Author: No One
•miercuri, iunie 11, 2014
Simt ca vreau sa vorbesc despre un subiect prea complex si ca orice as face nu as putea sa ating toate fatetele. Sau o idee (in loc de "subiect"). Sau o concluzie generala.

Nu exista adevar intr-un adevarat sens. Sau absolut. De ce zic asta? Ptr ca lumea in care traim, in esenta sa, e subiectiva. Ca asupra unui subiect doi oameni pot avea pareri diametral opuse. Ca poti constata cu stupoare ca ceva in care crezi cu tarie, care e clar ptr tine, care crezi ca e adevarat, e vazut diferit sau total diametral opus (asta cred ca e plonasm, plus ca am facut o cacofonie mai devreme) de catre altcineva. E mai mult o intrebare retorica, dar cum poate sa existe cineva care... de fapt a carui logica sa-i permita sa vada subiectul/ideea aceea, sa concluzioneze total diferit fata de tine? Nu vb de cine are dreptate ci de aceasta fractura intr-o lume pe care noi, ca oameni, incercam sa o delimitam, sa o facem sa aiba sens.

Iei o pozitie si crezi ca tu ai dreptate, dar intreb: cat de sigur mai poti sa fii cand stii cat de volatila e insasi notiunea de adevar, de "exact", de siguranta? Bine, in general nu mergem asa de adanc cu intrebarile existentiale cand alegem o "tabara", cand ne pozitionam undeva. Cand ne manam de siguranta noastra in ceea ce credem.

Desi incercam sa coloram lumea in alb si negru, totusi, daca ne punem intrebari din cand in cand, constatam ca e gri, ca traim intr-o lume gri. De fapt intr-o lume de nuante.

Ca nimic nu e sigur.

Traim in logica noastra ca totul e sigur, ca e inteles, ca logica noastra are sens. Ca e totul acoperit, as far as we are concerned. Stiu, veti spune ca gandesc prea mult (si da, prea mult "existentialism" nu face bine ptr ca in viata mai tb sa inchizi si ochii). Dar am momentele astea in care imi dau seama, in care realizez ca nimic nu e sigur.

Si de ceva timp (ani adica) asta e baza felului in care privesc viata. Cred dar imi aduc aminte ca nu pot sa cred (ptr ca e naiv, sau ma pot insela, sau...), am o idee asupra lumii dar imi dau seama ca nu-i pot gasi o logica bulettproof care sa o sustina, am o idee asupra a cine sunt pana imi dau seama ca unele piese totusi nu se potrivesc, stiu unde sunt in lumea asta pana nu mai sunt asa de sigur. Omul e facut sa dea o logica sinelui sau si lumii care il inconjoara. Asta ca sa-l protejeze de posibilitatea unei "depresii", a unei scaderi de moral, de sens in viata, de directie, de vointa etc. Dar traim in lumea asta ciudata care nu se lipeste de o singura logica, care azi are sens si maine nu mai are, ca poimaine sa aiba un alt sens (actualizat), si tot asa.

Si eu sunt constient de nesiguranta asta. Stiu, ma loveste in anumite momente ca pamantul pe care stau nu e asa de ferm cum credeam.

Iar mintea umana nu e capabila (inca... cred) sa asimileze toate fatetele. Sa vedem totul de sus, dintr-un punct din care sa vedem toate detaliile si variabilele.

Filosofez aici aiurea. Nici postarile mele nu sunt sigure. Stiu ca plec de la o idee dar nu stiu unde voi ajunge sau daca pot exprima cum trebuie ce vreau sa zic. Ptr ca pe drum totul se schimba. Apar noi si noi cuvinte, noi si noi concluzii, noi si noi idei, noi si noi directii. Beculetul se aprinde (imi explicatii, concluzii, idei noi in minte) si se stinge (ma pierd). Si am senzatia aia ca deviez, ca am plecat si am ajuns la final in alta parte, ca nu am atins/zis bine ceea ce initial voiam sa zic.

ps: titlurile sunt arbitrare

pps: watching porn in much easier than this

ppps: but I guess I'll let porn for another day. or not.


This entry was posted on miercuri, iunie 11, 2014 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.