Author: No One
•luni, iunie 17, 2013
Am simtit intai socul. Pamantul mi-a saltat sub picioare. Stiam ca va urma ceva mai rau. Cand eram mic, acum mult timp, in viata cealalta, asta era primul semn ca vine un cutremur. Pamantul salta brusc in sus,ca si cumr ar fi trecut un val pe dedesubt, si apoi dupa o secunda doua de tacere veneau undele care te miscau intr-o parte si in alta.

M-a uitat in urma. O lumina puternica s-a aprins in fata mea, fara nici zgomot alaturi de ea. Dupa o secunda de liniste, veni si bubuitura. Boom! Si vuietul se auzi dupa asta. Norul se ridica in aer ca o ciuperca de vata rosie galbuie iar unda veni inspre noi. Stiam ca voi supravietui undei, fortei ei si resturilor de pamant, copaci si ciment aduse cu ea. M-am uitat inspre ei. Vor muri. Nu aveam ce sa fac decat sa constat asta si sa ma simt neputincios. La ce e bun sa ai puterea sa supravietuiesti chestiei asteia si sa ii vezi pe altii ca mor?

Si cand sentimentul asta de neputinta si de tristete ma cuprinse privindu-i, valul ne lua pe toti.


Cerul era rosiatic si intunecat. Acum ciuperca se descompunea in aer. Mai departe de acest cuptor rosiatic, printre resturi de lemn si ciment, cineva, un om, dadu la o parte de pe el o bucata de perete probabil si se ridica dintre bucatile de lemn si pamant. Era nevatamat, fara nici o zgarietura. Pana si hainele ii erau intacte pe el.

This entry was posted on luni, iunie 17, 2013 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.