Author: No One
•duminică, august 24, 2014
Sunt un om destul de comod se pare, lenes daca as vrea sa fiu mai crud. Si evident nu-mi place realitatea acestui cuvant. Sa-l rostesc, sa-l scriu, sa-l admit.

As sta toata ziua, sa ascult melodii, sa citesc, sa lancezesc toata ziua in casa. Probabil sa nu ma gandesc la stresul de a trai o viata, de a face fata dificultatilor si necunoscutelor ei. Fara responsabilitati.

Sunt sigur ca si voi ati avut momente de astea.

Dar sunt si constient ca trebuie sa o traiesc, sa lucrez, sa imi iau/asum reponsabilitati, sa fiu in aceasta lume, fie ca vreau sau nu, fie ca imi place sau nu. Viata te obliga, chiar daca tu vrei sa fii ca un functionar care face numai strictul necesar ptr a trece peste ziua de lucru.

Old habits die hard. Si cred ca my habits nu vor muri nicioadata. Ca punctul in care sunt acum e constanta viitorului meu. Nu ma refer profesional (desi sper sa nu raman blocat aici) ci ca personalitate, ca interactiune cu lumea din jurul meu si cu viata. M-am obisnuit asa si sa fie altfel mi se pare ciudat. Pur si simplu nu ma pot imagina altfel decat asa cum sunt acum. Suna implauzibil.

Am o fire, un narav incapatanat care nu se schimba usor, care mi se pare ca nu se schimba deloc. Lucrurile se schimba incet, poate mult mai incet decat la altii, dar simt ca unele lucruri vor ramane, desi slefuite de ani, la fel.

De exemplu incapacitatea mea de a fi social. Folosesc asta ca un exemplu, si ca cel mai evident lucru la mine. Sa va dau o imagine si apoi sa va explic. Si sa ma disculp de acum in faptul ca nu ma plang sau imi plang de mila, sunt constient de cine sunt si nu ma stresez cu asta (asa cum poate s-ar stresa unul mai tanar ca mine) doar ma disec si ma arat, ca altii sa vada si eu sa ma pun in cuvinte.

Cum stiti am fost la Summer Well. M-am dus singur asa cum m-am dus singur in alte dati, in alte parti. De obicei cand ma duc la un film sau la un spectacol, intr-o sala, nu simt asa acut lumea din jurul meu. Ma asez linistit in locul meu si astept rabdator ca luminile sa se inchida si eu sa fiu "singur", anonim, si sa ma bucur de ce vad. Sunt obisnuit asa desi ma simt, recunosc, stingher cand sunt singur intr-o multime. Altii nu suporta de exemplu sa se duca la film singuri, mi-e imi place, ptr ca sunt de capul meu si ma simt, culmea, liber.

Deci eram la Summer Well, am intrat acolo, si m-a lovit senzatia asta de singurate cand am vazut ca oamenii erau de obicei in grupuri. Eu sunt foarte constient de ideea ca altii ma vad si ma judeca, desi de obicei intr-o multime nimeni nu te vede, si daca te vede, te uita in secunda urmatoare. Si m-am simtit picat acolo (chiar am avut momente inainte cu cateva zile, dar si in aceeasi zi, cand m-am gandit sa nu ma duc; stiu senzatia asta ptr ca am trecut deseori prin ea si de multe ori i-am cedat; dar acum sunt mai "batran" si mai trecut prin astea, asa ca m-am convins prin toate indoielile). E ciudat sa-ti manageriezi timpul cand esti singur intr-o multime la un eveniment. Ptr ca tb sa eviti sa nu stai ca prostul singur sa se uite lumea cu mila la tine, sa iti ocupi timpul, sa te tii in miscare, sa ignori senzatia asta de fish out of water si at last, but not least, sa te inconjori de un zid de ignoranta si de nepasare la ce e in jurul tau si sa iti creezi o lume a ta in care sa te simti bine. Daca esti ca mine (adica in felul asta) tb sa inveti sa traiesti cu tine. Tb sa accepti si sa te accepti. Altfel o dai in stresari si depresii. De asta simt ca multi, desi ma citesc (sau ma citeau) nu ma inteleg (ci mai degraba au un soi de mila). Eu am trecut peste si de asta de ceva timp. Sunt deja din ce in ce mai aproape de punctul in care chestiile asta ma deranjeaza doar marginal. Sunt obisnuit. Omul evolueaza nu numai fizic (in evolutionism) ci si in interiorul sau, sau in felul sau de a fi, de a trai. Adica se adapteaza conditiilor si isi creeaza un echilibru, un punct in care sa se ancoreze. E mult de explicat si de vorbit (zic eu) pe marginea ideii daca e o viata buna sau nu. Eu zic ca e cum e. Nu sunt perfect si nu am facut poate alegerile perfecte, dar nici nu cred ca viata mea, poate ciudata ptr altii, poate demna de mila, e fundul galetii. Cred, si termin cu disculparea asta, ca in viata tb sa te accepti si sa-ti creezi un echilibru in care, oricum ai fi, sa poti sa traiesti in liniste, chiar multumit. Eu unul acolo as vrea sa ajung.

Sa revenim la festival si sa zic, fara devieri si fara sa se inteleaga gresit, intamplarea ce vreau sa o zic. Eram acolo plimbandu-ma si recunosc pe cineva de pe facebook. Eu o recunosc ptr ca ea nu avea cum (nu am poze cu mine acolo). Prima data o las sa treaca de mine dar a doua oara cand o vad mi-am zis "what the heck" si ma aproprii. ii zic ca e la mine in facebook si cine sunt. Stia de nume (de obicei simt ca lumea nu ma observa si ca trec asa nevazut pe langa oameni). Eu ma simteam aiurea singur pe acolo si mi-am zis ca poate e bine sa stau pe langa cineva pe care cunosc. Asa ca am asteptat-o (vorbea cu cineva), apoi am mers cu ea si am rugat-o sa-mi zica unde e scena. Mi-a zis cineva mai demult ca daca vreau sa am un grup de prieteni, in cazul meu, cand cunosc pe cineva sa stau pe langa acea persoana si incet incet aceasta sa ma atraga in grupul ei de prieteni. Imi aduc aminte de obicei de asta, de ce mi-a zis, cand intalnesc pe cineva nou. Aproape de locul unde erau masati oamenii in zona din parc cu scena, ea s-a oprit sa vb cu cineva, eu am ramas pe acolo si uitandu-ma la lumea de acolo m-am simtit aiurea, mi-am dat seama ca sunt sigur. Mi-am zis "cum o sa fiu eu in stare sa stau de unul singur aici? cum o sa ma adaptez situatiei asteia? cum o sa fac fata?". E greu sa te simti bine cand tu te simti inconfortabil intr-un loc. Mi-am zis "hai sa stau pe langa ea, poate asa o sa scap de senzatia asta, poate voi intalni si alti oameni si o sa ma simt bine si nu o sa ma simt aiurea aici". Asa ca m-am dus cu ea, i-am si zis daca nu e o problema ca stau pe langa ea caci ma simt cam aiurea pe aici. Totusi m-am simtit si putin vinovat, ca stau pe capul ei, ca om adult la anii mei se tine ca un copil pe langa ea, ca poate sunt deranjant. Si dupa cautari ne-am oprit undeva unde ea a intalnit pe cineva cu care sa vorbeasca. Ce antiteza intre noi, eu nestiind pe nimeni pe acolo, singur cuc, ea stiind pe unul sau pe altul. Ea cauta locul unde se asezasera si nu-l gasea, eu vazand-o ca vb cu cineva (nu ma simt in largul meu sa ma bag si eu in seama) m-am uitat la The 1975 care incepuse.

Printre pacatele mele unul e ca nu sunt vorbaret, nu sunt deschizator de conversatii. Nu cand celalalt poate asteapta asta de la mine. E si mai greu, ca o paranteza si nu legat de ce zic aici, cu femeile care de obicei asteapta de la un el sa deschida conversatia. Unu, nu ma pricep, doi, situatia asta, ea asteptand sa o traga un el de limba confort cutumelor interelationale intre ei si ele, puts me off. Devin vorbaret cand celalalt intretine discutia si cand se creeaza niste puncte comune in comunicare, in interactiune. Pot sa vorbesc mult si bine dar tb cineva sa ma bage acolo si sa ma tina acolo (in timp, dupa ce stabilesc o relatie solida cu pers respctiva, ma obisnuiesc si incerc si eu sa fac conversatie). Plus, in timp mi-am pierdut rabdarea de mai incerca sa conversez, in parte ptr ca imi aduc aminte cat nu ma pricep, si in parte ptr ca mi-e sila sa trag pe cineva de limba, sa gasesc chichite si banalitati fasaite care par aiurea si awkward, sa ma scufund in tacere langa cineva incercand sa intretin un foc care nu se aprinde (probabil asa par eu ptr altii). Si sincer, si probabil asta va suna crud, mi-am pierdut interesul de a descoperi oameni, de a interactiona cu ei. Nu mai exista un entuziasm, un efort din partea mea. Daca gasesc pe cineva interesant sau cu care pare ca ma inteleg mai bine voi incerca sa depun un efort (desi pana la urma cred/stiu ca se alege praful de relatie, ptr ca nici eu nu sunt cel mai prezent om din lume, cum am zis nu mai depun efortul in totalitate de a fi acolo) daca nu, well... nici nu-mi mai bat capul sa caut (imi lasa un oarecare gust amar sa caut oameni si sa vad ca nu sunt in stare sa ma leg de ei)

Am separat intr-un paragraf, ca intr-o paranteza, ptr ca s-ar intelege ca vorbesc direct de fata asta, ca ii reprosez ceva. Nu am ce sa-i reprosez. Dar unele trasaturi descrise in paragraful de mai sus le veti gasi aici. Si uitand-ma la 1975 observ ca se uita si ea la scena (terminase de vb cu pers respectiva). Observ ca e oarecum deranjata de ceva. Asa am avut senzatia. Poate voia sa vb cu ea, poate era nemultumita ca nu gasea locul sau prietenii cu care venise, poate o deranja ca eram pe capul ei, poate nu era nimic. Eu unul am simtit, subiectiv, ca eram pe capul ei. De fapt asa m-am simtit eu vis a vis de situatia asta ca nu stiu ce gandea ea. Am incerca sa ii zic doua lucruri, banalitati, dar ea nu a incercat sa dezvolte o conversatie cu mine. Era si zgomot, greu sa vorbesti si eu sunt boring and stiff asa acum sunt cand nu pot sa interactionez cu cineva. Asa ca am decis sa o las in pace, sa ma uit la show si sa fiu atent acolo (eu vad in general ce e in jurul meu chiar daca par atent numai la ceva sau absent). Stiam ca va pleca sau daca voia ceva de la mine se va satura sa stea acolo. Am mai facut lucruri de astea, am mai ignorat persoane devenind absent sau concentrandu-ma pe altceva. Am facut-o ptr nu stiam ce sa le zic, am facut-o ptr ca ele nu stiau ce sa-mi zica, am facut-o ptr ca ma deranja situatia, am facut-o ptr neputinta mea, am facut-o ca sa fug, am facut-o ptr ca stiam ca asa se termina si ca eram obisnuit si complice la asta. In cazul asta am facut-o ptr ca mi-am dat seama ca eu am ramas la fel (asa simt de fiecare data in situatii de astea), ca inca nu sunt in stare sa ma leg de o persoana, ca nu am abilitatile astea sociale si interactionale, ca imi readuce aminte cum sunt. Asta e fundatia pe care se aseaza alte lucruri. Si aici a fost senzatia ca nu vreau sa simta ca m-am ventuzat de ea, ca m-a luat de crescut pe timpul festivalului. Si mi-am zis ca e mai bine asa. Eu imi vad de damblaua mea si pe ea o las sa se simta bine cu oamenii cu care venise. Asa ca m-am uitat la show si nu m-am mai uitat in urma. Nu stiu daca a ramas in zona aia pana s-a terminat concertul respectiv (nu cred, ca nu am zarit-o cu coltul ochiului), dar cand s-a terminat am plecat de acolo si m-am dus la pas sa omor timpul pana incepea urmatorul concert.

Da, sa omor timpul. Cand esti singur undeva inveti sa omori timpul. Sa te plimbi, sa te uiti pe tavan, sa te asezi intr-un loc mai restras si sa astepti. sa cumperi ceva. Sa tragi de timp. Sa faci pasi inceti si miscari lenese. Sa te tii "ocupat". Asa ca m-am tinut ocupat in felul asta, singur in damblaua mea pe acolo si m-am simtit bine pana la urma (in felul meu, simt ca tb sa precizez asta). Senzatia de aiurea a trecut ptr ca, asa cum am mai zis, nimeni nu te vede cu adevarat, si chiar daca o face nu e ca si cum o sa se gandeasca la tine peste ore si ore. Esti vazut dar si anonim in acelasi timp. Tipul ala tacut, tipul ala cu moaca aia, tipul ala ciudat, tipul ala putin interesant dar nu indeajuns. Esti doar o imagine pe retina, si daca esti asa cum sunt eu, e un lucru bun sa il constientizezi si sa stii din asta ca te poti simti si bine, oricat de ciudata poate parea situatia (la inceput, sau pe parcurs, ptr ca senzatia ramane de obicei acolo abia perceptibila).

Am facut-o cu detasare dar constient de ce fac si am constientizat situatia cand m-a ignorat total pe FB la 2 comentarii (nu stiu de ce le-am lasat, ptr ca nu avea rost sa o fac in conditiile date). Si e corect sa ma ignore, si eu as fi facut la fel in locul ei. Nu pretind nimic altceva. Am facut o alegere constient ca poate deranja sau sa fie aiurea. Am facut-o ptr ca nu am stiut sa fac nimic altceva in schimb si am facut-o ptr ca nu am vrut sa deranjez cu prezenta mea oarecum fortata acolo.

E un moment cand persoana de langa mine simte ca eu nu mai interactionez, ca nu mai sunt acolo. E momentul cand se uita la mine. Tin minte ca fata s-a uitat la mine o data (cred, ca nu mai stiu sigur, pot de asemenea sa ma fii inselat). Si asta, scriind aici, mi-a adus aminte de o situatie asemanatoare de acum vreo 2 ani parca. Am zis ceva de asta atunci. M-am dus la un fel de adunare in Bucuresti, noaptea. Stiam ca e acolo dar i-am zis uneia dintre gazde (pe care o stiam si care ma invitase) sa nu o deranjeze (chiar nu voiam sa interactionez cu ea dupa ce ma ignorase pe net). Dar o aduce anyway. O tipa frumoasa, cu par scurt ce ii statea bine (mie imi place parul scurt) cu un hobby/profesie care mie imi place sa vad la oameni (imi creaza o admiratie si o parerea pozitiva ptr ei). Si mi-am dat seama din primele cuvinte ca suntem as far as we can be ca persoane. Ca interesele noastre sunt destul de diferite si ca, cel putin din pct meu de vedere, nu e punte pe acolo. Consider ca intre 2 persoane, chiar f diferite sau cu interese diferite, tb sa se creeze o punte, un punct de legatura. Daca nu e, chiar daca e o persoana interesanta, pur si simplu nu ai ce sa vorbesti, cum sa interactionezi cu persoana respectiva. Esti stucked sa te uiti la ea si ea sa se uite la tine. Anyway, am simtit asta si in plus vechea mea senzatie ca nu stiu to reach people, ca nu stiu sa fac conversatii, ca nu stiu cum sa interactionez cum tb. Faptul ca i-a scapat ca cica as fi indragostit de ea nici asta nu a picat bine (nu e mandrie masculina, dar eu nu sunt asa copil incat sa ma indragostesc brusc de cineva de pe net; da, m-a fascinat ca femeie, dar de aici pana la a te indragosti cred, dupa mine, ca e cale lunga; m-am simtit ca ma trateaza ca un copil de 5 ani ceea ce nu iti pica bine). Nici nu ma simteam in largul meu acolo, ma simteam strain, singur, fara sa ma pricep sau sa fiu in stare sa ma bag in seama si sa ies din situatie. Si la final a picat si unu la masa cu niste teorii si o atitudine de-mi venea sa-i trag una peste bot. Si mi s-a pus pata. Si am tacut de tot. Si nu am mai bagat- o in seama. Si m-am facut ca ploua. Stiam ca odata facand asta este over, si eu, daca nu s-ar fi intamplat ceva sa ma schimbe din inertie, n-as fi dat inapoi. Si tin minte ca in tacerea aia (intre mine si ea si cel de langa ea, caci tipul cu teorii vorbea pe acolo cu gazda, pe langa care stateam ca nu stiam pe langa cine sa stau si ma simteam aiurea sa nu se simta responsabila ptr mine) s-a uitat de 2 ori la mine. Si in pata mea am avut o mica satisfactie (nu am avut asta la Summer Well sa fiu bine inteles), o satisfactie sa simt ca simte deranjul meu din momentul acela, sa simt ca nu sunt invizibil totusi. Si a plecat cica la baie. Si asta a fost tot.

Eu am mai stat ceva timp si apoi am plecat si eu. Nu aveam ce cauta acolo, nu ma pricepeam sa fiu acolo si eu stiam asta. Si am plecat la altcineva si am stat cu acea persoana de vorba cateva ore in noaptea aia si am vb ultima oara fata in fata. Si nu am mai tinut legatura cu nici una, nici cu gazda nici cu persoana la care m-am dus.

E o senzatia ciudatica cand stii ca intalnesti oameni, interactionezi si apoi nu-i mai vezi. Ca e din cauza ta, a situatiei, a unui moment. Ca asa se intampla pe lumea asta, sau poate asa e din cauza ta cine mai stie.

Am scris mult mult mult. N-am mai scris de 2 saptamani. Dar nu e ca sa umplu golul. Asa scriu eu mult dand-o din una in alta. Nici nu mai stiu cati ma citesc, si nici nu mai stiu de ce scriu. Nu vreau sa il inchid dar nici nu mai simt un imbold autentic de a scrie aici. Poate ptr ca viata mea e in alta faza acum fata de acum cativa ani. Sau poate am mai imbatranit si eu si m-am blazat. Poate am resentimente, mixed feelings si autocenzuri fata de a scrie pe blog. Poate am obosit si eu sa mai scriu despre mine. Viata mea nu e asa palpitanta incat sa scriu postari mai dese. Poate mi-am pierdut interesul.

Nu o sa o dau cu aia ca nu sunt perfect (ce cliseu imi pare), dar o sa zic ca am destule neajunsuri, ca am de ce sa te iei, ca sunt departe de a face lucrurile asa cum ar tb. Dar oricum ar fi, totusi sunt ok, am o viata linistita acum, sunt ok cu mine (lucru care conteaza ptr mine) si merg mai departe.

Si mai lasati-o dracu cu aia ca se consuma apa buna de baut/folosit la Ice Bucket Challenge.

This entry was posted on duminică, august 24, 2014 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.