Author: No One
•joi, octombrie 16, 2014
Am deja 11 friend request-uri pe FB (pe langa cele cateva deja confirmate) si s-au triplat page view-urile la postarile mele de aici. What the hell is going on in here? :)) Stiu, stiu de unde probabil veniti dar people, oameni buni, nu cred ca sunt ce va asteptati venind de pe acel blog. I couldn't be more different (and to some boring). Well, o sa vedeti voi :)

Oricum friend request-urile nu prea conteaza. Majoritatea iti dau si te uita prin lista lor. Ma rog, pana cand fac putina curatenie la un moment dat. Dar un request la o zi doua este ceva ce nu vezi in fiecare zi la mine. Sunt foarte low key, nu dau friend requesturi, comentez rar la persoane din afara listei mele, nu comentez prin alte bloguri, scriu dupa chef pe blog nu pe program, nu ma promovez prin blogroll-uri. Sunt foarte quiet pe aici, chestie de care imi era "teama" acum vreo 2-3 ani. Ai grija de ce te temi ca vei ajunge sa fii asa :)

In alta ordine de idei, mi-am constientizat un defect bine infipt in structura mea. Un defect de care nu ma pot debarasa si care ma costa de cand ma stiu. Sunt genul de om care fac lucrurile pe ultima suta de metri. Daca mai ajung sa le fac atunci. Aman lucrurile pana-n ultimul moment. Tampita chestie. Suge tot potentialul pe care il am si il arunca pe geam. Asta, si faptul ca sunt comod, fac o combinatie tampita de tot. Si mai rau e ca nu ma schimb. Si ma gandesc uneori ca asta nu o sa se schimbe niciodata. And this, my good peers, is no good news.

Well, avem viata pe care ne-o facem. Ma uitam azi pe net la o femeie care avea anorexie (am eu chestie cu asta), vreo 20 si ceva de kile, si ajunsese in punctul in care organismul nu mai putea sa ia in greutate, manca foarte foarte putin ptr ca organismul nu facea fata la mai mult. Si-a facut asa mult rau ca nu se mai putea intoarce (desi eu cred ca oricat de rau ar fi, fizic sau psihic, te poti intoarce la o normalitate - dar iti trebuie o situatie, oameni, medicala etc care sa te tina pas cu pas, ceea ce din pacate e greu de facut ptr ca, in final, ne traim viata singuri, pe mainile noastre). Asta era undeva prin 2012, nici nu mai stiu daca mai traieste (avea 39 atunci). Ideea e, ca desi crezi ca exista intotdeuana un punct de intoarcere, poti sa ajungi la un moment dat la un punct fara intoarcere. Aveti grija ce prostii faceti.

Voi credeti ca asta cu "pe ultima suta de metri" nu mi se va sparge in cap la un moment dat? God knows, mi s-a mai spart in cap in trecut. Si totusi faca acelasi lucru (ma rog, in acelasi fel). Nu fac lucrurile la timp. Unele sunt chestii minore, dar uneori mai apar si chestii majore. Care le puteam rezolva cand tb sa le rezolv.

Stiti cum e generatia asta cu Bacul? Generatia pe ultima suta de metri :)) Eu cred ca multi asa invata, pe ultima suta de metri, daca o mai fac si atunci. Tb sa o faci din timp. Asta ca sa dau un exemplu. Eu unul aveam problema asta, dar ma descurcam (in general) ptr ca ma ducea capul (l-am luat cu 9, daca invatam ca lumea eram la 9,50 sau mai sus, si ma descurcam mai bine cu facultatea). Si erau si alte vremuri atunci. Comoditatea noastra era inca manageriabila. Cumva scapam cu ea. Acum se pare ca nu se mai poate.

This entry was posted on joi, octombrie 16, 2014 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.