Author: No One
•luni, septembrie 28, 2015
Cred ca sunt cumva oblivious la lumea asta in care traim. Nu am avut parte de greutati mari si nici de rautati imense din partea multor oameni. Tocmai prin, culmea, izolarea mea. Nu am ajuns sa intru in contact cu atati oameni incat sa ma acresc. Nici acum nu intru in contact cu multi.

Mai vad din cand in cand pe net, pe fereastra asta, partea urata a lumii. Si imi dau seama de ce sunt acriti altii.

Nu pot sa zic ca sunt exact naiv, ci neatins. Sunt constient ca nimic nu ar tb sa ma mire. Lumea asta e atat de mare si atat de diversa incat nimic n-ar mai tb sa te mire. Orice e posibil. Atat in bine, dar si in rau. Si aici sunt in 2 ipostaze. Prima in care intru in contact cu o noua realizare, cu ceva la care nu m-am gandit pe indelete pana acum. Stiam ca exista sau poate fi asa, dar netraind asta sau neavand varsta in care sa constientizez pe deplin, cu totul, asta, eram cam  "verde". Si a doua in care cinismul meu kicks in si stiu ca n-ar tb sa ma mire. Stiu ca totul e posibil. Si deci nu traiesc cu adevarat, in adevaratul sens al cuvantului, o drama a noii realitatii in care ma trezesc.

Dar mi se schimba perceptiile. Ever so slighty. And I am getting older and the way I see the world is getting more and more complex. Observ ca asa cum vedeam lucrurile atunci nu le mai vad acum. Parca inainte era mai simplist, stiam mai putine, traisem mai putine.

Partea cu simplistul e ca asa esti mai bataus, mai ready to the fight the world. Asa sunt tinerii. Eu simt ca incep sa trec pe partea cealalta, desi la varsta mea sunt inca tanar. Vad cum perceptiile, interpretarile si concluzii mele devin mai complexe, mai complicate, nu mai este alb si negru. Not so sure anymore of my own beliefs. Imi dau seama ca nu mai este asa de simplu cum era inainte. Si deci, avantul ala, specific celor tineri, nu mai e acolo. Ptr totul nu mai este asa de simplu.

Dar am deviat. I am oblivious. Ca o analogie: de ceva timp, de cand nu mai am televizor la mine in camera, nici nu mai ma uit la televizor. M-am obisnuit asa. Dar asa sunt in afara evenimentelor. Aflu chestii tarziu, asa cum mai ajung ele la mine pe internet. Sunt oblivious la lumea din jurul meu. Cumva protejat si cumva in afara ei. Nu mai sunt in mijlocul "evenimentelor", mai importante sau mai putin importante.

Si asa e si viata mea. Cumva. Nu sunt la mijloc ci sunt undeva in afara, mai inspre margine. Bine, cand e vorba de televizor, toate chestiile "importante" gen Barbie lesinata nu mai sunt de importanta ptr mine. Vad acum cat de stupide si inutile sunt ele. Vedeam si atunci. Numai ca atunci faceam parte din joc. Acum nu imi mai ocup mintea cu ele.

Simt ca ultimii cativa am devenit.... hai sa nu zic matur, dar mai mare. Am crescut. Si simt ca asta e abia inceputul. Ca mai e mult de crescut.

I feel like a late bloomer.

Tot deviez de la ce mi-am propus initial sa scriu. Bine, am scris si in doua reprize si acum mi s-au diluat gandurile.

Ce pot sa zic? Sunt ferit de lume. De aici acel oblivious. Nu ca ma feresc altii, ci prin natura mea eu sunt mai la margine. Cumva rupt de lume. In lumea mea. Vad uratimea de exemplu dar nu am simtit-o niciodata aspru pe pielea mea. Maybe I was just lucky.

Uite ca imi vine in minte acum o intrebare: am I prepared for this world? Si in intrebarea asta imi dau seama ca de asta imi e frica sa pasesc in afara. Teama mea vine din faptul ca ma simt nepregatit.

Mda, simt ca mi s-au diluat gandurile. Si ma lungesc. Dar totusi undeva pe aici am scris niste idei pe care voiam sa le scriu.

This entry was posted on luni, septembrie 28, 2015 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.