Author: No One
•sâmbătă, aprilie 13, 2013
Nu stiu de unde pofta asta de scris. Poate doar vreau sa ma exprim apeland specific la actul asta, a scrisului. To reach, not to someone, but just somewhere out there.

Am stat pe o banca, intr-un parc de joaca, pentru ca trebuia sa astept pe cineva sa iasa dintr-un bloc. In alt oras, nu al meu. Si in timp ce ma uitam la astia mici mi-au atras atentia leaganele. Se dadeau astia mici in ele ajungand destul de sus. Si ma gandeam ca mie mi-era frica sa ma dau pana asa sus cand eram mic. Nu indrazneam. Nici acum, cand am cateva fire albe in par desi sunt tanar, nu as indrazni sincer. Si cand eram mic altii erau de un curaj de ala fara frica, nici nu cred ca se gandeau ca pot pati ceva. Cand ma uit la un copil in leagan cum se da ca nebunul tot ma gandesc ca o sa sara/cada din el. Si uitandu-ma asa la o fetita.mi-am zis sa scriu pe blog despre asta.. Si apoi am vazut una si mai zaluda. Statea in picioare pe leagan si se dadea ajungand destul de sus. Ma gandeam cum de poate sta parintele/bunicul ei linistit. Nimeni de acolo nu parea ca-si face probleme. Daca ar fi fost copilul meu as fi stat ca pe ace daca as fi vazut asta. Cred ca as fi prea protector ca parinte din punctul asta de vedere dar n-as vrea sa limitez copilul. Lasa-l sa fie curajos si aventuros. Eu nu am fost cand eram mic. Nici acum nu sunt. Si totusi tot as avea griji reale si m-as duce sa ii zic sa se dea mai incet :P

N-as vrea sa am un copil sa-mi semene cum am fost eu mic (in unele aspecte). Revertebrarile se simt si mai incolo, in viata de adult.

Nu cred ca vreau copii, mai concret nu simt nevoia, dar nici nu imi repugna copii. Vreau sa imi dau silinta cat mai bine posibil, sa fiu acolo, sa ma implic. Si daca simt ca nu pot ajunge la nivelul ala, nu fac copii. Prefer sa fiu fara copii decat sa il afectez cu prostiile cu care l-as putea influenta, fie inconstient sau constient. Un copil nu trebuie sa poarte, sa fie influentat de "povara" parintelui sau. Un copil trebuie sa fie liber de asta.

Azi gandul in mine a curs usor, dar m-am gandit la una alta in tacere in timp ce stateam sau mergeam in masina. N-am facut conversatie, decat cand si cat a trebuit. Am o stare buna, sa nu se inteleaga gresit, dar imi dau seama de unele realitati in viata mea. In care sunt sau in care voi fi.

Poti sa tii la cineva si sa stii ca nu vei vedea niciodata persoana aceea? Pentru ca stiu asta. Si accept asta. Nu ma deranjeaza, desi, nu stiu, ma atrage ceva inspre ea, poate o fascinatie, poate altceva, ceva ce ma face mult mai intelegator fata de ea decat fata de altii. Dar am promis, sunt destul de mare (si de corect) sa respect o dorinta. E o forma de respect fata de persoana aceea. Si, sa fiu al naibii, cand tb sa respect ceva, respect si nu mai stau la discutii. Asa sunt eu.

Diferenta intre mine si alti oameni e ca ei poate nu ar accepta. Dar eu sunt modelat altfel acum. Toti anii astia probabil m-au adus aici. Nu mai incerc sa fortez lucrurile in viata, le las sa curga. Incerc sa accept oricum va fi. Va fi rau, va fi rau. Va fi bine, va fi bine. Ma refer aici la viata mea in general. Daca sunt poveri, cum e singuratatea, le duc. Duc amintiri, vise, regrete, sperante, ganduri. Fie bune, fie rele. Le voi duce, le voi accepta si le voi asuma pana in ultima zi. Nu vreau sa ma mai bat cu curentul intr-o disperare asa cum vad ca o fac altii. Am vrut sa fiu altul. Acum vreau sa fiu eu. Orice as fi eu. Si as vrea sa fiu inteles si acceptat asa. De asta cred, acum in clipa asta, ca scriu blogul asta.

Acum, in timp ce am scris postarea asta, am ascultat melodia de mai jos. O ascult in repeat de cateva zile desi o stiu de mai demult. Nu mi-am propus ca sa fie aceasta, cu titlul "Who you are", dar s-a nimerit asa. Evident acum titlul postarii e si titlu ei pentru ca parca se potriveste.


This entry was posted on sâmbătă, aprilie 13, 2013 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.