Author: No One
•sâmbătă, ianuarie 10, 2015
Bărbatul Capricorn vrea supunere oarbă 

În capul lui, femeia trebuie să fie supusă, aşa că o să-şi arate foarte rar sentimentele faţă de consoartă. Are o atitudine rigidă în dragoste ca şi în toate celelalte aspecte ale vieţii. E condescendent, orb şi surd la sentimentele oricui altcuiva în afară de el şi o să ajungă în vârf prin orice mijloc. Un exemplu concludent este Al Capone. 

Cu toate acestea, bărbatul Capricorn este puternic şi de nădejde. Deşi timid, se poartă ca un gentleman şi probabil că are afacerea lui personală, este foarte manierat şi pare puţin demodat. Se îmbracă impecabil indiferent de venituri.


Vedeti? Aveti grija. Sunt baiat rau. Uuuuu.

Dar daca vreti un gentleman care sa va supuna, well, puteti sa ma sunati.

Author: No One
•marți, ianuarie 06, 2015
De ce incearca sa ma analizeze unii? Ca cica as fi nu stiu cum si nu stiu cum, ca reiese din asta sau asta, ca am nevoie ajutor, ca sunt o biata fiinta ce trebuie tinuta de manuta si ghidata spre o viata mai buna. Si daca zic nu, brusc pare ca sunt incapatanat, ca fac contra, ca nu vad ce vad ei. Cateodata am senzatia ca e mila in spatele chestiilor astora, chiar daca ei nu-si dau seama.

Imi dau seama ca you only can tell so much about yourself. Slowly it does confirm itself to myself. Este o limita acolo pana unde poti sa ajungi.

Sunt 4 categorii:
1. cei pe care nu-i cunosti (buna si salut),
2. cei pe care ii cunosti (cunostinte, colegi de serviciu) carora nu le zici multe
3. prieteni, oameni cu care te intelegi bine, care vin pana in limita aia
4. si artileria grea, celor carora le zici the heavy stuff, detaliile detalioase + familionul care te stie cum nu te stie restul

Sunt o persoana deschisa (desi mi s-a zis ca nu sunt) dar invat sa fiu ponderat cu ce sa zic despre mine. Am observat ca daca dau detalii prea personale e un fel de fall from grace. Da, excluzand ca te poti arde cu cineva care sa-ti dea in cap cu ce le zici despre tine, sunt cei carora le zici lucrurile astea si vezi ca incep sa te perceapa altfel. Raman draguti dar tu devii mai mic, mai neajutorat. Nu mai esti sexy, si desirable, nu mai esti genul ala de interesant, nu mai esti puternic ci o fiinta care are nevoie de ajutor. Sau pur si simplu iti pierzi edge-ul, devii neinteresant.

Eu am tendinta sa zic, sa descarc, dar nu vreau sa ma analizez in detalii dupa. Doar sa descarc, sa fac cunoscut. Sa se stie. Sa fiu inteles. Si acceptat.

Am tendinta sa o fac, si ma vad in pozitia sa nu mai merg acolo. Nu iese ce vreau eu sa iasa. Ma frustreaza putin (mai mult in anii mai fragezi) ca nu pot sa zic dar tb sa o fac daca vreau sa raman, sa zicem, interesant ptr cineva. Nu sunt adeptul de a o face pe misterosul (desi mi s-a zis ca cica as fi cand nu am dat din casa) dar peste o limita parca nu tb sa trec. Peste o limita e prea mult, in diferite aspecte.

Si atunci cui sa-i zic? Pai am ajuns sa nu mai simt nevoia asta putin obsesiva de a zice. Nu mint dar nu precizez anumite chestii. Las impresia unei alte povesti. Oamenii au tendinta to fill the blanks. Eu doar corectez cursul ca sa nu devina neadevarat. Suna rece si calculat (si rau), dar nu e asa. Sa dau un exemplu cat mai facil: Cati dintre colegii vostrii de munca stiu despre voi chestii personale? Nu e asa ca nu dati detalii, si daca nu vreti sa intrati acolo ocoliti? Nu aveti vreodata senzatia ca povestea voastra se completeaza cu ce aleg ceilalti sa completeze? Ati incheiat o relatie dezastuos si sunteti varza sa zicem. O ziceti in gura mare? Nu, ziceti un minim netru si lasati ca restul sa se completeze. Si stiti ca sunteti si voi beneficiarii acestui lucru ptr ca asa nu tb sa mai explicati si sa dati cu subsemnatul.

Deci cui sa-i zic? Nu multora. De fapt de acum incolo numai daca as fi intr-o relatie serioasa cu cineva, si stiu, sunt in punctul ala, ca vreau sa stie orice vrea despre mine. Si atunci zic. Nu tot dintrodata, dar slowly. Dar asta sa zic mersi daca o sa mai o fac o data. Sunt decis ca anumite aspecte sa nu le mai zic. Daca se intuiesc so be it, dar din gura mea sper sa nu mai iasa.

Nici ai mei nu stiu totul despre mine si slava domnului, ce stiu ei, nu mai stie nimeni cu totul.

Am avut ocazia sa zic uneori ca nu sunt curios cu detaliile despre altii. Si chiar nu sunt. Chiar nu ma intereseaza detaliile personale. Daca e sa prind, prind din cuvinte gesturi atitudini (oamenii sunt mai usor de citit decat credeti). Merg pe principiul "imi spui tu daca vrei, cand vrei, si daca nu o faci nu-i nici o problema". Si nu zic la altii ce stiu despre tine. Cand eram mai mic eram mai curios dar acum am ajuns sa nu mai fiu. Unu, nu e asa mare branza sa stii ceva despre cineva. Ptr mine nu aduce nimic sa ma faca sa stiu, sa stiu domne. Doi, imi dau seama ca asa cum simt eu nevoia unei intimitati, asa si altii simt. Si cum vreau ca a mea sa fie respectata, incerc sa o respect si pe a altora. Daca m-ati stii (anume ca tin la corectitudine, la reciprocitate, la a nu face altuia ce tie nu-ti place) atunci stiti ca asta e o logica de la sine.

Realizez ca nu vreau sa fiu detaliile personale pe care le zic. Ca le zic dar nu vreau sa fiu masurat dupa ele. Ptr ca oamenii o fac totusi. Nu vreau sa fiu vazut numai prin prisma aia. Vreau sa fiu mai mult. Vreau sa fiu omul care stiu ca sunt. Eu sunt mai mult decat detaliile pe care le stiti despre mine. De exemplu eu sunt mai mult decat concluziile pe care le trageti despre mine citind blogul asta.

Nu pot sa nu sesizez ironia unei expresii din paragraful de mai sus :) Dar nu zic ce e.

Stiti vorba aia "opinions are like assholes, everyone has one". Sa mai zic cat de adevarat este? Nu este om fara opinie. Sa puna dracul sa ii intrebi care e a lor despre tine. Sa vezi acolo psihiatri si psihologi. Te citesc de-ti sar fulgii.

Nu, omul nu s-a nascut poet, ci a facut psihologie.

Stiti, daca sunteti cititori mai vechi, era o idee de care ma legam, Ca nu te poti descoperi de tot. Ca intotdeauna ramane ceva despre tine nespus. Ca porti cu tine un secret si nimeni nu-l va stii. Si vedeam tristetea din asta. Ptr ca nu esti cunoscut in totalitate. Ca e intotdeauna acolo in tine ceva nespus. Nu le vei imparti niciodata cu cineva. Nu complet.

Mai sunt cateva zile pana la prefix. Observ ca sunt alt om. Ca pot sa accept ca nu pot zice unele lucruri, ca raman in unele locuri nespus. Ca sunt ok cu asta. Nimeni nu va stii toata povestea mea si e ok. Observ de altfel ca nu mi se pare o prefacatorie ca nu mai zic. Ca eu sunt eu si ca exista o imagine ptr restul (nu o masca, nu o minciuna, ci ceva mai acceptabil). Ca eu, tot, nu va niciodata vazut cu totul. Doar bits and pieces, here and there.

Si e asa datorita varstei. Eram sa scriu "din cauza". Varsta aduce niste chestii pe care nu le poti obtine cand esti mai tanar.

Sa stiti ca pot fi mai matur decat credeti. Dar la fel pot fi si imatur. Ideea ca pot zice ceva matur. Ptr ca pot.

Am zis pas unei fete. Frumoasa, sexoasa. Am zis pas ptr ca nu vreau sa gandesc cu penisul. Ptr ca mi-am dat seama ca nu ne intelegem si nu am mai insistat.

Toate gagicile dau citate cum vad ele ca sunt barbatii. Eu asa vad un barbat. Un tip care desi ii plac femeile nu gandeste cu organul din dotare. Nu sta dupa una ptr ca poate e cu sex. Sexul desi conteaza, nu conteaza. Nu mori daca nu pui mana pe X. Baietii mor, barbatii n-ar trebui. Eu barbatul asta as vrea sa fiu. Si culmea, viata mea in ciudatenia sa, ma aduce in zona asta. Ptr mine sexul conteaza, dar am invatat sa nu conteze daca vreau asta. Sa pot sa spun pas si sa nu mor din asta. Bine, drumul meu m-a lasat cu niste nesigurante, cam damaged around the edges. Nu de psiholog dar nici de un standard al normalitatii unei vieti... normale. Stiu ca unele chestii vor ramane cu mine, ca nu voi friza normalitatea aia. E greu de explicat caci imi imaginez ce scenarii creati din cuvintele de aici. Don't.

In alta ordine de idei viata mea just got to a halt. Am zis asta de cateva postari si o simt de 2-3 luni. Simt ca tb sa ies din punctul asta si stiu ca datile trecute am esuat mizerabil. Vreau mai mult de la viata mea. Si expresia asta e pe plan profesional. Pe plan profesional de fapt exprima acum tot cursul vietii mele. Viata mea de fapt. Ideea e ca vreau sa urc mai sus, si daca o fac viata mea o va face si in alte aspecte. Ptr ca voi stii ca o pot face. Daca raman aici, viata mea va ramane aici. Ptr ca o sa-mi arat ca nu pot.

O sa ziceti ca e fifty fifty, poate o sa fiti ingaduitori si o sa-mi dati mai multe sanse. Dar de fapt e undeva la 90-10, unde 10 e sa o fac. Asa o simt si stiu ce zic. Imi place sa ma joc cu viata mea desi constientizez ca fac prostii. Dar in comoditatea mea nu ma pot abtine.

Am invatat sa nu visez, desi inca mai visez. Vad oameni ce viseaza, spera si spun ca vor face X, ca vor ajunge Y. Si stiu ca multi dintr ei doar viseaza si atat. Si e trist. E trist cand vad asta (si stiu ca voi avea dreptate) si trist ptr ca imi aduce aminte de mine. V-as zice ca va puneti pe treaba, dar cati dintre voi vor face asta? Cati vor renunta? Cat se vor resemna? Cati va veti complace? Eu nu, si peste 2 zile lasa rezolutia, lasati dieta, lasati tema la mate, lasati oportunitatile sa treaca. Am o mica vorba: tu pe mana ta mori. Si pe ea murim. We are the dealbreakers in our lives, not others. Daca esuam, vina e la noi. Ptr ca puteam, chiar daca credeam ca nu puteam. Da, la unii munca depusa va fi mai mare, poate imensa, decat la altii. Dar puteam. Asta e cuvantul.

Si sa termin cu ce vreau sa zic in titlu.

Vorbeam cu cineva acum 2- 3 ani (?) si stia niste detalii detalioase despre mine (ptr ca citea blogul asta - pe atunci incercam sa le zic mai cu... aplomb) si vorbind despre ele i-am zis ca nu vreau sa vorbesc despre ele. Si ea mi-a zis: Si despre ce vrei sa vorbim? Despre panselute? :)) (smiley-ul e al ei). Nu cred ca i-am zis chiar asa, sau nici nu mai tin minte daca i-am zis pana la urma, dar asta e raspunsul meu: Da, vreau sa vorbesc despre panselute.

Author: No One
•duminică, ianuarie 04, 2015
Stiti cand iese aiurea cu o persoana si ramai asa cu o senzatie naspa ? .... Oh well.

Iti zici sa treci peste, ingradesti senzatia intr-un colt sa nu se extinda mai mult si iti zici ok, va trece. Cand? Habar n-ai. Intre timp persista.

As vrea sa zic ca oamenii se pot intelege intre ei, but it's not like that.

People are weird. Cu bagaje si chichite. Cu tampelile lor. Asa cum si eu le am pe ale mele. Si eu probabil sunt weird ptr altii asa si cum altii sunt ptr mine.

O saptamana. Si dau prefixul. Devin oficial barbat. Sau cel putin acolo cred unele femei ca ar fi barbatii. Sunt putin ironic. Dar poate acolo chiar sunt. We get older and we get desirable.

Maine revin la munca. Si ma simt nepregatit asa cum ma simt in ultimele luni.

Si nu-mi place ceva la mine. E o chestie veche si am mai scris aici. Dar simt ca tb sa fac ceva. Daca nu... I will waste my life. Cum sa zic? Tine de calitatea vietii mele sa schimb asta. Ptr ca daca nu o voi face voi ramane blocat in punctul asta. Asa cum esueaza o balena pe mal waiting to die.

Why people twist who I am?  Ceva de genul "esti asa, las ca te stiu eu".

Nu-mi place ca oamenii sa ma interpreteze, sa formeze un om acolo care nu sunt eu. Sa-mi puna in carca ce cred ei ca eu as fi.

E deranjant si simt ca nu am cum sa ma apar. Ca orice as zice ideea s-a format acolo si nu se va mai schimba.

***

And that is an edited text.

Parca voiam sa scriu ceva aici. Nu editarea, altceva. Damn, uit de la mana pana la gura. Probabil era ceva filosofic, asa cum scriu eu de obicei.



Author: No One
•duminică, ianuarie 04, 2015
Tocmai ce am avut o discutie cu cineva pe chat. Pe whatsapp of all places. Cu ocazia asta am folosit si ptr prima data aplicatia.

Directa, sexuala si ciudata. Cam asa as zice ca a fost. Din pct de vedere al continutului si al aportului meu la ea m-a adus undeva in trecut cand mai faceam asta (intre timp m-am cumintit pe frontul asta).

A fost o dinamica ciudata. Nu de rau, dar ceva ce nu vezi in fiecare zi. Cu siguranta nu am conversatii de astea in fiecare zi pe net, asta e sigur.

Si ca toate exprientele, mai mici sau mai mari, pe care le poti avea cu o femeie, cele pozitive te fac mai prietenos catre femei in general. Mai deschis si mai intelegator. Nu ca as fi un capcaun in rest, doar ca scrutinizez* mai mult femeile cand nu sunt sunt influentat de o experienta placuta, pozitiva, interesanta.

*cuvantul nu cred ca e in dex, e mai mult o "licenta poetica". luati-o ca atare ptr ca am folosit-o ptr un anumit sens.

So, I guess I'm friendlier now. Ptr cat timp? Ca si cat voi vorbi cu ea, nu stiu.

ps: mi-am invatat lectia sa nu mai ma astept sa iasa ceva din discutii (fie virtuale sau din real life). E o anumita incertitudine aici ce nu ai cum sa o prevezi. Ce e, e. Daca e sa fie ceva mai mult, va fi. Daca nu.. eu ce sa fac acum?