Author: No One
•duminică, octombrie 04, 2015
Este lipsa asta de actiune, ezitarea asta sa facem ceva, de parca lumea ne-ar vedea acolo si ne-ar judeca. Si trecem pe langa.

Am vazut azi un mos, cam jegos, intins pe trotuar pe strada unde stau. M-am dus la el, dupa moment de ezitare, sa vad ce are. Rudele mele nu s-au bagat, au zis ca e beat. Nu am simtit ca ar fi beat, nu mirosea. Nici nu am vazut ca i-ar fi fost rau. Am zis ca e senil. L-am ajutat sa se ridice si m-am dus sa-l ajut pe bunica-miu sa care ce avea de carat in casa. Mosul a mai mers ceva si s-a asezat din nou pe trotuar. Eu am zis ca vrea sa se odihneasca si l-am lasat asa.

Dupa un timp cand bunicii mei au trebuit sa plece, l-am vazut din nou in acelasi loc. Maica-mea a zis sa mergem sa vedem ce-i cu el. Am mers din nou la el. Nu redau conversatia cuvant cu cuvant, dar el zicea ca a baut cand l-am intrebat de asta si ca sta undeva pe o strada apropiata. Zicea sa chemam salvarea, dar cred ca voia sa nu ajunga acasa caci, din vorbele lui, il batusera rudele sale. Acum nu era beat (daca se imbatase in mai devreme nu stiu). Era tare neingrijit, nu ziceai ca are pe cineva si ca de fapt e un om al strazii. Am chemat salvarea. Prima data i-au inchis apelul in nas maica-mii crezand, cred, ca ii facem sa-si piarda timpul cu un betiv. A vorbit matusi-mea si a reusit sa ii faca sa trimita o salvare. Ne-am dus din nou la el si l-am ridicat in picioare. Salvarea a venit cu sirene si tot tacamul. Erau reticenti sa-l ia, nu parea ca are ceva, dar l-au luat pana la urma.

Scriu toate astea ptr am un gust amar. Ptr ca lumea trecea si nu facea nimic. Ptr ca nici noi nu stiam ce sa facem si am facut ce am facut cu reticenta. Nimeni, nici altii, nici noi, parca nu ne-am fi bagat. Parca ne era frica "de ce zice lumea". Eu asta simteam. O vina ca nu fac nimic, o reticenta sa merg la el, o usurare cand am intrat in curte. Acel "nu e treaba mea" despre care am mai scris. Persoana de la interventii a inchis apelul. Cei de pe ambulanta nu erau nici ei siguri ce sa faca cu el. Nici noi. Parca toata lumea stia ca tb sa se faca ceva dar nu stia ce si nu voia sa fie problema lor. Ma simteam vinovat ca i-am deranjat pe aia cu ambulanta. Ce sa faci cu omul asta? Nu e caz de urgenta. E doar un batran neingrijit si murdar care statea pe un trotuar. Nu puteam sa-l lasam acolo dar unde sa-l ducem? La spital il tin ceva timp si ii dau drumul. Daca intradevar avea rude nu l-as fi dus acolo ptr ca poate l-au batut (mosul se vedea ca nu vrea sa ajunga acolo). L-am pasat ambulantei. Ma gandeam dupa ca nu aveam de fapt unde sa sun sa-l ducem undeva. Nu e loc ptr cazuri de astea. Si reticenta, multa reticenta.

Traim in lumea noastra calduta si nu stim cum sa reactionam ptr cazuri de astea. Ma face sa ma gandesc ca nu am siguranta ca daca cad pe strada cineva ma va ajuta. Nimeni nu vrea sa se bage. Unii parca am vrea, dar trecem usurati ca am scapat. Poate ii ajuta altcineva (si ne va scapa de vina). Poate.

Si am gustul asta amar. Ma simt asa ptr situatie in general, dar si ptr mine. Ptr ca stiu ca si eu ma feresc. Ptr ca ii vad si pe altii ca fac la fel. Traim intr-o lume a fricii, care naste lipsa de compasiune.  O lume a "ce o sa zica altii?", "nu vreau sa ma bag/sa intervin", "lasa ca ajuta altcineva", "nu e treaba mea, vreau doar sa scap de asta". Suntem asa de urat de imperfecti in asta.... O vad in mine, o vad in altii, si imi lasa un gust amar. E urat si trist ce vad.

This entry was posted on duminică, octombrie 04, 2015 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.