Author: No One
•sâmbătă, august 30, 2014
Azi am avut parte de o experienta ce trebuia sa o am mai demult, si sunt trist dupa ea. Sau eram si acum sunt doar din cand in cand. Progresiv va trece, dar nu pot sa nu constat cum ma intristez cand mintea zboara la gandurile de mai devreme. Alternez intre optimism si pesimism. Intre "va fi mai bine data viitoare" si "nu va fi bine". Si uite asa am momente de tristete care apar din neat si se sting dupa putin timp.

E ciudat sa vorbesc cu oameni azi si sa fiu de parca nu am tristetea asta in minte. Eu o am, ei nu stiu, si nici eu nu o pot zice (subiectul e off limits, fiind unul f personal). Am scris numai cuiva (care nici nu mai stiu daca mai e pe aici, daca nu cumva a disparut de tot). As mai scrie si unei alte persoane (despre ce am facut), o persoana cu care nu mai tin legatura de mult din cauza unor divergente (culmea legat si de acest subiect - cred ca de asta vreau sa-i scriu, intr-un soi de "what the heck", "vezi? am facut-o" si "fuck you"). Si cam atat. Restul ramane cu mine. Nici macar aici nu pot scrie.

E ciudat sa stii ceva si sa stii ca cei de langa tine sau cei cu care vorbesti nu stiu. Si ca acest fapt se va mentine asa. Intr-un anumit cinism e ptr ca asa e jocul, asa e viata, astea sunt "regulile" sub care traim. Tu duci unele lucruri in interiorul tau ce numai tu le stii. Ptr altii ele nu exista.


This entry was posted on sâmbătă, august 30, 2014 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.