Author: No One
•duminică, aprilie 21, 2013
Poate sunt sub influenta cartii. Heh, tocmai mi-am adus aminte ca "influenza" inseamna gripa in engleza. Acum, cat sunt sub influenta ei sau nu, nu stiu. Just my thoughts going down the road.

Am mai zis-o. De vara trecuta m-am schimbat. Nu mai sunt si totusi sunt acelasi. N-a fost ca un "click!" si gata, era altfel. Nu, venea incet, banuiesc chiar dinainte de vara. Sfarsitul verii doar a pus capac. Simt ca trebuie sa precizez ceva. Nu e o "schimbare" in ceva mai rau, nu pentru mine, ci doar e altfel. Am trecut doar intr-o stare in care nu mai incerc sa fac pe plac. E mai greu de delimitat ideea asta in scris. Rezultatul? Pe net nu mai vorbesc cu oamenii cu care vorbeam mai des inainte. Sau poate cu care voiam sa vorbesc atunci. Am inchis comentariile. Nu prea mai vreau sa mai vorbesc. Bine, asta are probabil si parti rele. Cumva. Dar nu imi mai pasa. Suna urat probabil si simt nevoia sa nuantez acest "nu imi pasa" ptr ca nu e asa alba-neagra. Cat despre lumea reala, la fel nu-mi mai pasa. Nu mai conteaza. Asta e mai bine spus: nu mai conteaza. Si culmea am ajuns la o liniste dupa vara trecuta. Am crezut ca daca nu vreau sa-mi mai dau interesul o sa fiu rau, o sa fiu mai aproape de un om rau. Si nu vreau. Dar nu sunt rau, incerc doar sa-mi dozez... interesul? Nu stiu ce cuvant sa folosesc. Nu mai vreau sa-mi pese daca e asa sau altfel. Ca trebuie sa fie intr-un fel sau altul. Sa fie cum vrea sa fie. "Asta e". Noul si vechiul meu tic verbal. O resemnare dar care nu e totusi disperata. Adica nu e disperare in ea. Asta e. Ce se intampla, asta e. Eu nu mai incerc sa scormonesc in ce se intampla. Cum vine, asa e. Cum iese, asa e.

Toate lucrurile converg la un punct. Si punctul asta e convergenta unor chestii care vin din trecut (mai apropiat sau mai indepartat) si au sens, parca, acum. E chestia asta ca viata ta se leaga prin fire si retele cu trecutul tau, si ca el influenteaza viitorul. Ca ceea ce esti acum, nu vine din neant, ci vine din chestii pe care in trecut nu iti dadeai seama ca le ai sau ca le gandesti. Atunci aveam doar o senzatie mai degraba a lucrurilor astora. "Asta e" vine din alte vremuri, nu din 2012 sau 2013. Numai ca acum e mai la lumina, e mai in my face.

Fara miodestie o zic ca am calitatea asta de a vedea lucurile mai mult decat la suprafata. Mai des la mine, mai rar probabil la altii. E ca si cum punctele se leaga si ceva capata sens. Unii oameni par ca nu vad asta. Altii o vad mai bine ca mine. Sunt uimit si totusi nu cum fac legaturi in capul meu in momente ca astea. Ca acum cand am mintea clara si simt nevoia sa scriu. Mai greu cu exprimatul. Am mai zis si in alte postari, cuvintele vorbite nu pot cuprinde cuvintele gandite. Stiti si voi asta. De aici nevoia de a scrie si "dezamagirea" (constatarea) ca nu e la fel precum e postarea (de exemplu) in mintea ta. Ceva se pierde. Punctul ala de pe I. Si e aiurea sa-ti dai seama cand stai cu cineva la masa si incerci sa-i explici ceva si nu ajunge acolo, si ceea ce se intelege e altceva. Si nici tu nu mai stii daca ce voiai sa zici e adevarul sau ce a inteles cealalta persoana e adevarul. Ai doar senzatia asta tampita ca inainte stiai ceea ce voiai sa zici si acum nu mai esti sigur. De asta nu-mi place sa mi se zica ce sa cred sau ce sa fac. Altii o inteleg ca o incapatanare. Eu simt ca stiam clar ce stiam si vine X si imi zice ca nu domne nu e asa. Prefer sa raman la ce stiam eu si avea sens ptr mine.

Deviez? Deviez :) Asta e inca o "calitate" de a mea. Plec sa zic ceva (am textul formandu-se in cap) si iese altceva :)) Si iar nu are sens si iar nu se intelege. Am zis ca una din dorintele mele mari e sa fiu inteles. Cealalta e sa imi gasesc, asa cum ziceti voi, jumatatea. Cealalta persoana. Suna siropos, ca din filme, si ma cam deranjeaza. Nu e chiar asa, e mai realist dar totusi e si o naivitate ca in filme. Se pare ca nu voi avea nici una din ele. Nu simt ca voi avea desi ma trezesc dorindu-mi. Si cum era ticul meu verbal: asta e. Acum nu mai tin, desi imi doresc, nu mai ma tin. Aduce o tristete, ca o senzatie abia perceptibila in aer, dar si o liniste. Nu doare. E doar... bine. E senzatia asta ca va fi bine dar ca nu va fi cum vreau.

Nu ma mai enerveaza lucrurile ce se intampla in jurul meu. Dar incepe sa ma enerveze (doar in interiorul meu, ca o senzatie de sacaiala) cand nu imi iese ceva. Parca nu mai sunt in stare sa am rabdare, desi imi fac rabdare si reiau din nou bodoganind.

Nu sunt persoana sa fac schimbari dese. De look de exemplu. De idei ce le stiu. De loc. De ce imi place. Dar cand le fac le fac. Schimbarile la mine nu prea mai sunt reversile. Odata ce am ajuns la un nou punct probabilitatea sa ma intorc e mica. O sa dau exemplu, cel mai vechi, cand mi-am dat seama, oarecum. Imi zicea cineva ca dupa o cearta impacarea e dulce. Un soi de "dupa furtuna rasare soarele". Am stiut atunci si stiu si acum ca la mine dupa furtuna cerule nu mai e fara nori. Vad deja cativa nori acolo. Da, e soare din nou, dar raman si norii acolo. Nu mai e reversibil. E ca cum am visat un cer senin ca in filme si apoi clipind vad un cer ca orice cer. Da, e cer, e soare, dar nu mai e la fel. Si chestia asta, asa cum percep eu lucrurile, nu se va schimba nici ea. E ireversibil. Nu zic ca nu exista reversibilitate la ceva in viata mea, dar sansele sunt foarte mici. Asta e? Ar trebui sa vedeti patternul cum il vad si eu. Si totusi, cum am scris mai sus, daca nu ma pot face inteles? Daca poate se intelege altceva decat ce am vrut eu sa zic? Daca nici eu nu mai stiu ce am vrut sa zic?

Vai John, dar gandesti prea mult. Shh, nu mai fii previzil(a) si doar incearca sa intelegi. Nu e ca si cum o sa stam la o masa fata in fata si o sa ne facem frati de sange. Ideea blogului e sa simt ca sunt inteles. Macar sa traiesc cu gandul ca poate cineva zice "da mah, stiu ce zici acolo". Cand aveam comentarii voiam sa stiu asta, sa am confirmarea in niste cuvinte. Acum nu mai vreau. Nu imi mai pasa sa stiu, ci doar sa cred ca e posibil. Sa crezi in Dumnezeu e la fel. Nu conteaza daca e sau nu e, ci doar sa crezi ca e posibil. "Pai n-are sens" zise ateistul cu chiunga-n par. Ba are. Pe intelesul tau, te pacalesti (tinand totusi cont, in cazul meu cel putin, ca e posibil sa nu fie o pacaleala pana la urma). Crezi ca sa poti sa simti ca are un sens, ca (virgula) crezi in ceva. Si ca sa te ajute. Asta e important si aici e schepsisul. Ideea e ca te ajuta. Cutia Pandorei. Pe fundul ei a ramas totusi ceva si ptr oameni, dupa nenorocirile ce au iesit inainte. Speranta. Asa e si cu credinta, cu notiunea ei si cum trebuie sa o folosesti.Cine ar fi zis ca Dumnezeu merge mana-n mana cu Legendele Olimpului :P Ehh, rautaciosii ar atrage atentia asupra cuvantului "legendele" :)) Rautaciosii pot sa fie sanatosi. Pana la urma nu e asta ce vrem toti? Sa fim sanatosi? :))

Inainte ma tundem pierdut si incercam sa-mi ridic parul in sus (v-am zis eu ca nu fac schmbari dese). Cat era scurt caci atunci cand crestea nu mai statea. Acum am parul scurt pe lateral si parul mai lung sus ca sa-l dau pe o parte, nu cu carare vizibila pe o parte, ci dintr-o parte in alta si inspre spate. Hai sa zic altfel: am senzatia ciudata, dar amuzanta, ca sunt cu un pas in clubul acela al cocalarilor cu parul aranjat asa. Exagerez putin dar e si amuzant cumva. E moda asta de ceva ani cand ai parul scurt pe laterale si parul lung pe scafarlie. Practic eu, fata de cum era inainte, l-am scurtat si mai mult pe lateral si l-am lasat mai mare sus. Ma rog, ideea (o alta) e ca am inceput sa dau parul pe o parte, facand constient asta acum. Si ca asta poate se leaga de varsta. Cat esti tanar iti ciufulesti parul in ce parte si directie iti vine. Cand ai o varsta parul parca tinde sa fie dat pe o parte, probabil si cu o carare. Eu se pare ca nu mai vreau sa-mi ciufulesc parul :P Nu, nu e un semn de maturitate. Nu am vrut sa ilustrez ideea asta mai sus.

Cat scriam din paragraful de mai sus ma gandeam ca un cititor isi va zice ca sunt beat sau ceva :)) De scriu aberatile astea. Nah, doar am ajuns sa scriu fara sa ma mai tin legat de o idee exacta. Desi tot timpul am senzatia cand scriu asa ca parca totul in postare se leaga cumva.

Later Edit: sau poate chiar aberez.

Cartea? (vezi primul paragraf). Pai e la mine pe profilul de goodreads. Abia am citit-o. Nu o sa zic care e. O vedeti acolo. [Nu, nu e "reclama" ca sa cautati profilul meu acolo]

Inainte sa scriu si cand mi-am spus titlul postarii in minte mi-am adus aminte ca am mai folosit titlul asta la una acum mult timp. E titlul primului volum cu comicsurile Hellblazer (adca cu personajul John Constantine in propria sa serie, caci el a aparut prima data in Swamp Thing, fiind creat de Alan Moore).

Da, si un prieten inainte sa ne despartim m-a intrebat daca mai citesc Constantine. Asa, out of the blue. Nu mai tin minte daca i-am zis daca citesc comicsurile cu el sau nu (si lui ii plac comicsurile in general ca si mie). Felul cum a zis Constantine m-a facut sa ma intreb daca a dat peste blogul meu. N-am cum sa stiu. Oricum daca citesti, ce pot sa fac acuma?

Doar ca e aiurea ca trebuie sa scriu tinand cont de asta. Asa cum am aflat ca sunt probabil citit cand mi-am descoperit blogul facut bookmark la cineva unde am folosit calculatorul sa scriu aici. Nu vreau sa renunt la blogul asta, asa ca voi scrie in continuare, cel mai probabil cu falsa convingere ca nu va ajunge la mine.

Ma duc sa spal cada.

This entry was posted on duminică, aprilie 21, 2013 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.