Author: No One
•marți, decembrie 23, 2014
Tu stii bine cine esti, eu nu stiu cine esti.

Eu stiu bine cine sunt, tu nu stii cine sunt.

Cam asa as rezuma relatia dintre oameni, macar la inceput. Ceea ce facem e sa-l convingem pe celalalt de cine suntem noi. Ceva de genul, ca exemplu, vreau sa vb cu tine, dar mai intai tb sa te conving sa vb cu mine.

As prefera sa trimitem un CV, unul sincer, mai inainte spre studiere, unii la altii, si mai apoi sa vb. Ca sa trecem peste aceasta introducere de fiecare data cand dam peste cineva. Tu stii cu cine ai de a face, eu stiu cu cine am de a face. Ne intelegem? Da? Nu? Ok, daca ne cunoastem acum, sa vb. Sau nu, in functie de studierea prealabila a documentatiei :P

Author: No One
•sâmbătă, decembrie 13, 2014
Voiam sa scriu altceva (de fapt, era inca in asteptare cu posibilitatea sa nu mai scriu), dar o sa scriu scurt despre asta.

Am cont pe OkCupid. You know, for those times of the year when I have the need (not for speed :P) to talk to someone. Preferably a girl :P Asa ca mai intru din cand in cand, incerc sa las un mesaj, si in general ma simt ignorat.

Eu inteleg ca sunt multi purtatori de puta care sunt nesimtiti, cel putin nesimtiti. Stiu ca este o "cultura" a "daca vorbesc cu tine, baga-ma in seama" printre barbati. A gandirii asteia (chiar si fara sa constientizeze) ca o femeie i-ar apartine, si daca el o baga in seama, face aluzii. se da la ea, ea ar tb sa raspunda, de preferat favorabil.

Stiu ca pe cealalta parte femeile cauta spontaneitate, originalitate, simt al umorului, maturitate, ceva interesant. E normal, inteleg, ptr ca si eu caut asta. De aici vine frustrarea unor barbati, ca simt ca nu se ridica la nivelul asta, ca incearca si nu ajung la ea, sa zicem peste zid. E de inteles ca nu poti sa fii spontan, original etc tot timpul, ai momente cand prinzi asta si alte cand nu. Si asta nu vine cand vrei, ci vine sau nu mai vine. Cel putin asa vad eu. De aici, si din paragraful de mai sus, vine incapacitatea unor barbati de a intelege un "nu".

Cat despre mine? E oarecum frustrant. Am invatat cu varsta sa incerc sa ignor senzatia asta si sa incerc sa gandesc corect, chiar daca e frustrant, te simti neputincios sau ignorat.

E greu sa stabilesti (si din cauza subiectivismului) o linie unde sa vezi unde gresesti tu. Ptr ca e clar ca ceva nu merge, ca poate tb sa imbunatatesti ceva, sa inveti sa fii mai sociabil, mai interesant, mai placut, mai nu stiu etc Poti sa ai o atitudine gresita si sa nu-ti dai seama. Iar sa-ti versi frustrarea asta pe o femeie nu e ceva normal sa faci.

Totusi, nu e bine nici sa ajungi in punctul celalalt. Sa nu mai ai incredere in tine, sa crezi ca tu esti de vina, sa te simti neadaptat.

Ca-n viata noi tb sa mergem pe o linie intre doua extreme fara sa alunecam in nici una dintre ele.

Poate nu procedez cum tb nu stiu, poate nu sunt interesant sau nu stiu sa ma fac interesant, poate nu sunt destul abil social, poate sunt prea nesubtil, prea serios, nu stiu. Poate nu il am pe acel dute-vino incoace :)) (rad la expresie). Da, se invata, dar e frustrant. Cumva cred ca majoritatea dintre noi vrem sa fim niste don juani. Poate suna amuzant sau silly dar e ceva adevar in asta. E misto sa te placa o femeie, sa te gaseasca placut, sexy, cineva cu care ar vrea sa fie si/sau sa faca sex. Te face sa te simti bine. Si la fel e si ptr femei.

So, I don't know, tb sa ma obisnuiesc ca fiu ignorat. ... You know what I mean.

Nici nu sunt in afara sferei asteia. Am ignorat si eu, am fost selectiv, am tacut. Deci nu pot sa reprosez orbeste. Nu daca vreau sa fiu corect. Si corectitudinea conteaza ptr mine. Poate nu iese tot timpul, dar vreau sa fie acolo.

So, that's the post fur today. Se ya next time.



Old friend, why are you so shy?
Author: No One
•vineri, decembrie 12, 2014
Ups and downs. Daca viata are o constanta atunci asta e. De la zi la zi, chiar si de la ora la ora. Acum e bine, acum nu mai e bine. Acum esti vesel, acum esti trist. Acum crezi ca vei muta muntii, acum te simti o furnica, fara putere si fara control.

La inceput, cand esti tanar :P, te revolti. Cum se poate asa ceva?

Cum?

Si apoi accepti. Face parte din viata. Si culmea, e un mod de a te echilibra, de a te tine cu picioarele pe pamant. De a-ti infatisa cele doua fete ale vietii. Partea frumoasa, buna, si partea urata, rea. Si daca tu vrei sa devii omul ce trebuie sa devina tb sa le traiesti pe amandoua. Tb sa mergi inainte si sa accepti sa tb sa treci prin ele.

A accepta nu e a te resemna. E a juca cu ce ai, de a te folosi de ce ai, rau sau bun. De a te obisnui si a te intari. Si a te maturiza.

Life can be cruel, but it can also be beautiful. Life can be beautiful, but also it can be cruel.

Scriu ptr ca de la ganduri bune, o stare relativa de bine (care inca e), am ajuns in aceeasi zi la o realitate mai veche. La o reamintire. Ma refer la ceva f specific desi nu o sa zic ce e. Nu e de la mine, e de la altcineva dar ma afecteaza si pe mine. Ma afecteaza ptr ca imi pasa si ma afecteaza ptr ca imi fac griji (recunosc, imbuibate intr-o oarecare detasare ptr ca nu ma afecteaza in primul pe mine, direct). Si imi readuce aminte ceva ce tind sa uit, si anume sa-mi aduc si eu contributia la binele acelei persoane. Sa fiu mai responsabil si mai putin comod.

Mi-am promis de multe ori de-a lungul anilor sa fiu responsabil si sa nu mai fiu comod, si cred ca tb sa-mi reamintesc de multe ori si de acum incolo. Caci tind sa uit. Tind sa ma asez la caldurica si sa uit.

Ai simtit vreodata senzatia aia ca poti face orice in viata ta?  Ca ce iti propui poti face, chiar daca in alte dati ai niste nesigurante asa crunte? It's like you can almost touch it. Nu stiu cum sunteti voi dar eu am simtit de multe ori asta (si am simtit si nesigurante crunte de asemenea). Cumva in mine e certitudinea asta ca daca ma urnesc pot ajunge departe. Intr-un fel, stiu cu o anumita siguranta ca pot face asta. Problema mea e ca nu ma urnesc. Ca raman pe loc. Din nesiguranta, din neincredere, din frica, din comoditate. Ma incapatanez sa nu ma misc, asa cum te incapanezi sa nu inveti inaintea unui examen (si sa te duci apoi in curul gol la el ptr ca n-ai facut nimic desi aveai atata timp, si puteai, sa o faci)

Daca e un pacat mare, poate cel mai mare la mine, asta e. Pot sa vad niste constante la mine, de cand eram mic si pana acum, si asta e unul din ele.

Dar, asa cum tind, am pornit de la o idee la inceput de postare si am alunecat incet in alta.

Se poate. Se poate sa faci ce vrei sa faci. Se poate face un efort. Se poate aduce o schimbare. Se poate imbunatati o viata. Se poate sa fii mai bun.

Doar iti trebuie determinare si disciplina. Time and time again. Over and over again.

Oamenii ma percep ca fiind pesimist. Dar vedeti ca eu nu sunt asa at the core. Eu cred, si stiu, ca se poate. Pesimismul acopera acest "core". In centru asa sunt, un optimist nedeclarat. Cum ziceam intr-o postare mai veche? Un pesimist optimist.

In alta ordine de idei,

1. ma lasa calculatorul. mai specific hardul. dupa 6 ani isi da duhul. si acum calculatorul se incarca si apoi merge foarte incet.

2. citeam undeva, scrisa de o tipa (oare era asaseya? nu mai stiu. e posibil sa fi fost pe un blog), ca penisul flasc necircumcis arata mai bine decat cel flasc circumcis, iar penisul erect circumcis arata mai bine decat cel erect necircumcis. tind sa fiu de acord acum (nu ca nu eram inainte).

Author: No One
•joi, decembrie 11, 2014
Ar fi frumos sa fiu cu cineva. M-am gandit la asta de cand am revenit acasa. As insuma-o intr-o imagine: dimineata in pat, amandoi, naked, talking, holding each other, teasing each other, cozy, maybe sex, maybe sex :))), la caldura. Ar fi frumos nu? E asa placut cand te gandesti la asta. Si asa bitter-sweet cand te gandesti, si in mijlocul fanteziei (ptr ca e fantezie, nu realitate, nu?), starii (ca asa se creaza una), te loveste realitatea. Iti dai seama de lipsa care vrei sa o umpli cu starea aia (fabricata la o adica), de neajunsurile tale (din cauza lor esti aici nu?).

Suna mai trist decat o gandesc. Tot ce voiam sa zic ca la asta ma gandesc cam de o saptamana. La imaginea asta.


ps: ptr ca incapsuleaza starea. Si chitara aia de final... e asa Coldplay :)

pps: these days I feel like a better man.

ppps: bine ma gandesc si "18+" dar asta e alta treaba, si cumva nu vine din imaginea aia. Vine din alta parte.

Author: No One
•marți, decembrie 09, 2014
Ciudat cum in adolescenta ma gandeam ca ar fi interesata circumcizia (stiti voi, ca durezi mai mult daca esti circumcis). Revenim in prezent, pe 3 decembrie... Culmea ironiei :))

In alta ordine de idei, viata e asa fragila. Acum esti aici, acum nu mai esti.

In alta alta ordine de idei, spitalele sunt triste. Oamenii din ele le fac mai... usor de suportat. Spiritul omului ramane chiar si pe patul de spital, intr-un salon de 6 paturi.

In alta alta alta ordine, ai plati ptr sex? Eu am platit. Si o sa mai platesc. (Mi-as dori sa am un salariu mai mare).

In alta alta alta alta ordine de idei, mi-am luat un calculator nou (pe componente). Fie intre noi, am dat 4000 de lei pe el. Jumatate stransi si jumatate in rate (vreo 9). Astept sa-mi vina curierii la poarta.

In alta alta alta alta alta ordine de idei,

Tell me you love me
If you don't then lie
Oh lie to me

Call it true, call it true love

Author: No One
•marți, noiembrie 25, 2014
Sunt prea batran ca sa-mi mai promit lucruri. Sunt ca barbatul ala care-i promite domnitei sale ca se va schimba. Acum domnita stie ca promisiunile sale nu se vor fructifica nici data viitoare, nici alta data.

ps: da, ascult acum aceasta melodie pi ripit. Ironia situatiei e titlul ei


le: anii sunt prost trecuti de statistica bloggerului de vreme ce am inceput sa scriu din iulie 2009 (am cateva postari din 2006-2007), dar poza e pusa aici ptr graficul in sine nu ptr ani. si inca un lucru, vedeti ce blog e al treilea loc la surse de trafic? :P (eh, e un *wink* catre cineva, daca citeste asta) urmatoarele 2 bloguri sub acesta sunt inca doua bloguri care nu mai sunt. asa-mi dau seama ca am 5+ ani de blogging. bine, gladiola (nr. 2 ca sursa) e si mai "batrana" decat mine :)). scrie din 2006. niste incapatanati.

erau alte vremuri atunci cand scriam in primii mei ani. si eu eram altul.


si da, si Miley va imbatrani la un moment dat
Author: No One
•miercuri, noiembrie 19, 2014
Ce stupid e sa citesc oameni pe net cat de multe sperante naive isi pun in Iohannis. De parca a venit Mesia. Si la fel stupid sa vad oameni care si-au pus speranta in Ponta si chiar cred in asta.

Parca asist la o mascarada, parca nu am oameni in fata, nu oameni cu un anumit nivel si o anumita educatie asa cum as vrea sa cred de la tineri. Parca vad copii de 5 ani.

Pana si eu sunt naiv sa cred ca toti de pe net vin din aceeasi oala. Ce scoate netul la iveala nu sunt oamenii cu aceleasi opinii cu noi, nu, aceia ii avem langa noi, ci ne deshide ochii la cat de diferiti suntem, cat de diferit gandim si rationam. N-as putea sa-i zici un soc dar e ceva pe acolo. O revelatie ca altii nu vad lumea asa cum o vad eu, ca ei nu sunt ca mine, si nici ei intre ei nu se aseamana. O revelatie care-mi da o stare ciudata. Parca suntem din aceeasi specie, 2 maini, 2 picioare, un cap si o inima si totusi nu e nimic intre noi. Insulite de oameni, masate dupa convingeri cu mare de apa intre ele.

Imi vine sa tac. Daca ma intrebi cu cine am votat o sa tac. Daca imi zici de Ponta o sa tac. Daca-mi zici de Iohannis o sa tac. Ptr ca nu stiu ce grozavie o sa descopar in fata mea. Si nici nu vreau sa imi spun parerile. Atat imi mai trebuie, sa ma lovesc de realitatea asta stupida in care sa ma justific si sa simt nevoia sa conving pe de o parte, si sa mi se adanceasca "socul" asta pe de alta parte. Ma uit pe net si parca ma uit la extraterestii. Parca vin de pe alta planeta, nu de pe a mea. Nici nu zici ca traim pe acelasi pamant. Probabil ca si eu sunt un extraterestru ptr ei. De ce n-as fi?

Imi vine sa tac ptr ca stiu ca nimeni nu are dreptate, nici macar eu. Tot ce vad sunt vorbe si justificari ca sa le sustina. Cine are mai multa dreptate, cine face pe cine, cine e mai indreptatit sa le zica "bine".

Poate exagerez cu cuvantul urmator, dar sunteti scarbosi, suntem scarbosi. Ne manifestam de parca cuvintele noastre, ideile noastre sunt buricul pamantului. Cream aliante si ne mistocarim unii pe altii. Suntem prinsi de inflacarari stupide. Suntem stupzi, atat de stupizi si nici nu ne dam seama. Cum sa ne dam seama daca tot ce facem pe net e sa trancanim si sa nu reflectam deloc? Dar netul e locul propice ptr asta. Locul in care toti vorbesc si nici unul nu gandeste. De ce sa o faci cand iti permite sa zici ce-ti taie capul?

Ironia e ca si eu pot fi acuzat ca vb ce-mi taie capul si chiar asta si fac, nu? Si eu ma exprim aici folosindu-ma de acelasi mecanism. Ca si voi. Ironic, nu?

Vreau sa ma retrag in coltul meu, in lumea mea, pe blogul meu anonim. Nu va vreau opiniile, nu va vreau concluziile, nu va vreau naivitatile, inflacararile, mistocareala si trancaneala. Nu vreau sa-mi ziceti nimic, nici de Ponta, nici de Iohannis (da, eu stiu cum se scrie numele lui), nici ce morcov in fund ori frustrare aveti. Frustrati-va si refulati-va in alta parte. Printre ai vostri, in timp ce va tineti de mana si va frecati unii pe altii pe burta.

Vreau oameni de mijloc. Nu din vreo tabara sau alta. Nu vreau martori ai lui Iehova sa-mi demonstreze la usa mea cat de adevarat e adevarul lor. Adevarul pe lumea asta e o labareala subiectiva. O cacofonie de cuvinte, idei, teorii pornite dintr-un creier si justificate de concluziile la care ati ajuns din perspectiva vietti pe care ati trait-o.

Cateodata imi doresc ca oamenilor sa li se interzica sa mai vorbeasca sau sa scrie. Suntem prea iresponsabili cu cuvintele si ideile noastre. Si mai rau acum avem si netul la dispozitie in care sa ne aruncam teoriile unde vrea muschiul nostru. Da, imi dau seama de ironie. Din nou.

ps: pe repeat. si parca sunt in alt fel de lume cat melodia continua.


Author: No One
•miercuri, noiembrie 19, 2014
Ce faci cand nu esti de acord cu un raspuns comentariu la comentariul tau? Taci. E frustrant dar alternativa e sa iti storci nervii incercand sa si sa te explici. Mai rau e cand dai si de un capos pe partea cealalta care vine cu teorii care mai de care mai nastrusnice si ti le baga de parca totul e fact si pe langa nu mai e nimic.

Si cu acesta idee... Rolul barbatului, rolul barbatului... Gandind asa gandesti limitativ. Sa reduci totul la atat, la ce ti-e dat sa faci si sa fii incapsulat in atat. Eu, unul, nu vreau sa fu incapsulat in "rolul barbatului", vreau sa fiu liber de constrangerea asta chiar daca e adevarata (eu unul cred ca poti depasi limita asta daca ai mintea deschisa si nu limitativa). Va las pe voi sa aparati femeia si sa reproduceti specia.

Mi se pare asa ironic ca ne credem evoluati si gandim ca acum mii de ani. MaI bine ramaneam acolo. Macar asa avea sens.

Tocmai asta e spilul, traim intr-o lume care se schimba si ne dam seama cat de inapoiati suntem. Cat de conditionati suntem de lucrurile cu care ne-am obisnuit. Cat suntem de incapabili sa iesim din asta. We should challenge the system, to view outside of it. Numai ca sa ne dam mai multe perspective. Nu ne va place ce vedem (ptr ca suntem obisnuiti cu realitatea noastra) dar ne va deschide ochii la niste idei, la niste realitati pe care nu le vedem din interior. Ne va pune in situatia sa ne punem niste intrebari, sa iesim din zona noastra de confort, sa vedem in noi niste chestii nu tocmai de bine.

Cand iti pui niste intrebari despre tine, despre societate, despre oameni, despre realitati vechi si noi, incepi sa ajungi sa te indoiesti de tine, de realitatea in care esti, de societatea in care esti. Si nimanui nu-i place, nimeni nu vrea sa se indoiasca de sine, de ideile deja fixate (ca adevarate) pana atunci, Creeaza un dezechilibru in tine. Te face sa te opui.

Dar tb sa iti pui intrebarea: vrei sa ramai in matrix la caldura, sau vrei sa pasesti in afara? (ca sa folosesc ideea filmului). Ptr ca viitorul, evolutia cum naiba o fi ea, ea e in afara. Tot timpul in afara zonei noastre de confort, in afara a ceea ce suntem obisnuiti.

Tot ce luati acum ca adevarat, ca realitate, e ptr ca la un moment the system was challenged. Se credea in mai multi zei, se crede intr-un singur acum. Se credea ca pamantul e plat, acum e rotund. Dar chestia asta, challenge-ul asta e contiinuu. Si realitatile noastre, adevarurile noastre vor puse la indoiala pe viitor. Si noi ne vom opune asa cum au facut-o predecesorii nostri. Tineti minte asta cand va mai credeti evoluati si destepti.

Cat despre rolurile sexelor... Noi suntem mai mult decat biologia noastra, decat ierarhia asta monstruoasa. Cel putin eu asa vreau sa cred. Rolul barbatului e sa protejeze ca femeia, prin rolul ei, sa perpetueze specia? Pai atunci protejati-va si faceti copii. Fiti biologici dragii mei, sub natura sub care ne-am nascut. Dar sa nu vreti mai mult, ptr ca mai mult ar rasturna acest sistem, mai mult ar pune la indoiala aceste roluri, le-ar schimba si denatura. Fiti barbati, fiti femei, faceti check pe lista corespunzatoare sexului vostru la toate caracteristicile ce tb sa le indepliniti. Capul, intretinatorii familiei (copii si femeie)? check. Sunt femeie, tb sa reproducem specia, facem copii? check. Tb sa ne casatorim ca asa vrea societatea? check. Barbatul e activul si femeia pasivul? check. E natural, si biologic sustinut, ca barbatul si femeie sa fie impreuna, si nu il alte forme (homoxualitate)? check. Faceti check si sa va stiti locul. Dar sa nu va doriti altceva din afara rolurilor pe care tb sa le indepliniti ptr ca e no no. Asa ceva e cah, nu da bine. Ptr ca voi sunteti barbatul si femeia si voi si societatea stiti cum tb sa fie barbatul si femeia. Daca gasiti si niste teorii pe care sa va sustineti ideile si mai bine.

Ca sa inchei, protejati si faceti copii, fiti rolurile care vi s-au atribuit. Creati-va justificari. Ptr ca asta e realitatea si asa v-ati obisnuit.

Si pe o nota personala, daca mi-as dori ceva de la o femeie cu care as vrea sa fiu e ca gandesca ca mine in asta, ptr ca nu ma pot obisnui cu femeile (eu le zic old school) care au in minte un rol clar ptr femei (si deci prin extensie un rol clar ptr barbati). E subiectiv probabil gandul meu si poate una care ar face putin challenge la cum percepem ca ar tb sa fie femeia m-ar face posibil confuz. Dar parca acum as vrea sa fiu si eu challenged si sa vad cum ma raportez la asta, la o chestie noua ca asta. Vreau sa vad si eu o femeie capoasa ca mine, ca sa se puna de-a curmezisul la ce e "normal", si asffel sa ma puna si pe mine in situatia de a-mi pune intrebari despre mine, si despre mine in raport cu ea.

Author: No One
•duminică, noiembrie 09, 2014
whatcha gonna do when they come for you?

Sincer cu asta imi bat eu capul acuma. Am strans niste bani (probabil nu destui) si vreau sa imi iau un calculator nou. Si numai la asta ma gandesc, plus n-am rabdare sa astept pana atunci dar tb sa o fac.

La noi Black Friday e cam o gluma. Adica sunt reduceri dar nu sunt consistente, produsele nu trec, majoritatea, de 30-40% reducere. Si cu siguranta nu la ce te intereseaza pe tine. Daca se nimereste, se nimereste, daca nu, ghinion.

Dupa mine o reducere-reducere, de aia sa shut up and take my money, este de la 50% in sus.

Si astfel ma uit inspre americani. Amazon and shit. Acolo, in State, preturile sunt mai mici ca aici la electronice iar reducerile (am auzit) sunt chiar reduceri serioase. Acum chiar sunt curios daca ce vreau eu sa iau per total pot sa gasesc la cel putin 50% mai putin decat e acum. Daca e asa, atunci a dat norocul peste mine :))

Problema daca iei de la americani e transportul si taxele. Sunt f mari, mai ales daca coletele sunt grele si voluminoase (e bine sa iei mai usor si mai mic ca sa iesi in castig cand nu sunt reduceri), incat suma totala e ca si cum le-ai luat de aici. La englezi nu mai sunt taxe (suntem in Uniune) dar preturile sunt mai mari decat la americani.

Asa ca mizez pe Black Friday si incerc sa gasesc intermediari pe internet (sunt oameni care se ocupa cu asa ceva) astfel incat cu reducerile si cu comisionul sa ies bine. Am ochit niste componente dar ideea e ca ele per total sa fie reduse la jumatate (sau macar cu 40%) fata de ce e acum si apoi cu comisionul sa ies in banii pe care i-am strans (inca mai am de strans zilele astea).

Si aici mi-e mintea, la reduceri, la black friday, la intermediari, la ce componente sa iau, cu care sa jonglez, la ce sa renunt. Am si o zi la dispozitie, nu ca la noi o luna (de black friday, pre si post). Dar am citit ca ptr online nu e black friday (care cica e ptr magazine fizice) ci cyber monday (ptr ca au descoperit oamenii de stiinta americani :P ca atunci se cumpara bine din online). Vom vedea.

Bine ca 12 noaptea la ei (pe coasta de est) e 7 dimineata la noi. Vineri (28.11) asta o sa fac la servici: monitorizez siteuri americane ptr reduceri :P

Anyway, ma duc acum. Sa mananc niste cereale si sa ma bag la citit o carte :D Am ajuns sa nu mai citesc carti fizice, ci doar pe tableta (luate de pe net, in engleza, si pot gasi si cartile abia aparute). Nu mai cumpar carti. Eventual daca vreau ceva in fizic iau de la biblioteca.


Author: No One
•marți, noiembrie 04, 2014
Vedeti, noi simtim nevoia de a fi cu cineva, si culmea persoanele pe care le cautam sau le imaginam (sau aproape acele persoane) sunt acolo, undeva in lumea asta (nu sunt asa de cinic dragii mei :P), numai ca nu stim cum sa ajungem acolo. Pare ca nu se poate, ca nu putem, ca nu exista acele persoane. Eu zic ca exista doar ca nu ajungem, din varii motive, la ele.

Because this is not a Disney story. Printul nu ajunge cu printesa an live hapilly ever after. Dar nu vreau sa generalizez. Poate la orice persoana care nu a gasit ceea ce cauta exista o alta care a gasit. Si uneori, cum am zis si alte dati, ceea ce cauti nu e neaparat ceea ce ai nevoie.Adica se intampla ca o persoana potrivita tie sa fie o cu totul o alta persoana decat ti-ai imaginat ca va fi.

Dar ideea e ca oameni ca tine, oameni ce ti se potrivesc exista. N-are cum, doar suntem 7 bilioane de oameni aici. Cineva e totusi undeva acolo.

E un moment cand imaginatia ma cuprinde, cand insist in ea. Si asta un moment ca acela. Poate oboseala fizica isi are si ea aportul. La mine e cam o combinatie intre mici fantezii (cu o tenta sexuala), nevoia de protectie si nevoia de a fi cu cineva, de a imparti ceva (printre care si o prietenie). Apropiere, pritenie, alunec de fiecare data inspre senzatia asta. Tanjesc dupa asta. Dar intotdeuna combinat cu o parte sexuala la mijloc. Pot sa fiu doar prieten cu o femeie, dar nu tind doar spre acest "doar". Tind spre aceasta combinatie intr-o relatie cu o femeie. Zic asta ptr ca tind sa exclud alte tipuri de relatie. Doar prietenie sau doar sex. Cand sunt prieten cu o femeie dar nu sunt atras nu ma implic, nu imi dau interesul asa mi l-as da in daca mas imt atras, e si o parte sexuala in mintea mea. Pe partea cealalta, daca as fi intr-o relatie sexuala dar fara chimia specifica unei prietenii (n-am fost niciodata intr-o situatie ca asta) stiu ca as vrea mai mult si s-a crea nivel de frustrare. Eu vreau sa ma conectez la cineva si acolo as simti ca nu as avea la cine sa ajung.

Recunosc ca vad relatiile cu femeile dintr-un unghi sexual. Nu pot sa disociez ideea de sex (nu ma refer neaparat la actul in sine ci doar la idee, la zona asta ce exista intre sexe) de o femeie. Poate sunt rezultatul societatii (mai) sexualizate in care suntem. Poate sunt influentat de asta, sau mai degraba am fost si acum am ramas asa.

Poate da cu shame on me dar asta sunt eu acum. Femeile nu sunt fiinte in legatura cu care sa te gandesti numai la sex, stiu asta si nici eu nu o fac tot timpul (nu vreau sa las impresia asta) numai ca e intotdeauna acolo undeva cand interactionez cu o femeie. Si asta e rezultatul a lumii in care traim. Asociem, ca barbati (influentati de ce e in jurul nostru), femeile cu sexul. Pana si femeile se asociaza cu sexul.

Am deviat. Voiam sa zic ca sunt intr-un moment de asta, de scenarii, imagini si mici fantezii. De parca incerc sa prind o anumita senzatie. De parca cineva cu care as putea sa fiu, cu care m-as potrivi ar fi in the arm's reach. E placut sa visezi. Dar e si amar cand stii ca viata nu-i can fantezii. Momentele astea de imaginatie sunt tot timpul dulci-amarui.

Author: No One
•duminică, noiembrie 02, 2014
Ma uitam acum la un profil de pe Facebook. Am ajuns la ea printr-o poza (in care era sumar imbracata) like-urita de cineva careia i-am dat follow parca. Bineinteles ca m-am uitat sa vad cum arata si in alte poze.

Arata bine. Dar nu despre superficialitatea mea sau a barbatilor vreau sa vorbesc. Nu exact. M-am uitat la cum arata si totusi daca as intalni o tipa ca ea nici nu as vrea sa am de a face cu ea. E undeva pana-ntr-o pitzipoanca. Nu asa vulgara dar bronzata la solar (e o limita peste care daca treci arata urat), cu piercing deasupra buzei in colt, botoasa in poze, cu unghii lungi si acutite, cu parul ala ed arata cu permanent. Poate e chiar o pitzipoanca dar eu cred ca inca nu e acolo exact.

Poate frumusetea fizica a unei femei sa intimideze? Poate. Fie ca e naturala sau artificiala. Dar in cazul celei artificale e ceva agresiv in ea. Nu am nimic cu piercingurile (desi prea multe ptr mine e prea mult, si uneori unele locuri in care ti le poti pune, cum ar fi cel ca un fel de alunita deasupra buzei, pot fi vulgare), nu am nimic impotriva tatuajelor (desi, la fel, nici aici nu-mi plac prea multe si aglomerate pe un corp), nu am nimic impotriva bronzatului la salon (desi daca treci peste o limita a "intunecimii" e hidos), nu am nimic impotriva silioanelor (desi daca iti bagi 2 mingii de fotbal acolo aia e prea mult si inestetic). Pot arata bine daca stii sa le faci cu bun gust. Dar dupa un punct e doar o frumusete (daca o poti numi asa) agresiva. E un corp frumos cu niste parti hidoase.

E, cred, o linie in mintea unui barbat (desi nu sunt eu sa vb in numele lor si nici sa generalizez - dar sa acceptam ideea de dragul conversatiei). Ne uitam cum arata una sau alta. E o chestie de genul "asta e buna, asta nu e". Linia e cand una arata "bine" sa zicem (corp frumos) dar arata ca o pitzipoanca. Toti ne uitam zic eu, fie ca suntem de acord cu ce vedem sau nu. Si unii trec linia. iar altii nu. E ideea aia ca "daca te uiti, vrei sa faci si sex cu ea". Nu e valabila ptr toti. De exemplu la mine nu e. Nu vreau sa am de a face cu femeie de astea ptr ca asa cum vad eu nimic poate iesi bun din asta. Poate e o tipa simpatica sub toate astea (in ciuda agresivitatii look-ului ei) dar n-am cum sa stiu si nu risc. Si nici nu am fantezii. De obicei am fantezii cu tipe care imi trezesc interesul (din ce in ce mai rar si mai trunchiat totusi cu trecerea anilor - dar asta e un subiect poate ptr alta postare). Femeile care arata asa nu-mi trezesc interesul dincolo de privirea pe care o arunc.

Intram intr-un punct mai complicat aici. Cum ar tb sa fie femeia? Raspunsul ar tb sa fie "cum vrea ea". Si exact asa ar trebui sa fie, si nu altfel. Dar, chiar si fara sa ne dam seama, prin ce ne place si ce nu stabilim cum ar tb sa fie femeia (sau barbatul, in cazul invers). Cum ar tb sa arate, cum ar tb sa se poarte (in lume si acasa), ce ar tb sa spuna etc. Fie ca esti femeie ori barbat te modelezi dupa feedback-ul pe care il primesti, dupa ce vezi la altii ca merge sau nu si dupa gazgaunii tai. Suntem modelibili (sic). Suntem ptr ca vrem sa fim placuti, iubiti, acceptati, doriti.

"Cum ar vrea ea".... Judecam oamenii dupa cum arata. La asta ma mai gandeam uitandu-ma la pozele ei. Dar ma gandesc acum ca n-ar tb sa judecam chiar daca nu suntem de acord, ori nu ne place. O alta chestie la care ma gandeam e ipocrizia de a te uita la o gagica (un fel de "ce buna e") dar de a zice ca nu ai iesi pe strada cu o tipa ca ea (un fel de "ce va zice lumea?"). Ideea asta ca sunt tipe de dormitor si tipe de scos in lume. Si daca ai noroc le ai pe ambele la pachet.

"Vorbeam" cu cineva si ii ziceam ca scriind aici m-am uitat mai des in mine. Si asa a fost, si asa este si acum. Mai exact ma pun sub semnul intrebarii. Eu sunt asa? Eu fac asa? Eu gandesc asa? Si ce vad nu e chiar ce vreau sa vad. Practic scriind aici ma fortez sa ma uit si in colturile in care de obicei nu te uiti si sa-mi pun intrebari despre acestea. Ma disec, cum ziceam mai demult tot aici. Ma disec si ma scriu aici in public. In nebunia mea as face-o pana la os dar nu vreau sa imi creez o imagine rea, sa fiu aiurea si penibil. Ma disec si apoi, cand gasesc ceva interesant (si nu neaparat de bine), vreau sa scriu aici. Unul din motive e ca vreau sa simt ca sunt acceptat chiar si cand sunt (sau poate par) aiurea. Altul ar fi ca tind spre o dezintegrare a mea. Si tendinta de a accentua chestiile proaste, aiurea sau care nu trebuiesc spuse. Dar asta se leaga de primul motiv de mai sus.

Dar eu nu sunt in totalitate cel de aici, desi sunt si asta. Aici am tendinta sa accentuez anumite chestii. Blogul asta e ce ai obtine daca m-ai pune sa iti spun despre mine. Daca m-ai face introspectiv si ai deschide usa asta. Am si o teama legata de asta caci tendinta mea e sa vreau sa o deschid. Si mi-e frica sa nu-mi faca rau. Si mi-e ciuda ca tb sa nu o deschid daca vreau sa ma protejez.

Nu stiu sa imi disimulez starile. Sa zambesc, sa vorbesc cand nu vreau sa o fac. Stiu doar sa nu zic despre mine. Sa tac. Prin tacere nu ma expun. Stau si ma gandesc ca nimeni nu-mi stie povestea. Bine, parintii si o ruda stiu mai multe decat stie un coleg de munca dar nu e nimeni sa stie totul. Cred ca daca ar citi cineva dintre oamenii care ma cunosc in real life tot blogul asta ar gasi aici chestii care nu le stiu. Ptr o persoana care tinde sa vrea sa se disece in fata oamenilor nu prea sunt o carte deschisa ptr cei din jurul meu. Sau poate asa suntem toti. Poate toti avem chestii facute sau ganduri avute pe care le stim numai noi.

Si nici macar blogul asta nu e "totul". Scriu de 5 ani si nu cred ca daca citesti totul pot sa zic ca stii totul despre mine. Poti sa intuiesti niste lucruri, poti sa vezi niste schimbari survenite in timp, poti sa-ti faci o parere, dar nu cred ca am zis aici totul la modul "pana la os". Am avut niste momente pe niste subiecte dar m-am linistit. Chiar si in anonimat m-am simtit expus.

Am pornit de la tipa aia si am ajuns aici. Dar n-ar tb sa va mire :P. Nu daca ma cititi de mai mult timp.

Maine ma duc la duc la vot :P Sunt loctiitor intr-o sectie de votare.

Author: No One
•sâmbătă, noiembrie 01, 2014
Mana sa cobora si cobora cu tocul pistolului. Carnea fetei sangera, oasele se rupeau. Lovea si lovea. Omul nu mai respira. Dar el nu se mai opri. Prins in furie, prins in greseala si vina. Nici el nu mai stia daca o facea din inertie sau daca chiar simtea ceva.

Dupa un timp, probabil obosind, se opri. Carne, creieri, oase si sange. Mainile ii erau rosii, fata si camasa de altfel. Se uita in gol prin craniu cu ochii nemiscati. Ceva il impinse, undeva in fundul mintii. Se ridica, consumat si calm. Dadu drumul pistolului care cazu cu o bufnitura pe podea.

Pasii sai il dusesera afara din camera, pe hol, prin bucatarie si pe terasa. La piscina. Cadavrul ei plutea linisitit in apa. Sari in apa si inainta pana unde era. Intinse o mana dupa corpul ei si il trase ca pe o papusa in apa pana la marginea piscinei. Se ridica el primul pe margine si afara din piscina si apoi ii trase neceremonios corpul din apa pe piatra de la margine. O ridica si cu apa curgand de pe el si de pe cadavru intra in casa.

O stia. Era una dintre curvele la care se ducea. Femei de folosinta la dispozitia celui care platea. Placerea lor nu conta, ci numai satifacerea clientului. Cumva pierduta printre asta disparea si ce voiau ele. Just business cum se zice. Dar ii erau dragi. Nu ptr ca tinea la ele sau le placea peste masura. Ci ptr ca se simtea acceptat printre ele. Ele nu-l intrebau ce e cu el, de ce e asa. O femeie, intr-o relatie, ar fi cantarit. Dar aici, traind la limita businessului, cine era, ce era, nu conta. Contau banii in primul rand, ptr ca asta initia exchange-ul, si apoi nu strica sa fie si dragut cu ele. Uneori creau o aparenta de prietenie (face parte din serviciu pana la urma), alteori, stiindu-se de mai mult timp, era o obisnuita, o acceptare intre ei. Bineinteles ca ele stiau cine este, poate de asta erau mai atente cu el.

O puse pe hol. Casa era in plina liniste. Se uita la cadavrele din jurul lui, de pe terasa. Obiecte si nimic mai mult. Se uita la ea. Nu mai era nimic acolo, doar un corp, carne si oase. Ce a fost ea, ce o fi fost ea, nu mai era acolo in corpul ala. El era singura fiinta de acolo, restul erau lucruri fara suflare.

Cei ce au luat-o si au adus- o aici au facut-o din cauza unor rafuieli. Nu cu el. Cu cei sub protectia carora era ea. Ca sa traga un semnal. Probabil ca ar fi omorat-o oricum. De ce a venit aici atunci? Probabil ca s-o salveze. Nu voia sa aiba soarta asta. Violata si omorata. Putea sa moara de o boala sau de batranete, dar nu asa. Cred ca asta l-a adus aici. Dar au omorat-o oricum cu toate intentiile sale. Si asta l-a infuriat, esecul si intentiile sale. Ii erau dragi, era dragut cu ele si ele erau dragute cu el, ii scoateau simtamantul ala de barbat protector din el. In prezenta lor isi permitea asta. Nu voia ca ele  sa pateasca ceva, desi stia ca viata era cum era si probabil unele vor avea o moarte timpurie. Nimic nu e garantat in viata, si cu siguranta nu batranetea.

Aseza casa in asa fel incat sa se creada ca a fost o rafuiala in cadrul crimei organizate. Isi sterse urmele ptr ca el nu trebuia sa fie acolo. Ptr restul el n-a fost niciodata acolo. Si a turnat benzina peste tot. Nu avea timp sa se debaraseze de cadavre. Prea multe si prea complicat. Asa ca va da foc la casa. Asa va mai atenua din urmele care existau acolo, va face mai greu de dat de capat. Si in plus trebuia sa fie cumva facut in graba ptr ca daca ar fi curatat prea frumos imaginea ar fi trezit prea multe suspiciuni. Oamenii s-ar fi uitat spre oameni ceva mai profesionisti.

Se simtea cumva ciudat. In lumea sa si totusi de parca ar fi pasit putin in afara ei. Motivele ptr ca a venit aici si ptr ce a facut asta nu faceau parte din lumea sa. Restul, ce a facut efectiv, era lumea sa. Singuratatea din ea era a sa.

Va trebui sa se ocupe de asta. Lucrurile vor escalada. Dobitocii aia au vrut sa dea un semnal. L-au dat. Ceilalti vor veni dupa curva lor si isi vor baga nasul, vor cere satisfactie si se vor intreba cine a rezolvat chestia asta de aici. Politia se va sesiza si ea. Si-a cumparat putin timp, atat timp sa linisteasca apele, sa creeze satisfactii si sa inchida guri. Si aiba grija ca nici una din fete sa nu mai moara.

***

Tot vers de Imogen Heap in titlu. Tot legat de postarea anterioara. Ca lume, nu stiu daca si ca poveste.

Author: No One
•sâmbătă, noiembrie 01, 2014
Pe fundalul noptii, la fereastra, un om se uita peste orasul cufundat in lumina,

***

- Buna, John.
John se uita in sus. Stia cine este dupa voce. Confimarea nu-i placu.
- Buna.

***

Dinafara unui oras galagios cand te uiti inspre el remarci un singur lucru. Linistea. In casa era liniste. Si intuneric.

***

- Ce-ti mai fac curvele, John? Inca le mai platesti?
Asa era de fiecare data. Insista sa ii zica John de multe ori cand i se adresa. Nu-l placea. Cateaua. Dar pana la urma, cine il placea cu adevarat in lumea lor?
- Cu siguranta nu-mi duc dorul.

***

Ne dam inapoi de el si de la fereastra. Pe blatul din centrul bucatariei era un pistol. Negru, abia luminat de lumina dinspre oras.

***

- Cand tu esti aici, nici problemele nu sunt departe. Chiar am auzit cateva lucruri in ultimele ore. Soapte, caci nimeni nu are curaj sa le zica in gura mare. Se creaza o neliniste, abia palapabila ptr alti ochi. Dar nu ptr noi. Ne paste o furtuna, nu-i asa dragul meu? Si tu e legata de ea. Sau vei fi.
- Am venit doar sa beau ceva. Problemele altora nu sunt problemele mele.

***

Se indeparta de geam. Si se duse inspre pistol. Il lua si il puse in tocul din spate. Costumul ii era negru, bine asezat pe el, curat si nou. Probabil peste cateva ore nu va mai fi asa.

***

- Dar vor fi si ale tale, John. Vor fi si ale tale, zice ea cu placere nesimulata in glas.

***

Inspirat de John Wick. desi John de aici nu e nici el, nici eu. Si totusi...

Am iesit de la film, nu e o capodopea, dar mi-a creat o nevoie de a citi carti cu asasini. Ca sa prind senzatia care mi se creea in minte. Am cautat carti pe net dar parca nu as vrea sa ma apuc sale citesc (din comoditate dar si ptr ca probabil nu vor fi exact ce caut). Asa ca am scris putin aici. Uneori vrei sa scrii ptr nu esti multumit ce gasesti in alta parte. Sa scrii ceva ce tu cauti, ce ai citi. Si sa traiesti o senzatie, o anumita fantezie si o anumita imagine. Imaginile din capul tau sunt mai frumoase decat cuvintele din mainile tale.

Textul e de duzina. Adica nu e nimic original. Au mai scris si altii asa, au scris si altii parsonaje asemanatoare. Mi-a place totusi sa trec peste comoditatea mea si sa mai scriu. Sa scriu, si sa scriu, si sa scriu si sa vad ce va iesi. Nu e nevoie neparat de o linie planuita de parcurs. Ce vine iese intr-un text.

Dar traiesc actul de a scrie fictiune asa cum imi traiesc si viata mea. Mi-e frica sa continui in asta, sa fiu persevernt. Consider ca nu am skillul necesar de a scrie ceva multumitor.

Trecem postarea asta la fictiune ("pe foi albe") ca sa nu se confunde cu insemnarile mele ptr ca folosesc John. Se poate interpreta.

Titlul e un vers din "Hide and Seek" de Imogen Heap.

Author: No One
•duminică, octombrie 19, 2014
I had 2 shitty days.

Ieri am mancat doar niste biscuiti de dimineata la servici si pe urma nimic pana am ajuns acasa (la aproape 3). Ptr ca n-am mancat si ca am stat acolo toata ziua la calculator incepuse sa ma doara capul. Word of advice: daca te doare capul si nu ai mancat nimic de multe ore, atunci de la asta ti se trage. Eat. Eu am mancat niste supa, m-am culcat (ca eram obosit si voiam sa stau in pat de la durerea de cap) si apoi cand m-am sculat (durerea nu trecuse) am luat niste aspirina si mi-am comandat niste pizza. Dupa ce am mancat pizza (mancare mai "cu greutate" decat supa) mi-a trecut si capul. Si am stat, ptr ca ma simteam bine si ptr ca nu voiam sa ma culc, pana la vreo 4 si ceva de dimineata.

Azi m-am sculat la vreo 2-3 dupa amiaza. Cu o mica durere de cap care a crescut in timp. Am amncat ce am gasit in casa si in seara asta luat niste Paduden. Pa durere :P

De ce shitty? Ptr ca m-am simtit obosit, cu discomfortul durerii de cap, ca o leguma prin casa si mi-am amintit de niste vremuri de mai demult. Zilele astea mi-au amintit de zilele alea. Cumva am trait din nou (injumatatit totusi) ce am trait atunci. Mi-am adus aminte cum era.

Bine, durerile mele de cap sunt annoying dar usoare, de obicei o combinatie de nemancat si stat prea mult la un monitor (obosit ochii - ca sa intelegeti durerea e deasupra unui ochi de obicei). Dar uite, imi momente de astea imi dau seama prin ce trece maica-mea ale carei dureri de cap sunt adevarate migrene. Sau mai rau, durerile date unui om de o boala. Sa zicem mersi ca suntem sanatosi si sa fim mai intelegatori catre altii.

Devin parca mai putin rabdator cu oamenii. Am mai zis asta pe aici. Adica mai dai sanse, mai ai rabdare cu cineva, iti dai interesul, arati ca te implici prin faptul ca ramai pe acolo, chestii de astea. Eu... ehhh. Nu mai am rabdare sa ma mai lungesc. Nu-mi place ceva, nu merge ceva, gata. Zic asta ptr ca face dificil ptr mine de crea o prietenie cu cineva, sau o relatie cu femeie. Ptr ca nu mai vreau sa trec prin macinatul acela pana iese ceva. Daca iese ceva. Si ptr ca vreau sa ma protejez. Ptr ca gandesc mult si nu vreau sa ma mai simt vinovat sau aiurea sau sa imi fac critica ca e bine sau nu, sau mama ma-sii. Cred ca uneori acceptam mult bullshit in viata noastra de la altii si nu zicem nimic. Sau suntem prea permisivi, iertam prea repede sau dam sanse prea multe. Nu stiu unde e limita, unde sansele se termina, unde tu tb sa insisti intr-o relatie cu cineva, unde sa zici pas, cat sa suporti ceva, cat de intelegator sa fii, cate sanse sa dai, daca gresesti cu o atitudine prea stricta sau nu. Daca lasi prea mult de la tine, la un moment dat te va frustra unde te afli, daca esti prea strict, poti indeparta oamenii. Ma rog, parca am mai scris cuvintele astea :P Vreau sa se simta ca nu vreau sa accept multe si nici ptr mult timp si totusi ma gandesc cat de inaccesibil devin.

Devin si pretentios. Simt ca (vergula) caut anumite chestii. Dar oamenii sunt oameni, nu vin la pachet numai cu ce vrei tu. Si cum am zis pot fi dificil. In sensul ca e greu uneori sa te intelegi cu mine. Cred ca si faptul sunt putin in afara societatii, mai degraba ca sunt undeva la marginea ei (desi traiesc in ea) social vorbind, isi are aportul. Ma rog, nu vreau sa dau o impresie gresita, ca as fi dus :)) Numai ca interactiunea mea cu oamenii nu cea mai "normala" (asa cum simt si vad eu la mine). Mneah, ma complic in vorbe.

Cum sa dau un exemplu de mai putin rabdator? Adica daca cunosc pe cineva, daca nu-mi convine ceva, nu-mi place ceva, nu ne intelegem, sunt mai putin inclinat sa mai incerc sa fac ceva. In sensul asta. Si nici nu mai am un interes ptr oamenii din jurul meu. Sau o curiozitate. Pot sa ma inteleg bine cu cei din jurul meu, dar nu ma intereseaza despre persoana aceea, sa stiu despre ea de exemplu. Mi-e indiferent. Pot sa ascult, pot sa fiu empatic, pot sa ajut, sa fiu dragut, dar povestea ei nu e ceva ce simt nevoia sa o stiu. Nu am curiozitatea asta, asta vreau sa zic. E data si de faptul ca am probleme cu auzul pe de-o parte si ca sunt retras ca persoana pe de alta. Interesul meu se retrage in interior si nu iese in exterior.

Probabil asta inseamna cand citeam ca (vergula) capricornii sunt reci. Emanam un soi de raceala, de distantare. Presupun. Si nu pot sa zic ca eu sunt template-ul ptr zodia mea :P Doar imi place ideea ca ma pot regasi ca trasaturi in asta.

Am recitit postarea (ptr eventualele greseili de scriere) si habar n-am de ce scriu pe blog. Ma ajuta cu ceva? O fac ptr a fi citit? Dintr-o anumita obligatie? Catre cine? De ce scriu? Sincer, nu stiu nu ptr ca nici una n-ar fi adevarata, ci ptr de cand scriu am trecut prin atatea pareri si interpretari de ce scriu pe blogul asta. Si uite ca ma incapatanez sa o fac. Incapatanez... E inspre binele meu, adica imi aduce un bine? Sau, din contra, nu-mi aduce nici un bine? Dupa un timp, dupa atatea intrebari, iti vine sa nu-ti mai pui nici una. Sa nu stii. Asa ca scriu, desi nu stiu ce beneficiu imi aduce, sau daca o fac doar din incapatanarea de a continua.

I don't tell stories, I just write thoughts.

Author: No One
•joi, octombrie 16, 2014
Am deja 11 friend request-uri pe FB (pe langa cele cateva deja confirmate) si s-au triplat page view-urile la postarile mele de aici. What the hell is going on in here? :)) Stiu, stiu de unde probabil veniti dar people, oameni buni, nu cred ca sunt ce va asteptati venind de pe acel blog. I couldn't be more different (and to some boring). Well, o sa vedeti voi :)

Oricum friend request-urile nu prea conteaza. Majoritatea iti dau si te uita prin lista lor. Ma rog, pana cand fac putina curatenie la un moment dat. Dar un request la o zi doua este ceva ce nu vezi in fiecare zi la mine. Sunt foarte low key, nu dau friend requesturi, comentez rar la persoane din afara listei mele, nu comentez prin alte bloguri, scriu dupa chef pe blog nu pe program, nu ma promovez prin blogroll-uri. Sunt foarte quiet pe aici, chestie de care imi era "teama" acum vreo 2-3 ani. Ai grija de ce te temi ca vei ajunge sa fii asa :)

In alta ordine de idei, mi-am constientizat un defect bine infipt in structura mea. Un defect de care nu ma pot debarasa si care ma costa de cand ma stiu. Sunt genul de om care fac lucrurile pe ultima suta de metri. Daca mai ajung sa le fac atunci. Aman lucrurile pana-n ultimul moment. Tampita chestie. Suge tot potentialul pe care il am si il arunca pe geam. Asta, si faptul ca sunt comod, fac o combinatie tampita de tot. Si mai rau e ca nu ma schimb. Si ma gandesc uneori ca asta nu o sa se schimbe niciodata. And this, my good peers, is no good news.

Well, avem viata pe care ne-o facem. Ma uitam azi pe net la o femeie care avea anorexie (am eu chestie cu asta), vreo 20 si ceva de kile, si ajunsese in punctul in care organismul nu mai putea sa ia in greutate, manca foarte foarte putin ptr ca organismul nu facea fata la mai mult. Si-a facut asa mult rau ca nu se mai putea intoarce (desi eu cred ca oricat de rau ar fi, fizic sau psihic, te poti intoarce la o normalitate - dar iti trebuie o situatie, oameni, medicala etc care sa te tina pas cu pas, ceea ce din pacate e greu de facut ptr ca, in final, ne traim viata singuri, pe mainile noastre). Asta era undeva prin 2012, nici nu mai stiu daca mai traieste (avea 39 atunci). Ideea e, ca desi crezi ca exista intotdeuana un punct de intoarcere, poti sa ajungi la un moment dat la un punct fara intoarcere. Aveti grija ce prostii faceti.

Voi credeti ca asta cu "pe ultima suta de metri" nu mi se va sparge in cap la un moment dat? God knows, mi s-a mai spart in cap in trecut. Si totusi faca acelasi lucru (ma rog, in acelasi fel). Nu fac lucrurile la timp. Unele sunt chestii minore, dar uneori mai apar si chestii majore. Care le puteam rezolva cand tb sa le rezolv.

Stiti cum e generatia asta cu Bacul? Generatia pe ultima suta de metri :)) Eu cred ca multi asa invata, pe ultima suta de metri, daca o mai fac si atunci. Tb sa o faci din timp. Asta ca sa dau un exemplu. Eu unul aveam problema asta, dar ma descurcam (in general) ptr ca ma ducea capul (l-am luat cu 9, daca invatam ca lumea eram la 9,50 sau mai sus, si ma descurcam mai bine cu facultatea). Si erau si alte vremuri atunci. Comoditatea noastra era inca manageriabila. Cumva scapam cu ea. Acum se pare ca nu se mai poate.

Author: No One
•marți, octombrie 07, 2014
E interesant cum daca comentez la o anumita persoana de pe FB sau la ea pe blog, ma trezesc cu friend requesturi acolo (de la femei, barbatii nu au treaba cu mine) sau descopar ca imi e citit blogul de persoane ce vin de la ea (asta cand aveam comentariile activate, acum doar prin eventual traficul putin crescut fata de normal - cum observ acum).

Iar in caz ca se ajunge la anumite concluzii (nici nu stiti ce usor oamenii ajung la concluzii): nu scriu acolo sau pe blog ei ca sa fiu citit sau sa-mi dea lumea friend request. Pur si simplu nu ma pot abtine :P

Nu e exact o relatie love-hate cu ea (nu o urasc sau sa am ceva cu ea). Numai ca suntem asa diferiti ca am putea fi de pe planete diferite la o adica. Ceea ce face dificil atat sa comunicam, cat si sa ajungem la un consens. And this can be a strain, poate nu la ea (ca nu stiu) dar la mine apare din cand in cand.

ps: cand am zis "love" ori "hate" nu m-am referit la iubire sau la ura intre noi, am folosit doar expresia sa evidentiez ca desi nu ne intelegem cateodata, totusi continuam sa comunicam cat de cat.

Author: No One
•duminică, octombrie 05, 2014
Un "paste" la ce am scris pe FB initial intr-un comentariu, apoi intr-o postare. Si acum aici. In cateva cuvinte asta e crezul meu vis-a-vis (imi place sa scriu cuvantul asta :P) de asta. As mai scrie multe, dar nu vreau sa am dureri de cap la cate detalii si nuante pot gasi, la telefonul asta fara fir si infinit, si in acelasi timp sa incerc sa comprim cat mai bine, fara sa deviez sau sa aberez sau sa ma lungesc, cum vad eu lucrurile. Suntem diferiti, sper sa fim, ptr ca daca de exemplu toate femeile sunt la fel eu nici nu mai vreau sa am de-a face cu asta, iar daca toti barbatii sunt la fel, atunci ar tb sa ma resemnez ca nu pot fi mai mult, ca nu am cum sa fiu mai mult sau altfel. Nu-mi place sa mi se puna o categorie desi intru si eu in categorii (si respect invariabil anumite atribute), ca barbat, alb, crestin, roman, tanar, din clasa de mijloc, introvertit etc. Daca sunt redus la o categorie si la un set de atribute predefinite, specifice, atunci ce rost mai am sa mai traiesc? Daca sunt redus la atat atunci ce mai fac aici? M-am lungit :P, ma opresc si fac loc la ce am scris acolo si am dat "paste" aici:

E o intreaga discutie cand vine vb ce sunt barbatii, ce sunt femeile, si cum ar tb sa convietuiasca si sa interactioneze ei, sau sa se raporteze unul la altul. Multe idei de luat la mana (atatia oameni atatea idei) de-ti vin dureri de cap. Eu tind sa le evit ptr ca nu le gasesc concluzii si capete. Sunt ca niste fire fara final, continua si continua. Nu vreau sa se intelegea ca am comentat ptr ca sunt butthurt ca barbat, nu sunt si nu ma incearca simtaminte de astea intense (am invatat sa trec peste, si in general vreau sa cred ca pot), dar ma reintorc la o idee a mea si anume ca nu merge (cel putin ptr mine) sa pui oamenii intr-o categorie. Sau poate nu vreau. Da, in general barbatii pot avea anumite atribute si femeiele altele, dar nimic nu e batut in cuie, si tocmai asta face ca un barbat sa fie diferit de un altul (chiar si putin), dar si o femeie sa fie diferita de o alta. Ptr ca daca toti suntem la fel, barbatii intre noi si femeile intre ele, atunci eu imi iau adio si ma duc sa ma joc singur in alta parte :P Ptr ca pur simplu nu e lumea in care as vrea sa traiesc.
Author: No One
•marți, septembrie 30, 2014
Se pare ca dupa cortinele internetului au loc povesti de dragoste. Si taceri de dupa. Mai mai copii mai.

Ma surprind ca sunt cam rautacios. Poate devin un mos acrit si rautacios. Serios. Gandurile mele sunt mai rautacioase acum. Si nu cred ca vor fi luate cu lejeritate daca le spun mai clar in cuvinte. Desi as vrea sa fie luate cu lejeritate. Dar cum probabil eu nu as face asta venind de la altcineva, de ce ar face altii? Pana la urma majoritatea dintre noi suntem sensibili la cuvinte. As vrea sa nu fiu. Sa treaca pe langa mine cum trece apa din rau pe langa piatra. Stiu ca se poate. Da, se poate. In momentul in care iti dai seama ca n-au ce sa-ti faca e momentul in care devin simple cuvinte scoase pe o gura sau scrise pe o foaie.

Cica capricornii sunt cerebrali, rationali si reci. As vrea sa fiu asa. Sa am un buton pe care sa-l apas cand e nevoie. Reversul ar fi sa vrei sa simti ceva si sa nu mai poti. Uneori am senzatia ca sunt deja aici.

Stiu ca gandesc mult, dar simt ca simt mai putin. Si recunosc ma fascineaza, cumva, ideea asta de a fi clinic. De a fi oarecum rautacios, creand situatii oarecum ciudate si awkward, si aberant in ceea ce zic... Am o tendinta de a zice chestii care nu sunt exact ceea ce gandesc. Adica undeva intre ironie si serios, intre neserios si serios, intre "cred" si "nu cred" in asta. M-am simtit de multe ori la mijloc cand e vorba de ce zic, de ce gandesc, de cum ma pozitionez in ideile mele si in lume. Nu simt sa fiu intr-o parte sau alta ptr ca uneori simt ca vad din ambele parti. Ca sunt constient de ambele. De exemplu de ironia si de seriozitatea din ce zic. De exemplu iti zic ca "nothing last forever", si stiu ca e asa dar stiu ca eu vreau sa last forever. Faptul ca ascult o melodie in repeat de ex arata asta. Iti zic ca sunt un nimeni, si stiu ca sunt un nimeni si stiu ca sunt un cineva.

De asta nu-mi place imparteala in tabere. Femeie, barbat. Credincios, ateu. Ma simt la mijloc in ideile astea. Vad ca sunt caini vagabonzi agresivi si primejdiosi dar nu vreau sa-i omor. Vreau sa gasesc solutia mai grea, de mijloc. Cred ca solutiile cele mai bune sunt cele care se intalnesc la mijloc, alea grele. Ptr ca oamenii tind sa mearga spre capete. Sa simpifice solutiile. Sa faca acolo repede un rezultat, si asta e ca si cum ai pune praful sub covor. Nu, lucrurile grele sunt cand incerci sa vezi toate aspectele si sa le inglobezi pe toate, cat se poate, in solutia ta, in gandirea ta, in ideile tale. E mai usor sa aleg un capat, sa zic ceva si sa nu gandesc prea mult si la celelalte aspecte, sa fiu intr-un fel si sa nu vreau sa fiu in alt fel in acelasi timp. E mai usor ca idee dar nu pot sa o fac (adica nu e usor in sensul asta). Ma trezesc la mijloc. La "ti-as zice cate ceva ptr ca nu ma mai pot abtine dar nu vreau sa simti ce as simti eu daca as fi in locul tau si as zice asta". La "sunt asa, dar in acelasi timp cumva nu sunt". Sunt pesimist dar cumva nu sunt. Sunt dragut dar cumva pot sa fiu si rautacios. Sunt un copil dar cumva nu sunt. Nu mi-a placut niciodata cand sunt definit clar. "Esti asa". Ptr ca nu simt ca e asa simplu. E mult de explicat, cum vreau eu sa zic. M-as invarti cu cuvintele minute in sir. Sau poate sunt asa cine stie, dar eu nu simt asta. Simt ca lumea pe care incerc sa mi-o explic nu mi-o pot explica in cateva cuvinte. Cum o dau pe o parte, vad si alte fatele. Sunt constient ca ele sunt acolo chiar si daca nu le vad. E cam tampitel sa fii asa. E mai usor sa fii pe o singura idee gandire, explicatie, idee. Ma uit la politica de ex si ma mir cum poate unu sa creada in cineva si numai in ala. Eu ii vad pe toti si nu-i nici unul mai bun. Nu gasesc in nici unul ceva peste altul, politic vorbind. Stiu ca oricare va fi ales, chiar si Monica Macovei, chiar si Dan Diaconescu, chestia va merge la fel. Dar oamenii cred ca X va schimba ceva. Ca X e mai uman sau mai simpatic sau mai infipt. Poate si sa fie. La fel credeam si de Iliescu, si de Constantinescu, si de Basescu.

Ma rog am deviat. Dar daca ma intrebi sa iau o parte, si nu vorbesc numai de politica, de orice, nu pot. Nici cand vine vorba de mine nu pot. De asta zic ca ma simt la mijloc.

Mi s-a zis ca ma simt superior. Poate sunt. Ca sunt rautacios. Sunt si asta. Am rele, dar am si bune. Si invat sa tac. E bine sa taci in viata si sa vorbesti cand trebuie. Sa taci si sa te uiti la ce e in jurul tau. Sa fii atent la ce te inconjoara. In momentul in care taci vezi lucruri pe care nu le vedeai inainte. Si as vrea sa pot sa le vad si sa-mi calculez cuvintele si sa stiu ce sa zic si ce sa nu. Nu vreau sa fac rau la nimeni (desi daca mi-ai da putere as abuza probabil intr-un fel de ea) dar nici nu mai vreau sa ma expun, n-am vrut niciodata ca idee, sa fiu calculat si sa stiu in functie de situatie ce sa scot din mine si ce. Culmea e ca mi-am dorit intotdeauna sa fiu in stare sa scot din mine si m-am temut sa nu devin un om calculat cu ce scoate din el. Un oficios, un formal. Si ma vad acum in fata concluziei ca tb sa fiu oficios, formal, ptr ca daca sunt eu asa all over the place cum sunt am senzatia ca oamenii se dau pas mai inapoi. E ideea asa ca celalti te vor sigur pe tine, si placut, si amuzant, si relaxat. Asa reactionez si eu la altii. Ne apropiem de oamenii ce emana ce am zis mai sus. Dar eu nu sunt asa de multe ori, sunt mai tulbure si mai gri, cu un norisor deasupra capului. Si asta altii nu vor sa vada. Hai o data, de doua, din an in paste, dar nu frecvent. Si astfel tb sa fii oficios. To fake it. Sa pari sigur pe tine chiar daca nu esti, sa fii politicios si dragut chiar daca nu vrei, sa zambesti chiar daca nu poti. Sa fii atractiv draga. Sa te placa lumea si sa zica gagica ca esti barbatul, da barbatul, perfect. Poor us ce ne mai place sa ne pacalim.

Daca nu sunt "atractiv" e ca nu vreau sa fiu oficios. Si de obicei nu vreau sa fiu oficios. Dar voi fi.

Hmm, e 11:30 si ma oftic putin ca a trecut seara asa de repede. Maine tb sa ma trezesc la 6. Ma gasiti la Ploiesti, la Curtea de Apel. Pacat ca nu veti stii cine sunt :P

ps: stiti cat de usor e sa zici ce trebuie, ce vrea sa auda celalalt? Daca ziceti ca e greu, va contrazic. Oamenii vor sa auda ce vor sa auda. Tu doar tb le spui asta, nu tb sa faci mai multe.

Author: No One
•duminică, septembrie 21, 2014
Am scris mai mult dar am sters. Nu are rost sa supar oameni si sa fiu considerat rautacios. Nu vreau sa cad in capcana exagerarii si a subiectivismului masculin (e una si de partea cealalta, a femeilor, ptr ca pana la urma e o trasatura omeneasca si nu de sex), desi e greu cateodata. So I'll just shut up (am sters din nou, a doua oara).

Author: No One
•luni, septembrie 15, 2014
Sa-ti tii gandurile in frau, asta da "afacere" sa gestionezi. Gandurile care vin sunt ca ninjalaii in miez de noapte. Cand zici ca o sa adormi si tu, ca e totul ok si lucrurile linistite, atunci vin si ei. Vin, iti trag vreo 2 la rinichi si fug in umbrele de unde au venit.

Cel putin asa e la mine. Ma rog, simplist vorbind. Eu sunt ciuca batailor gandurilor mele. Uneori ma iau din prima si ma lasa numb si pe ganduri, zile, saptamani, alteori vin mai tarziu, mai putin intens dar intr-un du-te vino de pe azi pe maine. E ca si cum ar fi cineva la intrerupator. Pac gandul, starea, liniste, revenire, lalala zen baby, pac gandul, si tot asa. Pana se diminueaza fluxul. Si atunci ramai cu ciochilia lor si un gust amar.

Ma astept sa vina si simt ca daca vor veni nu vor veni azi. Nici maine. Vor veni peste un timp in momente de dialoguri si mici indoieli. Totul peste senzatia ca "now if it is set in motion it won't stop, I won't stop". Ma rog, aberez si eu. Nu are cine stie ce sens daca nu intru in detalii, in gandurile mele, si daca nu le asez aici.

I'm too old ca sa ma mai comport ca un adolescent si sa fac declaratii transante si inflacarate. Sa ma zic si sa le zic. Stiu destule despre mine, si in acelasi timp nu sunt sigur (sau nu vreau sa fiu sigur) in altele, incat sa stiu ca nu e nici neagra, nici alba. Ca nu pot sa trag o linie si sa zic asta e asa si asta e asa.

Don't think too much and maybe you won't fall into it. Don't think too much and maybe you'll live long enough to become the villain. Ptr ca asta e una din dilemele mele. Deschizi prea mult usa si devii vulnerabil, o tii prea inchisa si te abrutizezi, risti sa nu mai simti nimic. Risti sa pierzi. Si in una si in alta.

Vedeti voi, am 29 de ani si in viata mea limitata totusi am ajuns in anumite puncte. Am un fel de dread de a cunoaste oameni, de a avea o relatie cu ei ptr ca pana la urma se termina. Incepe mai bine sau mai rau, atinge un apogeu (un soi de the best it can be), si pe urma o ia usor (sau mai repede) la vale, iar la sfarsit liniste, cum facea Kevin Spacey gestul ala cu mana din The Usual Suspects la interogatoriu, nu mai e nimic. Si poate dura legatura cu acest om, zile, saptamani, luni, ani. Si pe urma acolo, dupa, nu mai e nimic. Tu te duci pe drumul tau, persoana cealalta pe drumul ei.

E greu sa pastrez oamenii langa mine, si e greu sa gasesc pe cineva cu care sa ma potrivesc. De fapt sunt nemultumit ca nu pot atinge acel punct, de a ma potrivi ca lumea cu cineva. E intotdeauna o defazare, o senzatie ca lucrurile nu se potrivesc cum trebuie. Si ma simt prins in punctul asta, cand parca sunt constient de mersul lucrurilor. Mersul lucrurilor, adica: nu va niciodata asa bine cum imi doresc, si ce incepe se si termina.

Si sunt mai greu de abordat, si nu mai sunt asa receptiv, si am si partile mele de vina, si nu vreau sa ma simt vinovat ptr defectele mele, si, si, si. As vrea sa ma pot retrage intr-un colt, sa ma hranesc din chestii solitare si sa fiu multumit. Sa ma simt satisfacut. Si sa nu mai trec prin acest motion de a cunoste pe X, de a spera ceva, de a nu fi ce vreau sau de a nu merge bine si de a simti la un moment ca nu mai e cale de intoarcere (desi teoretic tot timpul e, dar ptr mne e un fel de tipping point). Si stiu de cele mai multe ori ca daca nu mai zic nimic, nici cealalta persoana nu mai zice ceva. Si desi mi-as dori, chiar daca ar face-o s-ar lovi de un zid la mine, de o mica raceala, de o lipsa de interes si de a ma mai deschide. Tin minte ca am patit si eu de la altii asa si stiu ca si eu am facut la altii asta la randul meu.

Am tendinta de a vrea sa spun despre mine, fie aici pe blog, fie cuiva. De a nu ma mai opri. Si simt o nemultumire ca nu ajung la un punct de satisfactie, ca din contra fac lucrurile mai dificile tocmai introducand detalii personale si subiective despre mine. Simt o nemultumire cand simt ca tb sa nu mai zic despre mine doar ca sa creez o imagine in care eu sunt normal, in care nu mai tb sa explic ce zic despre mine, de ce e asa. Ma streseaza explicatul asta. Ptr ca o data ce zici ceva despre tine, tb sa explici. Si pe urma ma simt ori vinovat de cum sunt eu ori agasat de ipostaza de a explica, de a da cu subsemnatul. De ce e asa, de ce esti asa, de ce nu faci asa, de ce esti cum esti.

As vrea sa pot trai singur (la nivel personal, ca in societate vb si tii legatura cu diversi oameni) fara sa simt nevoia de a interactiona, de a vb cu cineva, de ma povesti, de a cauta pe cineva cu care ma potrivesc.

Scriu de 5 ani si inca nu pot pune punctul pe i cand e vorba sa exprim ceva. Devin din ce in ce mai constient de asta. Mi-e greu sa intru in miez ptr ca sunt atatea lucruri de zis, atatea detalii de dat, atatea explicatii de explicat. Uite, asta e cel mai clar paragraf din toate de pana acum. Sunt atatea lucruri de zis ptr ca eu nu sunt unidimensional si am diferite dimensiuni, diferite unghiuri si diferite pozitii, uneori chiar care intra in conflict unele cu altele. Nu e simplu sa zic "eu sunt asa", cand totul e interconectat, cand ceva rezulta din ceva si cauzeaza altceva. Nu e simplu sa zic ca "eu sunt asa", ptr ca nici eu nu mai stiu uneori cum sunt. Uneori simt ca am o o idee ca mai apoi sa zboare pe geam. Si nu-mi place cand cineva isi da cu parerea despre mine (tu esti asa, tu faci asa) ptr ca mai mult ma baga in ceata, imi creaza incertitudini. Mi-as dori sa nu fiu asa constient de mine, de persoana mea. Si implicit sa nu trebuiasca sa o explic sau sa ma simt vinovat ptr ea. As vrea si eu sa ma ia cineva asa cum sunt si sa nu mai adauge nimic. Sa zica "fine, esti asa cum esti si eu nu am nimic impotriva, fii asa cum esti". Dar asta e un deziderat utopic. Fiecare privim lumea prin ochii nostri si pe altii prin noi. Si eu si voi, si ei. Si cainii si purceii.

Postarile mele n-au final si n-au concluzii caci de cele multe ori ajung cu totul in alta parte decat unde intentionam. Sau pur si simplu merg asa pana nu mai am chef sa scriu, de fapt pana cand ma opresc ptr ca mintea mea incepe sa incetineasca. Scriu cuvinte si cuvinte, vrute si nevrute si spun bucati din ce vreau sa zic. E un fel de "so close, yet so far". Plus ca uit de la mana pana la gura in timp ce scriu (sau gandesc).

Scriu si scriu si simt o nevoie imperioasa de a scrie desi nu pot lega nimic concret (asa mi se pare mie).  Simt atractia de a scrie, de a deschide pagina asta si a scrie. Ce? Cine naiba mai stie. Scriu. Si uneori simt ca scriu degeaba. Ca nu are sens. Sa nu aduce nici o satisfactie revelatoare. Nu e ca si cum scriu postarea to rule them all si apoi ma retrag in glorie. Nu ajung acolo. LE: E ca picatura aia chinezeasca care nu se mai termina.

Scriu sa ma descopar, vb cu oameni, si uneori nu-mi place ce descopar. Si ce descopar e oare adevarat? Sau e o faza subiectiva? Poate ma insel. Sau poate e adevarat.

I am a burned out soul, in a way

Cred ca incerc sa comunic si sa ma comunic. Si ajung in acelasi punct in care sunt numai eu. Si putem sa zicem ca e vina mea, ca nu e, ca bla bla bla, you know the drill.

Uite ca am gasit si titlul. Cam asa este. La sfarsit revii la tine, ca si cum te-ai trezi singur intr-o casa. E o idee mai veche de a mea ca unele lucruri in viata le traiesti numai tu cu tine. Restul isi traiesc vietile lor in alta parte. De obicei persoana ta interioara o traiesti numai cu tine. Sa zicem ca persoana ta exterioara o traiesti cu altii.

Well, o sa tac din gura si nu o sa mai scriu. Si o astept sa scrii. Si stiu ca nu o vei mai face ptr ca am mai intalnit situatii de astea si toate s-au terminat in tacere. Stiu ca situatia e generata de mine, sau mai bine porneste de la mine (ptr ca nu voi mai scrie) si o voi face anyway (am facut-o si in alte dati cu alte persoane). Culmea vreau sa-ti calci pe inima (nu o vei face) asa cum am vrut si de la altii. E ciudat sa stiu ca eu pun lucrurile in miscare si sa stiu ca cel mai probabil se va termina in tacere. Iar daca nu azi (cumva vom mai tine legatura ptr putin timp), probabil maine. De fiecare data cand am facut asa, asa s-a terminat. Si recunosc ca o fac si dintr-o nemultumire (in cazul asta, in altele e razbunare), si din resemnare, si din nevoia de a mi se da atentie (prin golul pe care-l creez prin tacerea mea). Oare sunt asa de important ptr tine sa iti calci pe inima? Probabil pe partea cealalta e o chestie similara ("oare sunt asa de importanta inca sa mentii legatura"). Si toata lumea tace si nu mai ramane nimic.

Incerc sa vorbesc despre mai multe in postare si despre nimic. Ma rog, ce-si face omul cu mana lui (eu adica) de aia moare.

Author: No One
•luni, septembrie 08, 2014
Ce nu-mi place pe FB e insistenta unora pe care o au pe langa un subiect. Nu iti place religia, o consideri un mare cretinism si pe credinciosi niste mari natafleti. Nu esti de acord cu ice bucket challange. Nu vrei sa faci copii, sa te casatoresti, sa slabesti bat si te fut altii la cap sa faci astea. I get it. Acum nici eu nu vreau sa se repete pe feedul meu acelasi mesaj de n ori. Stiu, se creeaza un moment de obsesie pe o idee. Si eu am de astea. Dar e de ajuns sa o zici o data, de doua si apoi sa mergi mai departe. E de ajuns ptr mine :P

Ma gandesc ca si eu ma repet ca o moara stricata uneori. Cel putin asa am senzatia despre mine. Va rog sa nu-mi confirmati asta :)) Nu-mi pica bine cand mi se confirma niste concluzii despre mine. E de ajuns sa le stiu eu si sa cred ca poate, poate nu e asa.

Unfinished businesses. Or businesses I should start. La asta ma gandeam asta. Ar tb sa incep sa fac chestii si termin altele.

I should really call it a night but...


Author: No One
•duminică, septembrie 07, 2014
Din cand in cand ma trezesc cu gandul ca vreau sa am mai multi bani. Adica atunci cand vreau ceva si nu-mi permit pe moment, sau tb sa-mi strang bani si sa astept o perioada, sau o cheltuiala constanta care vad ca nu o pot sustine constant.

Acum 2 lucruri:

Vrei mai multi bani? Work harder, study harder. Fii determinat, fii serios. Nu fii comod. Fii descurcaret, fii intotdeuna in cautare de ceva mai bun. Ca sa castigi mai bine nu tb sa te multumesti unde esti si tb sa ai tot timpul determinarea de a ajunge unde vrei. Adica sa nu te delasi.

Dar nu tine numai de muncit mult. Tine de oportunitati, de noroc, de personalitatea ta si ce vrei sa faci. Daca va uitati in jurul vostru oamenii fac diferite lucruri si sunt in domenii diferite. Unii sunt multumiti unde sunt sau ce fac, altii nu sunt. Unii sunt multumiti cu cat castiga, altii nu sunt. Nu toti ne raportam la munca noastra la fel. Si nu toti muncim si castigam la fel (desi sincer imi doresc ca toti oamenii ca castige destul ca sa poata trai decent).

How much is enough? La bani ma refer. Ce cheltuieli sunt necesare si ce cheltuieli nu sunt neparat necesare? Hai sa ma intorc la mine. Ce vreau eu sa iau si sa am cu mai multi bani sunt lucruri absolut necesare? In general nu. Adica pot trai si fara ele. Si cred ca majoritatea sunt ptr fun nu ptr supravietuit. Si totutsi le vreau si vreau banii ca sa le vreau. E, probabil, consumerism 1 on 1. Adica pot trai si fara ele dar am imboldul ala de a le vrea. Nerabdarea aia. Uneori "acum".

Vreau sa castig mai bine si din motive mai "serioase". Am un salariu mic si stiu ca nu ma pot descurca financiar daca as sta in chirie, nici macar in orasul unde stau. Am garsoniera in alt oras pe care am inchiriat-o si stau la ai mei aici. La o adica imi permit sa o vand pe aia (sau sa ma mut acolo daca gasesc ceva acolo) si sa-mi iau una aici. Ce vreau sa zic e ca am o siguranta. Dar salariul e mic. Si tb sa trag tare cativa ani sa ma mai ridic (vreau sa ajung si in Bucuresti daca se poate ptr ca orasul meu nu ofera oportunitati cine stie ce). Tb sa trag tare si nu stiu daca o sa o fac ptr ca nu sunt invatat asa. Sunt cam comod din fire. Sunt serios in ceea ce fac dar comod. Si ca sa ai mai mult tb sa nu fii comod. Si sa fii determinat si sa nu te delasi la mijlocul drumului. De fapt sa nu te delasi niciodata. Sa fii determinat si tenace.

*Am scris titlul* Tb sa intelegeti ca nu vreau sa imi cada bani in poala asa pe ochi frumosi sau pe nimic (cum poate reiese din titlu). Ptr majoritatea dintre noi nu merge asa. Nu cer ca un copil fandosit dar sa nu fac nimic in sensul asta. Doar imi exprim niste ganduri aparute in ultimul timp. Niste ganduri care nu erau asa reale acum 2 ani sa zicem. Si inainte imi doream bani dar acum parca sunt mai concrete, mai reale gandurile.

Nu sunt o persoana materialista dar ma trezesc in ganduri materialiste cateodata.

Author: No One
•joi, septembrie 04, 2014
Azi am avut treburi work related prin oras si dau de o fosta colega de facultate pe strada. Ma uit la ea, o recunosc, o salut. Ea nu se opreste locului (eu m-am oprit), ci doar incetineste si trece pe langa mine salutandu-ma (ptr ca am salutat-o eu, ca daca nu o faceam zbura pe langa mine ca o vrabiuta), o intreb ce face (ea tot se misca), "ma duc la mall" (parca asa a zis), "te duci la evidenta persoanelor?" o intreb, "da" zice, "si eu tocmai de acolo vin", vad ca da sa mearga (cum am zis nu s-a oprit din mers si acum deja trecuse de mine si se uita inapoi) si vrea sa se intoarca la drum, ma intorc pe drumul meu si eu si ii zic "salut". nu raspunde (deja se indeparta fata dar eram si eu cu spatele la ea).

Nu m-a suparat dar asa o ciudata faza. E prima data cand mi se intampla ca pur si simplu pe fata cineva sa treaca pe langa mine si sa nu vrea sa se opreasca. Adica te opresti si tu acolo de complezenta si schimbi 2 vorbe. Ea nu.

Ne stiam din clasa dar eram prin grupuri diferite. Nu am avut nici un conflict cu ea. Nu e ca si cum ar fi avut ceva cu mine, ca am deranjat-o vreodata. Doar ne salutam pe atunci si cam atat.

Mah si eu care credeam ca sunt ala rece cu oamenii :)) Nush. M-a frapat cat de pe fata a fost ca nu a vrut sa se opreasca sau sa scoata o vorba. Eu chiar si cu persoanele ce nu le inghit, daca ma intreaba ceva de buna ziua ma opresc si le zic (desi vreau sa scap de langa ele).

Am vazut ca s-a ingrasat caci avea poponetul mare.

In alta ordine de idei, mai tarziu cand eram in microbuz (fac naveta de la oras, unde stau, la munca) un copil era entuziasmat si canta "Mergem la ţală la mămăiţa. Mergem la ţală la mămăiţa. Mergem la ţală la mămăiţa". Incepea tare si cu fiecare propozitie zicea din ce in ce mai incet :)) Era enervant dar si amuzant in acelasi timp. Mi-a placut entuziasmul sau. Abia astepta, se bucura ca un copil, sa ajunga la bunica sa.

In rest ma mai topesc in tristeturi throughout the day. Stiu de la ce mi se trage (am si fost scos din ritmul meu de viata printr-o intamplare la care m-am dus) si astept sa se aseze usor gandurile inapoi in cutie.

LE: mi-ar place cand termin cu blogul de tot sa imi printez toata postarile si sa le pun fila cu fila. Si slava domnului am ce sa adun caci am scris mult in acesti 5 ani.

Cel mai probabil voi termina cu blogul de tot atunci cand viata mea se va schimba in asa masura incat sa fiu prea multumit si fericit ca sa mai scriu aici. Si sa am timpul mult prea ocupat. Dar asta (ambele) nu va fi prea curand :)) Atunci, m-a gandit eu, o sa zic ca am terminat, las un timp (sa stie lumea ca mi-am luat lumea in cap definitiv :)) si ca nu voi mai fi aici) si imi voi posta userul si parolele de aici, de pe FB, Twitter si de unde imi mai vine mie. Acum e doar o idee asa razleata in capul meu. As fi curios sa vad cat rezista neatins blogul sau FB, si ce se va face cu/pe el.

Author: No One
•joi, septembrie 04, 2014
Uneori ma mai gandesc sa deschid din nou comentariile aici (din nevoia de a comunica) dar ma conving de fiecare data sa nu o fac. Am luat legatura (in general virtual, dar de 2 ori si face to face) cu persoane care ma citeau si au comentat la mine, iar acum, din varii motive, nu mai tinem legatura. Nu mai vreau sa trec prin ciclurile astea.

Nici eu nu prea tin oamenii aproape, mai ales acum. So that's that.

Am adormit la 23 si ceva si m-am trezit la 1 si ceva si am facut greseala sa stau la calculator vreo jumate de ora in loc sa ma culc imediat. Asa ca acum nu mai pot sa adorm. E 4:30 btw.

Author: No One
•miercuri, septembrie 03, 2014
I just hate people or the world a little bit tonight. Or something. It will pass.

De la niste sms-uri neraspunse.

ps: a doua seara de Sweater Weather

Author: No One
•marți, septembrie 02, 2014
Scrisa pe FB

Nu cred ca tb sa ceri nimanui sa se schimbe. Ori il/o iei asa ori spui pas si gasesti ceea ce cauti.

ps: eu unul cred ca omul se schimba numai daca el vrea. tb sa vina din el. daca nu vine de acolo tu nu ai ce face. nu se va schimba.

pps: si ar tb sa o faca ptr sine, nu ptr altii. ptr ca atunci cand altii nu ma sunt tot ce ai schimbat se va pierde.

*

In alta ordine de idei imi imaginez acum ca daca ar veni la mine o tipa frumoasa si care m-ar place i-as zice sa gaseasca pe altcineva mai bun. Nu stiu ce ar putea avea de la mine. Da, sa zicem ca sunt dragut, simpatic (ma rog :)) ), si alte chestii de astea dulci dar nu am ce oferi intr-o relatie. Just a trainwreck of a relationship waiting to happen.

O relatie nu se tine cu zambete si funny lines, asta poate tine la inceput cand totul e roz. Dupa tb sa ai si tu niste calitati ca relatia aia sa ramana in picioare.

Titlul e random de ce am scris dar imi place cum e, mai ales ca s-a cam racorit in ultima vreme (nu insa de pulover).

LE: asta ascult acum (atunci, ptr voi :P). in ripit.


Author: No One
•luni, septembrie 01, 2014
Vorbeam azi cu o colega de servici si din vorba in vorba am ajuns sa-mi amintesc anii cand m-am dus in tabara. Am fost numai in doua tabere, dupa clasa intai si dupa clasa a treia., si imi aduc aminte de ele de parca ar fi fost acum 10 ani. In caz ca nu stiti varsta mea, atunci va zic ca de atunci au trecut 21, respectiv 19 ani.

Imi amintesc unele momente clar. Clar clar. Acum amintirile au gust dulce caci au trecut atatia ani dar atunci nu ma simteam in largul meu acolo. Am fost o persoana retrasa si introvertita de atunci. Recunosc adultul ce sunt acum in copilul de atunci. Nu m-am debarasat de unele lucruri. Asta are o insemnatate ptr mine ptr ca daca timp de 20 ani unele lucruri au ramas la fel in esenta, atunci cel mai probabil si peste 20 de ani unele lucruri o sa ramana la fel.

Parca e o linie (anumite elemente din personalitatea mea si din felul meu de a fi) ce trece prin toti anii mei si ii leaga in niste caracteristici comune. Ceea ce am fost atunci, sunt si acum, si probabil voi fi si pe viitor. Capacitatea mea de face 90 de grade e aproape inexistenta. Unele chestii raman cu mine. Au fost, sunt si vor fi.

Ce ciudat e sa constat ca eram constient de fete, de sexul opus, de atunci. Esti constient si te raportezi altfel la ele. Le percepi altfel. Altfel as in ca "ea", ca "ele".

Parca as mai vrea sa scriu ceva dar nu mai am ce. Nu de atunci ci asa in general. Sa mai scriu putin, sa mai continui putin postarea.

Va zic, voi nebunilor care va incapatani sa ma mai cititi, sa nu va entuziasmati ca scriu des acum (parca 3 postari in 3 zile). Nu se stie cand iar nu mai scriu nimic. Fiti mai circumspecti :P

Cred ca am pus-o la o postare anterioara, dar de vreme ce o ascult acum o pun din nou aici.


ps: :)) imi dau seama ca "acum" e de fapt "atunci" ptr voi :P

pps: se pare ca scriitorul e singurul care traieste prezentul a ceea ce scrie

ppps:
We were young and drinking in the park
There was nowhere else to go
And you said you always had my back
Oh but how were we to know?

Author: No One
•luni, septembrie 01, 2014
I don't know. Voi vedea ce voi face pe viitor. Vreau sa mearga bine, nu sa trebuiasca sa ma ajustez in minus. Sa n-ai ce face si sa zici "asta e" si sa incerci sa te adaptezi la asta. Se poate face, tot timpul te poti adapta, chiar si cand e in minus, cand traiesti un moment mai prost (cu, poate, revertebratii in viata ta in viitor), dar nu vreau asa. Ce sper eu e sa nu am aceste revertebratii, sa nu fie chestia la care ma gandesc.

Vom vedea.

ps: darkleya a disparut cu tot cu mail. Poate nu trebuia sa-i zic numele aici dar nu vreau acum sa vb cu "cineva" si sa ma fac ca nu e nici un nume acolo. Am schimbat cateva vorbe pe net acum ceva timp (LE: de fapt sunt 2 ani de atunci) si am sfarsit sa nu ne mai intelegem si n-am mai comunicat. Am eu ce am cand nu ma inteleg cu cineva si nu mai vorbim. Ma apuca sa ma iau la hartza cu persoana aceea dupa ceva timp (saptamani, dar in general luni). Imi ramane pe minte senzatia aia de neintelegere si de incheiere abrupta. Si de repros si de a (ma) explica. Si de dorinta de a ma certa, de a fi enervant doar ca sa vorbim (si sa ma refulez). Patesc asta cand nu mai sunt in termeni buni cu cineva si nu mai vorbim. Simt nevoia sa vorbesc din nou cu persoana aia desi stiu ca nu e bine si pur si simplu e stupid. Stiu ca voi fi rautacios (desi printr-o absurditate imi doresc ca persoana aceea sa treaca peste asta in momentul ala, ceea ce e, cum ziceam, stupid - cine ar face asta? sau ar suporta asta? e si normal sa nu o faci). Nu stiu cum sa-i zic ca e. Probabil "obsesie de a vorbi cu cineva cu care ajung sa nu ma inteleg sau care ma enerveaza". Desi "obsesie" e prea mult. Sunt mai mult momente in care pic si peste care de obicei trec peste. Uneori cand nu o fac si sunt intr-un moment "what the heck" (care de obicei il regret dupa - vreau sa fac mesajul sa dispara si ca eu sa-mi fi vazut de treaba mea) mai las un mesaj. Am facut-o foarte rar si cred ca de cele mai multe ori am fost ignorat. De obicei tin ca dupa ce nu ma mai inteleg cu cineva sa tai caile de acces la acea persoana ca sa nu incerc sa vb cu ea si sa fiu artagos si rautacios (dar si ca un soi de "pedeapsa" ptr pers aia). "Vede-ti de treaba ta" imi zic, "lasa omul in pace" imi zic, "treci peste" imi zic. E weird sa ma infranez sa nu zic ce vreau sa zic (si sa ma cert si pe deasupra) dar stiu ca nu e bine daca fac asta si ca asa cum nu vreau asta de la cineva, nici eu nu ar trebui sa fac asta catre altcineva.

pps: pana in ps (ce am scris sus de tot) se leaga de postarea anterioara.

Author: No One
•sâmbătă, august 30, 2014
Azi am avut parte de o experienta ce trebuia sa o am mai demult, si sunt trist dupa ea. Sau eram si acum sunt doar din cand in cand. Progresiv va trece, dar nu pot sa nu constat cum ma intristez cand mintea zboara la gandurile de mai devreme. Alternez intre optimism si pesimism. Intre "va fi mai bine data viitoare" si "nu va fi bine". Si uite asa am momente de tristete care apar din neat si se sting dupa putin timp.

E ciudat sa vorbesc cu oameni azi si sa fiu de parca nu am tristetea asta in minte. Eu o am, ei nu stiu, si nici eu nu o pot zice (subiectul e off limits, fiind unul f personal). Am scris numai cuiva (care nici nu mai stiu daca mai e pe aici, daca nu cumva a disparut de tot). As mai scrie si unei alte persoane (despre ce am facut), o persoana cu care nu mai tin legatura de mult din cauza unor divergente (culmea legat si de acest subiect - cred ca de asta vreau sa-i scriu, intr-un soi de "what the heck", "vezi? am facut-o" si "fuck you"). Si cam atat. Restul ramane cu mine. Nici macar aici nu pot scrie.

E ciudat sa stii ceva si sa stii ca cei de langa tine sau cei cu care vorbesti nu stiu. Si ca acest fapt se va mentine asa. Intr-un anumit cinism e ptr ca asa e jocul, asa e viata, astea sunt "regulile" sub care traim. Tu duci unele lucruri in interiorul tau ce numai tu le stii. Ptr altii ele nu exista.


Author: No One
•duminică, august 24, 2014
Sunt un om destul de comod se pare, lenes daca as vrea sa fiu mai crud. Si evident nu-mi place realitatea acestui cuvant. Sa-l rostesc, sa-l scriu, sa-l admit.

As sta toata ziua, sa ascult melodii, sa citesc, sa lancezesc toata ziua in casa. Probabil sa nu ma gandesc la stresul de a trai o viata, de a face fata dificultatilor si necunoscutelor ei. Fara responsabilitati.

Sunt sigur ca si voi ati avut momente de astea.

Dar sunt si constient ca trebuie sa o traiesc, sa lucrez, sa imi iau/asum reponsabilitati, sa fiu in aceasta lume, fie ca vreau sau nu, fie ca imi place sau nu. Viata te obliga, chiar daca tu vrei sa fii ca un functionar care face numai strictul necesar ptr a trece peste ziua de lucru.

Old habits die hard. Si cred ca my habits nu vor muri nicioadata. Ca punctul in care sunt acum e constanta viitorului meu. Nu ma refer profesional (desi sper sa nu raman blocat aici) ci ca personalitate, ca interactiune cu lumea din jurul meu si cu viata. M-am obisnuit asa si sa fie altfel mi se pare ciudat. Pur si simplu nu ma pot imagina altfel decat asa cum sunt acum. Suna implauzibil.

Am o fire, un narav incapatanat care nu se schimba usor, care mi se pare ca nu se schimba deloc. Lucrurile se schimba incet, poate mult mai incet decat la altii, dar simt ca unele lucruri vor ramane, desi slefuite de ani, la fel.

De exemplu incapacitatea mea de a fi social. Folosesc asta ca un exemplu, si ca cel mai evident lucru la mine. Sa va dau o imagine si apoi sa va explic. Si sa ma disculp de acum in faptul ca nu ma plang sau imi plang de mila, sunt constient de cine sunt si nu ma stresez cu asta (asa cum poate s-ar stresa unul mai tanar ca mine) doar ma disec si ma arat, ca altii sa vada si eu sa ma pun in cuvinte.

Cum stiti am fost la Summer Well. M-am dus singur asa cum m-am dus singur in alte dati, in alte parti. De obicei cand ma duc la un film sau la un spectacol, intr-o sala, nu simt asa acut lumea din jurul meu. Ma asez linistit in locul meu si astept rabdator ca luminile sa se inchida si eu sa fiu "singur", anonim, si sa ma bucur de ce vad. Sunt obisnuit asa desi ma simt, recunosc, stingher cand sunt singur intr-o multime. Altii nu suporta de exemplu sa se duca la film singuri, mi-e imi place, ptr ca sunt de capul meu si ma simt, culmea, liber.

Deci eram la Summer Well, am intrat acolo, si m-a lovit senzatia asta de singurate cand am vazut ca oamenii erau de obicei in grupuri. Eu sunt foarte constient de ideea ca altii ma vad si ma judeca, desi de obicei intr-o multime nimeni nu te vede, si daca te vede, te uita in secunda urmatoare. Si m-am simtit picat acolo (chiar am avut momente inainte cu cateva zile, dar si in aceeasi zi, cand m-am gandit sa nu ma duc; stiu senzatia asta ptr ca am trecut deseori prin ea si de multe ori i-am cedat; dar acum sunt mai "batran" si mai trecut prin astea, asa ca m-am convins prin toate indoielile). E ciudat sa-ti manageriezi timpul cand esti singur intr-o multime la un eveniment. Ptr ca tb sa eviti sa nu stai ca prostul singur sa se uite lumea cu mila la tine, sa iti ocupi timpul, sa te tii in miscare, sa ignori senzatia asta de fish out of water si at last, but not least, sa te inconjori de un zid de ignoranta si de nepasare la ce e in jurul tau si sa iti creezi o lume a ta in care sa te simti bine. Daca esti ca mine (adica in felul asta) tb sa inveti sa traiesti cu tine. Tb sa accepti si sa te accepti. Altfel o dai in stresari si depresii. De asta simt ca multi, desi ma citesc (sau ma citeau) nu ma inteleg (ci mai degraba au un soi de mila). Eu am trecut peste si de asta de ceva timp. Sunt deja din ce in ce mai aproape de punctul in care chestiile asta ma deranjeaza doar marginal. Sunt obisnuit. Omul evolueaza nu numai fizic (in evolutionism) ci si in interiorul sau, sau in felul sau de a fi, de a trai. Adica se adapteaza conditiilor si isi creeaza un echilibru, un punct in care sa se ancoreze. E mult de explicat si de vorbit (zic eu) pe marginea ideii daca e o viata buna sau nu. Eu zic ca e cum e. Nu sunt perfect si nu am facut poate alegerile perfecte, dar nici nu cred ca viata mea, poate ciudata ptr altii, poate demna de mila, e fundul galetii. Cred, si termin cu disculparea asta, ca in viata tb sa te accepti si sa-ti creezi un echilibru in care, oricum ai fi, sa poti sa traiesti in liniste, chiar multumit. Eu unul acolo as vrea sa ajung.

Sa revenim la festival si sa zic, fara devieri si fara sa se inteleaga gresit, intamplarea ce vreau sa o zic. Eram acolo plimbandu-ma si recunosc pe cineva de pe facebook. Eu o recunosc ptr ca ea nu avea cum (nu am poze cu mine acolo). Prima data o las sa treaca de mine dar a doua oara cand o vad mi-am zis "what the heck" si ma aproprii. ii zic ca e la mine in facebook si cine sunt. Stia de nume (de obicei simt ca lumea nu ma observa si ca trec asa nevazut pe langa oameni). Eu ma simteam aiurea singur pe acolo si mi-am zis ca poate e bine sa stau pe langa cineva pe care cunosc. Asa ca am asteptat-o (vorbea cu cineva), apoi am mers cu ea si am rugat-o sa-mi zica unde e scena. Mi-a zis cineva mai demult ca daca vreau sa am un grup de prieteni, in cazul meu, cand cunosc pe cineva sa stau pe langa acea persoana si incet incet aceasta sa ma atraga in grupul ei de prieteni. Imi aduc aminte de obicei de asta, de ce mi-a zis, cand intalnesc pe cineva nou. Aproape de locul unde erau masati oamenii in zona din parc cu scena, ea s-a oprit sa vb cu cineva, eu am ramas pe acolo si uitandu-ma la lumea de acolo m-am simtit aiurea, mi-am dat seama ca sunt sigur. Mi-am zis "cum o sa fiu eu in stare sa stau de unul singur aici? cum o sa ma adaptez situatiei asteia? cum o sa fac fata?". E greu sa te simti bine cand tu te simti inconfortabil intr-un loc. Mi-am zis "hai sa stau pe langa ea, poate asa o sa scap de senzatia asta, poate voi intalni si alti oameni si o sa ma simt bine si nu o sa ma simt aiurea aici". Asa ca m-am dus cu ea, i-am si zis daca nu e o problema ca stau pe langa ea caci ma simt cam aiurea pe aici. Totusi m-am simtit si putin vinovat, ca stau pe capul ei, ca om adult la anii mei se tine ca un copil pe langa ea, ca poate sunt deranjant. Si dupa cautari ne-am oprit undeva unde ea a intalnit pe cineva cu care sa vorbeasca. Ce antiteza intre noi, eu nestiind pe nimeni pe acolo, singur cuc, ea stiind pe unul sau pe altul. Ea cauta locul unde se asezasera si nu-l gasea, eu vazand-o ca vb cu cineva (nu ma simt in largul meu sa ma bag si eu in seama) m-am uitat la The 1975 care incepuse.

Printre pacatele mele unul e ca nu sunt vorbaret, nu sunt deschizator de conversatii. Nu cand celalalt poate asteapta asta de la mine. E si mai greu, ca o paranteza si nu legat de ce zic aici, cu femeile care de obicei asteapta de la un el sa deschida conversatia. Unu, nu ma pricep, doi, situatia asta, ea asteptand sa o traga un el de limba confort cutumelor interelationale intre ei si ele, puts me off. Devin vorbaret cand celalalt intretine discutia si cand se creeaza niste puncte comune in comunicare, in interactiune. Pot sa vorbesc mult si bine dar tb cineva sa ma bage acolo si sa ma tina acolo (in timp, dupa ce stabilesc o relatie solida cu pers respctiva, ma obisnuiesc si incerc si eu sa fac conversatie). Plus, in timp mi-am pierdut rabdarea de mai incerca sa conversez, in parte ptr ca imi aduc aminte cat nu ma pricep, si in parte ptr ca mi-e sila sa trag pe cineva de limba, sa gasesc chichite si banalitati fasaite care par aiurea si awkward, sa ma scufund in tacere langa cineva incercand sa intretin un foc care nu se aprinde (probabil asa par eu ptr altii). Si sincer, si probabil asta va suna crud, mi-am pierdut interesul de a descoperi oameni, de a interactiona cu ei. Nu mai exista un entuziasm, un efort din partea mea. Daca gasesc pe cineva interesant sau cu care pare ca ma inteleg mai bine voi incerca sa depun un efort (desi pana la urma cred/stiu ca se alege praful de relatie, ptr ca nici eu nu sunt cel mai prezent om din lume, cum am zis nu mai depun efortul in totalitate de a fi acolo) daca nu, well... nici nu-mi mai bat capul sa caut (imi lasa un oarecare gust amar sa caut oameni si sa vad ca nu sunt in stare sa ma leg de ei)

Am separat intr-un paragraf, ca intr-o paranteza, ptr ca s-ar intelege ca vorbesc direct de fata asta, ca ii reprosez ceva. Nu am ce sa-i reprosez. Dar unele trasaturi descrise in paragraful de mai sus le veti gasi aici. Si uitand-ma la 1975 observ ca se uita si ea la scena (terminase de vb cu pers respectiva). Observ ca e oarecum deranjata de ceva. Asa am avut senzatia. Poate voia sa vb cu ea, poate era nemultumita ca nu gasea locul sau prietenii cu care venise, poate o deranja ca eram pe capul ei, poate nu era nimic. Eu unul am simtit, subiectiv, ca eram pe capul ei. De fapt asa m-am simtit eu vis a vis de situatia asta ca nu stiu ce gandea ea. Am incerca sa ii zic doua lucruri, banalitati, dar ea nu a incercat sa dezvolte o conversatie cu mine. Era si zgomot, greu sa vorbesti si eu sunt boring and stiff asa acum sunt cand nu pot sa interactionez cu cineva. Asa ca am decis sa o las in pace, sa ma uit la show si sa fiu atent acolo (eu vad in general ce e in jurul meu chiar daca par atent numai la ceva sau absent). Stiam ca va pleca sau daca voia ceva de la mine se va satura sa stea acolo. Am mai facut lucruri de astea, am mai ignorat persoane devenind absent sau concentrandu-ma pe altceva. Am facut-o ptr nu stiam ce sa le zic, am facut-o ptr ca ele nu stiau ce sa-mi zica, am facut-o ptr ca ma deranja situatia, am facut-o ptr neputinta mea, am facut-o ca sa fug, am facut-o ptr ca stiam ca asa se termina si ca eram obisnuit si complice la asta. In cazul asta am facut-o ptr ca mi-am dat seama ca eu am ramas la fel (asa simt de fiecare data in situatii de astea), ca inca nu sunt in stare sa ma leg de o persoana, ca nu am abilitatile astea sociale si interactionale, ca imi readuce aminte cum sunt. Asta e fundatia pe care se aseaza alte lucruri. Si aici a fost senzatia ca nu vreau sa simta ca m-am ventuzat de ea, ca m-a luat de crescut pe timpul festivalului. Si mi-am zis ca e mai bine asa. Eu imi vad de damblaua mea si pe ea o las sa se simta bine cu oamenii cu care venise. Asa ca m-am uitat la show si nu m-am mai uitat in urma. Nu stiu daca a ramas in zona aia pana s-a terminat concertul respectiv (nu cred, ca nu am zarit-o cu coltul ochiului), dar cand s-a terminat am plecat de acolo si m-am dus la pas sa omor timpul pana incepea urmatorul concert.

Da, sa omor timpul. Cand esti singur undeva inveti sa omori timpul. Sa te plimbi, sa te uiti pe tavan, sa te asezi intr-un loc mai restras si sa astepti. sa cumperi ceva. Sa tragi de timp. Sa faci pasi inceti si miscari lenese. Sa te tii "ocupat". Asa ca m-am tinut ocupat in felul asta, singur in damblaua mea pe acolo si m-am simtit bine pana la urma (in felul meu, simt ca tb sa precizez asta). Senzatia de aiurea a trecut ptr ca, asa cum am mai zis, nimeni nu te vede cu adevarat, si chiar daca o face nu e ca si cum o sa se gandeasca la tine peste ore si ore. Esti vazut dar si anonim in acelasi timp. Tipul ala tacut, tipul ala cu moaca aia, tipul ala ciudat, tipul ala putin interesant dar nu indeajuns. Esti doar o imagine pe retina, si daca esti asa cum sunt eu, e un lucru bun sa il constientizezi si sa stii din asta ca te poti simti si bine, oricat de ciudata poate parea situatia (la inceput, sau pe parcurs, ptr ca senzatia ramane de obicei acolo abia perceptibila).

Am facut-o cu detasare dar constient de ce fac si am constientizat situatia cand m-a ignorat total pe FB la 2 comentarii (nu stiu de ce le-am lasat, ptr ca nu avea rost sa o fac in conditiile date). Si e corect sa ma ignore, si eu as fi facut la fel in locul ei. Nu pretind nimic altceva. Am facut o alegere constient ca poate deranja sau sa fie aiurea. Am facut-o ptr ca nu am stiut sa fac nimic altceva in schimb si am facut-o ptr ca nu am vrut sa deranjez cu prezenta mea oarecum fortata acolo.

E un moment cand persoana de langa mine simte ca eu nu mai interactionez, ca nu mai sunt acolo. E momentul cand se uita la mine. Tin minte ca fata s-a uitat la mine o data (cred, ca nu mai stiu sigur, pot de asemenea sa ma fii inselat). Si asta, scriind aici, mi-a adus aminte de o situatie asemanatoare de acum vreo 2 ani parca. Am zis ceva de asta atunci. M-am dus la un fel de adunare in Bucuresti, noaptea. Stiam ca e acolo dar i-am zis uneia dintre gazde (pe care o stiam si care ma invitase) sa nu o deranjeze (chiar nu voiam sa interactionez cu ea dupa ce ma ignorase pe net). Dar o aduce anyway. O tipa frumoasa, cu par scurt ce ii statea bine (mie imi place parul scurt) cu un hobby/profesie care mie imi place sa vad la oameni (imi creaza o admiratie si o parerea pozitiva ptr ei). Si mi-am dat seama din primele cuvinte ca suntem as far as we can be ca persoane. Ca interesele noastre sunt destul de diferite si ca, cel putin din pct meu de vedere, nu e punte pe acolo. Consider ca intre 2 persoane, chiar f diferite sau cu interese diferite, tb sa se creeze o punte, un punct de legatura. Daca nu e, chiar daca e o persoana interesanta, pur si simplu nu ai ce sa vorbesti, cum sa interactionezi cu persoana respectiva. Esti stucked sa te uiti la ea si ea sa se uite la tine. Anyway, am simtit asta si in plus vechea mea senzatie ca nu stiu to reach people, ca nu stiu sa fac conversatii, ca nu stiu cum sa interactionez cum tb. Faptul ca i-a scapat ca cica as fi indragostit de ea nici asta nu a picat bine (nu e mandrie masculina, dar eu nu sunt asa copil incat sa ma indragostesc brusc de cineva de pe net; da, m-a fascinat ca femeie, dar de aici pana la a te indragosti cred, dupa mine, ca e cale lunga; m-am simtit ca ma trateaza ca un copil de 5 ani ceea ce nu iti pica bine). Nici nu ma simteam in largul meu acolo, ma simteam strain, singur, fara sa ma pricep sau sa fiu in stare sa ma bag in seama si sa ies din situatie. Si la final a picat si unu la masa cu niste teorii si o atitudine de-mi venea sa-i trag una peste bot. Si mi s-a pus pata. Si am tacut de tot. Si nu am mai bagat- o in seama. Si m-am facut ca ploua. Stiam ca odata facand asta este over, si eu, daca nu s-ar fi intamplat ceva sa ma schimbe din inertie, n-as fi dat inapoi. Si tin minte ca in tacerea aia (intre mine si ea si cel de langa ea, caci tipul cu teorii vorbea pe acolo cu gazda, pe langa care stateam ca nu stiam pe langa cine sa stau si ma simteam aiurea sa nu se simta responsabila ptr mine) s-a uitat de 2 ori la mine. Si in pata mea am avut o mica satisfactie (nu am avut asta la Summer Well sa fiu bine inteles), o satisfactie sa simt ca simte deranjul meu din momentul acela, sa simt ca nu sunt invizibil totusi. Si a plecat cica la baie. Si asta a fost tot.

Eu am mai stat ceva timp si apoi am plecat si eu. Nu aveam ce cauta acolo, nu ma pricepeam sa fiu acolo si eu stiam asta. Si am plecat la altcineva si am stat cu acea persoana de vorba cateva ore in noaptea aia si am vb ultima oara fata in fata. Si nu am mai tinut legatura cu nici una, nici cu gazda nici cu persoana la care m-am dus.

E o senzatia ciudatica cand stii ca intalnesti oameni, interactionezi si apoi nu-i mai vezi. Ca e din cauza ta, a situatiei, a unui moment. Ca asa se intampla pe lumea asta, sau poate asa e din cauza ta cine mai stie.

Am scris mult mult mult. N-am mai scris de 2 saptamani. Dar nu e ca sa umplu golul. Asa scriu eu mult dand-o din una in alta. Nici nu mai stiu cati ma citesc, si nici nu mai stiu de ce scriu. Nu vreau sa il inchid dar nici nu mai simt un imbold autentic de a scrie aici. Poate ptr ca viata mea e in alta faza acum fata de acum cativa ani. Sau poate am mai imbatranit si eu si m-am blazat. Poate am resentimente, mixed feelings si autocenzuri fata de a scrie pe blog. Poate am obosit si eu sa mai scriu despre mine. Viata mea nu e asa palpitanta incat sa scriu postari mai dese. Poate mi-am pierdut interesul.

Nu o sa o dau cu aia ca nu sunt perfect (ce cliseu imi pare), dar o sa zic ca am destule neajunsuri, ca am de ce sa te iei, ca sunt departe de a face lucrurile asa cum ar tb. Dar oricum ar fi, totusi sunt ok, am o viata linistita acum, sunt ok cu mine (lucru care conteaza ptr mine) si merg mai departe.

Si mai lasati-o dracu cu aia ca se consuma apa buna de baut/folosit la Ice Bucket Challenge.