Author: No One
•vineri, august 09, 2013
Contorsionari ale mintii cand stau intins (fie de dimineata cand ma culc, sau dupa-amiaza cand stau si eventual tot adorm :P). Ma surprind dorind sa vorbesc despre mine, dar dupa ce ma trezesc "imi revin" ca dupa o alegere proasta. Ce a fost in capul meu? :)) Bine ca nu ajunge aici ca ati citi un blog emo in toata regula :P

Dar nu pot sa nu constat ca poate ma reprim in felul asta.

Am pofte in fiecare zi sa ma duc la magazin sa iau nu stiu ce prostii ca sa mananc. Chestii nesanatoase evident. Si "bune" la gust. Ma simt depedent, nu pot sa ma abtin.

Gasesc o inutilitate in a trai, cand vad cum e lumea si ce ma asteapta. Ptr ce sa o mai faci?
Devin si mai pesimist. Stiu ca e si de bine in lumea asta, dar sunt sceptic cand ma imaginez si eu asa. Sceptic si ptr altii daca as vorbi cu ei. Parca fericirea (asa cum cred ca ar tb sa fie) e loterie (una muncita totusi). Poti sa o ai, poti sa nu o ai. Dar multi nu o au.
Nu pot sa fiu de acord cu naivitatile unora, in general cei mai tineri ca mine, si in general ale fetelor. Ca fericirea si iubirea de exemplu vor veni atunci cand va trebui. Really??? Ca vor veni ele la timpul potrivit. Really??? Pot sa dau vina pe varsta, caci daca e cineva de varsta mea sau mai mare o sa cred ca e nebunie. Nimic nu vine ca iti imaginezi tu ca va veni intr-o zi. Ca ai un loc asigurat la asta. Nu ai. Poate o sa ai asta daca muncesti ptr ea, daca esti un om mai bun, daca... nu stiu, depui ceva efort si esti constient ca poate nici sa nu vina. Nu e ceva garantat. Nu iti garanteaza nimeni. Daca vezi o poveste fericita asta nu inseamna ca garantat o sa o ai tu. Viata este intortocheata si involburata. Cum iesi tu din ea, nu ai cum sa stii. Poti doar sa speri ca va fi bine.

Traim viata asta fara sa stim ce va fi la final.

Traim viata asta in obscuritatea mintii noastre. Nu pot sa trec peste asta. Peste gandul asta, ca esti singur in ciuda faptului ca poti sa ai familie, prieteni buni si amici o groza in jurul tau. Ca o parte din tine nu va iesi niciodata la lumina zilei si ca numai tu si numai tu vei trai cu ea. Parca ducem un secret cu noi si usile sunt inchise (fie de tine, fie de cei din jurul tau, fie de societate).

As putea zice ca ma obsedeaza niste ganduri/idei ca cel de deasupra. Singuratatea in interiorul tau, golul din tine, imposibilitatea de a te explica, de a te arata, de a te confesa, incertitudinea in ceea ce priveste viata si oamenii, ca duci o viata si nu stii unde te indrepti si ce vei avea la sfarsit.

Traim in inertie. Inca o zi. Si inca o zi. Si inca o zi. Si visam. Si suntem dezamagiti. Vad oameni suparati pe viata si pe oameni, vulgari si rai, superiori si care fac pe desteptii. Nu pot sa nu constat ca de fapt sunt oameni dezamagiti de ceva. Un om zen, linisitit si asezat, diplomat si sincer dragut cu altii nu cred ca e un om dezamagit, si chiar daca a fost, a stiut sa treaca peste cu eleganta. Astia sunt sfintii de azi pentru mine. Modelul meu de a fi. Dar sunt putini sfinti, restul suntem niste muritori suparati pe lume, pe viata si pe noi.

Ma uit peste cuvantul "eleganta". Imi place cuvantul asta cand te referi la un om. Toti ar trebui sa avem eleganta in viata. In felul cum ne comportam, cum gandim, cum vorbim. Dar iti trebuie tarie si stapanire ca sa nu te comporti ca un mitocan. Tarie pe care multi nu o au, ptr ca suntem biete animale muritoare care nu se pot stapani si mai calca pe langa, tot timpul sau la un moment dat. Nu pot sa nu gasesc ironic faptul ca vrem sa ne consideram evoluati, superiori si totusi suntem mandri in evolutionismul nostru din animale (LE: ce voiam sa zic e ca ne consideram superiori dar ne gasim scuza ca ne tragem din animale cand ne comportam ca ele. Deci suntem mai buni ca ele sau nu? Ca daca nu, atunci fara atitudinea asta plina de noi fata de tot ce e jurul nostru. Daca esti mai bun, te comporti ca atare. Daca nu, ciocul mic). Daca stau si ma gandesc acum cred ca maimutele sunt mai ok (in societatea lor si in natura) tocmai ptr ca nu sunt asa "evoluate" ca noi. Ni se zice la biologie cred, ca suntem singurele fiinte care sunt constiente de sine (si implicit se subintelege ca ar trebui sa fim mandrii de asta - numai ca asta pare ca e ceea ce ne trage in jos, suntem prea constienti pentru binele nostru). Si cred intr-un evolutionism teist (evolutionism la care si D-zeu e partas adica), ca sa opresc eventualele ganduri (care nu le voi stii ptr ca nu vreau sa le stiu - nu pot sa nu constat ironia de a ma explica ca sa aduc niste contrareplici la niste potentiale ganduri, care vor fi sau nu vor fi, si care nu in final nu le voi auzi) ca sunt un credincios obosit care uraste evolutionismul si imbratiseaza duios si innamorat creationismul.

Parca s-a dus benzina. Asa ca punem cantecul ce voiam (am fost corectat de cineva in legatura cu acest cuvant si am ramas cu asta in gand de fiecare data cand il folosesc - ar tb sa ii multumesc ca am fost corectat si ca acum il folosesc corect, dar imi vine sa-i zic una ca m-a corectat si m-am simtit aiurea) sa il pun de la inceput.


This entry was posted on vineri, august 09, 2013 and is filed under , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.