Author: No One
•sâmbătă, august 31, 2013
Kinda displaced.

Nu mai am entuziasmul sa am chef sau sa ma intereseze. Conjunctura sociala in care coabitam iti cere sa ai acest entuziasm. Sa iti pese chiar daca nu iti pasa. Well, fake it daca nu-l ai, nu?

I am not the person you think I am. Not anymore I think. And I am ok with it.

In alta ordine de idei, oamenii se casatoresc repede, de tineri, fac copii... Ceasul biologic le suna, societatea le-o cere, entuziasmul unei iubiri nerutinate ii duce acolo, iar eu nu pot sa nu ma uit ciudat la ei si sa cred ca sunt nebuni. Ptr ca in ochii mei sunt nebuni. Imi dau seama ca am fost format in asta de ce vad in jurul meu. Casnicii caldute care merg din inertie, casnicii care nu merg dar nu se rup, oameni care divorteaza, copii care iti mananca rabdarea si ficatii care trebuie sa-i cresti fie ca iti convine sau nu. Tot raman la parerea ca oamenii fac copii fara sa se gandesca. Mai ales fara sa se gandeasca in ce se baga. Trebuie sa ai o doza mare de rabdare si de timp cu ei. Altfel o sa clachezi in timp (si ba o sa-i ignori, ba o sa-i bati, ba o sa-i injuri tot timpul, ba o sa-i eviti incercand sa-ti traiesti vremea cand nu ii aveai). Oameni care se casatoresc, fac copii si se trezesc pe la 30, 40, 50 de ani ca asta nu e ce isi imaginau. Nu e. Traiti-va viata pana la 30-40 ani. Traiti si vedeti cum e viata si apoi daca vreti asezati-va la casa voastra. Si faceti-o cu cap si cu cineva cu care veti stii ca veti fi si peste 50 de ani. E incredibil cati oameni nu vad crapaturile si chiar cred ca le va merge. Indiciile sunt acolo de ce n-ar putea sa mearga. Dar cine sa le vada? Orbii care nu cred ca sunt orbi? Ma indoiesc.

E ciudat cum o persoana ca mine care vrea sa gasesca pe cineva de sex opus cu care sa aiba o conexiune pe viata si care se intelege in general cu copii, nu vrea sa se casatoreasca si sa faca copii acum. Poate ptr ca ajungi sa ai rabdare si sa te intelegi cu copii (cuminti) ai altora (pe care nu trebuie sa-i cresti adica) si ptr nu vad rostul unei casatorii. E ironic cati oameni zic ca e doar un act si ca nu s-ar casatori si totusi ajung sa o faca. Care e diferenta pana la urma intre concubinaj (a sta impreuna) si casatorie? Pai prin casatorie esti recunoscut legal de stat si societate (desi daca nu ma insel acum si concubinajul e reglementat in noul cod civil, logodna sigur e), prin casatorie te legi (monogam) de celalalt, traiesti cu el si nu te poti dezice de asta. Casatoria e considerat un contract in drept. Ce ciudat suna - un contract intre doua persoane ptr a fi impreuna (si a intemeia o familie, caci prin baza legala statul/societatea asta are ca scop). Dar nu casatoria in sine (si nici actul) e problema. Ce nu vad multi a caror casatorie nu merge sau care se desumfla la o existenta calduta e ca in casatorie imparti totul in doi si traiesti impreuna, nas in nas, la propriu. Suna romantic ptr o adolescenta care creaza o inimoara din maini la un concert cu One Direction sau foloseste pe net numai smiley-uri si semne care mai de care mai neinteligibile, dar stai tu nas in nas cu cineva luni sau ani de zile si apoi sa mai discutam. E o alta relatie atunci, o alta realitate. Daca esti dispus sa faci compromisuri ok, daca nu vrei prea mult (doar avand ca scop o familie, copii, sa te asezi la casa ta) ok, daca vrei sa ai pe cineva de fatada ok (gasesti tu un amant sau o amanta), dar daca vrei mai mult de atat atunci nu e ok. Pretentiosii nu ajung sa fie fericiti totusi. Dar ma intreb, cate compromisuri esti dispus sa faci? Multe, putine? Te multumesti cu ce ti se da si nu comentezi? Ti-e frica de singuratate? De societate? De el/ea? Te-ai delasat dupa ce te-ai casatorit? Cand stii ca nu mai vrei asta? Cand stii ca merita sa faci compromisurile pe care trebuie sa le faci?

As obliga oamenii sa stea impreuna in aceeasi casa 5-10 ani inainte sa se casatoreasca si/sau sa se casatoreasca dupa 30 de ani. Lasati copii si casatoria ptr varste mai mari cand, hopefully, veti putea sa luati decizii mai bune.

Tb sa precizez ca nu neg ca iubirea din liceu sau casatoria de tanar nu poate merge. Ca o casatorie in general nu poate merge. Poate merge. Dar sunt putine dupa mine. Cele adevarate adica. Si stiu ca iubirea la 20 de ani e diferita de cea la 50 sa zicem. Poate la 50 asa e iubirea, potolita si impacata cu ce ai. Dar.... De exemplu oamenii care tin unul la altul, care inca se iubesc, se ating, stau aproape unul de altul, se uita in ochii unul altuia, se vede fizic asta. Priviti atenti in jurul vostru. Recunosc ca ochii mei nu vad des asta (excludem tinerii iubitei/indragostiti care nu pot sa-si tina mainile pe acasa si se mozolesc tot timpul pe banca sau pe strada :)) ). Afectiunea se simte in aer, in atitudinea lor, restul, unde nu se vede asta adica, e suc diluat dupa mine. Nu trebuie sa fie inflacarata ca la inceput ci doar sa se simta.

Dupa mine sunt divorturile, casatoriile (sau relatiile) caldute sau inveninate de cearta care se mentin fie din obisnuita, fie in lipsa de altceva, sucul diluat adica, si casatoriile/relatiiile alea putine, foarte putine, care sunt cele adevarate, asa cum ar trebui sa fie. Ce te face pe tine, mai omule, sa crezi ca vei pica in ultima categorie care e procentual atat de mica?

This entry was posted on sâmbătă, august 31, 2013 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.