Author: No One
•vineri, decembrie 20, 2013
E greu sa te intelegi cu alti oameni. Contextul ne separa, cuvintele nu ies (sau nu ies bine), distanta si timpul omoara, lucrurile care nu se spun se presupun apoi in lipsa de ceva clar, si tot asa. Poate cu timpul, cu experienta si cu varsta se mai amelioreaza asta. Dar cate experiente cu oamenii, cate relatii trebuie sa esueze ca sa ajung acolo? Asta ma intrebam astazi.

Daca ne-am fi intalnit altadata, daca eram mai maturi, daca stiam mai bine ce sa spunem sau cum sa fim, daca ne stiam mai bine pe noi poate.... Asa, ce e in urma trece la gunoi si se recicleaza in experienta.

Ca sa castigi experienta si poate maturitate si intelepciune trebuie sa "ucizi" intamplari, oameni si pe tine pe parcurs. Ca sa inveti din ele.

Fara legatura cu mai sus (ptr ca m-am gandit altadata la asta, deci nu sunt ganduri consecutive), dar poate cine stie faceti voi o legatura, ma gandeam ca atunci cand ma gandesc la "relatie" vad "esec". Incepe bine, asta daca o face, si moare, se frange pe parcurs. Unde e linia intre a face un compromis pe care il poti accepta si unul pe care nu-l poti? Da, poti sa te incapatanezi sa ramai dar... e alegerea buna? Da, poti pleca, dar nu oare o faci prea pripit, oare e alegerea buna?

"E bine ce fac? Aleg bine?". Cred ca v-ati intrebat de multe ori. Probabil e intrebarea cel mai des pe buzele noastre. Cand e bine sa faci ceva? Cand e cel mai bine, cel mai corect, cel mai potrivit?

Nu neg, si stiti ca am mai zis asta, ca sunt pretentios si nu prea merg bine cu compromisurile (cred ca la mine numesc "compromis" atunci cand nu-mi place ce trebuie sa fac, caci daca sunt de acord si nu consider ca cedez aiurea nu-l numesc compromis).

Ma simt vulnerabil cand cedez, ca ma descopar, ca devin vulnerabil si cineva ma va rani. Asa ca tin la ce e al meu, la protectia mea. Nu am obrazul gros, nu sunt nepasator si nesimtit, si tot ce prind, ce simt ma afecteaza. Capra are nevoie sa stea pe stanca unde s-a urcat, unde posibilul lup nu ajunge.

Dar am deviat, sa revenim. Nu vad relatii bune, tot pana la urma esueaza cumva. Nu vreau sa generalizez, sunt relatii care merg bine acolo, unele poate sunt relatii care sunt potrivite ptr cei implicati dar eu nu le consider/vad asa, si stiu ca nu exista asa ceva ca "relatie perfecta". Totul e imperfect pe lumea asta, chiar si o relatie intre doi oameni.

Dar de ce sa ma trec prin asta daca stiu ca la un moment dat poate va scartai? Am invatat sa fiu atent, sa vad cum e persoana si cum ma simt cu ea. Sa ii vad defectele si sa vad daca le pot accepta sau nu. Sa ma retrag cand ceva pare ca va duce mai incolo la rau. Sa observ rotitele persoanei si sa-mi fac o idee daca asta nu imi va face rau, ne va face rau, mai incolo. Dar si ale mele, ptr ca mi-e teama ca defectele mele o vor face sa plece. Si eu o voi lasa ptr ca stiu ca asa poate nu-i voi mai face rau. Ptr ca nu vreau.

Sunt nebun incat sa las. Fie ptr ca nu-mi place defel ceva (si nu pot in ruptul capului sa nu ma gandesc la asta), fie ca nu vreau sa-i fac rau sau sa o dezamagesc cu ceva.

E greu sa iei decizii. A ce "first world problem" suna asta :)) Nu e greu sa traiesti in sine, ci sa o faci incat sa-ti fie si tie si celor din jurul tau bine. Sa impaci totul, sa te multumesti pe tine, sa nu ranesti, sa ai ce vrei.

Si cumva cred ca in filosofia noastra occidentala, in stilul nostru de viata, gresim cu ceva. Ca nu ne dam seama ca gresim cu ceva si de asta suntem asa de nefericiti, sau nu perfect multumiti. Ca totul e asa si asa, si nu bine bine. Ca solutia exista in noi dar ca o ignoram. Poate ptr ca suntem prea comozi sa ne dam de-a dura cu viata, poate ptr ca nu stim daca "e bine ce fac? aleg bine?", poate ptr ne e frica sa nu fie mai rau.

Eu vreau mai mult de atat dar nu sunt asa sigur ca voi face cu adevarat mai mult. Teoretic de putut se poate, doar ca ma indoiesc ca o pot face.

"Indoiesc". Am momente cand cred pot muta muntii, ca pot face ce vreau sa fac si imi va iesi, si apoi am momente cand ma indoiesc de mine si de cursul vietii mele. Ma uit la mine si ma indoiesc. Uite-ma-s, oare cum credeam eu ca voi face ce vreau sa fac? Nu vezi cum esti?

"cum esti"... Cum sunt?

De cand scriu blogul asta am zis ca m-am schimbat. Dar mi-am vazut si mai adanc defectele, am inceput sa vad chestii in mine pe care inainte le ignoram sau nu le stiam constient. Si acum sunt "dar poate sunt asa". De asta nu sufar cand cineva isi da cu parerea despre mine intr-un mod critic sau negativ. Incep sa ma indoiesc de logica care pana atunci exista. Dar daca e asa cum zice? Nu pot sa ignor ptr ca nu-mi permit sa trec cu vederea ceva ce poate chiar exista in mine. Trebuie sa sap sa vad daca e asa sau nu. Dar nu vreau sa vad ce voi descoperi. Nu vreau sa stiu.

Postarea imi pare (fara a o reciti sa o corectez de greseli) dezlanata. Ca de obicei am pornit de la ceva si din brat in brat am ajuns in alta parte. Sau poate toate se leaga una de alta pana la urma. Dar ma opresc aici.


LE: vreti sa stiti problemele mele de "first world"? Tot astept sa-mi apara codul trimis de PayPal pe extrasul de cont ca sa-mi validez cardul la ei, si apoi sa pot sa-mi iau un joc de pe steam care e redus de sarbatori si mai tine, acum, 24 de ore. Dupa apar alte oferte dar eu nu stiu sigur daca va mai fi asta :). Ei? :)) Astept codul si tare mi-e ca vine dupa ce expira termenul, ca deh... asa-mi e norocul de obicei :P

I just met you, This is crazy, Here's my number, Call me MAYBE :))

ps: and you shall be called Maybe :D

LE 2: niam niam, gata am rezolvat si cu paypalu' si cu jocul. Alte oferte acum, alte oferte


This entry was posted on vineri, decembrie 20, 2013 and is filed under , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.