Author: No One
•duminică, aprilie 26, 2015
Am 30 de ani.

For some I am old. I don't feel 30 and I don't look 30.

Dar nu despre asta e vorba. Cam intre 25 si 30 majoritatea din jurul tau incep sa se casatoreasca, sa aiba copii, nevoi de astea. Crazy things like these :P

Si, desi cu cat sunt mai apropati de varsta mea mi se pare normal, nu pot sa nu ma gandesc ca sunt nebuni. Da, e o noua etapa din viata ta, vrei sa evoluezi, sa fii adult si matur, ti-a ticait ceasul biologic, si totusi cu cat esti mai departe de 30 de ani (adica in jos) cu atat mai nebun imi pari daca te casatoresti sau faci copii. Bucura-te de anii astia. Sa faci copii, sa stergi muci si sa stai nas in nas cu unu sau una pana te plicitisesti poti sa faci si mai incolo.

Eu nu pot sa cred in povesti de basme, desi stiu ca sunt povesti acolo in lume foarte frumoase si imi doresc si in viata mea sa fie ceva, cu cineva evident, care sa tina toata viata mea. That would be nice.

Dar viata nu e un film Disney. Poate sa fie frumoasa, nu perfecta, iar frumusetea ei poti sa o descoperi nu in povestile pe care le visezi ci in realitatea ei, a vietii asteia care bate filmul. Adica ceea ce poate deveni frumos cel mai probabil e ceva ce nu e ca din filme si povesti. Poti sa divortezi si sa ramai in relatii foarte bune cu fostul, poti sa ai o viata frumosa ramand cu cineva fara sa te casatoresti sau sa ai copii, poti sa infiezi un copil (toti vor sa faca copii care sa vina din genele lor si incep sa ma gandesc din ce in ce mai mult ca e un soi de egoism fata de atatia copii care nu au parinti si ar merita unii). Sunt doar niste exemple from the top of my head.

Dar de ce sa te casatoresti si sa faci copii la varsta asta? Du-te si te bucura de viata, incearca sa ajungi in punctul in care ai destula experienta de viata si maturitate (care vine din experienta) si apoi sa te asezi la casa ta daca asta vrei. Ce stii la sub 25 de ani? Chiar si la 30, ce naiba stii?

Eu abia acum cresc. Am ajuns in punctul in care ce e sub 22 de ani sa zicem sunt copii cu copilarisme. Acum simt ca sunt in faza in care trec un prag.

Nu cred ca pana in 40 ma voi casatori sau voi avea copii. Stiu ca orice se poate intampla in viata (chiar am auzit o intamplare in ultimele zile care m-a lasat cam interzis), dar cel mai probabil asa va fi ptr ca ma cunosc. Poate peste 10 ani voi fi dispus sa fac un copil si sa-l cresc, cine stie, dar acum nu vreau sa am de a face cu asta. Stiu ca ma voi stradui sa fiu un tata bun si ca vreau sa fiu dedicat acestui lucru daca ma voi decide sa fac un copil. Nu vreau sa-l fac si sa nu am bagajul necesar sa-l cresc. Ca parinte, cum il cresti, ii poate afecta viata, iar eu vreau sa-i ofer cele mai bune conditii ca sa devina un adult implinit si neafectat de o copilarie creata de niste parinti care nu stiau ce naiba fac cu copilul lor. Cele mai bune conditii nu inseamna numai partea financiara (adica daca ai ce ti-ai dorit asta ma face un parinte bun si ma exonereaza de orice alt efort din alta directie), ci ca tu ca om, ca parinte, sa fii la nivelul in care tampeniile tale sa nu afecteze copilaria copilului.

Exista si posibilitatea sa nu ma casatoresc niciodata. Exista ptr ca simt, cel putin acum, ca-mi va fi greu sa gasesc pe cineva. Si ma gandesc, poate cand voi trece de o varsta, voi infia un copil. Nu unul mic si frumos si cuminte, asa cum adopti catelusul cel mai dragut pe care-l vezi, ci unul mai mare, care nu mai are sanse asa de mari sa mai aiba parinti. Nu stiu, am auzit pe cineva (la televizor sau pe internet parca) zicand ca adormea plangand cand era mic ca nu avea parinti (a fost adoptat la un moment dat) si a ramas asta cu mine. M-am gandit, fuck, sunt atatia copii pe lumea asta care isi doresc un parinte, macar unul, si nu au.

Ma rog, eu doream aici doar sa scriu ca astia tineri care se casatoresc si fac copii mi se par niste nebuni care se inhama la ceva in legtatura cu care nu sunt inca pregatiti.

Nu ma voi casatori de dragul de a o face si nici nu voi face copii de dragul de a-i face. Ca e frumos, potrivit, ca asa zice societatea sau asa ar trebui sa fac la varsta asta. Ca asa arat ca trec intr-o noua etapa, ca sunt adult, ca m-am maturizat. Ca vreau sa demonstrez ceva. Ca sunt stupid si naiv. Ca asa vrea ea. Chestiile astea sunt serioase, nu de joaca, in care te-ai decis si tu sa faci pe omul mare si ti se pare super cool. Aici nu e ca si cum ti-ai luat un nou ceva ce ti se pare interesant atunci si l-ai arunca apoi cand te-ai plictisit sau nu-ti mai place. Aici e vorba oameni. Odata e faci asta devii responsabil ptr ei.

Nu sunt genul "oamenii n-ar trebui sa divorteze". Poti sa divortezi de cate ori vrei. Partea nasoala e cand ai copii (aici chiar nu mai poti sa te intorci de la asta). Si chiar si aici, daca esti un parinte bun dar intr-o casnicie care nu merge, n-am nimic impotriva unui divort. Dar divortul n-ar tb sa afecteze copilul, sa nu-l bage pe el la mijloc intre rafuiala celor doi. Sunt parinti care au stat impreuna ptr copii lor, dar erau nefericiti unul cu altul, si asta a ajuns sa fie mai rau decat un divort. Copii care isi doreau ca ai lor sa divorteze ptr ca viata lor de familie era afectata de conflictul dintre cei doi soti.

Oamenii sunt egosti, chiar si cand nu cred ca sunt, iar parintii nu fac exceptie. Cand esti parinte orice rahat pe care-l faci iti poate afecta copilul. Asa ca ar fi bine sa faci cat mai putine rahaturi, constiente sau nu. Si eventual sa incerci sa le corectezi pe cele pe care le-ai facut. Ai responsabilitatea asta.

Nu stiu ce va fi, dar stiu ca vreau sa respect ce am scris mai sus.

This entry was posted on duminică, aprilie 26, 2015 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.