Author: No One
•duminică, octombrie 13, 2013
Cautam o melodie The Corrs si ascultand-o mi-a venit in minte sa scriu aceasta postare.

In 2004 aveam 19 ani. Nu e nici o diferenta fata de 17 sau 18 ani sa stiti. Tot adolescent esti. Cand ma gandesc la varsta aia imi dau seama ca eram altfel atunci. Mai tanar... mai adolescent. Si trairile erau mai puternice. Mai intense. Si mai produnde cred.

Nu stiu daca toate 3 au fost in vara aceea (stiu ca le simt grupate), ce stiu e ca le asociez cu intensitatea aia de atunci din mine. Terminasem liceul. Totul era vechi si nou. Eram trist ca ma dezlipeam de ceva de care ma obisnuisem, si mi-era cumva teama ca trebuia sa imbratisez alta viata. Plecam de acasa  Plecam la Cluj in toamna aia. Melancolia a ceea ce a trecut, a vietii de licean (asa cum a fost ea) si nerabdarea si teama de a imbratisa ceva nou. De a fi mai mare. De a pleca. Eram intre doua lumi, cred si ma gandesc acum. Ceea ce a fost si ceea ce va fi.

LE: si acum parca sunt intre doua lumi (facultatea a fost si jobul va veni), dar e liniste in mine. Nu e nici o intensitate, no wonder, no fear.

Cred ca inca eram indragostit de C (colega cu mine in liceu), desi stiam ca e kaput ptr mine, si am inceput sa vb cu A in august. Inca stiu intensitatea mea cand ma gandeam la A dar nu o mai simt. Parca ambele tipe sunt un moment fix in timp, unde numai acolo au avut efect.

Si am plecat la Cluj. Si mi-a fost greu in unele momente cu oamenii. Si nu am mai vorbit cu A de prin primavara (2005), si n-am fost cuminte, si am avut probleme la facultate. Si am incercat din nou, si am repetat faza din nou. Si, ca sa o dau poetic, am cazut in iad si ceva ani dupa am iesit pe partea cealalta. Si acum sunt aici. Si se pare ca am viitorul in fata din nou.

Dar m-am lungit. Melodiile astea trei le asociez cu perioada aceea (anul 2004), le asociez cu ce simteam atunci, cu faptul ca le simteam oarecum obsesiv si ca le ascultam obsesiv (asa cum fac de obicei, in repeat, numai ca acum nu mai e aceeasi intensitate obsesiva cand ascult).

Dar acum nu mai simt intensitatea aceea. S-a oprit acum cativa ani. Mai sunt apele volburi dar nu se mai tulbura. Ma simt mai mare, intr-un fel putin negativ. Sa nu intelegeti gresit, prefer sa nu fiu intens in ceea ce simt, te consuma. Dar, desi stiu ca nu e chiar asa, parca nu mai simt, parca nu ma mai misca nimic asa cum o facea atunci. Simt inca, nici o indoiala, numai ca e subdued asa. Subjugat, supus.

Cand esti adolescent sau mai tanar (la inceputul lui 20), esti Quixote si te avanti in fata in plina lupta. Asa simti, asa se simte. Acum doar te uiti la morile alea. Nu mai ai imboldul de a sari de nebun la ele. Cel putin asa vad eu lucrurile acum.




This entry was posted on duminică, octombrie 13, 2013 and is filed under , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.