Author: No One
•sâmbătă, aprilie 23, 2016
Iau Anxiar (lorazepam) de vreo 6 saptamani. Ptr anxietate. E o benzodiazepina.

Benzodiazepinele dau dependenta. Bine, din cate am citit e in functie de doza si de durata de cand le ei. Eu am inceput cu 2 mg (pe prospect e ca tratamentul e intre 0,5 si 2,5 mg). 2 mg, adica o jumatate dimineata si dupa-amiaza, si una seara (e si somnifer, care ma ajuta). Incerc sa nu o mai iau pe cea de dimineata, si astfel sa fiu la 1,5 mg. Bine, povestea e ca dupa o saptamana (cand am avut inbunatatiri cu starea mea), medicul mi-a zis sa scot jumatatea de dimineata, dar eu am zis ptr linistea mea (merg la servici) sa o las. Asa a ramas.

Joi am citit ca da dependenta. Banuiam eu, dar dupa ce am citit prin ce au trecut altii (poti intra in sevraj daca esti dependent) m-a cam speriat. Bine ei cred ca renuntasera brusc. Dar dupa ce am citit cu ce se confruntau (cu boala nu numai cu sevrajul) si de cat timp luau mi-a stricat starea de spirit.

Si asa de vreo saptamana doua am ajuns la o stagnare ca stare. Ma simt bine, dar ma simt blocat intr-o etapa. Merg la servici (ma duce taica-miu ptr ca naveta mi-e teama sa fac), mi-e teama sa stau singur in casa (desi am stat pana acum cand a fost nevoie), mi-e teama sa ies singur. Mi-e teama ptr ca nu vreau sa am un atac de panica si sa fiu singur. In mintea mea e "ce o sa ma fac singur?". Am avut vreo doua puternice, unul in tren, si unul acasa (care m-a determinat sa iau merg la medic si sa iau din nou medicamente) si nu mai vreau sa trec prin asta. Ma sperie. Numai eu stiu cum m-am simtit atunci dar aveam pe cineva langa mine.

Si ma simt blocat ptr ca uneori simt ca o sa raman aici, tot timpul uitandu-ma dupa umar si fiindu-mi frica. Si dupa ce am citit despre dependenta si despre starile care le aveau altii, inainte sau la sevraj, mi s-a stricat starea de spirit.

Stiu de puterea gandurilor care te influenteaza si iti creeaza viata. Stiu asta de mult. Inainte sa incep tratamentul eram numai ganduri ca o sa patesc ceva (imaginandu-mi ce o sa patesc). Eram stresat si intins la maxim (de aici gandurile). Acum nu le mai am, dar zilele astea sunt cam depresat. Ma cam tarasc de la o zi la alta. Merg inainte si nu stiu ce va fi cu viata mea.

Ziceam de farmacista draguta in postarea trecuta, si de chicken out. Imi doresc pe cineva langa mine. Mai ales in momentele asta. Dar cine sa vrea asta? Stiu, mai aud/citesc declaratii pompoase cum ca femeile astea te iubesc orice ar fi. Ati citit prea multe basme. E una sa fii langa cineva ca prieten (cand ti-e mai usor sa ajuti) si altceva sa intri intr-o relatie in care cineva nu poate fie social, sau in starea cea mai buna in unele momente. Toti ne dorim parteneri langa care sa radem, sa ne distram, sa ne simtim bine, care sa nu fie dependenti de noi. Ma uit si la mine, pot fi prieten cu cineva care are probleme ca ale mele, pot intelege si ajuta dar o relatie nu pot. Nu de la inceput cel putin. E greu. Nu cauti pe cineva needy ca partener. Cauti pe cineva independent, puternic etc etc etc.

Am simtit uneori (poate am fost subiectiv cine stie) cand am mai zis cuiva ce ma framanta cum se indeparteaza de mine. Ca nu mai sunt interesate asa de mine. Raman dragute, eventual mai vorbesc cu mine, dar invariabil isi fac un calcul. You are not sexy anymore. I am not I guess.

Dar mi-am zis ca de acum incolo nu voi mai vorbi despre asta cand vorbesc cu cineva (desi recunosc ca imi vine, ptr ca vreau sa vad daca ma poate accepta asa, si vreau intelegere). Voi inventa, voi minti, voi omite. Voi avea o viata care sa dea cat de cat bine (nu-mi place sa mint).

Tin minte un mail (ptr cam am trecut recent prin mailurile trecute de-a lungul timpului). Ma citea, si zicea, (cred ca din exasperare, si inteleg asta), ca tot ma plang si nu fac nimic. M-a deranjat, nu ptr ca n-ar fi avut dreptate, ci ptr ca mi-a confirmat temerile. Ca intradevar ma plang tot timpul si nu fac nimic. Ptr ca de cand scriu am gandul asta ca fac asta (de asta simt sa ma justific uneori cand scriu, daca ati observat). Si ma deranjeaza cand temerile mele devin confirmate de altii. Devine real. Ceva la care nu mai pot sa zic "poate nu e asa". Acelasi lucru mi-au mai zis si altii intr-un fel sau altul. Deci... Ma rog, m-a deranjat mailul ei si ptr ca ii lua partea lui Seth. As fi vrut sa-mi ia mie partea, sa fie de partea mea, oricat de dreptate ar fi avut. El ma considera un rebut cu atitudinea sa de superioritate care vrea cu sfaturile sale magice si psihologico-terapeutice sa ma readuca in normalitate pe care el o considera ca e normalitate. El e genul care se crede mai bun ca altii. N-am suferit niciodata oameni ca astia, si nici nu am fost incantat de oamenii care-i sustin. N-am mai vorbit cu persoana.

Culmea ca am fost acuzat ca si eu m-as crede mai bun ca altii. Cine stie, poate si asta e adevarata.

De asta am inchis comentariile (si nici nu am mail linkuit undeva). A ramas doar FB-ul ca fereastra catre lume. Vreau sa scriu linistit si neinfluentat. Probabil ma plangeam on and on (asta e un motiv din cauza caruia nu imi citesc postarile din urma, altul ar fi ca pur si simplu uit de ele), poate ca o mai fac si acum (poate si postarea astea e una dintre ele). Poate sunt incurabil si nu o sa ajung nicaieri in viata. Hai macar sa cred ca o sa ajung. Macar cu credinta sa mai raman.

Am zis si alta data ca nu pot scrie chestii roz si cu fundite, scriu ce ma apasa in general. Ma uit pe alte bloguri: versuri, povestiri, poze, care ascund sau nu niste apasari. Eu nu pot scrie asa, acoperit de poleiala sa sune mai frumos. Uneori, desi vreau sa fiu citit, nu vreau sa sune frumos. Vreau sa fiu eu, asa cu angoasele mele saptamanale. Vreau sa se vada cum ma simt. Ptr ca nu in fiecare zi ma simt super. Si de obicei scriu cand nu e super great.

Am scris cat ptr tot week-endul.

ps: am regasit melodia asta prin bookmark-urile mele. am gasit si titlul, ca ma gandeam ce sa scriu



This entry was posted on sâmbătă, aprilie 23, 2016 and is filed under , . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.