Author: No One
•duminică, octombrie 19, 2014
I had 2 shitty days.

Ieri am mancat doar niste biscuiti de dimineata la servici si pe urma nimic pana am ajuns acasa (la aproape 3). Ptr ca n-am mancat si ca am stat acolo toata ziua la calculator incepuse sa ma doara capul. Word of advice: daca te doare capul si nu ai mancat nimic de multe ore, atunci de la asta ti se trage. Eat. Eu am mancat niste supa, m-am culcat (ca eram obosit si voiam sa stau in pat de la durerea de cap) si apoi cand m-am sculat (durerea nu trecuse) am luat niste aspirina si mi-am comandat niste pizza. Dupa ce am mancat pizza (mancare mai "cu greutate" decat supa) mi-a trecut si capul. Si am stat, ptr ca ma simteam bine si ptr ca nu voiam sa ma culc, pana la vreo 4 si ceva de dimineata.

Azi m-am sculat la vreo 2-3 dupa amiaza. Cu o mica durere de cap care a crescut in timp. Am amncat ce am gasit in casa si in seara asta luat niste Paduden. Pa durere :P

De ce shitty? Ptr ca m-am simtit obosit, cu discomfortul durerii de cap, ca o leguma prin casa si mi-am amintit de niste vremuri de mai demult. Zilele astea mi-au amintit de zilele alea. Cumva am trait din nou (injumatatit totusi) ce am trait atunci. Mi-am adus aminte cum era.

Bine, durerile mele de cap sunt annoying dar usoare, de obicei o combinatie de nemancat si stat prea mult la un monitor (obosit ochii - ca sa intelegeti durerea e deasupra unui ochi de obicei). Dar uite, imi momente de astea imi dau seama prin ce trece maica-mea ale carei dureri de cap sunt adevarate migrene. Sau mai rau, durerile date unui om de o boala. Sa zicem mersi ca suntem sanatosi si sa fim mai intelegatori catre altii.

Devin parca mai putin rabdator cu oamenii. Am mai zis asta pe aici. Adica mai dai sanse, mai ai rabdare cu cineva, iti dai interesul, arati ca te implici prin faptul ca ramai pe acolo, chestii de astea. Eu... ehhh. Nu mai am rabdare sa ma mai lungesc. Nu-mi place ceva, nu merge ceva, gata. Zic asta ptr ca face dificil ptr mine de crea o prietenie cu cineva, sau o relatie cu femeie. Ptr ca nu mai vreau sa trec prin macinatul acela pana iese ceva. Daca iese ceva. Si ptr ca vreau sa ma protejez. Ptr ca gandesc mult si nu vreau sa ma mai simt vinovat sau aiurea sau sa imi fac critica ca e bine sau nu, sau mama ma-sii. Cred ca uneori acceptam mult bullshit in viata noastra de la altii si nu zicem nimic. Sau suntem prea permisivi, iertam prea repede sau dam sanse prea multe. Nu stiu unde e limita, unde sansele se termina, unde tu tb sa insisti intr-o relatie cu cineva, unde sa zici pas, cat sa suporti ceva, cat de intelegator sa fii, cate sanse sa dai, daca gresesti cu o atitudine prea stricta sau nu. Daca lasi prea mult de la tine, la un moment dat te va frustra unde te afli, daca esti prea strict, poti indeparta oamenii. Ma rog, parca am mai scris cuvintele astea :P Vreau sa se simta ca nu vreau sa accept multe si nici ptr mult timp si totusi ma gandesc cat de inaccesibil devin.

Devin si pretentios. Simt ca (vergula) caut anumite chestii. Dar oamenii sunt oameni, nu vin la pachet numai cu ce vrei tu. Si cum am zis pot fi dificil. In sensul ca e greu uneori sa te intelegi cu mine. Cred ca si faptul sunt putin in afara societatii, mai degraba ca sunt undeva la marginea ei (desi traiesc in ea) social vorbind, isi are aportul. Ma rog, nu vreau sa dau o impresie gresita, ca as fi dus :)) Numai ca interactiunea mea cu oamenii nu cea mai "normala" (asa cum simt si vad eu la mine). Mneah, ma complic in vorbe.

Cum sa dau un exemplu de mai putin rabdator? Adica daca cunosc pe cineva, daca nu-mi convine ceva, nu-mi place ceva, nu ne intelegem, sunt mai putin inclinat sa mai incerc sa fac ceva. In sensul asta. Si nici nu mai am un interes ptr oamenii din jurul meu. Sau o curiozitate. Pot sa ma inteleg bine cu cei din jurul meu, dar nu ma intereseaza despre persoana aceea, sa stiu despre ea de exemplu. Mi-e indiferent. Pot sa ascult, pot sa fiu empatic, pot sa ajut, sa fiu dragut, dar povestea ei nu e ceva ce simt nevoia sa o stiu. Nu am curiozitatea asta, asta vreau sa zic. E data si de faptul ca am probleme cu auzul pe de-o parte si ca sunt retras ca persoana pe de alta. Interesul meu se retrage in interior si nu iese in exterior.

Probabil asta inseamna cand citeam ca (vergula) capricornii sunt reci. Emanam un soi de raceala, de distantare. Presupun. Si nu pot sa zic ca eu sunt template-ul ptr zodia mea :P Doar imi place ideea ca ma pot regasi ca trasaturi in asta.

Am recitit postarea (ptr eventualele greseili de scriere) si habar n-am de ce scriu pe blog. Ma ajuta cu ceva? O fac ptr a fi citit? Dintr-o anumita obligatie? Catre cine? De ce scriu? Sincer, nu stiu nu ptr ca nici una n-ar fi adevarata, ci ptr de cand scriu am trecut prin atatea pareri si interpretari de ce scriu pe blogul asta. Si uite ca ma incapatanez sa o fac. Incapatanez... E inspre binele meu, adica imi aduce un bine? Sau, din contra, nu-mi aduce nici un bine? Dupa un timp, dupa atatea intrebari, iti vine sa nu-ti mai pui nici una. Sa nu stii. Asa ca scriu, desi nu stiu ce beneficiu imi aduce, sau daca o fac doar din incapatanarea de a continua.

I don't tell stories, I just write thoughts.

Author: No One
•joi, octombrie 16, 2014
Am deja 11 friend request-uri pe FB (pe langa cele cateva deja confirmate) si s-au triplat page view-urile la postarile mele de aici. What the hell is going on in here? :)) Stiu, stiu de unde probabil veniti dar people, oameni buni, nu cred ca sunt ce va asteptati venind de pe acel blog. I couldn't be more different (and to some boring). Well, o sa vedeti voi :)

Oricum friend request-urile nu prea conteaza. Majoritatea iti dau si te uita prin lista lor. Ma rog, pana cand fac putina curatenie la un moment dat. Dar un request la o zi doua este ceva ce nu vezi in fiecare zi la mine. Sunt foarte low key, nu dau friend requesturi, comentez rar la persoane din afara listei mele, nu comentez prin alte bloguri, scriu dupa chef pe blog nu pe program, nu ma promovez prin blogroll-uri. Sunt foarte quiet pe aici, chestie de care imi era "teama" acum vreo 2-3 ani. Ai grija de ce te temi ca vei ajunge sa fii asa :)

In alta ordine de idei, mi-am constientizat un defect bine infipt in structura mea. Un defect de care nu ma pot debarasa si care ma costa de cand ma stiu. Sunt genul de om care fac lucrurile pe ultima suta de metri. Daca mai ajung sa le fac atunci. Aman lucrurile pana-n ultimul moment. Tampita chestie. Suge tot potentialul pe care il am si il arunca pe geam. Asta, si faptul ca sunt comod, fac o combinatie tampita de tot. Si mai rau e ca nu ma schimb. Si ma gandesc uneori ca asta nu o sa se schimbe niciodata. And this, my good peers, is no good news.

Well, avem viata pe care ne-o facem. Ma uitam azi pe net la o femeie care avea anorexie (am eu chestie cu asta), vreo 20 si ceva de kile, si ajunsese in punctul in care organismul nu mai putea sa ia in greutate, manca foarte foarte putin ptr ca organismul nu facea fata la mai mult. Si-a facut asa mult rau ca nu se mai putea intoarce (desi eu cred ca oricat de rau ar fi, fizic sau psihic, te poti intoarce la o normalitate - dar iti trebuie o situatie, oameni, medicala etc care sa te tina pas cu pas, ceea ce din pacate e greu de facut ptr ca, in final, ne traim viata singuri, pe mainile noastre). Asta era undeva prin 2012, nici nu mai stiu daca mai traieste (avea 39 atunci). Ideea e, ca desi crezi ca exista intotdeuana un punct de intoarcere, poti sa ajungi la un moment dat la un punct fara intoarcere. Aveti grija ce prostii faceti.

Voi credeti ca asta cu "pe ultima suta de metri" nu mi se va sparge in cap la un moment dat? God knows, mi s-a mai spart in cap in trecut. Si totusi faca acelasi lucru (ma rog, in acelasi fel). Nu fac lucrurile la timp. Unele sunt chestii minore, dar uneori mai apar si chestii majore. Care le puteam rezolva cand tb sa le rezolv.

Stiti cum e generatia asta cu Bacul? Generatia pe ultima suta de metri :)) Eu cred ca multi asa invata, pe ultima suta de metri, daca o mai fac si atunci. Tb sa o faci din timp. Asta ca sa dau un exemplu. Eu unul aveam problema asta, dar ma descurcam (in general) ptr ca ma ducea capul (l-am luat cu 9, daca invatam ca lumea eram la 9,50 sau mai sus, si ma descurcam mai bine cu facultatea). Si erau si alte vremuri atunci. Comoditatea noastra era inca manageriabila. Cumva scapam cu ea. Acum se pare ca nu se mai poate.

Author: No One
•marți, octombrie 07, 2014
E interesant cum daca comentez la o anumita persoana de pe FB sau la ea pe blog, ma trezesc cu friend requesturi acolo (de la femei, barbatii nu au treaba cu mine) sau descopar ca imi e citit blogul de persoane ce vin de la ea (asta cand aveam comentariile activate, acum doar prin eventual traficul putin crescut fata de normal - cum observ acum).

Iar in caz ca se ajunge la anumite concluzii (nici nu stiti ce usor oamenii ajung la concluzii): nu scriu acolo sau pe blog ei ca sa fiu citit sau sa-mi dea lumea friend request. Pur si simplu nu ma pot abtine :P

Nu e exact o relatie love-hate cu ea (nu o urasc sau sa am ceva cu ea). Numai ca suntem asa diferiti ca am putea fi de pe planete diferite la o adica. Ceea ce face dificil atat sa comunicam, cat si sa ajungem la un consens. And this can be a strain, poate nu la ea (ca nu stiu) dar la mine apare din cand in cand.

ps: cand am zis "love" ori "hate" nu m-am referit la iubire sau la ura intre noi, am folosit doar expresia sa evidentiez ca desi nu ne intelegem cateodata, totusi continuam sa comunicam cat de cat.

Author: No One
•duminică, octombrie 05, 2014
Un "paste" la ce am scris pe FB initial intr-un comentariu, apoi intr-o postare. Si acum aici. In cateva cuvinte asta e crezul meu vis-a-vis (imi place sa scriu cuvantul asta :P) de asta. As mai scrie multe, dar nu vreau sa am dureri de cap la cate detalii si nuante pot gasi, la telefonul asta fara fir si infinit, si in acelasi timp sa incerc sa comprim cat mai bine, fara sa deviez sau sa aberez sau sa ma lungesc, cum vad eu lucrurile. Suntem diferiti, sper sa fim, ptr ca daca de exemplu toate femeile sunt la fel eu nici nu mai vreau sa am de-a face cu asta, iar daca toti barbatii sunt la fel, atunci ar tb sa ma resemnez ca nu pot fi mai mult, ca nu am cum sa fiu mai mult sau altfel. Nu-mi place sa mi se puna o categorie desi intru si eu in categorii (si respect invariabil anumite atribute), ca barbat, alb, crestin, roman, tanar, din clasa de mijloc, introvertit etc. Daca sunt redus la o categorie si la un set de atribute predefinite, specifice, atunci ce rost mai am sa mai traiesc? Daca sunt redus la atat atunci ce mai fac aici? M-am lungit :P, ma opresc si fac loc la ce am scris acolo si am dat "paste" aici:

E o intreaga discutie cand vine vb ce sunt barbatii, ce sunt femeile, si cum ar tb sa convietuiasca si sa interactioneze ei, sau sa se raporteze unul la altul. Multe idei de luat la mana (atatia oameni atatea idei) de-ti vin dureri de cap. Eu tind sa le evit ptr ca nu le gasesc concluzii si capete. Sunt ca niste fire fara final, continua si continua. Nu vreau sa se intelegea ca am comentat ptr ca sunt butthurt ca barbat, nu sunt si nu ma incearca simtaminte de astea intense (am invatat sa trec peste, si in general vreau sa cred ca pot), dar ma reintorc la o idee a mea si anume ca nu merge (cel putin ptr mine) sa pui oamenii intr-o categorie. Sau poate nu vreau. Da, in general barbatii pot avea anumite atribute si femeiele altele, dar nimic nu e batut in cuie, si tocmai asta face ca un barbat sa fie diferit de un altul (chiar si putin), dar si o femeie sa fie diferita de o alta. Ptr ca daca toti suntem la fel, barbatii intre noi si femeile intre ele, atunci eu imi iau adio si ma duc sa ma joc singur in alta parte :P Ptr ca pur simplu nu e lumea in care as vrea sa traiesc.