Author: No One
•joi, noiembrie 19, 2015
E 1:12 noaptea, ar trebui sa dorm. Ma trezesc la 6:30. Trebuie sa ma duc la servici. Si sa fiu un functionar bugetar.

Dar scriu ptr ca simt, cred, ca ma schimb. Ma schimb incet de un numar de ani. Pasesc in lumea aia a adultului si parasesc zona tinerilor. Vad uratul din lume mai pregnant. Totul devine mai nuantat. Eu nu traiesc in alb si negru, ci la imbinarea dintre cele doua. Asa vad lumea.

Consider ca vad lucrurile mai nuantat decat altii. Cel putin asa cred.

Criza imigrantiilor, Colectiv si atentatele din Paris m-au pus pe ganduri dus intr-un loc in care ma gandesc mai mult la ele decat m-as fi gandit altadata. Probabil este varsta, probabil sunt eu. Desi mai scriu aici despre ele, traiesc o mutenie. Nu-mi vine sa ma mai exprim cand vad ce pareri au altii. Stiu ca oamenii sunt mai mult decat o parere sau alta (apropo de nuante) dar, cum sa zic, nu-mi place ce vad. Si orice as zice, aud numai eu. Nu am voce in lumea asta. Nu am avut voce toata viata mea cred.

Nu stiu sigur Inca nu stiu sigur Cred ca am vrut intotdeauna sa am o voce. Probabil de asta scriu aici. Probabil de asta tin la parerile mele.

Vreau sa iau atitudine, sa fac ceva in lumea asta. Nu pentru mine (desi intr-un fel e si ptr mine) ci ca sa aduc un bine, o schimbare, un mod de a gandi undeva. Poate sa fie ceva mic. Iar poate intr-o zi va creste in ceva mai mare.

Consideram viata sfanta si oamenii mor aiurea peste tot in lumea asta. Suntem egoisti. Suntem, la plural, toti. Eu, tu si restul. Vad egoismul in felul cum tratam problema refugiatilor. Probabil ca sunt un soi de politically correct. Probabil ca sunt ce definitie imi dati voi. Ptr mine e simplu: eu daca as fugi din tara mea si as fi undeva in lumea asta in plata Domnului, iar altii mi-ar zice sa ma car din tara lor, ca nu pot trai acolo, as trai o drama. Unde sa ma duc? Nu e problema noastra. Pai e problema noastra. Toate sunt problemele noastre. Refugiatii astia, mortii si ranitii de la Colectiv, politicienii noastri, orice om omorat de pe planeta asta, teroristii aia. Toate sunt problemele noastre. Si vreti o lume mai buna. Cu gandirea asta egoista?

Asta e un lucru pe care-l vad dupa evenimentelele astea. Limitarea omului. Omul egoist. Omul opinionist. Omul delasator. Omul fricos. Omul care uita. O singura persoana din lista mea mai e cu profilul negru. Strada e goala. Sunteti cu botul pe labe. Suntem. Dar opinii aveti toti. Credeti ca aveti dreptate. Sunteti niste mucosi. Nici unul nu are dreptate cu adevarat. Ce aveti voi sunt niste opinii. Care nu valoreaza nimic daca nu se schimba nimic in bine.

Treceti prin evenimentele astea cum dati canalul pe tv. De la senzational la senzational. Ziceti ca simtiti, ca ganditi, dar o faceti simplu si prost.

Simt ca ma schimb ptr ca creste nemultumirea asta in mine cand vad cum stau lucrurile. Si vad ca totul e o lalaiala asa. Si traiesc asta pe fundalul nemultumirii de mine. In care vad ce nu fac bine. Si ma deranjeaza.

Probabil o sa-mi para rau ca am stat atat pana noaptea tarziu.

Si tac ptr ca sunt obligat de situatie. Ptr ca daca iau atitudine, daca zic ce ma nemultumeste aici si dincolo, la unul sau altul, raman fara oameni in jurul meu, o sa ma cert in nestire. Nu exista alb si negru cu oamenii. Fiecare are de toate in el. Nu poti sa judeci pe cineva dupa o opinie sau o situatie, ptr ca el s-ar putea sa aiba mai mult in el chiar daca tu nu vezi ori nu te uiti acolo.

Am ajuns sa prefer sa nu stiu prea multe despre oameni. Ma inteleg mai bine cu cineva cand stiu cat mai putine decat el. Asa pot inca sa am o parere buna. Bine, nici nu (mai) sunt curios. Nu ma intereseaza trecutul nimanui sau care e viata sa in prezent. Nu o sa incerc sa aflu ceva ptr ca nu e nici o curiozitate din partea mea in asta. Tot ce trebuie sa stiu despre o persoana e chiar in fata mea. E destul.

Ma simt eu si restul. Stiu ca sunt oameni acolo care gandesc ca mine, care sunt ca mine, dar cum nu stiu care sunt, ma simt singur pe lumea asta. Nu vreau sa apartin de ceva (grup, religie, ideologie etc), nu asta e. Ci vreau sa ma regasesc in altii, sa simt ca nu sunt numai eu. Eu aici fara voce.

Ma rog, vorba lunga saracia omului. Nu schimbam nimic cu ele.

This entry was posted on joi, noiembrie 19, 2015 and is filed under . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.