sau numele meu real] nu ma asteptam la asta de la tine", de parca sunt un sfant cu un suflet minunat ce traieste intr-un copac. Bitch, n-ai idee atunci.

Am crezut ca pot sa fiu mai bun, ca pot sa fac eu diferenta fata de altii, fata de mine. Dar toti ne balacim si ne manjim in aceeasi mocirla.

Author: No One
•vineri, aprilie 05, 2013
Am sa pun cateva paragrafe din ultimul sau articol. A murit in liniste la doua zile dupa ce l-a scris. Acum, ca a stiut la un anumit nivel ca o sa moara sau nu cand a scris acest articol n-am cum sa stiu dar cuvintele din el par cele mai potrivite pentru un adio


Thank you. Forty-six years ago on April 3, 1967, I became the film critic for the Chicago Sun-Times. Some of you have read my reviews and columns and even written to me since that time. Others were introduced to my film criticism through the television show, my books, the website, the film festival, or the Ebert Club and newsletter.  However you came to know me, I'm glad you did and thank you for being the best readers any film critic could ask for.

Typically, I write over 200 reviews a year for the Sun-Times that are carried by Universal Press Syndicate in some 200 newspapers. Last year, I wrote the most of my career, including 306 movie reviews, a blog post or two a week, and assorted other articles. I must slow down now, which is why I'm taking what I like to call "a leave of presence."

What in the world is a leave of presence? It means I am not going away. My intent is to continue to write selected reviews but to leave the rest to a talented team of writers handpicked and greatly admired by me. What's more, I'll be able at last to do what I've always fantasized about doing: reviewing only the movies I want to review.

[...]

Of course, there will be some changes. The immediate reason for my "leave of presence" is my health. The "painful fracture" that made it difficult for me to walk has recently been revealed to be a cancer. It is being treated with radiation, which has made it impossible for me to attend as many movies as I used to. I have been watching more of them on screener copies that the studios have been kind enough to send to me. My friend and colleague Richard Roeper and other critics have stepped up and kept the newspaper and website current with reviews of all the major releases. So we have and will continue to go on.

At this point in my life, in addition to writing about movies, I may write about what it's like to cope with health challenges and the limitations they can force upon you. It really stinks that the cancer has returned and that I have spent too many days in the hospital. So on bad days I may write about the vulnerability that accompanies illness. On good days, I may wax ecstatic about a movie so good it transports me beyond illness.

[...]


For years I devoutly took every one of my tear sheets, folded them and added them to a pile on my desk. The photo above shows the height of that pile in 1985 as it appeared on the cover of my first book about the movies published by my old friends John McMeel and Donna Martin of Andrews & McMeel. Today, because of technology, the opportunities to become bigger, better and reach more people are piling up too. The fact that we're re-launching the site now, in the midst of other challenges, should give you an idea how important Rogerebert.com and Ebert Digital are to Chaz and me. I hope you'll stop by, and look for me. I'll be there.

So on this day of reflection I say again, thank you for going on this journey with me. I'll see you at the movies.

Farewell Mr. Ebert

|
Author: No One
•marți, aprilie 02, 2013
Playing the awful game

Taking in. Taking out. Down into the abyss of my beliefs. I believe I will not be. Yours. Mine. As I daydream. No. It dawned on me. That I am much less. Again. These days.

Ma enerveaza oamenii cand merg pe strada. Sunt asa de mici, asa de... oameni. Ma enerveaza cand merg incet. Cand se opresc brusc, ca oile, in fata unei vitrine sau unei usi. Cand se opresc sa stea la discutii in mijlocul strazii. Cand nu vad pe unde merg. Cand se manjesc cu joculetele lor micute si comuniste. Nu traim intr-o singura Romanie. Traim intr-o mie de romanii. Nici nu are legatura neaparat cu Romania ca tara. Lumile noastre sunt diferite, se simt diferit, se vad diferit, au gust diferit. Se traiesc diferit. Ce legatura are pitzipoanca si baba aia cu plasa de rafie in mana si cu batic pe cap? Ce legatura are politicianul cu spargatorul de seminte ce sade pe o treapta in plin trotuar de mahala? Niciuna. Eu nu traiesc ce traieste ala si nici ala nu traieste ce traiesc eu. Doar trebuie sa impartim lumea asta si sa trecem unu pe langa altul pe strada. Si bineinteles atunci il si mai vad.